KorAP: Find »[drukola/base=acasă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...1970 1971 1972 ...2620 >

65,481 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222

ca lumea. Phoebe se gândi cât de ridicolă era afirmația lui, având în vedere că de vreo cinci minute nu mai aveau ce să-și spună, dar se pomeni confirmând: — Da, e adevărat. — Unde stați în Londra? întrebă el. — Plec acasă diseară, spuse Pheobe. — Chiar trebuie? Mă gândeam că ați putea sta în apartamentul meu, dacă doriți. E spațiu suficient. — Sunteți foarte amabil, spuse Phoebe, devenind brusc bănuitoare. Dar trebuie să ajung la serviciu mâine-dimineață. — Desigur. Dar ne mai putem întâlni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
un șuvoi neîntrerupt de trăncăneală pe care mintea ei asaltată de gânduri o percepea ca pe un zgomot fără sens, ca păcăniturile unui radio. Nu scoase o vorbă cu pasagerii din tren și nici în autobuzul care o duse înapoi acasă. Abia când intră în dormitor și descoperi că pe lângă că în el era încă îngrămădit echipamentul de bodybuilding al lui Darren, se mai produsese și un accident cu una din ganterele lui, care spărsese sticla neprețuitei sale reproduceri după Kandinsky

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
că aduce o dovadă sigură a vinovăției lui, dar recunosc că insistența lui în această privință mi se păruse cam neobrăzată. Pentru că el era cel mai îmi furase recent manuscrisul din biroul editorului meu, mă urmărise de două ori până acasă și o speriase de moarte pe Fiona. E adevărat că își ceruse scuze în scrisoare, dar tot nu consideram că era îndrituit să dicteze el condițiile. — Am adus-o, am spus. Încă nu m-am decis dacă să v-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
privință. Îl văzuse cu ochii lui pe Godfrey înghițit de flăcări. — Deci cum Dumnezeu l-ați găsit pe omul acesta? — Se pare că fusese prins de nemți și întemnițat pe toată perioada războiului. Apoi, când s-a terminat, s-a întors acasă - nerăbdător să ajungă la familia lui -, dar a descoperit că fusese declarat mort și că mama lui nu supraviețuise după aflarea acestei vești. A murit la o săptămână după aflarea ei și tatăl lui s-a recăsătorit peste un an

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
mine. De fiecare dată eu așteptam pe o bancă în grădina care dădea spre mlaștini și citeam câteva pagini din Proust - cred că am reușit să citesc primele două volume aproape până la capăt - și în fiecare zi când ne întorceam acasă, pasagerul meu păstra o tăcere severă și impenetrabilă sau flecărea pe teme total diferite. Abia la ultima vizită am fost primit din nou de Tabitha, și de data asta, Farrington a fost cel care a trebuit să sufere rușinoasa expulzare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
spre sfârșitul serii a avut amabilitatea să mi-l explice. În momentul când eram pe punctul de a ieși din restaurant, mi-a atras atenția asupra unui plic mare din hârtie pe care-l adusese cu el. Făcuse drumul până acasă tocmai pentru a lua acel plic. „Domnule Onyx, o să vă rog să-mi faceți un serviciu“, a spus el. „Vreau să aveți grijă de acest plic, doar câteva ore. Și promiteți-mi că dacă nu voi fi la biroul dumneavoatră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
dincolo de ea, imaginea lui Shirley. Era cu spatele la el și își unduia corpul trăgându-și furoul peste cap. ...am părăsit apartamentul lui Findlay, am luat autobuzul numărul 19, simțind obișnuita deprimare în timp ce mă întorceam în South West London și am ajuns acasă. Tot acest furnicar cotidian, împrejurimile mult prea familiare, făceau ca povestirea lui și grozăviile și nebunia de roman gotic pe care le sugera să pară o fantezie grotescă... El spuse: Nu... numai o clipă, domnișoară. Kenneth coborî repede oglinda, prinsă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
proteină vegetală hidrolizată, extract de drojdie, coadă de bou uscată, praf de ceapă, condimente, arome; coloranți E150, E 124, E 102; caseină, acidifiant E460; emulgatori E 471, E472 (b); antioxidant E320. Odată, când aveam vreo douăzeci și cinci de ani, am venit acasă să-mi vizitez părinții în weekend. Au fost multe asemenea weekenduri în perioada studenției, dar acesta mi-a rămas în minte pentru că atunci am observat pentru prima oară cât de radical li se schimbaseră obiceiurile alimentare față de perioada copilăriei mele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
achiziționarea unui congelator instalat în garaj. Tata nu se plângea deloc, ba dimpotrivă, începuse să-i placă acest gen de hrană, în parte pentru că semăna cu ceea ce mânca el zilnic la cantina de la serviciu împreună cu colegii. Îmi amintesc că venind acasă în weekendul acela, am descoperit înghesuite în congelator peste douăzeci de caserole cu una dintre cele mai letale invenții ale Grupului Brunwin: hamburger fritter cu cartofi prăjiți. Nu aveai altceva de făcut decât să introduci toată tava în cuptor și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
sau aveau copitele vătămate. SOLUȚIE: Nu există. După cum a declarat ea odată unui ziarist de la Farmer’s Weekly, „Nu sunt plătită să produc animale cu ținută plăcută“. Într-o seară, când aveam vreo treizeci și șapte de ani, am venit acasă, în apartamentul meu, cu o mică pungă de plastic, umplută pe jumătate cu produse de la supermarketul local. Luasem o jumătate de litru de lapte, câteva doze de băuturi nealcoolice, un pachet de biscuiți cu cacao, patru ciocolate Mars, o pâine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
aștepta cu înfrigurare să le revadă, să se ducă în staulul de vaci și să bea în sănătatea lor din sticla pe care o ascunsese în dosul unor cărămizi desprinse ușor din perete. După-amiaza era pe sfârșite când a ajuns acasă. Mașina lui Dorothy era parcată în curte, dar el a reușit să se furișeze până în bucătărie fără să fie văzut. Bucătăreasa ședea cu picioarele ridicate pe masă și citea o revistă. N-a tresărit, simțindu-se vinovată, și nu și-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
pe trei sferturi. Avea ochii lăptoși, palizi și orbi. În rest, staulul era gol. Începând să plângă înăbușit, George fugi înapoi în casă și o găsi pe Dorothy în birou, scriind la calculator. — Bună, scumpule, spuse ea. Ai venit deja acasă? Văzând că George nu răspunde, continuă: — Îmi pare rău de micul tău prieten, scumpule, dar era realmente cel mai slab și mai arătos dintre toți. Trebuia să-l aleg pe el. Se răsuci în scaun, se uită la el, oftă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
deschisă în mâini, dar nu mă puteam concentra. Mă treceau fiori de neliniște și anticipare. Va fi ciudat s-o revăd pe Joan: adică, nu doar s-o văd (asta se întâmpla aproape la fiecare Crăciun, când amândoi ne duceam acasă să ne vizităm părinții), ci să stau un timp cu ea, să ne cunoaștem din nou. La telefon, păruse prietenoasă, încrezătoare, autoritară. Invitația de a veni s-o văd fusese lansată cu ușurință, ca și cum atunci îi venise ideea și acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
nu se fardase, era urâtă și vulgară. (Știu că sunt niște observații neelegante, dar prefer să fiu sincer.) M-a îmbrățișat puternic și mi-a aplicat un sărut umed pe obraz, apoi m-a condus în parcare. — Nu mergem direct acasă, a spus ea. Vreau să-ți arăt puțin orașul. Prin naștere aparțin Midlandului și prin adopție, sudului Angliei. Pentru că nu locuisem niciodată în nordul țării, îl privisem întotdeauna din depărtare, cu un amestec de teamă și fascinație. Mi se părea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
patru după-amiaza ne-am hotărât deja că ar fi înțelept să mergem spre casă. În plus, era din nou rândul lui Joan să gătească. — Nu se face să-i las baltă, spuse ea. Se bazează pe mine. Când am ajuns acasă, ea s-a dus direct în bucătărie și a-nceput să taie legumele. Eu eram atât de obosit, că abia mă mai țineam pe picioare. Am întrebat-o dacă o deranjează să mă întind puțin pe patul ei și a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
x Am pierdut șirul dăților când Fiona și cu mine ne-am pus în cap să ne culcăm împreună în următoarele săptămâni: deși un purist ar disputa probabil interpretarea exactă a expresiei „a se culca“. Procedura era cam așa. Venea acasă de la serviciu - în majoritatea cazurilor, terminată - și se urca în pat aproape imediat. Între timp, eu, în bucătărie, pregăteam ceva gustos; nu prea substanțial, pentru că nu prea avea poftă de mâncare; ouă jumări sau pește era de obicei suficient sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
descoperi că e rece și neprimitoare ca apa bazinului care mă înțepenise, dând drumul unui șuvoi nestăvilit de lacrimi, în acea fatală aniversare a zilei mele de naștere). După aceea, oricum, venea cea mai importantă parte a ritualului. Ne întorceam acasă, făceam două cești de ness, ne puneam pe o farfurie biscuiți digestivi sau Rich Tea și apoi, timp de jumătate de oră, ne instalam în fața televizorului să ne uităm la o emisiune-concurs: o emisiune extrem de ușurică și de plicticoasă, pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
tuturor mijloacelor necesare“ dacă Irakul nu se va retrage din Kuweit până pe 15 ianuarie, și în curând apărea la televiziunea franceză spunând că există șanse de 50% de conflict armat; și deși acum începea să elibereze ostateci, ca să ajungă toți acasă cu o săptămână înainte de Crăciun, simțeam că politicienii și capii armatei aveau de gând să ne târască în război. Dar ciudățenia era că Fiona, care iubea pacea și nu prea o interesa politica, găsea un fel de consolare în asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
Fiona. — Înțeleg. Ați vrut să scăpați. Și de ce nu? N-ați mai suportat o zi cu copii care zbiară și cu bunicuța spărgându-și dinții cu nuci. Cam așa ceva. — Nu vă condamn. E mare nebunie în dimineața asta la noi acasă. Își supse burtoiul câțiva centimetri și își încuie cureaua. Mie mi-e milă de nevastă-mea. Curcan umplut, cartofi la cuptor și legume pentru paisprezece persoane. Cam mult pentru o femeie, nu? Fiona întrebă dacă ne putea recomanda un loc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
care ai încercat s-o înăbuși încă de când s-a întâmplat. N-am spus nimic; doar am plimbat o bucată de curcan prin farfurie, înmuind-o în sosul gros, uleios. — Știi măcar unde e în după-amiaza asta? Ce face? — E acasă, probabil. — Singură? — Probabil. M-am dat bătut și am dat farfuria la o parte. Ascultă, nu există cale de întoarcere. Oricum, tata ne ținea laolaltă. După ce a murit... s-a terminat. — Dar v-ați mai văzut după ce a murit. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
niște idioți! Nu avem de gând să suportăm asta! Era doar bravură goală și știam amândoi. — Taci, Michael. Tuși furioasă timp de aproape treizeci de secunde, se îndoi de spate sprijinindu-se de peretele spitalului, apoi se îndreptă. Hai, mergem acasă. Era Ajunul Anului Nou. Planul inițial fusese să ne întoarcem la Mandarinul. Îi sunasem la ora prânzului și cu puțină insistență reușisem să rezerv o masă pentru doi; dar la începutul serii era evident că Fiona nu se simțea suficient

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
situația de a urmări progresele făcute, poate chiar să înceapă să inițieze contracte: pe scurt, să se strecoare în însăși rețeaua care va constitui subiectul filmului și care până atunci i se păruse total inaccesibil. Deci înainte de a se duce acasă în seara aceea, ceru să-l vadă pe domnul Riley și spre marea lui surprindere și încântare îi spuse că se mai gândise la oferta lui și voia să accepte postul de la marketing. În următorii doi ani se dovedi un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
la timp, ai putea să i-l dai lui Hilary. Să clocească ea ceva. Henry medită câteva clipe. — Bine gândit, spuse el și-l băgă în buzunar. 20 ianuarie 1988 Se apropia de ora șase seara și toți ceilalți plecaseră acasă, dar Graham încă stătea în biroul lui gri, cu mobilă puțină de la Midland Ironmasters, așteptând să sune telefonul. Un sistem de înregistrare era conectat la receptor. În ultimii doi ani înregistrase în jur de cincizeci de ore de convorbiri telefonice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
politica guvernului. Apelul putea veni oricând. Graham stătuse lângă telefon toată ziua. Era deja înfometat și cerul albastru de iarnă devenise negru. Telefonul a sunat la șase și zece. Derulând înapoi banda pe aparatul stereo din mașină când se întorcea acasă în aceeași seară, a auzit: — Graham, îmi pare rău că te-am făcut să aștepți atât. — Nu-i nimic, nu-i nimic. — Unii s-au dus la masă și s-a prelungit un pic, din păcate. Nu, zău, nu-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
Graham scoase caseta și reveni radioul. Era BRMB, cânta un vechi cântec al lui Huey Lewis. Nu era unul dintre preferatele lui. 28 aprilie 1989 — Văd că faci o mulțime de fotografii. Instantanee de vacanță pentru soția și copiii rămași acasă? Graham se răsuci așteptându-se să se afle-n fața unui jandarm în uniformă, dar se pomeni că i se adresase un bărbat brunet bondoc, cu un zâmbet suplu care-i dădea înfățișarea unui spiriduș binevoitor. Se prezentă cu numele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]