KorAP: Find »[drukola/base=acasă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...1978 1979 1980 ...2620 >

65,481 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609

pot. Nu pot! Bine. Dă-mi voie să mă uit la tine. Arăți superb, fată grozavă ce ești. Te-am văzut jos și, Îți jur pe Dumnezeu, am făcut tot ce mi-a stat În putință să-mi țin mîinile acasă; a fost un adevărat chin. Merseră În cameră, mînă În mînă. El Își frecă ochii și se uită În jur. Becul veozei de-abia lumina; chiar și așa, văzu suficient și se strîmbă. — Locul ăsta e o gaură mizerabilă, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
dubiței, apoi le conduse prin moloz, luminînd cu lanterna În timp ce mergea. — Locul ăsta a fost lovit cu aproape toată Încărcătura, zise el. Trei apartamente. Credem că apartamentul de sus și de la mijloc erau goale. Dar oamenii din celălalt erau cu toții acasă - fuseseră În adăpost și abia ieșiseră, dacă vă vine a crede. Slavă Domnului că n-au mai ajuns acasă! Bărbatul e destul de tăiat de sticla de la ferestre. Ceilalți au fost mai mult sau mai puțin aruncați În sus, o să vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Încărcătura, zise el. Trei apartamente. Credem că apartamentul de sus și de la mijloc erau goale. Dar oamenii din celălalt erau cu toții acasă - fuseseră În adăpost și abia ieșiseră, dacă vă vine a crede. Slavă Domnului că n-au mai ajuns acasă! Bărbatul e destul de tăiat de sticla de la ferestre. Ceilalți au fost mai mult sau mai puțin aruncați În sus, o să vă dați seama cît de rău. O bătrînică a fost cel mai rău lovită: cred că pentru ea o să aveți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
erau pline de pietriș - erau foarte atente, pentru că uneori pietrișul era amestecat cu cioburi fine de sticlă. Se examinară una pe alta la lumină: „Uită-te sus... Uită-te jos... Minunat!“ Kay intră În sala comună. Majoritatea șoferilor erau deja acasă. O’Neil, fata cea nouă, Îi bandaja mîna lui Hughes. — Nu așa de strîns, scumpete. — Îmi pare rău, Hughes. — Ce se-nîmplă? Întrebă Kay așezîndu-se lîngă ei. — Asta? zise Hughes. O, nimic. O’Neil Își face mîna. Kay căscă. Era Întotdeauna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
camerele de hotel mizerabile În care făcuseră dragoste. Se gîndi de cîte ori a trebuit s-o părăsească pentru a se duce la soacră-sa sau la nevastă-sa. „Aș dori să fii tu ființa la care să mă Întorc acasă“, spunea el mereu. Era sigură că așa gîndea. Numai Dumnezeu știa ce zicea nevastă-sa. Viv nu dorea să-și pună Întrebări. Nu fusese niciodată persoana care să-l Întrebe despre familia lui, să se bage și să scormonească. Văzuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
să vină și ea să bea cu ele după program, ar putea să apară mai devreme și să strice surpriza. Îi Întinse cutia lui Mickey. — Ai grijă de asta, te rog. Doar pînă la Începutul lunii viitoare? Dacă o țin acasă, Helen ar putea să dea peste ea. Mickey o duse la capătul celălalt al cabinei și o Înghesui sub pat. CÎnd se Întoarse, mai făcu un rînd de cockatiluri. Binkie luă un alt pahar, dar se așeză și amestecă ginul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
țigară: Îndepărtă telefonul să expire fumul... Cum mai e viața pe la Asistență? — Destul de aglomerată, de fapt, zise Helen uitîndu-se spre ușă. Nu pot vorbi mult. Nu? N-ar fi trebuit să sun, nu-i așa? — Nu prea. Pierdeam vremea pe-acasă. Eu... o clipă, te rog. Se auzi un pufăit și apoi senzația de telefon mort. Kay acoperise receptorul cu palma și Începuse să tușească. Tusea continuă. Helen și-o imagină, așa cum o văzuse deseori - În convulsii, cu ochii apoși, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
și faptul că-ți aud vocea contează. Helen nu răspunse. Se gîndea la telefonistă. O prietenă de-a lui Mickey Își pierduse slujba, cînd o fată ascultase o convorbire privată Între ea și iubitul ei. — Aș vrea să fii aici, acasă, continuă Kay. Nu se pot descurca fără tine? — Știi bine că nu pot. — Trebuie să Închizi, nu-i așa? — Așa e. Kay zîmbea. Helen sesiza asta din vocea ei. — Bine. N-ai nimic de raportat? Nimeni n-a Încercat să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Stai puțin, zise Kay. Depărtă receptorul și Începu să tușească din nou. Helen o auzi cum Își șterge gura. Trebuie să te părăsesc, spuse ea, cînd reveni. — Da, Întări Helen cu o voce rigidă. — Ne vedem mai tîrziu. Vii direct acasă? Vino repede! Bineînțeles. — Bravo, fetițo... La revedere, domnișoară Giniver. — La revedere Kay. Kay puse telefonul În furcă și stătu nemișcată. O văzu pe Kay sculîndu-se, terminîndu-și țigara, bîntuind neliniștită prin casă, tușind Încă o dată, probabil. Poate că se așeza la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
pe una dintre pardoselile de marmură lustruită. Avu În fața ochilor Încăperea Însăși, scaunele și mesele Înghesuite, camuflajele, toată atmosfera aceea irespirabilă, mirosurile de cerneală, păr, machiaj, și i se părură mai oribile ca oricînd. — Aș vrea să mă pot duce acasă, zise ea, pe un ton jalnic. — Ei bine, de ce n-o faci? Au mai rămas douăzeci de minute. — Să plec? Și ce mă fac cu Gibson? — O să-i spun că te simți foarte rău. E adevărat, nu-i așa? Fii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
ton jalnic. — Ei bine, de ce n-o faci? Au mai rămas douăzeci de minute. — Să plec? Și ce mă fac cu Gibson? — O să-i spun că te simți foarte rău. E adevărat, nu-i așa? Fii atentă, cum o să ajungi acasă? Dac-o să leșini pe drum sau o să ți se Întîmple ceva de genul ăsta. — Nu cred c-o să leșin, zise Viv. Dar oare nu leșină femeile cînd sînt...? Dumnezeule! Își Întoarse privirea. Brusc se temu ca nu cumva Caroline, uitîndu-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
seama despre ce era vorba. Se uită la ceas și zise cu un efort de a se calma, de-a arăta strălucitor. — Vrei să-mi faci o favoare? Cred c-o s-o aștept pe Betty Lawrence și-o să mă duc acasă cu ea. Îi comunici asta, după ce-o să spui lui Gibson? Vrei să-i zici c-o aștept aici? — Bineînțeles, Întări Caroline, Îndreptîndu-se, gata de plecare. Și nu uita de ouăle crude. Știu că-ți risipești rația, dar odată am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
auzi sunetul mașinilor de scris și al telefoanelor din Încăperile de sus. Dacă asculta cu atenție, putea discerne, peste acele sunete, zgomotele obișnuite din Wigmore Street și Portman Square: mașini și taxiuri, oameni ducîndu-se la cumpărături, la restaurante, sau Întorcîndu-se acasă de la muncă. Făceau parte din categoria aceea de zgomote, se gîndi Viv, pe care le auzeai de mii de ori, dar nu le observai niciodată - așa cum, atunci cînd erai sănătos, nu te gîndeai la asta, o simțeai cu adevărat doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Își ridică ochii și văzu că oamenii care treceau o priveau ușor curioși. — SÎnt o idioată. — Nu fi proastă, zise Betty cu blîndețe. Cu toții plîngem uneori. Hai, fetițo. O trase din nou spre ea și-i strînse mîna. Să mergem acasă. Ai nevoie de o sticlă cu apă fierbinte, și un gin cu două aspirine. Dacă stau să mă gîndesc mai bine, și eu am nevoie de așa ceva. O porniră, mai Încet de data asta. Lui Viv i se părea că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Withers? Felicity Withers era o fată de la Ministerul Lucrărilor Publice, pe care o lăsese Însărcinată un pilot francez cu un an Înainte. Se aruncase pe scările de la John Allen House; urmase un scandal cumplit. Fusese dată afară de la minister, trimisă acasă la părinții ei - un vicar și soția lui - din Birmingham. — Toți am spus c-a fost o toantă, spuse Viv. Dumnezeule, aș vrea să fie aici! Luase... Se uită În jur, și vorbi În șoaptă, a luat niște pilule, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
o Întrebă. Helen clătină capul și zîmbi normal. — Nimic. Îmi plăcea să te privesc. Arătai ca un băiat. Kay Își pocnea mîinile pentru a alunga frigul și mizeria. Gheața ne transformă pe toți În băieți, nu-i așa? Lacul de-acasă, cînd eram copil, Îngheța uneori. Era mai mare ca ăsta. Sau mie mi se părea mai mare atunci. Tommy, Gerald și cu mine ieșeam și mergeam pe el. Sărmana maică-mea! Detesta chestia asta, credea c-o să ne Înnecăm cu toții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
din tragediile vieții ei că nu putea fi ca un bărbat pentru Helen - s-o ia de nevastă și să-i dăruiască și copii... Tăcură o clipă, uitîndu-se la priveliște, dar fără să mai vadă nimic. — Hai să te duc acasă, zise Kay Încet. Helen trăgea de un nasture de la palton. — O să mai avem doar o oră sau două Înainte să pleci. Kay Își compuse un zîmbet. — Ei, dar știu cum să umplu o oră sau două. Știi la ce mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
cu mine, asta-i tot. — Nu pot. Nu pot. Trebuie să intru-n tură. Știi că trebuie. — Mereu ești acolo. Nu pot, Helen... Dumnezeule, nu te uita așa la mine! Dacă o să trebuie să mă gîndesc la tine, cum stai acasă nefericită, o să... Se apropiaseră una de alta. Dar, ca Înainte, apărură un bărbat și o fată, care se plimbau pe poteca de lîngă banca lor, iar Helen se retrase. Își scoase o batistă și-și șterse ochii. Kay privi cuplul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Duncan zîmbi. Se apucă să-i spună lui Duncan o poveste... Duncan Îi pierdu firul aproape imediat, dar taică-său nu-și dădu seama. Îi spunea tot felul de glume și intrigi de fabrică, de parcă Duncan ar fi fost Încă acasă. — Stanley Hibbert, zicea el, și Muriel și Phil. Ar fi trebuit să le vezi fețele! I-am spus domnișoarei Ogilvy... Duncan recunoștea unele nume, dar oamenii erau pentru el prezențe fantomatice. Urmărea cum se formau cuvintele pe buzele tatălui lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
vizită de la tatăl tău, nu-i așa? Așa e, am văzut ordinul. Te-a zdruncinat puțin, nu-i așa? Duncan dădu din cap aprobator, ștergîndu-și fața cu batista aspră de Închisoare. — Puțin. — Întotdeauna oamenii sînt zdruncinați cînd văd fețe de acasă. Ei, ia-o așa, e greu să fii natural. Mai plînge puțin, dacă asta dorești. Nu mă deranjează. Am văzut oameni mai duri decît tine plîngînd. Duncan clătină din cap. Fața Îi era În flăcări, și i se părea că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
se forță să meargă Într-un ritm rațional, croindu-și drumul atentă, cu lanterna aprinsă. Dar inima Îi bătea cu putere, de parcă alerga. Își spunea Într-una, E o nebunie, Helen! Ce-o să zică Julia? Probabil că nici măcar nu era acasă. De ce-ar fi? Sau poate că scrie. Poate că are musafiri. S-ar putea să fie cineva la ea - o prietenă. Asta o făcu să Încetinească. Pentru că nu-i trecuse prin cap că Julia ar putea să aibă o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
cealaltă parte a acestui peisaj nebunesc, imposibil. Traversară drumul. — Unde ne aflăm? — Asta trebuie să fie Eastcheap. SÎntem pe-aproape. Aproape de ce? — De o altă biserică, cred. N-o să fi dezamăgită? — Mă gîndesc cît avem de mers să ne Întoarceam acasă. O să ne alegem cu beregatele tăiate. — Doamne, cît de agitată ești! exclamă Julia. O făcu pe Helen să meargă puțin mai departe, apoi o trase spre o deschidere Îngustă dintre două clădiri. Asta e Idol Lane, murmură ea - sau, poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
se auziră alte ovații și rîsete. CÎnd reveni, Își trăgea din nou sufletul. Nenorociții ăia, zise el. Se mutase sau Închisese ușa. Unde ești? Pari a fi Într-o găleată pe fundul unui puț. — SÎnt Într-un dulap, șopti ea, acasă. Adică la John Allen House. — Într-un dulap? — Acolo de unde sună fetele. N-are importanță. Numai că... S-a Întîmplat ceva Reggie. — Ce? Nu tot fratele tău nenorocit? — Nu-i spune așa. Nu, nu asta. Nimic de genul ăsta. — Atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
tine e bine... — E ca dracu’. GÎndul că... O! se cutremură. RÎse și el. Spui asta acum. Dar să vedem ce-o să zici peste-o săptămînă sau două. — O săptămînă-două! Ești țăcănit. Un an sau doi, așa mai vii de-acasă. — Doi ani? O să mă tîmpesc. Cel puțin dă-mi o rază de speranță. Asta-i mai mult decît ți se dă pentru dezertare. Ea rîse din nou, apoi Își ținu respirația și-și clătină capul, incapabilă să vorbească. Rămaseră un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
Dumnezeule, e unu fără un sfert! Trebuie să plec. Își frecă fața, apoi se Întinse la loc. — Mai stai pînă la unu, spuse Julia. — Cincisprezece minute. Ce rost are? Atunci, lasă-mă să vin cu tine. O să te duc pînă acasă. Helen scutură din cap refuzînd-o. — Dă-mi voie, spuse Julia. Prefer să vin, decît să rămîn aici, știi asta. Începu să se Îmbrace. Hainele-i zăceau amestecate pe podea; se aplecă și culese un sutien și chiloții, Își trase pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]