KorAP: Find »[drukola/base=acasă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...1969 1970 1971 ...2620 >

65,481 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252

descurcase. „Nici nu știi ce încredere mi-a dat. Mă simt grozav“, i-a spus. Vorbea calm și repede, aproape nu-l lăsa să scoată un cuvânt, sigură pe ea, destinsă. I-a spus că în seara dinainte nu fusese acasă, toată familia fusese invitată la o onomastică. „Tu cum stai cu lucrul?“, a mai spus. „Merge“, „Bravo, mă bucur pentru tine. Acum te las, mă cheamă la masă, mai vorbim noi“. Se auzea din nou semnalul țiuitor al liniei libere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
numele, nici sus, nici jos, dar în prima jumătate. Și-a amintit cum îi scrisese mamei că își cumpărase, din prima sau a doua bursă, un sacou în care arăta grozav - s-ar fi putut altfel? - și când a ajuns acasă maică-sa îl întrebase asta-i haina ta grozavă? Cu surprindere și uimire, pentru că era o biată stofă, nici măcar croită ca lumea, și n-a înțeles în prima clipă ce-a zis și pe urmă a izbucnit dintr-odată în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
scapă. Prin urmare, ar face mai bine să aibă răbdare și să nu se mai lase ademenit de golul acela. S-a străduit să lucreze din nou. Gândurile îi zburau aiurea. După câteva ore a sunat din nou. Nu era acasă, nu știau unde a plecat. Acum se chinuia să rămână în casă, se învârtea în cerc, fuma. Încerca să nu se gândească la nimic, dar îi era imposibil. O plimbare nu i-ar fi stricat, dar s-ar fi putut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
ajuns să-ți spun? Mă faci să mă întristez și nu vreau, înțelegi? Nu vreau nici să mă întristez, nici să plâng, pentru nimeni în lume, nu vreau!... Dă-mi o batistă, te rog, pe-a mea am uitat-o acasă... Ce spuneam?... Voiam să mă desprind și nici nu eram sigură... Și pe urmă au fost săptămânile alea două în care nu v-am văzut și nu v-am auzit pe nici unul, dar v-am cântărit bine pe amândoi și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
schimbă cu nimic, orice aș simți eu în clipa asta... Și nu vreau să te mai aud și nu vreau să-mi mai pui întrebări - acum, în clipa asta, nu mai vreau, pentru că nu vreau să plâng iarăși, am oaspeți acasă, mă așteaptă, am ieșit pentru o jumătate de oră și uite că s-a făcut ceasul și... dracu să mă ia, nu vreau să plâng și să sufăr, pricepi asta o dată?! Nu vreau, pentru că știu că a venit primăvara!...“ Al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
clipe, apoi a răspuns: „Cred că mă despart de Ioana.“ „Ei, asta-i acum, ce-ți veni?“ Se oprise în loc și se uita la el mirată. „Nu eu, ea dorește.“ „Prostii. E nebună.“ Și după alt timp: „Hai cu mine acasă să-ți fac o cafea și să-mi povestești. Hai, domnule, nu te mănâncă nimeni. Și pe urmă ea nici nu-i acasă. Poți veni.“ Se plimba agitată și energică prin holul imens transformat în sufragerie și Andrei Vlădescu sorbea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
la el mirată. „Nu eu, ea dorește.“ „Prostii. E nebună.“ Și după alt timp: „Hai cu mine acasă să-ți fac o cafea și să-mi povestești. Hai, domnule, nu te mănâncă nimeni. Și pe urmă ea nici nu-i acasă. Poți veni.“ Se plimba agitată și energică prin holul imens transformat în sufragerie și Andrei Vlădescu sorbea încet din cafea. „Nu se poate“, zicea. „Vezi-ți de treabă, e o glumă a ei, vrea să te încerce. Vorbesc eu cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
sfârșise mai înainte. Și mi-a fost și mie clar, cum îmi spuneai, că suferința nu e atât pentru cel care se duce, cât pentru noi, cei care rămânem și suntem împuținați. Nici n-am vrut să-i aduc cenușa acasă, ce-aș face eu cu ea aici? Dacă mai există ceva din el, trebuie să rămână în mintea și în inima mea, n-am nevoie să privesc o urnă ca să mă gândesc la el. Numai că se întâmplă ceva ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222

Jimmy Edwards și Wilfrid Hyde-White.) Din acestea îi place să-și taie imaginile preferate și să le transforme în diapozitive pe care le proiectează apoi pe peretele biroului lui din Cheapside noaptea târziu, după ce angajații lui au plecat de mult acasă. E mult mai curat, mult mai intim și mult mai puțin riscant decât plictiseala de a invita actrițele acasă la el și de a le face promisiuni absurde. Ce rost are să se agite atât și să-și facă obligații? Thomas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
diapozitive pe care le proiectează apoi pe peretele biroului lui din Cheapside noaptea târziu, după ce angajații lui au plecat de mult acasă. E mult mai curat, mult mai intim și mult mai puțin riscant decât plictiseala de a invita actrițele acasă la el și de a le face promisiuni absurde. Ce rost are să se agite atât și să-și facă obligații? Thomas este deci supărat pe Henry nu atât pentru că l-a trădat față de mama lui, cât pentru că a putut sugera

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
deranjeze pe soțul ei. El începu să mormăie ceva incoerent prin somn. Ea îi mângâie părul rărit. — ... ce m-aș face fără tine... ești atât de frumoasă... faci ca totul să fie bine... suportabil... — Taci, taci, șopti ea. Mâine plecăm acasă. Gata, s-a terminat. — ... îi urăsc pe toți... ce-aș fi făcut dacă nu erai aici, ca să... fie mai bine... îmi vine uneori să-i omor... să-i omor pe toți... Rebecca spera că Hilary a reușit să adoarmă. Avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
apuca și să mă lipesc de el. Kenneth și Sid intrară în casă și le spuseră celorlalți că unchiul Edward fusese ucis. Sid încercă să sune la poliție, dar descoperi că legătura telefonică fusese tăiată. Kenneth spuse că el pleacă acasă, dar avocatul îi atrase atenția că pe o asemenea vreme nu se putea trece prin mlaștină și că dacă va pleca în momentul acela, va fi primul suspectat de uciderea lui Edward. Le recomandă tuturor să se ducă imediat la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
ușă, cu formularul de sponsorizare în mână, am făcut o încercare bruscă de salva situația, îngăimând: — Cred că o să cumpăr câteva plante. Vor aduce o mare schimbare. Se întoarse. — E o mică seră pe drumul meu de întoarcere de la serviciu acasă, rosti ea încet. Îți cumpăr una dacă vrei. Ți-o aduc mâine. Îți mulțumesc. Ești foarte drăguță. Și pe urmă s-a dus. Preț de câteva secunde după ce ușa s-a închis în urma ei, am avut o senzație ciudată: m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
cu ajutorul unui miracol -, s-ar putea să obțin ceva bani din ele; dar va trebui să le citesc cât mai repede, ca să mă hotărăsc cum să-i abordez pe principalii editori. M-am apucat de treabă imediat ce m-am întors acasă și reușisem să citesc vreo șaptezeci de pagini când, la începutul serii, a apărut Fiona. Căra cu ea două pungi mari de hârtie și dintr-una din ele se revărsa pe deasupra ceva frunziș. — Ei să fie! spuse ea. Arăți altfel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
în primăvară. Ne poți spune subiectul? De fapt, încă n-am început să-l scriu, dar știu că va fi foarte palpitant, o poveste de dragoste plină de mister, sper. Desigur lucrul cel mai plăcut este că pot să scriu acasă - am amenajat acest birouaș adorabil care dă spre grădină - deci nu trebuie să plec de lângă Josephine. Ceea ce este minunat, pentru că în clipa asta cred că n-aș putea suporta să fiu despărțită de ea nici o clipă! Hilary se uita dușmănoasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
și, mai presus de orice, unul din personajele cheie aflate în spatele distrugerii serviciului național de sănătate. Și uneori mă întreb și acum dacă a fost doar o coincindență că am fost atacat pe stradă într-o noapte când mă întorceam acasă, la numai două zile după o întrevedere cu Mark Winshaw, în timpul căreia îl presasem - poate prea tare - să-mi dea mai multe informații despre postul lui de „coordonator de vânzări“ la compania de import/export Vanguard și despre motivul real

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
încetat definitiv. Am uitat data exactă, dar a fost în ziua în care mama a venit la mine. A sosit într-o seară și am ieșit să luăm masa la un restaurant chinezesc din Battersea, apoi s-a întors direct acasă în aceeași noapte. După aceea n-am mai ieșit și n-am mai vorbit cu nimeni timp de doi sau poate trei ani. Sâmbătă-dimineață m-am așezat să continui munca la manuscris. După cum bănuiam, era un talmeș-balmeș total. O parte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
de mine și luându-mă de braț. — Mă bucur că în sfârșit te-am cunoscut, Owen, spuse domnul McGanny în timp ce ea mă propulsa spre ușă. Capul sus! Eram deja scos afară din birou înainte de a apuca să răspund. Cum ajungeți acasă? întrebă doamna Tonks, care, spre suprinderea mea, a coborât cu mine în lift. Luați un taxi? Nu m-am gândit să... — Vă chem eu unul, spuse ea și chiar așa făcu; mă însoți afară pe stradă și opri un taxi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
speteaza banchetei. Fusese o zi cumplită. Nu-mi mai doream decât să-mi petrec seara singur, cu televizorul și cu aparatul video. Eram sătul de oameni. Erau obositori. N-aveam chef s-o văd nici pe Fiona când am ajuns acasă. Șoferul taxiului îmi număra restul și mi-l întindea prin geam, când un Citroen 2CV albastru trecu pufăind pe lângă noi, accelerând după ce ne depășise. — Ei, să fiu al naibii! spuse el uitându-se după el. Am fost urmăriți. Fii atent

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
ea. Mi s-a pus un nod zdravăn în gât în timpul slujbei, așa că tot restul după-amiezii am fost într-o dispoziție foarte tristă, plin de gânduri negre despre inutilitatea războiului și alte chestii de-astea. Când Pater ne-a dus acasă cu mașina, am început să compun în minte această poezie, să-i zicem: În amintirea unchiului Godfrey Jeliți, jeliți, cei ce luptați în război, Căci, iată, a pierit unul din voi. Vuiește aprig vântul, capela o izbește tare, Și fiece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
viitoarelor noastre relații comerciale cu Irakul. Și chiar asupra relațiilor noastre în general. WINSHAW: Ei bine, eu, personal, nu am nici o relație în Irak, dar toți cei care au o asemenea relații ar trebui sfătuiți, mă gândeam, să fie aduși acasă cu primul avion. În acest moment pare absolut îngrozitor acolo. BEAMISH: Să mă exprim altfel. A existat multă agitație în Cameră privind decizia domnului Macmillan de a trimite militari britanici în zonă. Credeți că ne-am putea confrunta acum cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
Mai are vreo importanță ce s-a întâmplat acum treizeci de ani? — Este evident că e cineva care așa crede, dacă sunt în stare să pătrundă în editura cu care lucrez și să urmărească taxiul în care eram până la mine acasă. Dar asta s-a întâmplat acum mai bine de o lună. Am ridicat din umeri. — Eu încă mai cred că am dat de o urmă. Problema e doar unde să încep să caut. — Poate te-aș putea ajuta, spuse Fiona

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
ai pe cineva lângă tine, iar uneori nu prea e. De exemplu, mi-a fost de mare folos când a murit mama. A fost bun cu mine. Dar tatăl tău... e încă..? — În viață? Habar n-am. A plecat de-acasă când aveam zece ani. — Ai frați, surori? Clătină din cap. — Sunt singurul copil. Ca și tine. După aceea, am rămas cu ochii fixați în tăcere pe resturile de mâncare. Fiona așezase frumos bețișoarele la loc pe suportul lor și în afară de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
mai întâi terenul, conform propriilor sale metode îndelung exersate și probate. Mărturisesc, Michael, că eu am fost cel care a pătruns în biroul remarcabililor tăi editori și substras manuscrisul tău; eu am fost cel care ți-a urmărit taxiul până acasă chiar a doua zi: eu am fost cel care, în dorința de lua legătura personal cu tine, pentru a te asigura de onestitatea intențiilor mele, te-am abordat în fața unui restaurant din Battersea și m-am bucurat de privilegiul - deși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
neașteptat - de a primi în dar douăzeci de penny de la fermecătoarea ta însoțitoare (vei găsi anexat la această scrisoare un cec cu această sumă); eu am fost cel care, după cum probabil ai ghicit deja, v-am urmărit pe amândoi până acasă de la restaurant, chinuindu-mă cu picioarele mele bătrâne să țin pasul cu voi și, în fine, din cauza unei estimări eronate, din păcate, i-am produs însoțitoarei mai sus menționate un regretabil șoc exact în clipa în care - dacă am interpretat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]