5,499 matches
-
infinită. Un univers multivalent de coloratură aparte, dezvoltând deschiderea vizionară a poetului anonim. În Miorița se pune o problemă filozofică fundamentală integrarea cosmică a omului. Această integrare se operează prin nunta cu moartea, înțeleasă aici drept simbol și anume, simbolul comuniunii universale, al contopirii omului cu Natura cu elementele care-i înscriu spațiul fizic și sufletesc: la planul terestru, plaiul luminos ca o gură de rai, semnând frumusețea cerească a locului unde se desfășoară viața zi de zi a eroului baladei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
el ar constitui orizontul matricial specific culturii românești) reprezintă poarta de aur prin care are loc trecerea într-un cosmos feeric, de legendă. Căci în viziunea populară integrarea cosmică este posibilă sub semnul miticului. Numai în mit este cu putință comuniunea cu lumea, numai așa lucrurile dobândesc același limbaj spiritual, numai așa păstorul poate vorbi cu oaia năzdrăvană și se poate uni cu "mireasa" lumii. Viziunea din Miorița cuprinde planuri multiple: macrocosmosul și microcosmosul, realul și legendarul. Măreția unică a acestei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poveste, prezent în numeroase poezii, nu este nici el simplu decorativ, ci reprezintă o modalitate de trăire a stării poetice ("Arfele visează mituri"; Iar în ochii ei albaștri/ Toate basmele s-adună") care face posibilă ca și în balada vrânceană, comuniunea nemijlocită cu lucrurile. La Eminescu miticul are rolul de înveșnicire feerică a realului, transformându-l în prezent etern. * Se poate contura mai bine viziunea cosmică eminesciană referindu-ne la lirica lui Tudor Arghezi și Lucian Blaga. Autorul Cuvintelor potrivite, manifestă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fundamentală decât a certitudinii. Unul din criteriile ce duc spre certitudinea unei valori este gradul de intensitate al accepției noastre axiologice apriorice. Sufletul este un sistem de judecăți de valoare și de emoții de valoare. O idee profundă nietzscheană este comuniunea, întrepătrunderea universală. Omul este un grup de atomi dependent de mișcările cosmice, de toate energiile universale, printr-un proces imprevizibil, transformând atomul într-o ființă în sine. O altă idee conexă, formulată și de Buddha, constă în aceea că "nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în tot, în unitatea divinului. Totul este prezent în fiecare lucru, prin interconexiuni universale. Tot ce faci și gândești se răsfrânge asupra întregului univers și asupra ta însuți. Realitatea este ceea ce faci sau creezi. Or justiția poetică ne conferă conștiința comuniunii, a continuumului, a întrepătrunderii universale. "Toate particule din unitatea divină, din Dumnezeu; nu Dumnezeu este în toate, ci Totul este în Totul, fiecare este în fiecare, unele în celelalte". Filozofii care au găsit Unitatea, au aflat înțelepciunea. În afară de Unul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
noi. De aici năzuința ardentă a apropierii de Tatăl. Nu prin orice numire o putem face, numai prin cânt. Dar asemenea neliniște nu aparține oricui, ci este purtată de poet, nu și de către ceilalți. Căci doar poetul poate intra în comuniune cu Spiritul Suprem. Și cea ce îl cheamă mereu spre aceasta comuniune este tocmai neliniștea. Poetul este intermediarul dintre Dumnezeu și oameni pentru că numai el se află mereu în acea tensiune sacră a necesității de a-i fi aproape. Ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
numire o putem face, numai prin cânt. Dar asemenea neliniște nu aparține oricui, ci este purtată de poet, nu și de către ceilalți. Căci doar poetul poate intra în comuniune cu Spiritul Suprem. Și cea ce îl cheamă mereu spre aceasta comuniune este tocmai neliniștea. Poetul este intermediarul dintre Dumnezeu și oameni pentru că numai el se află mereu în acea tensiune sacră a necesității de a-i fi aproape. Ca atare, pentru poet neliniștea este un impuls ontologic fundamental: poetul există atât timp cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
o clipă ajungeam la Brăila înecată în grâu. Unii mor de matematică, alții de grâu! spuse Gagu. Orașul e victimă a grâului adăugă Tomaida ba nu, pentru că de sub grâu se auzeau mașini, cântece, râsete de copii. Orașul sufocat trăia în comuniune cu grâul, în sala de cinematograf am văzut Scaramouche cu capul în jos, viața se desfășura firesc, oamenii și animalele respirau grâu, peștii își depuneau icrele în grâu, iar Căpcăunu ne pierduse definitiv pentru că noi cercetam nesăbuiți tunelurile Brăilei luminate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
pentru lume, ruina. Dragostea lui Dumnezeu pentru om, dăruirea. Dragostea omului pentru Dumnezeu, crucificarea. Dragostea lui Dumnezeu, credința. Dragostea omului, ura. Dumnezeu oferă, omul Îl vinde. Dumnezeu iartă. Omul nu uită. Dar cea mai sublimă e dragostea copacilor. Trăind în comuniune cu natura, în stare de extaz, nu-l cunosc pe Dumnezeu, dar îl simt prin vânt, prin ploaie, în mișunatul gângăniilor, în cântecul greierilor, în razele soarelui, căruia îi mulțumesc prin respirația lor. Iubirea Pământului care ne ține strâns la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
vanghelizăm. Noi n-avem voie, nu ne putem permite să rămânem deoparte, în afară de UE, trebuie să reintrăm în lumea civilizată, acolo unde eram deja în perioada interbelică, trebuie să adoptăm și noi mottoul in varietate concordia... Lumea confundă comunicarea cu comuniunea, acceptați-mi cacofonia, teatrul este comuniune, aproape liturgică... folosesc vorbe mari, ai dreptate, deși tare îmi sunt urâte cuvintele sforăitoare, mă scot din sărite, nu-mi place să aud vorbe răsuflate, ca „sfânta scândură a scenei”, dar trebuie să înțelegem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ne putem permite să rămânem deoparte, în afară de UE, trebuie să reintrăm în lumea civilizată, acolo unde eram deja în perioada interbelică, trebuie să adoptăm și noi mottoul in varietate concordia... Lumea confundă comunicarea cu comuniunea, acceptați-mi cacofonia, teatrul este comuniune, aproape liturgică... folosesc vorbe mari, ai dreptate, deși tare îmi sunt urâte cuvintele sforăitoare, mă scot din sărite, nu-mi place să aud vorbe răsuflate, ca „sfânta scândură a scenei”, dar trebuie să înțelegem că teatrul e comuniune și actorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
teatrul este comuniune, aproape liturgică... folosesc vorbe mari, ai dreptate, deși tare îmi sunt urâte cuvintele sforăitoare, mă scot din sărite, nu-mi place să aud vorbe răsuflate, ca „sfânta scândură a scenei”, dar trebuie să înțelegem că teatrul e comuniune și actorii ar trebui cinstiți ca la ruși, ăștia îi divinizează pe actori, să lăsăm și noi să vorbească despre ei liniștea aia rusească. Și Laszlo face o pauză... De-aia e mare Caragiale: ne-a prins așa cum suntem, gândește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
mine; du-te la naiba cu Uniunea ta Europeană cu tot. Kawabata iese din cocioabă, nu Înainte de a-și scoate cu greu mădularul, dintre cele trei perechi de pantaloni. Actul fiziologic se consumă În spatele șandramalei, sub cerul liber, În strânsă comuniune cu natura. Din lichidul galben, fierbinte, ies aburi subțiri, străvezii. Lui Antoniu i s-a Înfipt În creier această aderare la Uniunea Europeană, Îl frământă, nu-i dă pace, Îi dă un soi de mândrie stranie, Îl face pentru prima oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
constatat că reușesc să parcurg cam șase km la oră, ceea ce cred că este destul de bine. In seara aceasta am concelebrat cu pr. Anton Robu în parohia lui din Badalucco. A fost o liturghie în care am simțit din plin comuniunea și ospitalitatea acestui preot originar din Hălăucești. Mă simt foarte bine la el. După liturghie am plecat împreună la Triora, una din cele cinci parohii pe care le are în grija pastorală pe o distanță de aprox. 30 km. Am
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
simpatică, nici măcar nu m-a întrebat cum mă cheamă. Văd că ploaia s-a oprit, deși cerul este plin de nori. Încet, încet se lasă seara, o nouă seară la sfârșitul unei zile în care am trăit din plin bucuria comuniunii cu Dumnezeu și cu oamenii, iar acum sunt înconjurat și de acest peisaj minunat, parcă desprins dintr-un poster. Scot pachetul doamnei și-l încălzesc în cuptorul cu microunde și mă delectez din nou cu bunătățile ei, iar ce am
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
departe este bazilica Neprihănitei Zămisliri, sub care este bazilica Rozariului. Turnul înalt, zvelt, te încântă și te atrage spre Fecioara neprihănit zămislită și, în general, spre acest loc atât de plin de rugăciune și miracole, de speranțe, încredere, consolare spirituală, comuniune creștină și umană. Lourdes te învăluie și te pătrunde cu farmecul și sfințenia lui. Intâi merg la grota în care Fecioara Maria i-a apărut Bernadetei pentru prima dată pe 11 februarie 1858. Nu intenționez și nici nu se pot
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
apa izvorâtă după ce mânuțele Bernadetei au scormonit în pământ, la porunca Fecioarei, și mai ales unde mereu se roagă atâtea persoane, zi și noapte, atingându-și apoi fața, mâinile, capul, obiecte ale lor de pereții grotei, ca semn al comuniunii pe care vor să o aibă cu Dumnezeu prin Fecioara Maria, semn al binecuvântării pe care o imploră de sus, din ceruri. M-am rugat mai puțin pentru mine, și mai mult pentru mulți alții, vii și răposați, și i-
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
și îngenunchind, îl preamăresc pe Dumnezeu pentru harul ce mi la dat. O laud pe fecioara Maria, îi mulțumesc patronului acestui pelerinaj, apostolul Iacob. Nu știu cât timp am rămas în catedrală. De fapt, timpul dispăruse și a rămas doar comuniunea cu Dumnezeu, o liniște interioară totală, o mulțumire și bucurie de nedescris. Am putut în acele momente să exclam: O, clipă, rămâi! Fiindcă o clipă de comuniune cu Dumnezeu poate fi atât de intensă, de plină, încât ți se pare
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
timp am rămas în catedrală. De fapt, timpul dispăruse și a rămas doar comuniunea cu Dumnezeu, o liniște interioară totală, o mulțumire și bucurie de nedescris. Am putut în acele momente să exclam: O, clipă, rămâi! Fiindcă o clipă de comuniune cu Dumnezeu poate fi atât de intensă, de plină, încât ți se pare o veșnicie. La ieșire este un ghișeu unde am bucuria și favoarea de a primi ultima ștampilă în pașaportul de pelerin. Mă îndrept apoi cu un autobuz
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
la facultate. Totuși, nu mi-a fost ușor. Doar natura a fost sora mea, cea care mi-a mângâiat și Încântat sufletul meu zbuciumat și care m-a fascinat totdeauna. În acest spațiu mă simțeam liberă, libeeeeeerăăăăă și Într-o comuniune perfectă cu tainica ei chemare, mereu sedusă de misterul ce mă Înconjura. Pentru colegii mei eram o apariție stranie; minionă, 1,60, subțirică, 47 kg, blondă, cu ochi negri, senzuală, "păpușa de porțelan" , gata să se spargă În orice clipă
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Destinul m-a purtat spre locuri nevisate, și anume, spre Tulcea. La un singur pas de gară se afla Dunărea, care și-a deschis brațele spre a mă primi cum se cuvine. Aici am cunoscut adevărata iubire, adevărata dăruire și comuniune cu natura, cu pământul care asculta tăcut și răbdător zbuciumul inimii mele și pentru fiecare lacrimă aprinsă , năștea, pentru ochii mei Îndurerați ( darnic și misterios), maci roșii, ca focul ce ardea tăinuit, În sufletul meu. Am revenit pe meleagurile natale
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
un talant și multă vreme n-am știut cum să-l fac să strălucească În plină lumină . Cuvântul m-a chemat! O adevărată amforă din care am băut mereu, mereu, mai Însetată de noi Înțelesuri. Dintotdeauna, poetul a râvnit la comuniunea cu absolutul. Dorința de a evada din spațiul cotidian, profan, limitat În spațiu imaginar, metafizic - a fost și este acerbă. Aici ești mai acasă ca oriunde. Cuvântul, acest miracol, a făcut posibilă aducerea la lumină a trărilor, sentimentelor și a
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
Paul era un snob care avea senzația că le știe pe toate. Purta același gen de pulovere ca tata și își cumpărase prima casă la treisprezece ani - sau la o altă vârstă din asta ridicolă - din banii strânși la Prima Comuniune. —Ai face mai bine să-l suni din nou pe tata, i-am spus lui Margaret. Fiindcă eu nu plec nicăieri. Câtă dreptate ai! m-a susținut Paul cu răutate. 2tc "2" Stewardesa a încercat să se strecoare pe lângă mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
asta, așa-i? Ești o proastă!“. — Unde e Pollyanna? a întrebat Helen. —La poartă. Vorbește cu doamna Hennessy, am spus eu. Margaret era singura dintre noi care vorbea cu vecinii. Era fericită să discute despre înlocuirile de șold, despre prima comuniune a nepoților, despre vremea neobișnuit de umedă și despre posibilitatea de a găsi cartofi Tayto în Chicago. Paul a intrat în hol încărcat de bagaje. —O, Doamne, nu se poate, a zis Helen care era încă în capul scărilor. Nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
asta. în schimb, a tăcut foarte, foarte mult timp, privindu-mă direct în ochi. Apoi mi-a răspuns cu blândețe: —Cu mine. 60tc "60" A venit și ultima zi. A fost ca și cum mi-aș fi sărbătorit ziua de naștere, prima comuniune, nunta și decesul în aceeași zi. Am devenit centrul atenției și chestia asta mi-a plăcut la nebunie. Așa cum m-am dat în vânt și după felicitare, discurs, toate urările de bine, lacrimile, îmbrățișările și promisiunile de genul „O să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]