9,375 matches
-
a nonsensului, fascinația mucegaiului... și - surpriză! Le place la nebunie! Kitty râse și mai tare. — Probabil că scrii comedii, nu? — Fals, zise el. Nu fac parte din lumea asta. Dar produsele mele stau chiar la fundul celebrităților. Atât de aproape de glorie ajung. Destul de aproape. Prinsă de dialog, Kitty continuă. La ce visează bărbații ca tine aici, În L.A.? — Visăm să Întâlnim și noi o femeie normală! pară Ted. După părerea mea, femeile de-aici - majoritatea- sunt un dezastru! Bagaj - asta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
avem de-a face cu un popor de olari și de vânători, pe care anevoioasa muncă de a transforma lutul într-un vas sau într-un idol îl învățase că, într-un cuptor, se poate întâmpla orice, dezastrul ca și gloria, perfecțiunea ca și mizeria, sublimul ca și grotescul. De câte ori, vreme de câte generații, vor fi fost ei nevoiți să scoată din cuptor piese deformate, plesnite, carbonizate, crude sau pe jumătate crude, bune de aruncat. De fapt, nu e mare deosebire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ales că-mi făceam treaba metodic, nu-i dădeam nici un răgaz și nici o speranță și nu m-am lăsat până ce n-am simțit că răceala tatei, apoi antipatia lui s-au schimbat în ură. Își aranjase viața destul de bine, cu gloria se descurca, iar eu îi stricam reputația; era peste puterile lui să se împace cu asta. De câte ori primea oaspeți și avea nefericita inspirație să mă închidă în cameră, băteam cu pumnii în ușă până ce, dacă nu era larma prea mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mic banchet, destupând o sticlă de șampanie în cinstea mea și urându-mi să devin un mare artist. Unul a crezut că face o glumă adăugând că Van Gogh a sfârșit la spital, în timp ce eu plecam din spital să cuceresc gloria. De aceea aveam mai multe șanse, plecând la drum cu o experiență completă. Ceilalți n-au prea gustat gluma. De fapt, comparația n-avea nici un rost. Spitalul în care mă găseam nu era propriu-zis un ospiciu și nici eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
această existență era să mă mint cu ajutorul imaginației și al viselor. După ce beam, plecam în somn ca printr-o poartă secretă, cunoscută numai de mine, și reveneam de-acolo mulțumit că-mi trăisem pentru ziua respectivă partea de fericire, de glorie, puteam să mă ocup de crucile meșterului și să fac dragoste cu Emilia, mai mult ca să combatem amândoi plictiseala decât din dorință. Știam că nu se putea întâmpla nimic excepțional în viața, ca să zic așa, lucidă; acesteia, deși uneori mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pierdut dacă nu găsește un remediu, cum au fost în cazul meu visele, cât mai nesăbuite cu putință. Fiindcă aici a fost izvorul dramei mele. În ciuda faptului că nu eram bun de nimic - sau din cauza asta? - am fost însetat de glorie și ros de ambiții tainice. Mă afundam în reverii nebunești din care reveneam, răsplătit, la o viață sălcie, cu care mă învățasem, așa cum te înveți să trăiești nespălat. Am mințit-o pe Emilia că începusem o sculptură care va revoluționa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ca să le aducă aminte bătrânilor că nu trăiau într-o lume oarecare, că nu trebuiau s-o judece după azilul lor mizerabil. Dincolo de zidurile între care Arhivarul strângea hârțoage pentru o istorie a tuturor ratărilor, lumea își striga, pe țărm, gloria și reproșurile. Voi sunteți vinovați dacă existența voastră nu e cum s-ar cuveni să fie, era avertismentul mut, permanent, al acelor stânci de marmură, singurul loc unde mi-a venit să plâng de evlavie. Căci era un spectacol în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
douăzeci și opt de ani și chiar în ziua respectivă, curat ghinion! sau semn al destinului! i-a căzut sub ochi o frază fatală. Fraza suna astfel: „Dacă n-ai reușit să devii celebru până la douăzeci și opt de ani trebuie să renunți la glorie”. Bietul Dodo s-a consolat să rămână cu femeile. Le-a iubit mai departe și a cântat cu degetele pe carnea lor muzica dulce a dragostei, înăbușindu-și în această plăcere decepțiile pentru gloria pierdută. Până când femeile au luat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de ani trebuie să renunți la glorie”. Bietul Dodo s-a consolat să rămână cu femeile. Le-a iubit mai departe și a cântat cu degetele pe carnea lor muzica dulce a dragostei, înăbușindu-și în această plăcere decepțiile pentru gloria pierdută. Până când femeile au luat-o, ca și în cazul meu, pe urma gloriei. L-au părăsit și ele. Atunci Dodo s-a angajat la un restaurant. Bietul Dodo. Ca un papagal...” De ce ca un papagal, n-am înțeles. Anton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cu femeile. Le-a iubit mai departe și a cântat cu degetele pe carnea lor muzica dulce a dragostei, înăbușindu-și în această plăcere decepțiile pentru gloria pierdută. Până când femeile au luat-o, ca și în cazul meu, pe urma gloriei. L-au părăsit și ele. Atunci Dodo s-a angajat la un restaurant. Bietul Dodo. Ca un papagal...” De ce ca un papagal, n-am înțeles. Anton fusese judecător. Cum auzea de o ceartă se și înființa. Punea întrebări, cerea lămuriri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
deoarece, ca și pe Dumnezeu, scuzele m-ar ucide repede și urât. Uneori mă simt ca o insectă și mă văd cu ochii lui Fabre. Mă studiez, mă supraveghez. Mă mișc, mă agit, dar sunt o insectă curioasă. Am descoperit gloria și catastrofele memoriei. Timpul a trecut prin sufletul meu lăsându-și mâlul acolo. În acest mâl nimic nu poate să moară, nici să învie. Se aud zgomote, murmure, voci răzlețe, unele cunoscute, altele nu. Uneori disting propria mea voce. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
praful sau paharele murdare într-o berărie ori să strâng, gunoaiele din parcuri, acum aveam posibilitatea să fac ceva ieșit din comun. Azilul mă scosese din modestia în care amorțisem în atelierul meșterului de cruci și aveam visuri mari de glorie. În plus, marea era la doi pași de stâncile de marmură. Încă un motiv de recunoștință. Viața are de obicei eleganța să ne dezguste de ea înainte de a o părăsi, or eu o simțeam în acele momente arzând în mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mine orice, că eram genial și pregătit să devin nemuritor. Nu mă contrazicea nimeni. Îmi venea să mă scol în picioare și să mă salut eu însumi: „Bună seara, domnule Daniel Petric”. Păcatul meu originar triumfa. Eram destul de avid de glorie, în ciuda mediocrității sau tocmai din pricina mediocrității mele, încât să mă încânte imaginea mea răsfrântă în mii de exemplare în toate oglinzile. Și eram destul de laș încât să mă simt bine acolo în miezul însuși, strălucitor, al minciunii; aveam dintr-odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mine la beție, fapt care m-a măgulit și era un indiciu clar; până și cei care îmi purtau pică pricepuseră că steaua mea urca pe boltă. Nu mai eram, acum, aproape nici o clipă singur. „Asta-i partea neplăcută a gloriei” a râs Dinu. Mereu îmi zâmbea cineva, mereu eram întrebat „ați dormit bine?”, fiecare ar fi fost fericit să-mi poată face un mic serviciu, ca să-l observ, ori ar fi vrut să mă roage ceva, tot ca să-l observ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
la curent cu ultimele evenimente care făcuseră azilul să fiarbă. Dar Laura mi-a tăiat-o scurt. — Mie să nu-mi îndrugi basmele pe care le îndrugi altora. Clar, domnule sculptor? Am rămas aproape fără aer. După zile întregi de glorie, în care tot azilul se întrecea să-mi demonstreze că devenisem un personaj important, Laura mă azvârlea într-o realitate de gheață. M-am simțit gol și ridicol. Într-un fel, aceea a fost ultima răspântie unde destinul a ezitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în tot corpul și astfel ne-am împăcat. Fără alte explicații. Ne-am înțeles să ieșim după-amiază în bălării. Acum sunt toți cu ochii pe tine, râse Laura, nu-mi pot permite să mai vin la tine în cameră. Dezavantajele gloriei, dragul meu... Dar gata, zise tot ea, îți promit că nu te mai tachinez. „Femeia asta nu crede decât în ceea ce atinge cu mâna”, m-am gândit pe drum, după ce-am plecat de la laborator. „Când nu e vorba de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
moțăi puțin, căci totul intrase într-un fel de ritual. Apăream pe peluză când doream eu. Atunci portarul își părăsea în grabă ghereta, venind să tragă și el cu urechea, și până la masa de prânz îmi luam rația zilnică de glorie. Întins la soare, singur între stânci și scaieți, și cu zgomotul mării în urechi, nu mai aveam obișnuita teamă respectuoasă pe care o simțeam noaptea și mă gândeam cu înțelegere la motivele care-l putuseră împinge pe Bătrânul să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Bătrânul și să mă socotesc mai deștept, mai câștigat decât el. Îmi ziceam: „E minunat să stai între oglinzi, dar cum să nu ieși niciodată la soare, să nu bârfești cu nimeni, să nu fii așteptat, privit pe furiș? Ce glorie e asta? Gloria trebuie trăită, altfel nu face două parale, or Bătrânul - ce caraghios! s-a închis în incubatorul unde-și clocește utopia și dacă ar ieși de-acolo acum i-ar arde ochii ca la bufnițe. Eu pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mă socotesc mai deștept, mai câștigat decât el. Îmi ziceam: „E minunat să stai între oglinzi, dar cum să nu ieși niciodată la soare, să nu bârfești cu nimeni, să nu fii așteptat, privit pe furiș? Ce glorie e asta? Gloria trebuie trăită, altfel nu face două parale, or Bătrânul - ce caraghios! s-a închis în incubatorul unde-și clocește utopia și dacă ar ieși de-acolo acum i-ar arde ochii ca la bufnițe. Eu pot să aleg în fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
asemenea îndrăzneală. — Hai să facem o partidă, zise el stăpânindu-și emoția și furia, întinzând spre mine pachetul de cărți. Dacă vei câștiga, renunț la orice pretenție în legătură cu cimitirul. Dacă vrei, las și un testament în sensul acesta, că întreaga glorie ți se cuvine. Dar dacă pierzi, să nu mai îndrăznești niciodată să vorbești ca acum. Glasul îi devenise amenințător. Mi-a aruncat o privire tăioasă și a zâmbit strâmb. Un zâmbet care îi schimonosea figura. — Vrei? Accepți? Am fost pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am privit din fotoliul de răchită al Bătrânului multă vreme. Apoi l-am trimis pe Francisc după Moașa, s-o invite în cortul meu de tuareg... Trezindu-mă, am dat cu nasul de mărăcini. Vasăzică din frumoasele mele vise de glorie nu mai rămânea nimic? Nimic altceva decât o zdreanță în care să învelesc afurisita mea memorie care, ruptă în bucăți, îmi amintea totuși mereu cine eram în realitate? Ba, riscam, poate, să mă văd tratat ca un păduche. Dumnezeule mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ceasurile petrecute acolo. M-am aplecat spre un ochi de apă tulbure, noroioasă, și mi-am văzut chipul. Îmi căzuse o parte din păr. Apăruseră și câteva riduri noi. Începeam deci să îmbătrânesc. Și ce realizasem? O scurtă perioadă de glorie, câteva pietre funerare în stâncile de marmură și cam atât - cum, asta era tot? - da, cam atât, prea puțin ca să nu simt un gust de noroi în gură. Iubisem în felul meu o femeie, sigur că o iubisem, dar mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mea, nici nu trădasem cu destulă furie ce iubisem. Procedasem mizerabil, ca la moartea Laurei; nu-mi rupsesem beregata de disperare, dar mă îmbătasem ca să ies din impas. Încât nu mă alesesem decât cu fărâmituri; fărâmituri de afecțiune, fărâmituri de glorie, fărâmituri de putere. Îmi venea să-mi zic: Bravo, Daniel Petric, te felicit. Ai reușit să ajungi un nimic. Nu ești decât un bufon al minciunii, căruia i se aruncă fărâmituri de la marele ospăț al vieții, la care alții, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Cilindri din motor - În care se află o Coroană (Kether Minor) ce transmite mișcarea la roțile terestre. Și aici devine evidentă funcția sefirotului Diferenței, sau Diferențialul, care, cu maiestuos simț al Frumosului, distribuie forțele cosmice la cele două Roți, a Gloriei și a Victoriei, care Într-un cosmos neavortat (cu tracțiune pe față) urmează mișcarea dictată de Roțile Sublime“. „Lectura-i coerentă. Și inima Motorului, sediul Unului, Coroana?“ „Păi e de-ajuns să citești cu ochi de inițiat. Motorul Suveran trăiește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
dintr-o mișcare de Aspirație și Eșapare. O respirație divină complexă, În care, originar, unitățile, numite Cilindri (arhetip geometric evident), erau două, apoi au generat un al treilea și, În fine, se contemplă și se mișcă prin iubire reciprocă În gloria celui de-al patrulea. În această respirație din Primul Cilindru (nici unul dintre ei nu e primul prin ierarhie, ci prin mirabila alternanță de poziție și raport), Pistonul - etimologic, de la Pistis Sophia - coboară din Punctul Mort Superior În Punctul Mort Inferior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]