5,715 matches
-
program de cercetare), și numai afirmațiile din afara acestui nucleu sunt modificate. Convingerile elementare care consituie miezul unui program de cercetare, pot fi, în opinia lui Lakatos, numai atunci respinse, când avem la îndemână un program de cercetare alternativ, superior. Reprezentanți: Henri Poincaré, Ernst Mach Ernst Mach a fost de părere că teoriile sunt doar un soi de mnemotehnică, care fac obervațiile mai ușor accesibile. Această teză este numită și principiul parcimoniei. Vezi: Convenționalism, Gestaltism. Reprezentanți: Pierre Duhem Instrumentalismul pornește de la premisa
Filozofia științei () [Corola-website/Science/299477_a_300806]
-
epoca modernă, anglo-catolicii au prins vigoare, prin Mișcarea de la Oxford, sau tractarienii. În 1827, Keble a scris "Anul creștin", apoi a ținut o renumită conferință numită "Apostazia națională", prin care voia întoarcerea Bisericii Anglicane la epoca patristică. Capul mișcării, John Henri Newman, a ajuns până la a rupe ascultarea anglicană în 1845, intrând în Biserica romano-catolică, ce l-a făcut cardinal nu cu mult mai târziu. Totuși influența tractarienilor a fost atât de puternică, încât a determinat atât reforma liturgică anglicană din
Biserica Anglicană () [Corola-website/Science/299494_a_300823]
-
în proprietatea tatălui lui Dodi începând cu anul 1979. Fotografii de senzație au apărut și ei. Spre finalul cinei, Dodi i-a spus șoferului să ducă mașina înapoi la vila sa, într-o încercare de a-i atrage pe fotografi. Henri Paul, gardă personală la hotelul Ritz urma să fie noul șofer. Acesta a fost de acord cu această însărcinare, deși băuse și luase și antidepresive, care nu trebuie amestecate cu alcool. În 31 august 1997, Diana a murit într-un
Diana, Prințesă de Wales () [Corola-website/Science/299480_a_300809]
-
care nu trebuie amestecate cu alcool. În 31 august 1997, Diana a murit într-un accident de mașină în tunelul stradal numit Pont de l'Alma din Paris, împreună cu Dodi Al-Fayed și cu șeful securității de la Hotelul Ritz din Paris, Henri Paul, care avusese misiunea de a conduce mașina Mercedes-Benz închiriată, prin Paris, pentru a se feri de paparazzi. Mașina lor Mercedes-Benz W140|Mercedes-Benz S280 neagră din 1994 s-a ciocnit de al treisprezecelea stâlp al tunelului. Tunelul cu două benzi
Diana, Prințesă de Wales () [Corola-website/Science/299480_a_300809]
-
stâlp al tunelului. Tunelul cu două benzi era construit fără bariere metalice în fața stâlpilor. Niciunul dintre cei patru ocupanți nu avea centura de siguranță. În timp ce se deplasau prin oraș, erau urmăriți îndeaproape de paparazzi pe motociclete. La Place de la Concorde, Henri Paul a apăsat pedala de accelerație pentru a scăpa de presă. Când au ajuns la un tunel ce trecea pe sub Pont de l'Alma, șoferul conducea la o viteza estimată la 200 km/h, într-o zonă cu viteza restricționată
Diana, Prințesă de Wales () [Corola-website/Science/299480_a_300809]
-
aparatele de fotografiat ale lui Christian Martinez și Serge Arnal au dovedit că ei făceau fotografii mașinii și / sau pasagerilor aproape imediat după sosirea lor acolo - nu era nicio ambulanță prin apropiere în fotografiile lor. Analizele sângelui au dovedit că Henri Paul era în stare de ebrietate mult peste limita admisă în timp ce conducea. El a condus cu viteză mare pentru a scăpa de jurnaliștii care îi urmăreau. Testele făcute au dovedit că el consumase o cantitate de alcool de trei ori
Diana, Prințesă de Wales () [Corola-website/Science/299480_a_300809]
-
de alcool de trei ori peste limita admisă în Franța. Garda personală a lui Fayed, Trevor Rees-Jones, care era pe locul din dreapta în față, a fost cel mai aproape de punctul de impact și totuși a fost singurul supraviețuitor al accidentului. Henri Paul și Dodi Fayed au murit pe loc, iar Diana — fără centură pe locul din spate - a alunecat înainte în timpul impactului și, fiind aruncată cu putere în interiorul mașinii, a ajuns sub scaunul din fața ei, având răni grave în zona inimii
Diana, Prințesă de Wales () [Corola-website/Science/299480_a_300809]
-
început la Curtea Regală de Justiție, la Londra, în 2 octombrie 2007 și a continuat ancheta începută în 2004. Un juriu a decis în 7 aprilie 2008 că Diana a fost ucisă din cauza modului negligent de a conduce al șoferului Henri Paul și din cauza fotografilor. În ziua următoare, dl. Fayed a anunțat că își încheie campania pe care a susținut-o timp de 10 ani, pentru liniștea copiilor Prințesei de Wales decedate. Moartea tragică a prințesei Diana a provocat o răbufnire
Diana, Prințesă de Wales () [Corola-website/Science/299480_a_300809]
-
Mohamed Al-Fayed, al cărui fiu, Dodi Al-Fayed, a murit în acel accident. Fayed a afirmat că accidentul a fost organizat de MI6 îndemnul Prințulul Filip, Ducele de Edinburgh. Fayed a acuzat serviciile secrete britanice și franceze, poliția și serviciile medicale, Henri Paul, Tony Blair, Robin Cook, Lady Sarah McCorquodale, Rosa Monckton, Charles, Prinț de Wales, John Stevens, Baron Stevens of Kirkwhelpington, Paul Condon, Baron Condon|Lord Condon, Victor Mishcon, Baronul Mishcon|Lordul Mishcon, Robert Fellowes, Baron Fellowes|Lord Fellowes, Michael Jay
Diana, Prințesă de Wales () [Corola-website/Science/299480_a_300809]
-
declarat: „Teoria conspirației promovată de Mohamed Al Fayed a fost examină amănunțit, și s-a demonstrat că este fără substanță.” Juriul a hotărât la 7 aprilie 2008 că moartea Dianei a fost cauzată de maniera neglijentă de conducere a șoferului Henri Paul și a fotografilor paparazzi. O prezență iconică în viața publică, Diana a fost remarcată pentru compasiunea ei stilul, farmecul personal și munca de caritate, dar și pentru faptul că a avut o căsnicie nefericită alături de Prințul Charles. Din vremea
Diana, Prințesă de Wales () [Corola-website/Science/299480_a_300809]
-
teză principală este că singura cunoaștere autentică este cea științifică, iar aceasta nu poate veni decât de la afirmarea pozitivă a teoriilor prin aplicarea strictă a metodei științifice. Conceptul a fost introdus de Auguste Comte. În cadrul acestui curent, se afirmă Claude Henri de Rouvroy, conte de Saint-Simon (1760-1825), economist și filosof francez. În 1803, acesta a publicat "Scrisoarea unui locuitor al Genevei către contemporanii săi." A considerat că știința este noua religie, progresul omenirii prin industrie și, de aceea, a susținut zeificarea
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
greacă, idiș, aramaică, pahlavi, siriană, caldeeană, persană, chineză și coptă. În 1824 a publicat lucrarea "Sistemul scrierii hieroglifice". Interesul pentru egiptologie a debutat în Franța după expediția lui Napoleon în Egipt. Champollion a călătorit în Egipt în anii 1828-1829. Sir Henri Creswicke Rawlinson (1810-1895) - militar, diplomat, orientalist britanic, întemeietorul asirologiei. Și-a petrecut tinerețea ca militar în India, în calitate de instructor militar pentru armata Șahului Iranului . A tradus scrierea cuneiformă pornind de la inscripția de la Behistun din Iran. După retragerea misiunii britanice, a
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
a urmări profitul maxim pentru a arăta că merită darurile oferite de divinitate) și interzicerea cerșetoriei. "A voi să fii sărac e la fel cu a voi să fii bolnav". A răsturnat teoria marxistă, susținând că economia depinde de religie. Henri Pirenne (1862-1935) a fost un istoric belgian care s-a concentrat asupra studiului epocii medievale. A scris despre istoria Belgiei și a studiat viață urbană medievală. În 1937 i-a fost publicată postum lucrarea "Mahomed și Carol cel Mare". A
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
de istoria mentalităților, fiind interesat de idei, emoții, imagini, sentimente. Descrie evul mediu târziu ca pe o perioadă decadentă și pesimistă. S-a ocupat de ideea de cavalerism, imaginea vieții și morții, stilizarea dragostei, emoția religioasă, imaginația, noțiunile sacre etc.. Henri Berr (1863-1954), filosof și istoric francez, a fost fondator al "Revistei de Sinteză istorică", în 1890, și a condus colecția de lucrări istorice "Evoluția Umanității", unde Lucien Febvre și Marc Bloch și-au publicat operele. În 1929, apare revista "Annales
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
în puterea atingerii regale de a vindecă boala scrofulelor. În 1939-1940 a scris "Societatea Feudală". Către anii 1890-1900, în Franța, criticile la adresa școlii critice s-au intensificat. Înainte de 1929 aceste critici erau prezente în "Revista de sinteză istorică" editată de Henri Berr și atacau conceptul de fapt istoric și temelia școlii critice, fiind propus conceptul de istorie-problemă. Se preconizează o istorie sinteză, globală, economică, a mentalităților, fiind acuzați de prea multe influențe sociologice. Din 1905 Lucien Febvre a colaborat cu "Revista
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
debutat în revistă. Din 1920 cei doi sunt profesori la Universitatea de la Strassbourg. În 15 ianuarie 1929 a apărut primul număr al revistei, în redacție nefiind doar istorici, ci și geografi, sociologi, economiști și politologi. Printre istorici se disting și Henri Pirenne, Febvre și Bloch au anunțat un nou mod de scriere a istoriei, cu accent pe istoria economică și pe cea socială, criticând istoria politică și militară. Au propus subiecte ca: demografia, mentalitățile, istoria peisajului, luând în derâdere "istoria-bătălie". Însă
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
Paris, aceasta reprezentând o perioadă importantă pentru formarea viitorului scriitor. Traduce în limba spaniolă Popol Vuh, epopeea indienilor quiches și publică volumul Legendele Guatemalei. Succesul traducerii în franceză a acestui volum îl integrează societății artistice din Paris. Îi cunoaște pe Henri Barbusse, Pablo Picasso, Jean Cocteau, Tristan Tzara și întreține o strânsă prietenie cu latino-americanii Cesar Vallejo, Alejo Carpentier, Arturo Uslar Pietri. Întreține o bogată activitate politică și publicistică, publicând peste 2000 de articole în ziarele și revistele din Guatemala, Mexic
Miguel Ángel Asturias () [Corola-website/Science/299522_a_300851]
-
, este pseudonimul lui Henri Alban Fournier (1886-1914), scriitor francez, mort la 27 de ani, autor al unui singur roman, ""Le Grand Meaulnes"", roman poetic de factură simbolistă. S-a născut pe 3 octombrie 1886 la La Chapelle-d'Angillon și și-a petrecut copilăria la
Alain-Fournier () [Corola-website/Science/298958_a_300287]
-
aceia care aveau să devină marile nume ale perioadei ce va urma: Paul Claudel, Charles Péguy, Paul Valéry. În 1907 întrerupe studiile pentru a-și satisface serviciul militar. Publică câteva poezii, eseuri și povestiri (reunite mai târziu sub titlul ""Miracles""). Henri Alban Fournier a murit la Éparges, în apropiere de Verdun, pe 22 septembrie 1914, in primele lupte din Primul Război Mondial, și a fost înhumat în cimitirul militar de la Saint-Rémy la Calonne. Corpul lui a fost identificat abia în 1991
Alain-Fournier () [Corola-website/Science/298958_a_300287]
-
la Calonne. Corpul lui a fost identificat abia în 1991 cu ajutorul datării cu carbon radioactiv, pentru că fusese îngropat într-o groapă comună germană, și a fost reînhumat într-un mormânt separat. Pe 1 iunie 1905, un licean de 18 ani, Henri Alban Fournier, în timpul unei scurte promenade pe cheiul Senei, întâlnește absolut întâmplător, pe scările de la Petit Palais din Paris, o tânăra zveltă și elegantă, pe Yvonne Quiévrecourt, care va fi marea sa iubire și îl va inspira în creația personajului
Alain-Fournier () [Corola-website/Science/298958_a_300287]
-
unde locuiește și, câteva zile mai târziu, schimbă cu ea câteva cuvinte, doar pentru a afla că este deja logodită. O va reîntâlni abia după 8 ani, căsătorită și mamă a doi copii. Această întâlnire, care marchează definitiv destinul lui Henri Alban Fournier, va fi apoi redată, aproape identic, în unicul său roman, publicat în 1913 sub semnătura : ""Le grand Meaulnes"" (tradus în limba româna cu titlul ""Cărarea pierdută""). Tradus în limba română în 1945 la Editura Gorjan (prima traducere in
Alain-Fournier () [Corola-website/Science/298958_a_300287]
-
Sibiu, redactor, actor, regizor. A facut parte din Cercul literar de la Sibiu, alături de Ștefan Augustin Doinaș, Dan Constantinescu, Deliu Petroiu, Alexandru Cucu, Viorica Guy Marica, Eugen Todoran, Ion Negoițescu, Ion Desideriu Sârbu, Ioanichie Olteanu, Cornel Regman, Nicolae Balotă, Victor Iancu, Henri Jacquier, Wolf von Aichelburg, ș.a. În poezie a teoretizat baladescul (în eseul "Resurecția baladei" (1945)) si a fost adeptul poeziei pure, rupta de contextul social. A debutat în presă încă de la vârsta de 12 ani, în anul 1932, în cadrul revistei
Radu Stanca () [Corola-website/Science/299004_a_300333]
-
absolvit cu o diplomă în matematică. În același timp, muncea ca funcționar la castelul din Dublin și a început activitatea ca scriitor, fiind critic de teatru la ziarul local Dublin Evening Mail. După ce a publicat o cronică favorabilă la adresa actorului Henri Irving, acesta a devenit mai târziu prieten cu el. Prin intermediul lui Irving, l-a cunoscut pe președintele Americii, Theodore Roosevelt. A devenit pe rând, auditor la Societatea Istorică a Colegiului din Dublin și președinte al Societății Filozofice Universitare, unde a
Bram Stoker () [Corola-website/Science/304524_a_305853]
-
Paris, Franța - 24 august, 1943, Ashford, Marea Britanie) a fost o scriitoare franceză, pasionată de filozofie și de mistică creștină. s-a născut la Paris în anul 1909 dintr-o familie de intelectuali evrei din clasa medie. A studiat la Liceul Henri al IV-lea, unde l-a avut ca profesor pe Alain Emile Chartier. Și-a continuat studiile între anii 1928-1931 la "Ecolé Normale Superieure", unde a fost remarcată, alături de Simone de Beauvoir, ca o femeie de o rară inteligență. A
Simone Weil () [Corola-website/Science/304580_a_305909]
-
ce vor compune "Romanțele pentru mai târziu" in revista "Viața literară și artistică" a lui Ilarie Chendi. Tot în acest an începe prietenia cu Dimitrie Anghel, cu care va traduce în colaborare versuri din Albert Samain, Charles Guérin, Henry Bataille, Henri de Régnier, publicate în "Sămănătorul". Iarna 1906-07 cei doi prieteni o petrec la Constanța, ecourile acestei șederi pe țărmurile Mării Negre regăsindu-se în versurile lor, în minulescianele "Romanțe pentru mai târziu" (1908) și în "Fantaziile" lui D. Anghel (1909). În
Ion Minulescu () [Corola-website/Science/304575_a_305904]