KorAP: Find »[drukola/base=habar & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...197 198 199 ...211 >

5,257 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362

Cynthia clatină din cap. — În domeniul rochiilor de mireasă, este foarte târziu. Noi recomandăm în general mireselor ca, în cazul unei logodne scurte, să înceapă să-și caute rochie de mireasă înainte de a se logodi. — Of, Doamne. Oftez din rărunchi. Habar n-am avut că o să fie așa dificil. — Probeaz-o și pe aia din capăt, propune Suze. Aia cu mânecile evazate de șifon. Pe-aia n-ai încercat-o, nu? A, spun, uitându-mă surprinsă spre rochie. Nu. Car rochia înapoi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
drăguță, nu? — Și despre ce naiba vorbea? — Ei, știi și tu... pălăvrăgeală de nuntă... știi cum e... Mă ajuți și pe mine să ies din corsetul ăsta? — Și de ce, mă rog, pare ferm convinsă că faci nunta la Plaza? — Păi... ăă... habar n-am! — Ba ai! Și femeia aia de la petrecere părea să știe, la fel de bine ca tine! Glasul îi devine subit extrem de sever. Bex, îmi spui și mie ce se întâmplă? — Nimic! Suze mă apucă de umăr. — Termină, Bex! Sper că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Fără listă? Elise se uită la mine alb. Păi, și ce să-ți iau? — Nu știu! Ce vrei tu! Râd, ușor jenată. Să zicem un... toaster? — Un toaster. OK. Elise scotocește în geantă, după o bucată de hârtie. Ce model? Habar n-am! Am zis și eu, așa, primul lucru care mi-a venit în cap! Elise, zău, ai putea... nu știu... să-mi iei ceva de la Hong Kong. — Ești înregistrată și acolo? Elise devine foarte atentă. La ce magazin? — Nu! Am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
ce face ea. — Hei, spune, ridicând privirea. Știi ceva despre cratițele și oalele astea? De exemplu, știi cumva ce e chestia asta? Ridică spre mine o tigaie, și nu-mi pot reprima un surâs. Pe bune. Tipele astea din Manhattane habar n-au de nimic. Cred că n-a gătit nimic în viața ei! E o tigaie, spun amabilă. Se folosește pentru a prăji diverse chestii în ea. — OK. Și asta? Ridică alt recipient, cu o suprafață striată și două mânere

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
decât să pun mâna pe banii lui Luke. Crede că nu sunt decât o pipiță pusă pe căpătuială. Oare asta crede toată lumea? — Becky! Luke coboară în grabă scările în urma mea, câte trei trepte odată. Stai, Becky. Îmi pare foarte rău. Habar n-am avut... În clipa în care ajungem la parter, mă ia în brațe, însă eu rămân ca de piatră. — Crede-mă, te rog. Și pentru mine a fost un șoc la fel de mare ca și pentru tine. Păi... ce să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Dacă vă place ciocolata, vă putem face un tort exclusiv din diverse feluri de ciocolată. Mai dă o pagină. Ăsta e blat din ciocolată neagră cu ciocolată fondantă, cremă de ciocolată albă și interior din trufă umplută cu Grand Marnier. Habar n-am avut că torturile de nuntă pot să fie așa. Dau pagină după pagină, ca vrăjită, privind tort după tort. — Dacă nu doriți etajare în stil tradițional, vă pot face un tort care să reprezinte un lucru pe care

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Cum adică? — Cred că ți-am mai povestit. Nu? În perioada în care Bill o tot aducea la noi acasă fără știrea mea începuseră să-mi dispară din lucruri. Un pandantiv cu smarald, de la bunica mea. Câteva brățări. Evident, eu habar n-am avut ce se întâmplă, așa că am crezut tot timpul că e vina mea, că sunt împrăștiată. Însă, când a ieșit totul la iveală, mi-am dat seama pe loc. Ea le luase, era clar. — Și n-ai putut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
sprijine pe nou-venitul care îndrăznește să fie un pic altfel! Însuflețirea îl face să ridice vocea. Mă puteți condamna că am apelat la soluții extreme? Dacă mă tăiați, credeți că n-am să sângerez? — Uau, spune Lisa cu respirația tăiată. Habar n-am avut că e chiar așa de greu. — Și, apropo, pe mine chiar m-ai tăiat, intervine Tracy, care pare mult mai puțin impresionată de discursul lui Danny. Cu boldul tău tâmpit. — Christina, te rog, dă-i o șansă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
al tău? Cum rămâne cu ea, Becky? Glasurile lor îmi sfredelesc creierul ca niște burghie și toți se uită la mine intens, așteptându-mi răspunsul... și, pur și simplu, nu mai rezist. Nu știu, OK? țip disperată. Pur și simplu... habar n-am ce-o să fac! Fără veste, aproape îmi dau lacrimile - ceea ce e complet ridicol. Pe bune, chiar nu se pune problema să rămân fără nici o rochie. — Becky, cred că avem ceva de discutat, spune Christina, privindu-mă insistent. Erin

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
bucătăria? — A, nu! spune mami amuzată. Am vopsit doar mobila. Arată bine, nu? Așa. Uite, ia un croissant. Sunt de la brutăria cea nouă. Îmi bagă în față un coș cu croissante, dar nu pot să mănânc nimic. Mi-e rău. Habar n-am avut că aici are loc o revoluție. — Becky! Mami se uită atentă la mine. S-a întâmplat ceva? — Nu! zic repede. Nu s-a întâmplat absolut nimic. Totul e... perfect. Ce mă fac? — Știi... cred că mai bine

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
Îl simt aproape palpabil și vizibil, ieșind din mine ca o excrescență a corpului meu sau plutind deasupra mea ca în bulele cu dialog din reviste. Mai am planificată încă o nuntă. În aceeași zi cu nunta asta. Părinții mei habar nu au. Da, știu că sunt într-o mare belea. Da, știu că am fost proastă. Ei, ia mai terminați odată și lăsați-mă în pace! NU VEDEȚI cât sunt de stresată? — Bună, Becky. Tresar surprinsă și mă întorc. Lângă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
și cu mama ta! spune Robyn. Pare o tipă pe cinste. Abia aștept s-o cunosc! — Și eu, zic cât de însuflețită pot. Abia aștept să... vă-ntâlniți. — Deși, sinceră să fiu, am fost cam mirată când am aflat că habar n-are de filarmonica din Viena. Nț nț nț! Nu-i frumos, Becky, ar trebui s-o ții la curent pe mama ta cu toate! — Știu, zic după o pauză. Am fost foarte ocupată și... — Înțeleg, zice Robyn înțelegătoare. Ce-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
nu mai e la fel, de când ai plecat. — Pe bune? Mă uit la ea mirată și ridicol de emoționată. — Și mama ta mă întreabă întruna dacă eu cred că o să rămâi pentru totdeauna la New York... Nu rămâi acolo, nu? — Sincer, habar n-am, spun neajutorată. Totul depinde de Luke... și de afacerea lui... Dar nu e el șeful! sare Suze. Ai și tu un cuvânt de spus, nu? Tu vrei să rămâi acolo? Nu știu. Mă strâmb, încercând să-i explic

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
New York. Și am să mărit aici, în Anglia. — Pe bune? Ești sută la sută sigură că asta vrei? — Da. Sunt sigură. Mai ales după ce i-am văzut pe mami și pe tati... și mami a fost atât de drăguță... și habar n-are ce planuri tembele mi-am făcut pe la spatele ei... Înghit în sec. Și chiar acum, când am plecat, tati m-a luat deoparte și mi-a spus ce s-a supărat mami când am sugerat că s-ar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
a zis că ar vrea să încerce... mă privește nedumerită... Asta e o canoe? O, Doamne. O, Doamne. Nici nu știu de unde să încep să... E ora nouă seara și sunt complet terminată. N-am văzut așa ceva în viața mea. Habar n-am avut că o să fie atât de... Că Suze va fi atât de... A durat cu totul șase ore, ceea ce se pare că e destul de puțin. Ei, ce pot să spun, nu mi-ar plăcea să știu cum e

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
alta, în centrul căreia eram eu, Suze și bebelușul Ernest, care orăcăia nonstop. Să nu mă înțelegeți greșit, îl ador pe micuțul Ernie. Evident, doar o să-i fiu curând și nașă și toate astea. Dar... Dumnezeule. Când începea să țipe ... Habar n-am avut că asta înseamnă să ai un copil. Credeam că o să ne distrăm de mama focului. N-am știut că Suze o să trebuiască să-l hrănească din oră-n oră. Și că o să ne trezim că n-are

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
modulație. Și soțul ei a rămas blocat pe o insulă, așa că a trebuit să-i dau o mână de ajutor... — Luke mi-a zis că ești în concediu, spune Danny, holbându-se la mine îngrozit. Și că te odihnești. — Luke... habar n-are. Ori de câte ori suna Luke, eu ori schimbam scutecul, ori îl legănam pe Ernie ca să nu mai scâncească, ori o alinam pe Suze care plângea - ori, pur și simplu, căzusem lată și dormeam. Am avut o singură conversație scurtă și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
că a primit un telefon de la Robyn, care m-a rugat să o sun urgent. Și chiar am avut intenția s-o sun. Dar, de fiecare dată când aveam cinci minute libere... pacă nu eram în stare să fac asta. Habar n-am ce s-a întâmplat aici; câte certuri și discuții și injurii or fi avut loc. Ce știu precis e că Elinor e probabil neagră de supărare. Și că mă așteaptă o ceartă de pomină cu ea. Însă... pur

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
pentru faptul că numele lui nu a apărut deloc în ziar. Ceva de genul că pe jurnalist nu l-a interesat. Nu știu dacă Luke a crezut-o sau nu. Nici dacă a iertat-o sau nu. Sinceră să fiu, habar n-am ce știe. Când ți-e lumea mai dragă te trezești că e închis în sine și retras, și e evident că se gândește la asta. O parte din mine vrea să-i spună „Luke, știi ceva? Uită toată

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
de moarte. Și, când spun să arate elegant, nu vreau să spun să arate prea elegant. Să fie ceva formal... dar, totuși, sexi. Mă înțelegi, nu? Se uită la mine întrebător, plescăind din gumă. — Ăă... da! spun, fără să am habar ce naiba vrea să spună. Dumnezeule, nu-mi amintesc deloc ce-a zis că vrea. Haide, Becky! Concentrează-te! — Deci, ca să recapitulăm, dorești... o rochie de seară, da? mă aventurez, jucându-mă cu pixul în registru. — Sau un compleu cu pantaloni

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
strânge de umăr. Mă întorc în cabină cu pași târșâiți și adrenalină zero. Simt cum vechea îngrijorare, atât de familiară, pune din nou stăpânire pe mine. A mai trecut o zi, și eu tot n-am găsit nici o soluție genială. Habar n-am ce-o să fac. Și timpul se scurge, în defavoarea mea. Poate că adevărul e că nu pot rezolva asta singură, mă gândesc, prăbușindu-mă în scaun. Poate că am nevoie de ajutor. De mașini de pompieri și de echipe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
știu de ce - poate din cauza pozelor cu Ernie și cu Suze pe care mi le-ai arătat azi-dimineață. Ridică privirea spre mine. Nu știu cum, m-am trezit căutând în biroul ei fotografii mai vechi. Cu mine copil. Cu mine și cu ea. Habar n-am ce căutam, de fapt. Orice, cred. Și-ai găsit ceva? Luke îmi arată spre hârtiile răsfirate pe masă, iar eu mijesc ochii către una dintre ele, nedumerită. — Ce sunt astea? — Scrisori. De la tata. Scrisori pe care i le-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
făcut? zic, cu teamă. — Am plecat. Și toată ziua n-am făcut altceva decât să mă plimb prin oraș, convingându-mă că nu m-a recunoscut, de-asta s-a purtat așa. Asta mi-am repetat întruna în gând. Că habar nu are cum arăt, așa că se poate să nu-și fi dat seama că sunt eu. Păi, poate chiar așa a fost! zic repede. De unde naiba să știe că... Îmi înghit restul cuvintelor, în clipa în care el ia o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
plăcere, spune Michael. Aș fi venit mai repede dacă mi-aș fi dat seama că e atât de grav. Ridică din sprânceană. Am trecut ieri pe la Brandon Communications și mi s-a spus că Luke nu se simte bine. Dar habar n-am avut că... — Da. Ei, n-am vrut să împrăștii zvonuri alarmiste. Și, oricum, am fost convinsă că își revine în câteva zile. — Unde e? I-aici? Michael se uită în jur prin apartament. Nu, a plecat dis-de-dimineață. Nu știu unde

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
cu respect. Mi-a spus odată că sunt foarte isteață și că am o intuiție foarte bună. Mi-a oferit chiar o slujbă la firma lui. Nu pot suporta să afle în ce belea m-am băgat. — Deci mama ta habar nu are despre Plaza? Foarte încet, încuviințez din cap. — Și mama lui Luke știe despre nunta asta? Lovește ușor faxul. Eu clatin din cap. Știe cineva? De exemplu, știe măcar Luke? Nu știe nimeni, zic, regăsindu-mi în cele din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]