KorAP: Find »[drukola/base=amintire & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...197 198 199 ...1585 >

39,601 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

inimii rărindu-se, sînul devine mai mic, mai moale și mai calm în rotunjime, mușchii de sub piept, atît cît se văd pînă la furoul coborît spre mijloc, se contractă și, spre stupefacția tînărului încă înghețat de fior și îngrozit de amintirea poeziei lui Baudelaire, imaginea diformă se structurează brusc, iar de pe pat se ridică trupul zvelt al unei femei cu formele coapte, delicată în gesturi, ce-și trece dosul palmelor pe sub sînii goi, parcă să și-i aranjeze mai bine pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
că, așa cufundată în fotoliu cum stă, savurîndu-și țigara, femeia ar putea să reacționeze prea violent și, în furia ei, să plece. "Trebuie să-i mai dau să bea. Imposibil să rămînă tot timpul rece, insensibilă o păpușă de cauciuc!..." Amintirea clipelor de mai înainte, cînd a îmbrățișat-o pe Maria, îl cutremură pe Mihai: "Un obsedat n-ar fi luat în seamă vocea ei rece, teama de-a nu i se rupe ciorapii; ar fi posedat-o. Dar asta am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
vrea să răspundă atingerii, brațele stau gata să cuprindă umerii tînărului, ochii mai păstrează explozia de stele, iar buzele, frumos deformate, înfloresc pe ele surîsul. Numai mintea ei, lovită dureros de vorbe, de vorbe și de viscolul din fereastră, reîmprospătează amintirea altei dăți, în altă cameră, cu alte brațe de bărbat întinse către ea, însoțite de aceleași vorbe, aceeași metaforă a luminii și cu aceeași zbatere nebună a viscolului de afară. Apoi, brațul atins de degetele lui Mihai, aduce imaginea brațului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
În fața ei, ispititoare, puțin crăpată, stă ușa barului. O deschide și ia o sticlă cu coniac. Bea o înghițitură lungă, parcă ar fi apă, apoi lasă sticla pe colțul mesei. "De ce atîta pustiu?!" gîndește cu groază, ajungînd în dormitor. Nici o amintire. Stă stingheră, ca într-un magazin de mobilă, nehotărîtă ce să cumpere. Agale, istovită, se întoarce în sufragerie și se trîntește în fotoliu. Își descalță pantofii, bagă picioarele sub ea, trage pătura din păr de cămilă de pe recamier, se învelește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
pe Haralamb la noi... Vreau să nu mă știu..." Dar gîndurile ei se frîng brusc; simte încă fiorul neplăcut care a răscolit-o la vederea lui Ștefănescu. "Cine era tînărul care l-a oprit ieri, pe alee, pe Don Șef?" Amintirea privirii lui Mihai Vlădeanu în care a fost învăluită o clipă, o ustură, mai mult decît jignirea directorului. "Obraznicul! Cu prima ocazie îl iau de urechi și-l duc Brîndușei Roman, la Comitetul P.C.R. Trebuie să aflu cum îl cheamă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Vremurile... Totuși, atîta încăpățînare... Dacă n-ar fi obsesia că el, ca bărbat, știind că Doina nu-i a lui..., nu!, hotărît!, nu l-aș vizita nici acum." În neclintirea ei, bătrîna, cu expresia feței îmbogățită în lumini de o amintire frumoasă, începe să surîdă. Are impresia că stă la masa de pe terasa restaurantului bucureștean, împreună cu Theo, pe care, în disperarea ei Maria nu mai avea nici o șansă, chiar și cel de la minister, la care au fost în dimineața aceea amîndouă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
el! a exclamat Maria. N-are decît să-și oprească fata; o vrei? a întrebat-o pe maică-sa o ceri prin lege, dovedind că-i a ta, pe mine nu mă interesează. Bine, a întors-o ea, păstrînd în amintire, vie, scînteia de rugă nu ți-o fi păsînd de el, dar de ce nu te gîndești? L-au reabilitat pe tatăl tău, dar..., dacă, Doamne ferește!, se mai găsește ceva ? Și dacă cei răuvoitori își pun întrebarea de ce-l lași pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
care, vorba maestrului, ne tratează cu refuz, ne-au tratat la fel și azi, cînd, evident, înzăpezirea le acordă circumstanțe... Mi-nchipui că-s toți, acolo, pe baricade. Un bărbat cu o figură prietenoasă, de al cărui zîmbet se leagă amintiri plăcute în sufletul lui Mihai, îl întîmpină cu mîna întinsă: Noroc, dom' Vlădeanu! Am zis doar că ne vedem la premieră, dar m-am grăbit și am venit la vizionare; să ajutăm, pe cît posibil, spectacolul cu părerile noastre... E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
șantier, e departe de femeia imaginată de Mihai, acea sinteză între imaginea Mariei Săteanu și farmecul Cristinei Tomșa, calități întîlnite de Mihai, cu cîțiva ani în urmă, la o femeie cunoscută la Sinaia, Simona, una din acele întîmplări a cărora amintire te face să te întrebi: e adevărat?, sau: cum de-a fost așa?, ori: de ce numai atît? Deși, își zice acum cu ciudă adevărată origine a atîtor personaje feminine ale mele stă undeva sus, la o mansardă..." Și totuși, mintea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Atît. Și poate că puținul acesta a născut în Mihai rădăcini adînci, din care imaginea Simonei creștea acaparatoare în momentele de tensiune la masa de scris un orgoliu ascuns cu strășnicie, să nu recunoască, de fapt, durerea profundă lăsată de amintirea femeii care i-a hotărît: "de mîine, nu ne mai vedem; nici măcar prin vecinătatea blocului Yanis să nu mai îndrăznești să treci; ai văzut doar că-i păzit..." Astăzi abia, poate răscolit de vicol, poate enervat de Maria Săteanu și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
alde Vlădeanu." De ce nu vrei să bei? Am și vin; chiar așa!, să-l aduc. Nu, te rog! Nu pot să beau, crede-mă. Spune-mi, Mihai, te rog, întreabă Doina cu o voce caldă, prietenoasă care sînt primele tale amintiri din viață? Primele amintiri... face Mihai un gest evaziv cred că-s..., dacă socotesc bine, de pe la doi-trei ani. Aveam o cămașă lungă, din cînepă, pînă la călcîie și fugeam, mai bine-zis mă țineam după surorile mele. Era vară, mama era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
vrei să bei? Am și vin; chiar așa!, să-l aduc. Nu, te rog! Nu pot să beau, crede-mă. Spune-mi, Mihai, te rog, întreabă Doina cu o voce caldă, prietenoasă care sînt primele tale amintiri din viață? Primele amintiri... face Mihai un gest evaziv cred că-s..., dacă socotesc bine, de pe la doi-trei ani. Aveam o cămașă lungă, din cînepă, pînă la călcîie și fugeam, mai bine-zis mă țineam după surorile mele. Era vară, mama era la secerat, tata căra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
o scară într-un vișin iar eu, rămas jos, plîngeam, sau înjuram, așa spun ele, că mai întîi am învățat să înjur, evident, din astea... mai moi; fiind mai mic, mă necăjeau toți... Cred că asta-i una din primele amintiri, sau alta, cînd, ducîndu-mă la Tîrgu Frumos, la o mătușă, cred că tot în vara aceea, am văzut-o cum a băgat în rolă, în camera cea bună, castronul cu cireșe, din care îmi dăduse un pumn, și eu, profitînd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
făcut de rîs cum s-ar zice, a vrut să mă atingă, dar mătușă-mea, care mă iubea foarte mult, i-a făcut un tărăboi, și, de-al naibii, mi-a dat tot castronul. Evident, rîde încet Mihai astea-s amintiri generale, că primele amintiri, ale oricărui om, sînt legate de existența mamei; seara, mai ales vara, pînă să termin de mîncat, adormeam în brațele ei; sîmbăta așteptam ca un cățel în pragul bucătăriei să-mi dea prima plăcintă caldă, probabil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
s-ar zice, a vrut să mă atingă, dar mătușă-mea, care mă iubea foarte mult, i-a făcut un tărăboi, și, de-al naibii, mi-a dat tot castronul. Evident, rîde încet Mihai astea-s amintiri generale, că primele amintiri, ale oricărui om, sînt legate de existența mamei; seara, mai ales vara, pînă să termin de mîncat, adormeam în brațele ei; sîmbăta așteptam ca un cățel în pragul bucătăriei să-mi dea prima plăcintă caldă, probabil de aici și ciuda

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
în mijlocul ogrăzii..., fugeam în pielea goală pînă în fundul grădinii cînd îmi intra săpun în ochi... De ce m-ai întrebat? Pentru că eu, ca o excepție la regulă, nu fac parte din acel "oricui", și-aici am vrut să ajung. Primele mele amintiri sînt o nebuloasă: copii mulți, murdari, plînsete... Și dintr-o dată, imaginea unui bărbat înalt, frumos... Apoi, îmi amintesc de o haină mare, neagră, cu guler din pielea unui miel brumăriu. Iarna dormeam învelită cu ea. Cît despre mama... Prima amintire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
amintiri sînt o nebuloasă: copii mulți, murdari, plînsete... Și dintr-o dată, imaginea unui bărbat înalt, frumos... Apoi, îmi amintesc de o haină mare, neagră, cu guler din pielea unui miel brumăriu. Iarna dormeam învelită cu ea. Cît despre mama... Prima amintire legată de ea e dureroasă: era studentă, și eu, care probabil c-o deranjasem de la învățat, stăteam la colț și scînceam. Dacă nu taci, te duc înapoi la copii!" îmi zicea mereu. Doina tace, atît cît să-și tragă răsuflarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
mai încasat-o uneori, că babă frumoasă și copil cuminte se zice că nu-s, sentimentul groazei nu m-a stăpînit. Nici măcar atunci, după ce nenea Toader l-a bătut pe taică-su, iar părinții noștri ne atingeau pentru orice greșeală." Amintirile tale spune Doina încet, după o tăcere lungă în care au terminat de mîncat sînt aproape identice cu ale lui tăticu'. Spune-mi, vara mergeai și tu la secerat? A, da... rîde Mihai. Mă luau să pasc boii pe marginea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
se dumirește Mihai. Pe mine mă luau mereu și eram supărat că-s pus la păscut boii. Cînd tata pleca undeva cu căruța, bucuria mea! Mama mă lua numai să-i aduc apă. În rest, rîde Mihai ușor, sub impresia amintirii umblam toată ziua pe haturile ogoarelor și prin lanul cu grîu. Visul meu era să prind o prepeliță. Tata reușea. O asculta cum face pitpalac și pornea tiptil, în contra vîntului, iar cînd o zărea, arunca haina peste ea. Știi ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
place să critic, dar să și profit, dovadă c-am băut cu tatăl tău, c-am stat la masă seara asta... Zîmbetul lui, tocmai cînd Doina începe să se lumineze, are un moment de încremenire, după care, umbrindu-se, în amintire îi apare Maria, cu ironia ei, acuzîndu-l că vine să bea și să vîneze zestre, asemeni tuturor celor de o condiție morală foarte joasă. Bine, Mihai conchide Doina, întinzîndu-i mîna. Să rămînem într-un teritoriu senin. Cred că ai dreptate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
interurban, cu două linii. Săteanu, tremurînd de nervi și de furie că acasă la soacră-sa nu răspunde nimeni, își prinde capul între palme și, închizînd ochii, ascultînd vîntul din fereastră, cu bărbia sprijinită de receptorul telefonului interurban, retrăiește în amintire clipele serii cînd a mers la vila familiei Bujoreanu; profesorul era chemat la București, fata plecase cu Teofănescu... Atunci s-a plămădit Doinița plămădit, Doamne, de ce nu-s mai cult, să găsesc cuvinte mai frumoase?! -, atunci, din cauza mea; așa mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
gîndește Mihai, privind lung receptorul din mîna sa, pe care îl agață la loc, în furcă, hotărînd că-i de ajuns pe ziua de azi, ba chiar prea mult. Iese afară, admiră calmul cerului și absența vîntului, se înfioară la amintirea iernilor copilăriei, ia un pumn de zăpadă pe care o transformă într-un bulgăre îndesat, pășind încet, rar, către blocul din față, o clădire sumbră, cu geamuri mici, multe și dese, amintindu-și că nici prim-vicelui nu-i place cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cîtă risipă de forțe și de timp!" gîndește Mihai cu ciudă, privind camera în dezordine, cu patul așternut jos, lîngă calorifer. Se dezbracă în grabă, își ia pijamaua, apoi, în cîteva minute, face ordine în toată camera, vrînd să înlăture amintirea zilei trecute. Controlează dacă are cămașă curată pentru deseară, dacă hainele bune îi sînt călcate, pantofii lustruiți, apoi, după ce schimbă apa florilor aduse de Cristina, înlăturînd tentația de-a-și turna un pahar cu vodcă, se bagă în pat, fericit la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
vor să-l expulzeze este rodul unor clipe de extaz, clipe ce tu ți le refuzi cu ostentație. Întîi, doi ani, cum ai zis mai înainte, n-ai mai putut, apoi n-ai mai vrut să încerci să poți. Dar amintirea plăcerii cunoscută cîndva persistă. Și de fiecare dată cînd vine vreo femeie cu... Știi ceva, se înfurie Maria, oprindu-l embrionul de care vorbești se cheamă făt uman, iar legea pedepsește avortul, considerîndu-l crimă. Eu sînt un medic ce trăiește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
șoptește, aproape atingîndu-i gura cu buzele femeile au nevoie de tine, ai ajuns un bun chirurg, revino printre ele, fii femeie! La terminarea Medicinei ai jurat să aperi viața, să nu faci din meserie o răfuială continuă cu propriile-ți amintiri și gînduri negre. Vino cu mine! Te-am iubit, te-am adorat, te-am blestemat, te-am ignorat, te-am urît acum te doresc! E o nebunie ce-ți propun, dar o nebunie necesară. Altfel, riști să nu mai spargi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]