6,670 matches
-
unor ample pasaje din O noapte furtunoasă este procedeul predilect, folosit pentru a evidenția, prin intermediul unui teatru în teatru, perfecta ancorare în realitate a dramaturgiei caragialiene: "Catrinel: "Stai, țațo, să-ți spui și să te crucești, nu altceva! Mai adineauri ședeam acasă. Tușica, cum știi c-a făcut-o Dumnezeu, se culcă o dată cu găinile. Eram ambetată absolut". Frusina: Ia lăsați-mă! Ce piesă? Așa vorbește proprietăreasa mea! Smărăndache (Frusinei): Sst! Catrinel: "Dramele Parisului, câte au ieșit până acuma, le-am citit
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
lui, șarpele zace încolăcit, iar jderul stă la pândă în ascunzișul lui; această răbdare caracterizează ființele care-și vânează singure hrana. ...Suru se avânta în pădure, fără zgomot... încetini pasul, atent la fiecare mișcare. Într-o poiană, un lup înalt, șezând pe coadă, cu botul țintea cerul... Așezat pe labele dinapoi, ridică botul și începu să urle. Era un urlet lugubru... la început mai tare și prelung, apoi, mai încet, tot mai încet, ăuind, până se pierdu în depărtare. Setea de
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
miazăzi de Mălușteni... Valea întunecată și cufundată într-o tăcere adâncă. Luna, care tocmai răsărise, în spatele lui, aruncă dinaintea-i umbre prelungi... Zăpezile sclipeau gălbui. Fără veste, la o cotitură, Anton rămase locului ca înlemnit. La marginea unei poteci, înălțată, ședea un animal mare, întunecat... El face o mișcare, și luna izbește drept în ochii lui, care scânteiază puternic străluciri verzui. „- Numai ochii lupului lucesc așa..!“ își zise Anton în gând. Animalul se uită țintă spre el și mai făcu doi
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
solemnă. Nici una din voi nu e măritată. —Căsătoria nu e totul. —Știu, oftă Minette. Dar tot ar fi frumos. A doua zi dimineața, aerul era cald și cerul limpede, și vara părea că se instalase dintr-odată. Darcey și Minette șezură puțin în grădina din spate, până când Darcey anunță că nu avea astâmpăr. Nu se plimbase pe niciunde de o săptămână, iar inactivitatea o apăsa. —Te-ai întors de la Singapore și apoi ai venit în Galway, îi aminti Minette. N-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
că Aidan punea mâna pe ea și pe averea ei fără s-o iubească. Lucru care era neadevărat, nedrept și pe deasupra și... Se răsuci pe călcâie, simțind dintr-odată că nu era singur. La una dintre mesele de fier forjat ședea o femeie, în fața unei cești de cafea din care se ridicau aburi. Mâna dreaptă îi acoperea partea de jos a feței, astfel încât nu-i zărea decât ochii de un albastru ca văzduhul. Părul ei blond, ca de scandinavă, îi cădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
se prezentă ca Mary Mackle, o întrebă dacă voia o hartă a zonei, dar Nieve îi spuse că nu, era doar obosită și voia să se odihnească. Așa că se întinsese pe patul extrem de confortabil și, spre mirarea ei, adormi. După-amiaza șezu în grădina din spate, cu picioarele întinse în văpaia soarelui și privi la oile de pe pajiște și la câmpurile de dincolo de ele. Se întreba dacă Lorelei făcuse rost de oi pentru castelul Rathfinan. Se întreba ce făceau acum oamenii, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
Rugându-l simandicoasă, Subtilă și grațioasă, S-o lase că iarna geroasă A prins-o tot fără casă Să stea la cald, numai un pic! Și nu-i va cere nimic! Bursuculdeși nu-i convine Zise din milă, rușine: Bine! Șezi un pic lângă mine! Iarnă era! Și era foarte frig! Bursucul hiberna covrig, Cu blană sa călduroasă ! În care-a intrat și molia! Ticăloasă! S-a încălzit și intrând în... călduri, A ouat cinci milioane De... progenituri! Și toate lihnite
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
Dacă sunteți amabil să așteptați un moment, mă perie el, mă duc de Îndată să văd dacă Herr Neumaier e liber. Dispăru În spatele unei draperii și când reveni am fost Însoțit până la un mic birou de la capătul coridorului. Peter Neumaier ședea la biroul său, fumând un trabuc care mai degrabă Își avea locul În trusa cu scule a unui instalator. Era un tip brunet, cu ochi albaștri, exact ca mult iubitul nostru Führer, și era stăpânit de un stomac care-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
și ale unui box. Cel puțin nu deocamdată. Nu riscau ei să se verse ceva pe covor. În celălalt capăt al Încăperii se aflau un glasvand, un corp de rafturi pentru cărți și un birou În spatele căruia, În fotolii confortabile, ședeau doi ofițeri SS. Erau Înalți și spilcuiți, cu zâmbete disprețuitoare, de arogantă superioritate, cu păr de culoarea cașcavalului Tilsiter și mărul lui Adam bine-crescut. Cel mai Înalt dintre ei vorbi primul, ordonându-le gardienilor și adjutantului să iasă afară din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
era unul singur, m-aș mai fi descurcat eu cumva, dar doi erau mai mult decât puteam face față. După aia am fost dus În camera gardienilor SS, care era aproape cât o sală de conferință. Lângă ușa foarte groasă ședea un grup de tipi din SS care jucau cărți și beau bere, cu pistoalele și bastoanele făcute grămadă pe o altă masă, ca niște jucării confiscate de un Învățător sever. Cu fața la peretele din fundul Încăperii și stând aliniați În poziție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
știută a părintelui Ioan care nu mai este, Dumnezeu să-l ierte, Și au ieșit să vadă ce s-a întâmplat și au venit la Iisus și au găsit pe omul din care ieșiseră demonii, îmbrăcat și întreg la minte, șezând jos, la picioarele lui Iisus, și s-au înfricoșat, lumina de afară răzbate greu în biserica veche înnegrită de fumul lumânărilor, când va fi gata cea nouă, Theo! atunci, mă furișez afară din biserică, slujba încă nu-i gata, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
simțim mai vinovați decât vinovații, prin proclamarea vinii colective nu facem decât să-i ascundem pe adevărații vinovați, E momentul, Theo, să reînviem expresionismul, revoluția împotriva Tatălui, gândește-te la Iisus! Creștinismul a reconciliat rapid Tatăl cu Fiul, și-acum șade de-a dreapta Tatălui, judecând morții și viii, aceasta e pilda pe care trebuie s-o înțeleagă tinerii, avem datoria să ne revoltăm împotriva Tatălui, de ce crezi că și-a păstrat Dumnezeu un popor credincios lângă sine, pe evrei?! Oamenii uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
ca altădată cu tot alaiul de, ușa se dă lent în lături și intră părintele Ioan, groaza din privirea lui Theo se stinge brusc făcând loc, Bună seara! Bună seara, părinte! mă ridic în întâmpinarea lui și-l poftesc să șadă, Am văzut lumină, zâmbește senin părintele, și-am cutezat să vin eu la tine, dacă tu mă ocolești, Tac la mustrarea lui și-i arăt prin gestul larg al mâinii patul tare de lemn acoperit cu o pătură decolorată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
ei sunt bărbați în toată firea acum, Doamne, cum a trecut timpul! Și tu ești acum un bărbat, Daniel! și eu tulburat în suflet mă întreb dacă bărbăția se vede sau, Parcă ieri vă jucați toți patru în zăpadă, cum ședeai iarna la noi, eu eram într-a patra și Diana într-a cincea și ea m-a sărutat peste masă și unul dintre gemeni, cred că Mihai, a spus seara la masă cu voce tare, Daniel a sărutat-o pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
ca să-mi mai atenuez sentimentul de vinovăție: niște bunătăți la conservă șparlite de prin piețe în timpul rondului și niște reviste porcoase confiscate. Când am tras în fața casei, mi-am dat seama că tot mă simt cu musca pe căciulă. Bătrânul ședea pe verandă și sorbea hulpav dintr-o sticlă cu sirop de tuse. Într-o mână avea pistolul cu aer comprimat, cu care trăgea absent spre o formație de avioane din lemn de plută, aliniate pe gazon. Am parcat și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
făcu semn spre partea din spate a restaurantului, apoi își plecă privirea. Partea din spate era îngustă, cu separeuri din imitație de piele și lumini discrete. Clefăieli lacome ne conduseră spre ultimul separeu - singurul ocupat. Un bărbat slăbănog și negricios ședea aplecat deasupra unei farfurii pline ochi cu fasole, sos chili și huevos rancheros și înfuleca terciul de parcă ar fi fost ultima masă din viața lui. Lee ciocăni în masă. — Poliția. Ești Bruno Albanese? Individul ridică privirea și se miră: — Cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
să-mi mut privirea și să caut barul. Era într-un cotlon de lângă peretele din stânga: o tejghea lungă, cu lumini colorate care răsăreau dintr-o scenă înfățișând plaja hawaiană Waikiki. Nu era nimeni în spatele barului și pe scaunele înalte nu ședea nici un client. M-am îndreptat spre fundul încăperii și mi-am dres glasul, pentru ca păsărelele îndrăgostite din separeuri să coboare din al nouălea cer pe pământ. Figura a ținut. Îmbrățișările și sărutările încetară, iar tipele își ridicară privirile, supărate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
care erau ștanțate doar numere, fără nume. Pe când treceam pe lângă un șir de camere cu geamuri-oglindă, Patchett mă apucă de braț. — Uitați, acela-i Roach. M-am uitat cu atenție înăuntru. Un bărbat ciolănos, de vârstă mijlocie, îmbrăcat în zeghe, ședea la o masă scundă și citea o revistă. Era un exemplar reușit - frunte înaltă, acoperită cu șuvițe de păr cărunt și rar, ochi inteligenți și mâini pline de vene, cu degete lungi, de genul celor pe care le asociezi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
fărașe de grădină, un sac cu Îngrășământ și o foafecă de grădină. — La naiba. Stăteau În camera de zi, bând un ceai ca apa chioară. Se Înghesuiau acolo doi polițiști uzi până la piele, agenta, Darren Caldwell și Logan. Bărbatul casei ședea pe canapea, părând din ce În ce mai nefericit cu fiecare minut care trecea. — Unde e? Întrebă Logan din nou. Va trebui să ne spui, mai devreme sau mai târziu. Mai bine ar fi acum. Darren le aruncă o căutătură urâtă. — Nu l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
care au fost văzuți copiii ultima dată. Aduceți-mi un martor. Nu-l lăsăm pe ticălos să ne scape Încă o dată. În noaptea aceea, visele lui Logan fură pline de copii putrezind. Alergau prin apartament, voind să se joace. Unul ședea pe podeaua sufrageriei, cu bucățele de piele căzându-i pe podelele lustruite, făcându-și de lucru cu un xilofon pe care Logan Îl primise la cea de-a patra aniversare a sa. Clang și cling și bong, o cacofonie ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
autobuzul făcu stânga, iar Watson o luă la dreapta. Casele erau toate decorate pentru Crăciun: brazi la ferestre, aranjamente florale, și pitici festivi. Una avea chiar un ren de plastic cu nas electric, clipind roșu. Foarte plin de gust. Logan ședea, privind casele acoperite de zăpadă pe lângă care treceau, uitându-se lung la decorațiuni, gândindu-se la propriul apartament gol. Nu apăruse nici măcar o felicitare. Poate ar trebui să-și ia brad? Anul trecut nu-i trebuise. Își petrecuse Crăciunul În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
de susținut, aproape hipnotică. Murmură: — Ai o privire foarte puternică. El miji pleoapele și zâmbi. Ea îi spuse: — Mai îndură puțin; sângele lui Germanicus ești tu. Îl trase după ea într-o sală. — Vino, așază-te aici. Îl puse să șadă alături de ea, pe un scaun mic, fără spătar, înfrânându-i încet nerăbdarea. Îi zise: Aveam cu șase ani mai puțin decât tine când viața mea s-a schimbat. A fost în ziua despre care s-a spus că e cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
din cuarț roz Explorând regala domus a Antoniei, Gajus descoperi într-o mică încăpere un templu domestic, un lararium, așa cum se obișnuia la Roma din vremea Republicii. Deschise ușa. Nu era un lararium. În penumbră, într-un fel de tabernaculum, ședea o divinitate necunoscută, o tânără mamă care ținea în brațe un copil. Era sculptată în cuarț roz, strălucitor - avea pe cap o semilună și își sprijinea picioarele pe un glob în jurul căruia era încolăcit un șarpe. Într-un colț ardea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
însoțitor, ascultând, el percepu că la palat ajunsese o veste tulburătoare. Scrisoarea cifrată Două zile mai târziu, într-o dimineață limpede de septembrie, Antonia trimise pe cineva să-l cheme pe Gajus din camerele lui. Veni repede și o găsi șezând singură într-o încăpere mică, somptuoasă, unde el nu mai intrase niciodată. Pereții erau acoperiți în întregime de fresce, într-o perspectivă aeriană, înșelătoare, cu imagini luminoase de porticuri, scări și fântâni. Antonia scria; purta una dintre tunicile simple, prețioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de pe masă și, ținând-o în mâna lui puternică, fără să tremure, spuse ironic: — Lasă-mi timp s-o golesc. Zeii se jucaseră cu el la Alba Fucens cu ani în urmă, când, văzând statuia impunătoare, grosolană a lui Heracles șezând și bând, o dusese în templu. Sertorius Macro își spuse că nu avea să se mai întoarcă în puternica fortăreață din Apenini, îndrăgita Alba Fucens, acea arx unde visase să construiască cel mai frumos amfiteatru și dăduse aurul trebuitor pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]