5,206 matches
-
la modelele sociale acceptate. Se face astfel tranziția epistemică către teorii instituționaliste ce abordează relațiile intraorganizaționale dintr-o perspectivă socială mai cuprinzătoare Înglobând nu doar considerente de ordin economic, ci și considerente sociale, politice, normative și, mai ales, culturale. 5. Corporația modernă - „proprietate difuză” - abordare normativ instituționalistă O serie de teorii, În sens larg instituționaliste, au impus relativizarea abordărilor relațiilor intraorganizaționale și În special a relației agent - principal care devin construcții sociale, sunt instituite prin legi, proceduri sau sisteme culturale, fiind
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
relativizarea abordărilor relațiilor intraorganizaționale și În special a relației agent - principal care devin construcții sociale, sunt instituite prin legi, proceduri sau sisteme culturale, fiind integrabile În discursul (logica) social(ă) dominant(ă). Schimbările survenite de-a lungul timpului În structura corporației pot fi mai degrabă explicate invocând considerente de legitimitate decât considerente ce țin de eficiență economică. O anumită configurație a relațiilor intraorganizaționale se Întemeiază pe „formarea și Întreținerea unor convingeri instituționale” (Mihăilescu, 2004:54 ): raționalizarea societății Întemeiază diferențierea funcțiilor sau
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
prin deconstruirea și reconstruirea calităților de agent și principal. Procesele de legitimare, construire și reconstruire nu sunt, totuși, independente de acțiunea intențională a actorilor. Responsabilitatea socială a organizațiilor Un exemplu de construcție culturală ce impune o concepție socială determinată asupra corporației și, la rândul său, legitimează anumite relații Între actorii constitutivi, este responsabilitatea socială a corporațiilor. Conceptul are conotații atât descriptive, cât și instrumentale, dar mai ales normative. Substanța noțiunii este de natură etică. Acest concept se impune În opinia publică
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
nu sunt, totuși, independente de acțiunea intențională a actorilor. Responsabilitatea socială a organizațiilor Un exemplu de construcție culturală ce impune o concepție socială determinată asupra corporației și, la rândul său, legitimează anumite relații Între actorii constitutivi, este responsabilitatea socială a corporațiilor. Conceptul are conotații atât descriptive, cât și instrumentale, dar mai ales normative. Substanța noțiunii este de natură etică. Acest concept se impune În opinia publică schimbând modelul clasic de percepție a corporațiilor. Un indicator al instituționalizării acestei abstractizări Îl reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
relații Între actorii constitutivi, este responsabilitatea socială a corporațiilor. Conceptul are conotații atât descriptive, cât și instrumentale, dar mai ales normative. Substanța noțiunii este de natură etică. Acest concept se impune În opinia publică schimbând modelul clasic de percepție a corporațiilor. Un indicator al instituționalizării acestei abstractizări Îl reprezintă ubicuitatea folosirii sale În cursurile de management, În programele de MBA (Master of Bussiness Administration) și, În general În discursul public (inclusiv academic) actual În domeniul managementului corporațiilor. Vom prezenta, În continuare
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
clasic de percepție a corporațiilor. Un indicator al instituționalizării acestei abstractizări Îl reprezintă ubicuitatea folosirii sale În cursurile de management, În programele de MBA (Master of Bussiness Administration) și, În general În discursul public (inclusiv academic) actual În domeniul managementului corporațiilor. Vom prezenta, În continuare, evoluția socială a noțiunii de responsabilitate socială a corporațiilor care ajunge să fundamenteze un nou tip de management și noi „constrângeri instituționale” cu privire la natura și rostul organizațiilor ( În cazul de față a corporațiilor de afaceri) și
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
ubicuitatea folosirii sale În cursurile de management, În programele de MBA (Master of Bussiness Administration) și, În general În discursul public (inclusiv academic) actual În domeniul managementului corporațiilor. Vom prezenta, În continuare, evoluția socială a noțiunii de responsabilitate socială a corporațiilor care ajunge să fundamenteze un nou tip de management și noi „constrângeri instituționale” cu privire la natura și rostul organizațiilor ( În cazul de față a corporațiilor de afaceri) și ale subsistemelor lor de relații În cadrul sistemului social mai larg. Modelul clasic de
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
În domeniul managementului corporațiilor. Vom prezenta, În continuare, evoluția socială a noțiunii de responsabilitate socială a corporațiilor care ajunge să fundamenteze un nou tip de management și noi „constrângeri instituționale” cu privire la natura și rostul organizațiilor ( În cazul de față a corporațiilor de afaceri) și ale subsistemelor lor de relații În cadrul sistemului social mai larg. Modelul clasic de responsabilitate a corporațiilor aparține lui A. Smith. Punctul de plecare este celebrul concept al „mâinii invizibile” care, conform lui Smith, face ca urmărirea intereselor
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
să fundamenteze un nou tip de management și noi „constrângeri instituționale” cu privire la natura și rostul organizațiilor ( În cazul de față a corporațiilor de afaceri) și ale subsistemelor lor de relații În cadrul sistemului social mai larg. Modelul clasic de responsabilitate a corporațiilor aparține lui A. Smith. Punctul de plecare este celebrul concept al „mâinii invizibile” care, conform lui Smith, face ca urmărirea intereselor firmelor de maximizare a profitului să fie În sine un comportament responsabil care duce la eficiență socială. Responsabilitatea socială
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
intereselor firmelor de maximizare a profitului să fie În sine un comportament responsabil care duce la eficiență socială. Responsabilitatea socială a organizațiilor era de natură strict economică. Ceva mai târziu, acestei viziuni strict economice i-a luat locul modelul legal. Corporațiile nu au doar o responsabilitate economică, ci și una legală; comportamentul organizațiilor trebuie să fie În spiritul normelor juridice ale societății. Mediul În care funcționează și la care trebuie să se adapteze organizațiile nu mai este unul pur tehnic al
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
soluționare a conflictelor). Aceste structuri, chiar dacă nu aveau un rol funcțional, fiind „decuplate” de componenta operativă a organizației, aveau rolul de legitimare, când pun la adăpost organizația În cazul potențialelor litigii. Începând cu anii ’50, conceptul de responsabilitate socială a corporațiilor a căpătat sensuri mult extinse. Archie Carroll (2000) a formulat o definiție a conceptului de responsabilitate socială a corporațiilor identificând patru direcții de responsabilitate: economică, legală, etică și filantropică. Responsabilitatea economică este aceea de a produce bunuri și servicii cerute
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
rolul de legitimare, când pun la adăpost organizația În cazul potențialelor litigii. Începând cu anii ’50, conceptul de responsabilitate socială a corporațiilor a căpătat sensuri mult extinse. Archie Carroll (2000) a formulat o definiție a conceptului de responsabilitate socială a corporațiilor identificând patru direcții de responsabilitate: economică, legală, etică și filantropică. Responsabilitatea economică este aceea de a produce bunuri și servicii cerute pe piață, la prețuri considerate de societate ca fiind adecvate. În al doilea rând, organizația are responsabilitatea legală de
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
acesteia În misiuni caritabile sau activități sociale care nu sunt cerute În mod imperativ de societate nici legal și nici etic, dar sunt de dorit și contribuie la aprecierea publică a organizației. P. Drucker argumentează că expansiunea așteptărilor societății față de corporații nu este un indicator al ostilității față de lumea afacerilor, ci dimpotrivă, exprimă succesul recunoscut social al acestora. Carroll pretinde că acest concept, În patru dimensiuni, exprimă În primul rând o realitate socială: multe corporații se ghidează după aceste principii, noțiunea
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
argumentează că expansiunea așteptărilor societății față de corporații nu este un indicator al ostilității față de lumea afacerilor, ci dimpotrivă, exprimă succesul recunoscut social al acestora. Carroll pretinde că acest concept, În patru dimensiuni, exprimă În primul rând o realitate socială: multe corporații se ghidează după aceste principii, noțiunea fiind, În acest sens, unul descriptiv. Pe de altă parte Însă, s-au făcut studii (Clarkson, 1995) care să arate caracterul instrumental al conceptului: În ce măsură responsabilitatea socială a corporațiilor asigură reușita, În termeni economici
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
rând o realitate socială: multe corporații se ghidează după aceste principii, noțiunea fiind, În acest sens, unul descriptiv. Pe de altă parte Însă, s-au făcut studii (Clarkson, 1995) care să arate caracterul instrumental al conceptului: În ce măsură responsabilitatea socială a corporațiilor asigură reușita, În termeni economici de profit, a acestora. Această abstractizare exprimă valori și așteptări sociale, având, din acest punct de vedere, o natură normativă. Substanța responsabilității sociale a corporațiilor este dată tocmai de inserarea acesteia În cunoașterea socială (În
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
să arate caracterul instrumental al conceptului: În ce măsură responsabilitatea socială a corporațiilor asigură reușita, În termeni economici de profit, a acestora. Această abstractizare exprimă valori și așteptări sociale, având, din acest punct de vedere, o natură normativă. Substanța responsabilității sociale a corporațiilor este dată tocmai de inserarea acesteia În cunoașterea socială (În curricula academică a programelor de management, de exemplu) ceea ce determină și normativitatea sa. Astfel, comportamentul real al organizațiilor ce se ghidează după acest concept (sau performanța și legitimitatea acestor organizații
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
mare parte, În limitele teoriei neoclasice a firmelor. În baza acelorași principii, teoria „investitorilor” lărgește perspectiva, axându-se În primul rând pe impactele sociale ale relațiilor organizaționale, Însoțite de o perspectivă etică asupra relațiilor organizaționale. Teoria are În vedere atât corporația În sine, cât și constituenții acesteia, deopotrivă deținătorii de capital, forța de muncă, comunitatea, statul, mediul organizațional. Managerii sunt cei care reprezintă corporația ca atare și sunt responsabili față de constituenții (stakeholders) acesteia și nu doar față de proprietarii legali (deținătorii de
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
sociale ale relațiilor organizaționale, Însoțite de o perspectivă etică asupra relațiilor organizaționale. Teoria are În vedere atât corporația În sine, cât și constituenții acesteia, deopotrivă deținătorii de capital, forța de muncă, comunitatea, statul, mediul organizațional. Managerii sunt cei care reprezintă corporația ca atare și sunt responsabili față de constituenții (stakeholders) acesteia și nu doar față de proprietarii legali (deținătorii de capital). Ei sunt agenții autorizați de societatea rațională pentru satisfacerea intereselor tuturor constituenților, tuturor celor care au investit În organizație și care au
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
descriptiv, instrumental, cât și normativ. În manieră descriptivă, teza este folosită pentru a descrie și elucida comportamentul organizațional, anume: natura firmei În opoziție cu modelul neoclasic, semnificațiile pe care managerii le atașează actului de conducere sau felului În care anumite corporații sunt conduse În realitate (Clarkson, 1991). Din perspectivă instrumentală, teoria, În conjuncție cu date empirice, este utilizată pentru a stabili eventualele legături Între managementul revendicărilor multiple și performanța corporațiilor măsurată clasic, prin profitabilitate. Carrol și Buchholtz (2000) se referă astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
managerii le atașează actului de conducere sau felului În care anumite corporații sunt conduse În realitate (Clarkson, 1991). Din perspectivă instrumentală, teoria, În conjuncție cu date empirice, este utilizată pentru a stabili eventualele legături Între managementul revendicărilor multiple și performanța corporațiilor măsurată clasic, prin profitabilitate. Carrol și Buchholtz (2000) se referă astfel la abordarea strategică prin care constituenții (investitori - stakeholders) sunt imaginați ca simpli factori ce trebuie luați În considerare În Îndeplinirea scopurilor organizației de a produce profit pentru acționarii acesteia
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
Această perspectivă se depărtează de considerentele de eficiență economică pe care se baza abordarea instrumentală pornind de la teoria agent - principal, pentru a recurge În ultimă instanță la argumente normative Într-un proces politic de redefinire a criteriilor de performanță ale corporațiilor. A. Wicks și R. Freeman (1998) Își asumă rolul de antreprenori ai schimbării sociale prin intermediul concepțiilor teoretice vehiculate; de altfel, ei propun depășirea polarității metodologice pozitivism - antipozitivism În analiza organizațiilor. Ei argumentează că atât pozitivismul cât și antipozitivismul se bazează
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
se bazează pe o serie de principii generale care guvernează comportamentul uman, mai degrabă decât pe considerente de eficiență. Oricare dintre aceste metateorii (teoria contractului social, libertarianismul, utilitarismul) poate furniza principiile ultime pe care orice concepție privind responsabilitatea socială a corporațiilor se fundamentează și capătă legitimitate. 7. Concluzii Am văzut așadar cum teoria agent - principal a condus la modificarea teoriei economice clasice, precum și a teoriei neoclasice a firmelor, relativizarea termenului de eficiență În evaluarea comportamentului organizațional și introducerea de considerații etice
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
construcția culturală a relației agent - principal au pus problema considerării elementelor cognitive, alături de cele economice În determinarea relațiilor intraorganizaționale. Astfel, „revoluția” managerialistă, urmată mai târziu de contestarea funcțiilor clasice ale managementului de către teoria „investitorilor” și conceptul de responsabilitate socială a corporațiilor constituie concepții culturale, fabricate de sistemele de cunoaștere socială (În special academică) care au rol important nu doar În explicarea, cât mai ales În modelarea și legitimarea unui anumit pattern al relațiilor organizaționale. Cooperarea dintre actorii constitutivi În spațiul astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
dar și formele hibride, sunt rezultatul căutării raționale a eficienței, apărând ca urmare a eforturilor de economisire a costurilor tranzacționale. Pe aceeași linie, autori precum Jensen și Meckling demonstrează că diversificarea structurii de capital și separarea proprietății de control În corporații sunt reguli ale jocului (instituții) determinate de presiunile către eficiență; acestea ar fi instituțiile cele mai eficiente În controlarea fluxurilor de capital. Abandonând individualismul metodologic, Jepperson și Meyer (1991) argumentează caracterul macrocultural al instituțiilor și consideră acțiunea ca fiind, la
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
și pe negocierea socială dintre grupurile de interese. În plus, definiția socială a performanței nu include numai elemente normative formale, ci și prescripții etice ce au un rol important În percepția publică asupra organizațiilor. Astfel, conceptul de „responsabilitate socială a corporațiilor” este un un mod de a numi eficacitatea folosit În societățile contemporane, care reclamă Încorporarea anumitor elemente standardizate și raționale ce, În concepția societății, asigură acțiunea responsabilă a corporațiilor: managementul democratic, extensia drepturilor „cetățenești” de participare și non-discriminare În relațiile
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]