5,358 matches
-
prezentată În ambalaje lucioase Înșală și distruge. A doua, după ce ne gîndim foarte profund, ar putea suna așa: a se evita Însingurarea Îndelungată În incinta nodurilor de transport În comun. Cartea e Însă mai puțin ieftină decît s-ar putea conchide, ca urmare a unui amănunt autoreferențial, plasat la Început, de a cărui importanță cititorul nu-și dă seama decît la sfîrșitul lecturii: singur În aeroport, Jérôme Angust citește, sau mai degrabă pretinde că citește o carte (În care “plonjează cu
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
a lungul romanului). Se hotărăște În ultima clipă să-l petreacă la fosta nevastă unde, pe terasă, Înainte de a o Întâlni, cunoaște o altă femeie și aventura reîncepe. Nu stau, zice Ferrer, juste un verre et je m’en vais, conchide și Echenoz, buclându-și cartea cu același je m’en vais cu care Începuse. Pe de altă parte, motivul plecării este poate singurul care domină spațiile ficționale echenoziene, populate cu personaje vremelnice, marcate de instabilitate. Se poate vorbi mult Încă
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pe fața celuilalt. Ea se extinde ca expresie la Întregul corp (Îmi frământ mâinile, plâng, mă agit etc.Ă și prin aceasta neliniștea mea se transmite și celorlalți, fie ca simplă compătimire, fie ca act de contagiune psihică. Se poate conchide că există un anumit limbaj al apropierii dintre mine și celălalt, care transcede cuvântul. Acest element de legătură nonverbală, care mă apropie de celălalt, este cel care dă valoare realității umane. Fiecare persoană, ca ființă, are o valoare specifică. Prin
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
sub influența soțului, că eventualitatea unei despărțiri va produce suferințe financiare. În plus, viitorul ei se compromite procedând astfel. „În cazul copiilor sau al persoanelor în vârstă, dependența și incapacitatea de a lua decizii constituie factorii dominanți ai acestui atașament”, conchide Sorin M. Rădulescu (2001, p. 74). Orice ar face, ea „nu-și poate convinge partenerul de loialitate”, acesta fiind convins de faptul că emoțiile și afectele sunt îndreptate către o altă persoană. De multe ori, s-a constatat că relația
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
din natură. A doua, punctul de vedere aparent eretic, cum că atomismul nu acordă niciun rol zeilor păgâni, ca să nu mai vorbim de vreun rol al unei singure zeități creștine în consecință, moartea tuturor zeilor, păgâni și creștini. Lucrețiu a conchis a treia teză principală a gândirii sale că omenirea a fost lăsată suspendată în acest univers fără țintă. De aceea omul ar trebui să se dedice plăcerii o viață de epicurieică. Dar din moment ce plăcerea era o justificare insuficientă pentru existența
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
contrariilor (ediție îngrijită și prefață de Florin Faifer, postfață de Dumitru Irimia, Iași, 2002), la origine teza de doctorat a Irinei Andone, își pot dovedi utilitatea și în relevarea resorturilor de adâncime ale creației sale poetice. "Creatorul descris până aici, conchide exegeta lui Eminescu, este un creator care, negăsind un sprijin în realul desprins de esențial pentru a-și figura neliniștile, caută un sprijin în esențial pentru a mântui realul. El găsește acel punct de rezistență în ceea ce este mai puternic
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
vieții tale?/ (...)/ străino, coapsa/ neprihănită a sfintei Maria,/ în care lume-ai dispărut?/ În loc de copil mi-ai născut poezia". Sau, și mai clar, feminitatea aptă să dea viață devine însăși Viața: "dacă există un dumnezeu/ nu poate fi decât femeie", conchide vocea dubitativă din Dacă există un Dumnezeu. Aroganța celui care se plasează pe o poziție de egalitate cu divinitatea este, într-un astfel de context, evidentă. Începând cu Lanseta cea mai lungă din lume, poetul pare "hotărât să nu mai
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Orfeu îndrăgostit (E.P.L., 1966), Horia Zilieru a fost perceput aproape exclusiv de critici ca un poet al erosului, fie el pur fizic ori intens spiritualizat, transformat, în orice caz, în efigie identitară: "cavaler fiind, iubirea ca semn heraldic îl prinde", conchidea, într-un studiu de referință, Daniel Dimitriu. Impresia este cumva înșelătoare. Ce-i drept, dominanta poemelor cuprinse în volumele următoare, de la Iarnă erotică (E.T., 1969), Umbra paradisului (Editura Junimea, 1970), Nunțile efemere (Editura Junimea, 1970), Cartea de copilărire (Editura Junimea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
vor fi aparent expresia unor tendințe și opinii opuse, atrăgîndu-i astfel pe adversarii noștri, care nu vor fi suspicioși. Ele vor avea, precum zeul indian Vishnou, o sută de brațe care vor conduce opinia în direcția convenabilă scopului nostru..." "Imbecilii, conchide textul, care vor crede că repetă opinia ziarelor partidului lor, vor repeta opinia noastră, sau pe aceea care ne convine nouă. Își vor imagina că fac ceea ce spune organul partidului lor, în realitate ei vor acționa sub drapelul pe care
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
frăția lor religioasă, într-o republică universală, dominată de supremația moderată a puterii spirituale... Cele mai cumplite calamități, războaiele religioase, Revoluția franceză etc. n-ar fi fost posibile dacă lucrurile se orînduiau astfel". "E timpul să revenim la același Tată", conchidea Maistre. Trebuie să constatăm totuși că, la începutul secolului al XlX-lea, acest apel la o putere atemporală, deopotrivă protectoare și unificatoare, acea evocare a Evului Mediu, perioadă privilegiată a unității spirituale și a solidarității umane, nu aparțin nici pe
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
experimentale și obligațiile gîndirii, microfizica reclamă concepții în care activitățile obiectului și activitățile subiectului sunt inseparabile. Asemenea concepții, greu de numit, au nevoie de un metafizician care să se preocupe de aspectul vital, de aspectul biologic al cunoașterii". Și Bachelard conchide: "Domnul Stéphane Lupasco est unul dintre aceștia. El aduce o importantă contribuție metafizicii". Ce elogiu superb! În ciuda polemicii pe plan filosofic, relația dintre Bachelard și Lupasco rămîne curtenitoare și chiar intimă, așa cum o dovedește o scrisoare a lui Bachelard din
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
Se înțelege, fără îndoială, că eram cel mai tulburător adversar al său. Iar violența discuțiilor noastre, pe care nu le între-rupeau nici frigul, nici foamea, nici bombele, nici măcar grijile Ocupației și ale Rezistenței stau mărturie cu asupra de măsură". Lupasco conchide printr-o întrebare care și astăzi e de actualitate, căci misterul lui Fondane a rămas intact : "Ce voia acel Om?"16. CE VOIA ACEL OM? Este practic imposibil de răspuns la această întrebare. Ne putem însă apropia de ea formulînd
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
în sine, de autocunoaștere, ca o condiție a mobilizării energiilor latente. "Astăzi răul e mai mult înlăuntrul nostru, din cauză că elementul bun rămâne răzlețit, nefiind un suflet mare în jurul căruia să se concentre tot ce este mai ales în națiunea noastră", conchidea vorbitorul, în acord cu o concepție larg răspândită în mediul junimist. Când îndemna ca "noi prin noi înșine să ne îndreptăm", Maiorescu gândea, evident, consensual. La fel de frecventă apare ideea că un popor e menit de natură a viețui până își
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
a valoriza schimbarea produsă în sfera politică. De atunci, semnele unei întârzieri neliniștitoare în această sferă n-au făcut decât să se aglomereze. Spiritele grăbite, ca și cele care dispuneau de o insuficientă doză de utopie, n-au întârziat să conchidă asupra neputinței noastre funciare de a intra "în rând cu lumea", de a răspunde adecvat exigențelor timpului. Suntem oare incapabili de a asuma la modul serios rolul ce ni se atribuie în marea, spectaculoasa prefacere a lumii de azi? Să
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
și despre sensibilitatea publicului la temele puse în discuție. Pierre Rentchnick explorase de altfel și alte zone în aceeași direcție, îndreptându-și atenția mai ales spre zonele totalitare. Motivații de conduită surprinzătoare au putut fi puse în lumină. S-a conchis repede că frustrația e foarte răspândită în zona politicului. Nu cumva "orfanii" acestei lumi joacă un rol mai important decât se bănuia? Ce a putut motiva un comportament bizar, o consecință cu totul neașteptată în cutare moment istoric? Ce loc
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
pare să o condamne în același timp la atomizare și nevoie de sinteză. Cartea lui H. Berr, La synthèse en histoire (1911, 1953) rămâne un demers caracteristic pentru vârsta de azi a umanității. "Tout est histoire, puisque tout est évolution", conchidea acesta, rezumând ideea fundamentală a Centrului de sinteză pe care l-a condus multă vreme. În adevăr, o anume continuitate e sesizabilă în mișcarea de la materie la spirit, de la mentalitatea primitivă la gândirea modernă, de la religie și metafizică la știință
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
întreprins marele critic, fie că e vorba de învățământ, de presă, de politică, de administrație. "Ușoară sau nu, critica a fost și va rămâne o lucrare necesară în viața publică a unui popor. Înțelegerea răului este o parte a îndreptării", conchidea Maiorescu, convins că nimic nu se corijează de la sine și că solidaritatea celor buni, a celor care înțeleg corect situația și consimt la conlucrare, e condiția primordială a redresării. Binele nu poate ieși din neant, ci dintr-o idee clară
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
de la un moment la altul. O echivalare mecanică a cuceririlor romane cu expansiunea latinității nu servește la înțelegerea acestui fenomen de interculturalitate. Mediul aculturant a avut întotdeauna însemnătatea lui, hotărând în fond asupra creației specifice locale, asupra vitalității fenomenului. "Latinitatea, conchidea același istoric, e rezultatul acestui ansamblu de interacțiuni la toate nivelele social, politic, instituțional, cultural și mental." Ansamblu complex, pus în valoare atât prin studiul izvoarelor scrise, cât mai ales arheologic. Se cunoaște acum mecanismul care a permis modului de
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
precum a și început, și să nu grăbim nimica în astă privință. Deși unirea politică este țelul ultim al oricărui neam și singurul mijloc de a dezvăli tot cuprinsul sufletesc al său, să nu credem niciodată că aci este totul", conchidea tânărul istoric, căutând să distingă mai limpede între mijloc și scop. Important i se părea, acum, ca elementul bun să se unească în jurul ideii simbolizate de figura lui Ștefan cel Mare. Iar acest tip de solidaritate era susceptibil, în ideea
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
la nevoie îl îngroapă și mai amarnic în mizerie și în ignoranță. Căci realizarea idealului național atârnă, pe lângă cultură, care e farul luminător al tuturor celorlalte silințe către liman, și de îmbunătățirea stării economice, sociale și politice a unui popor", conchidea tânărul istoric, atent ca puțini dintre contemporanii săi la economia de ansamblu a societății românești, preocupat să-i afle cât mai exact sistemul de forțe, alături de resurse, slăbiciuni, remedii. Cel mai de seamă remediu îi părea a fi cultura, domeniu
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
Cine a ținut pe loc bestiile feroce care se numesc oameni? Cine i-a călăuzit până acum? La începutul orânduirii sociale ei s-au supus puterii brutale și oarbe, mai târziu legii, care nu este decât aceeași putere însă mascată. Conchid deci din aceasta că, după legea naturii, dreptul constă în putere. Libertatea politică este o idee iar nu un fapt. Trebuie să știi să aplici această idee când este necesar să atragi masele populare în partidul tău prin momeala unei
„Protocoalele” Înţelepţilor Sionului by Unknown () [Corola-publishinghouse/Science/852_a_1577]
-
plan, împărțit în atâtea capete, câte sunt în mulțime, își pierde unitatea: el devine de neînțeles și irealizabil. Numai un autocrat poate întocmi planuri vaste și clare, și poate să dea locul cuvenit tuturor lucrurilor în mecanismul mașinii guvernamentale. Să conchidem deci că un guvern folositor țării și capabil să-și ajungă scopul propus trebuie să fie concentrat în mâinile unui singur individ responsabil. Fără despotismul absolut, civilizația nu poate exista; ea nu este opera maselor, dar a călăuzei lor, oricare
„Protocoalele” Înţelepţilor Sionului by Unknown () [Corola-publishinghouse/Science/852_a_1577]
-
unui organ care să se ocupe zi de zi de manifestările din sânul clerului și să aibă permanent legătura cu Secretariatul. „În fiecare județ să fie cineva care să știe ce se întâmplă în biserici și să poată informa partidul” - conchidea Dej. Împuternicitul este un individ cu o autoritate extinsă asupra domeniului pe care-l administrează, cel al cultelor. Intervenția acestuia în viața cultelor se bazează pe un set de regulamente și de libertăți pe care acest funcționar le primește direct
[Corola-publishinghouse/Science/2229_a_3554]
-
19), fiind posibil chiar dacă nu de dorit să se imagineze o semiotică a semnificării independentă de semiotica comunicării (un sistem esperanto elaborat ca un joc gratuit și care nu va fi niciodată actualizat), în timp ce situația inversă este imposibilă. Încercînd să conchidem putem afirma că semnificarea este o condiție de posibilitate a comunicării; de asemenea semnificarea este prevăzută de cod (semnificație potențială) și actualizată, eventual îmbogățită de context (semnificație actuală). "O haină, un automobil, o mîncare gătită, un gest, un film, o
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
Cohen Emerique in Kerbrat-Orecchioni, 1994: 12). Interiorizarea diferențelor culturale nu estompează însă iluzia universalistă asupra comunicării (cu unele mici bizarerii, indivizii comunică aproximativ la fel) paradox sau double bind care nu face decît să evidențieze urgența demersurilor comparativ-contrastive. Încercînd să conchidem, trebuie să accentuăm varietatea semnificațiilor sociale ale kinemelor în raport cu universalitatea emoțiilor. Discutînd delicata delimitare natură/cultură în aria gestualității, W. La Barre (1964) trece în revistă gesturile "naturale" (rîsul, plînsul), gesturile sociale (de aprobare, chemare, salut, negare) și comportamentele motrice
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]