49,935 matches
-
XX-lea pentru necesitățile viitoarei termocentrale din zonă, primul bloc al căreia a fost dat în exploatare în luna septembrie 1964. Alimentarea limanului este efectuată prin râul omonim, care seacă temporar, precum și de apele umflate ale Nistrului, care trec prin brațul Turunciuc. Fundul este acoperit de nămol argilos cu detritus de o grosime de 0,5-1,0 m, pe o suprafață de 80%. În apropiere de mal fundul este acoperit cu nisip lutos (15% din suprafață). Transparența apei, este de pâna
Lacul de acumulare Cuciurgan () [Corola-website/Science/329849_a_331178]
-
de o grosime de 0,5-1,0 m, pe o suprafață de 80%. În apropiere de mal fundul este acoperit cu nisip lutos (15% din suprafață). Transparența apei, este de pâna la 170 - 210 cm. În prezent legătura naturală cu brațul Nistrului a fost întreruptă de căderea nivelului apei în Turunciuc cu aproape 3 m. În legătura cu necesitatea păstrarii echilibrului ecologic, anual în limanul din Turunciuc sânt pompate cel puțin 100 de mii de m3 de apă. Apele limanului sînt
Lacul de acumulare Cuciurgan () [Corola-website/Science/329849_a_331178]
-
este un braț al fluviului Nistru care se desparte de acesta în apropierea satului Cioburciu din estul Republicii Moldova și se revarsă în cursul principal la Bileaiivka, regiunea Odesa a Ucrainei. Lungimea totală constituie 30 km, lățime medie de 30 m, iar adâncimea max.
Turunciuc () [Corola-website/Science/329853_a_331182]
-
Nistru care se desparte de acesta în apropierea satului Cioburciu din estul Republicii Moldova și se revarsă în cursul principal la Bileaiivka, regiunea Odesa a Ucrainei. Lungimea totală constituie 30 km, lățime medie de 30 m, iar adâncimea max. 6 m. Brațul s-a format la sfîrșitul secolului al XVIII-lea, aproximativ între anii 1780 - 1785. Acesta se ramifică de la meandrul Nistrului sub un unghi drept. Ulterior Nistrul continuă să curgă înspre sud-est, făcînd bucle late și schimbîndu-și permanent direcția: meridională - latitudinală
Turunciuc () [Corola-website/Science/329853_a_331182]
-
timp după bifurcare, cele două albii formează o insulă pitorească, împădurită numită, de asemenea, Turunciuc. În preajma satului Hlinaia, Turunciuc cotește deja spre sud fără a-și mai schimba direcția de curgere pînă la confluența cu Nistrul în regiunea Odesa. Malurile brațului sînt destul de abrupte pe alocuri, dar nu depășesc înălțimea de 7-10 metri, fiind alcătuite din soluri argiloase afînate. Vegetația, e constituită din arbori și arbuști iubitori de apă, tipici pentru luncile inundabile, sălcii, arini, plopi. Curgerea este vertiginoasă și rapidă
Turunciuc () [Corola-website/Science/329853_a_331182]
-
la formare, încetinindu-se considerabil în aval. Pe tot parcursul său Turunciuc alimentează cîteva iazuri și lacul de acumulare de la Cuciurgan. Însă, ca urmare a reducerii nivelului său cu aproximativ 3 metri în ultimii ani, în prezent legătură naturală a brațului Turunciuc cu lacul de acumulare practic s-a întrerupt.
Turunciuc () [Corola-website/Science/329853_a_331182]
-
corespunde categoriei a I-a IUCN (rezervație naturală strictă de tip mixt), situată în județul Tulcea pe teritoriul administrativ al comunei C.A.Rosetti. Aria naturală se află în partea nord-estică a județului Tulcea (în nord-estul Deltei Dunării), în nordul Brațului Sulina, aproape de gura de vărsare în Marea Neagră a acestuia, pe teritoriul sud-vestic al satului C.A.Rosetti. Rezervația naturală „” (întinsă pe o suprafață de 2.500 ha.) a fost declarat arie protejată prin "Legea Nr.5" din 6 martie 2000
Grindul și Lacul Răducu () [Corola-website/Science/329861_a_331190]
-
I-a IUCN (rezervație naturală strictă de tip mixt), situată în județul Tulcea pe teritoriul administrativ al comunei Sfântu Gheorghe. Aria naturală se află în extremitatea central-estică a județului Tulcea (în partea sud-estică a Deltei Dunării) în lunca dreaptă a Brațului Sfântul Gheorghe, pe teritoriul vestic al satului Sfântu Gheorghe. Rezervația naturală cu o suprafață de 110 ha. a fost declarată arie protejată prin "Legea Nr.5" din 6 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Nr.152 din 12
Lacul Belciug () [Corola-website/Science/329867_a_331196]
-
în Parcul Național Delta Dunării (rezervație a biosferei) aflat pe lista patrimoniului mondial al UNESCO. Aria naturală reprezintă o zonă depresionară umedă (dune de nisip, lacuri cu apă dulce, stuf și păpuriș) aflată în partea sudică a ultimei meandre a Brațului Sfântul Gheorghe, înainte de vărsarea acestuia în Marea Neagră. Rezervația adăpostește și asigură condiții de cuibărit și hrană pentru mai multe păsări migratoare, de pasaj sau sedentare, cu specii de: stârc roșu ("Ardea purpurea"), stârc galben ("Ardeola ralloides"), pelican creț ("Pelecanus crispus
Lacul Belciug () [Corola-website/Science/329867_a_331196]
-
corespunde categoriei a I-a IUCN (rezervație naturală strictă de tip mixt), situată în județul Tulcea pe teritoriul administrativ al comunei Crișan. Aria naturală se află în extremitatea central-estică a județului Tulcea (în partea central-nordică a Deltei Dunării) în sudul Brațului Sulina, pe teritoriul vestic al satului Crișan. Rezervația naturală cu o suprafață de 625 ha. a fost declarată arie protejată prin "Legea Nr.5" din 6 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Nr.152 din 12 aprilie 2000
Lacul Potcoava () [Corola-website/Science/329871_a_331200]
-
și este inclusă în Parcul Național Delta Dunării (rezervație a biosferei) aflat pe lista patrimoniului mondial al UNESCO. Aria naturală reprezintă zonă lacustră (Lacul Babinții Mari, Babinții Mici și ) depresionară dintre lacurile Obretinul Mic și Gorgova, în lunca draptă a Brațului Sulina, înainte de vărsarea acestuia în Marea Neagră. Rezervația găzduiește câteva specii de mamifere (mistreț, vidră, nurcă) și asigură condiții de cuibărit și hrană pentru mai multe păsări migratoare, de pasaj sau sedentare, cu specii de: stârc roșu ("Ardea purpurea"), stârc galben
Lacul Potcoava () [Corola-website/Science/329871_a_331200]
-
corespunde categoriei a I-a IUCN (rezervație naturală strictă de tip mixt), situată în județul Tulcea pe teritoriul administrativ al comunei Pardina. Aria naturală se află în extremitatea central-nordică a județului Tulcea (în partea nord-vestică a Deltei Dunării), în sudul Brațului Chilia, pe teritoriul sudic al satului Pardina. Rezervația naturală cu o suprafață de 115 ha. a fost declarată arie protejată prin "Legea Nr.5" din 6 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Nr.152 din 12 aprilie 2000
Lacul Nebunu () [Corola-website/Science/329876_a_331205]
-
invadatorului german, alături de alte lupte precum cele de la bătălia de la Stalingrad și Kursk. a păstrat planul original în formă de stea de la începutul secolui al XIX-lea. Citadela a fost construită pe insula centală formată de Bug și cele două brațe ale Muhavețului. Insula a fost înconjurată de o cazarmă cu două etaje, întărite de patru turnuri. Cazarma circulară cu 500 de camere, destinată cazării a 12.000 de soldați, a fost construită din cărămizi roșii de mare rezistență. Intrarea în
Fortăreața Brest () [Corola-website/Science/329915_a_331244]
-
făcea inițial prin patru porți. Cum cea mai mare parte a cazarmei este ruinată în zilele noastre, în zilele noastre mai pot fi văzute doar porțile Holm și Teraspol. Apărarea citadelei era asigurată de 3 fortificații construite de-a lungul brațelor râului Muhaveț, apărate șanțuri și metereze din pământ de 10 metri înălțime, cu cazemate din cărămidă. Cele trei fortificații primiseră numele a două orașe Kobrin din Belarus și Terespol din Polonia și a regiunii Volânia. Fortificația Kobrin plasată în nord-est
Fortăreața Brest () [Corola-website/Science/329915_a_331244]
-
Stilul craul sau liber (engleză: to crawl - a se târâ) apare ca procedeu sportiv la sfârșitul secolului al XIX-lea când în anul 1844 la Londra, doi înotători indieni din America de Nord, practică un stil total neeuropean, lovind violent apa cu brațele și bătând piciorele energic în jos. Apariția tehnicii de înot craul este legată și de numele lui Harry Wickham din insula Rubiana (insulele Solomon din oceanul Pacific), și fratele acestuia, Alik în vârstă de 12 ani care în anul 1893
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
din anul 1908, brasul este considerat ca procedeu de sine stătător, proba desfășurându-se pe distanța de 200 m. David Armbruster, un antrenor de la Universitatea Iowa a studiat procedeul bras, unde a observat că înotătorul era încetinit semnificativ în timp ce ducea brațele spre înainte pe sub apă. În 1934, Armbruster a perfecționat metoda, aducând brațele spre înainte pe deasupra apei. Deși această tehnică era dificilă, a adus îmbunătățiri majore în ceea ce privește viteza. Un an mai târziu, în 1935, Jack Sieg, un alt înotător de la Universitatea
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
desfășurându-se pe distanța de 200 m. David Armbruster, un antrenor de la Universitatea Iowa a studiat procedeul bras, unde a observat că înotătorul era încetinit semnificativ în timp ce ducea brațele spre înainte pe sub apă. În 1934, Armbruster a perfecționat metoda, aducând brațele spre înainte pe deasupra apei. Deși această tehnică era dificilă, a adus îmbunătățiri majore în ceea ce privește viteza. Un an mai târziu, în 1935, Jack Sieg, un alt înotător de la Universitatea Iowa, a dezvoltat o tehnică de înot într-o parte și cu
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
Se numește fluture sau delfin datorită mișcărilor fluturate, ondulatorii, ale întregului corp, mișcări asemănătoare loviturilor de coadă ale delfinului. Inventatorul procedeului este considerat înotătorul german Erich Rademacher în anul 1926, care înotând bras cu picioarele, executa mișcările de fluture din brațe înainte de întoarceri și la sosire. În anul 1933, americanul Henry Myers perfecționează această tehnică. În anul 1935 acest procedeu este recunoscut sub denumirea de bras-fluture care concurează la jocurile olimpice de la Londra din 1948 și jocurile olimpice de la Helsinki din
Înot Sportiv () [Corola-website/Science/329929_a_331258]
-
Salerno și împăratul Conrad. Rainulf a fost unul dintre conducătorii coaliției antibizantine constituite în Italia de sud în 1040. El a participat la decisiva victorie din bătălia de la Olivento din martie 1041. În 1042, după victoria aliatului său normand Guillaume Braț de Fier din dinastia Hauteville, el a primit, dintre teritoriile bizantine de odinioară, suzeranitatea asupra Siponto și a Muntelui Gargano. Rainulf a murit în iunie 1045, fiind succedat de către nepotul său de frate, Asclettin, fiul lui Asclettin de Acerenza. Principalele
Rainulf Drengot () [Corola-website/Science/328115_a_329444]
-
pignon (fronton), deasupra altarului. Acoperișul altarului e cu 1,50 m mai scund decât al bisericii și are muchiile impuse de forma absidei. Deasupra intrării, pe turn, se găsește un chip al Maicii Domnului, pe tron, cu pruncul Isus în brațe, între doi îngeri zugrăviți întregi. În pronaos, în vârful cupolei, Maica Domnului, ridicând mâinile în sus, în atitudine de adorație. Pe pieptul Maicii Domnului, în medalion, pruncul Isus binecuvântând cu amândouă mâinile. De jur împrejurul Maicii Domnului sunt îngerii, grupați în cete
Biserica Nașterea Domnului din Sărata () [Corola-website/Science/328117_a_329446]
-
-lea. Comitatul a fost la origine o creație a principelui Guaimar al IV-lea de Salerno, care a fost aclamat ca "Duce de Apulia și Calabria" de către mercenarii normanzi. În schimb, Guaimar l-a numit pe conducătorul normand Guillaume I "Braț de Fier", membru al clanului lui Tancred de Hauteville, conte de Melfi. Deși niciodată recunoscut de către împărat, Guillaume este de obicei considerat ca fiind primul conte de Apulia și Calabria. În 1047, împăratul Henric al III-lea l-a deposedat
Lista conților și ducilor de Apulia () [Corola-website/Science/328138_a_329467]
-
Amico), ar fi putut fi înrudit cu neamul Hauteville prin căsătorie. În 1038, Peter a participat la campania bizantină comandată de generalul George Maniaces împotriva sarazinilor din Emiratul de Sicilia. În timpul luptelor, el s-a aflat de obicei alături de Guillaume Braț de Fier, comandantul trupelor normande și primul conte normand de Apulia. După divizarea operată la 1042, Petru a fortificat regiunea din jurul Trani, construind noi așezări la Andria și Corato și refortificând Bisceglie și Barletta, după cum consemnează cronica lui Guglielmo de
Petru I de Trani () [Corola-website/Science/328199_a_329528]
-
de trupele bizantine de sub comanda lui Argyrus, un fost aliat al normanzilor. Locuitorii din Trani erau mai degrabă susținători ai bizantinilor decât ai invadatorilor normanzi. Tot în 1046, Petru a fost unul dintre candidații care să îi succeadă lui Guillaume "Braț de Fier". Potrivit lui Guglielmo de Apulia, deși el era candidatul cu cele mai multe șanse (fiind cel mai bogat), el s-a confruntat la Melfi cu frații lui Guillaiume, Umfredo și Drogo și se presupune că aceștia l-ar fi rănit mortal
Petru I de Trani () [Corola-website/Science/328199_a_329528]
-
(Dreux, Drogon, Drogone (n. cca. 1010 - d. 10 august 1051) a fost un nobil normand, care a succedat ca conte de Apulia fratelui său, Guillaume Braț de Fier, împreună cu care sosise în sudul Italiei în jurul anului 1035. Împreună cu fratele său mai mare, Guillaume, Drogo a participat la campania întreprinsă de catepanul bizantin George Maniaces în Sicilia în 1038 împotriva sarazinilor din Emiratul de Sicilia, iar apoi
Drogo de Hauteville () [Corola-website/Science/328211_a_329540]
-
i-a avut cu prima sa soție, Muriel(la). Unele surse îi consideră pe Geoffroi și Sarlo ca frați mai mici ai lui Umfredo. Se apreciază de obicei că Umfredo i-ar fi însoțit pe frații săi mai mari Guillaume Braț de Fier și Drogo în sudul Italiei în jurul anului 1035, bazându-se pe mărturia cronicarului Goffredo Malaterra; cu toate acestea, se poate ca el să fi ajuns acolo mai târziu, în 1044, în timpul domniei fratelui său Guillaume. În jur de
Umfredo de Hauteville () [Corola-website/Science/328212_a_329541]