41,505 matches
-
Ț CD4(+) răspund împotriva regiunii B24-C36 de la joncțiunea lanțului B cu peptidul C din moleculă de proinsulină (Rudy et al., 1995). Mai mult, limfocitele Ț izolate din nodulii limfatici pancreatici ai pacienților cu DZ tip 1 recunosc un epitop al insulinei (Kent et al., 2005). Date și mai recente (Toma et al., 2005) au arătat o reactivitate a limfocitelor Ț izolate de la pacienți cu DZ tip 1 împotriva unor epitopi ai proinsulinei. De altfel este interesant de remarcat că la subiecții
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
1 au fost descrise niveluri circulante crescute de proinsulină, eliberarea excesivă a acestei molecule (obișnuit intracelulare) putând facilita apariția unui răspuns autoimun îndreptat împotriva ei. A fost dovedită și existența reactivității unor limfocite Ț citotoxice CD8(+) împotriva unor epitopi ai insulinei/proinsulinei atât la șoarecii NOD (secvențele recunoscute fiind B15-B23 și B24-C36) (Lieberman și DiLorenzo 2003) cât și la om unde un raspuns Ț CD8(+) celular împotriva secvenței B15-B23 a fost evidențiat la diabeticii purtători ai HLA A24 (Kimura et al
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
fiind B15-B23 și B24-C36) (Lieberman și DiLorenzo 2003) cât și la om unde un raspuns Ț CD8(+) celular împotriva secvenței B15-B23 a fost evidențiat la diabeticii purtători ai HLA A24 (Kimura et al., 2001). În sfârșit, a fost demonstrată lipsa insulinei și a progresiei către DZ la șoareci NOD knockout pentru genă normală a insulinei prezentând însă transgena pentru genă mutanta a insuliței cu B16:Alanina (Nakayama et al., 2005). Anticorpii antiinsulinici-IAA (Insulin Auto-Antibodies) sunt prezenți în ser la debut (deci
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
raspuns Ț CD8(+) celular împotriva secvenței B15-B23 a fost evidențiat la diabeticii purtători ai HLA A24 (Kimura et al., 2001). În sfârșit, a fost demonstrată lipsa insulinei și a progresiei către DZ la șoareci NOD knockout pentru genă normală a insulinei prezentând însă transgena pentru genă mutanta a insuliței cu B16:Alanina (Nakayama et al., 2005). Anticorpii antiinsulinici-IAA (Insulin Auto-Antibodies) sunt prezenți în ser la debut (deci înaintea inițierii oricărei insulinoterapii) la 50-70% dintre subiecți (Yu et al., 2000), mai frecvent
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
medie cu 1,8 luni apariția ICĂ (Kupila et al., 2002). Este interesant de notat că la pacienții cu DZ tip 1 nou depistat au fost identificați și autoanticorpi îndreptați împotriva proinsulinei, anticorpi care însă nu reacționează încrucișat și cu insulină, sugerând că reactivitatea lor este îndreptată împotriva peptidului C din moleculă de proinsulină (Kuglin et al., 1988). Acest lucru este susținut și de existență reactivității limfocitelor Ț CD4(+) împotriva unor epitopi din structura proinsulinei (care include și secvențe ale peptidului
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
autoanticorpi la debutul diabetului prezintă grade asemănătoare de decompensare metabolica cu cei autoanticorpi pozitiv. Cu toate acestea, cei care au autoanticorpi par să prezinte un proces de distrucție mai rapidă a celulelor ? și să necesite doze mai mari de insulină. Importantă determinării anticorpilor antiinsulari, anti-GAD și antiinsulinici se dovedeste reală pentru screening-ul rudelor de gradul 1 ale diabeticilor, în vederea identifcării subiecților ce urmează a fi incluși în studiile prospective vizând prevenirea diabetului zaharat. Detalii privind folosirea autoanticorpilor anti-β-celulari pentru predicția
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
ÎL-1, ÎL-1? și TNF (Chung et al., 1997). Prin contrast, în cazul insuliței benigne, citokinele de tip 2 domină cantitativ și supresează expresia citokinelor de tip 1 (Rabinovitch 1994). Astfel, la șoarecii NOD protejați față de apariția diabetului prin administrarea de insulină oral, există un numar crescut de limfocite Th2 la nivelul insulelor pancreatice (Hancock et al., 1995). Pe langă citokinele de tip 2, si citokina de tip 3 TGF? pare a fi protectoare. Astfel, la șoarecii NOD protejați față de dezvoltarea DZ
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
crescut de limfocite Th2 la nivelul insulelor pancreatice (Hancock et al., 1995). Pe langă citokinele de tip 2, si citokina de tip 3 TGF? pare a fi protectoare. Astfel, la șoarecii NOD protejați față de dezvoltarea DZ prin administrarea orală a insulinei, s-a evidențiat un numar crescut de celule producătore de TGF? la nivelul zonelor de insulița (Hancock et al., 1995). În ceea ce privește expresia citokinelor la nivelul insulelor pancreatice la pacienții cu DZ tip 1, datele sunt foarte limitate. Principalul obstacol este
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
Numeroase studii au arătat că anumite citokine au efecte „toxice” asupra celulelor β-pancreatice (atât murine cât și umane) in vitro. Astfel, în concentrații mici, citokinele Th1 TNF? și IFN?, precum și citokinele proinflamatorii ÎL-1 și TNF? inhiba sinteză și secreția de insulină dacă sunt adăugate peste insulele in vitro. În concentrații mai mari și adăugate împreună, aceste citokine au efect citotoxic, distrugând celulele β (Mandrup-Poulsen et al., 1990). Deși toate aceste citokine sunt secretate în vivo de către limfocitele Ț și macrofagele de la
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
cazul instalării DZ clinic manifest, după 10-15 ani de evoluție, aspectul histologic pancreatic al pacienților se modifică în mod substanțial: celulele ?-secretoare lipsesc aproape complet, ceea ce corespunde cu secreția endogena insulinică minimă (apreciată prin determinarea peptidului C, co-secretat echimolar cu insulină). Dimpotrivă, celulele ? (secretoare de glucagon), celulele D (secretoare de somatostatin) și celulele C (secretoare de polipeptid pancreatic) sunt prezente. Totuși, arhitectura insulelor este profund modificată, datorită proceselor de fibroza care se extind și la țesutul acinar, dispariției celulelor ?
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
la glucoză în cursul unui test oral de tip TTGO. Progresia distrucției β-celulare va duce în final la ultima etapă. A cincea etapă este etapă diabetului zaharat clinic manifest, marcată de apariția semnelor clinice definitorii. În lipsă tratamentului specific cu insulină, evoluția va fi inexorabila spre cetoacidoza diabetica. Evoluția stadiala a DZ tip 1 descrisă mai sus se corelează bine cu masa reziduala de celule beta. Primele dovezi biochimice ale disfuncției β celulare apar în momentul în care masă acestor celule
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
DZ tip 1 au o prevalența ridicată în populația generală, un astfel de grad de discriminare (10% risc de apariție a DZ) este greu de realizat pentru un singur marker genetic. Situația este în orice caz valabilă pentru alelele genei insulinei INS-VNTR și pentru majoritatea alelelor HLA clasa II-a asociate DZ tip 1. De regulă, copiii prezentând genotipurile cu risc mare și mediu sunt urmăriți în continuare serologic pentru depistarea autoanticorpilor anti-β-celulari (Kupila et al., 2002). Potențialul predictiv al autoanticorpilor
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
crește sensibilitatea și specificitatea acestei metode de screening. Investigarea capacității insulino-secretorii reprezintă singura modalitate de a evalua funcția „organului țintă” în DZ tip 1 că boala autoimuna, si de a aprecia rezervă funcțională β-celulară pancreatica. Trebuie măsurate atât secreția de insulină cât și toleranța la glucoză. Această implică practic efectuarea atât a unui IVGTT, cât și a unui TTGO pentru a realiza screening-ul DZ tip 1. Investigația cea mai valoroasă pentru aprecierea insulino-secreției este reprezentată de măsurarea nivelului insulinemic după administrarea
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
departe de a se realiza, cele două mari studii de prevenție a DZ tip 1 efectuate până în prezent au reprezentat un eșec. Este vorba de Diabetes Prevention Trial (DPT-1) care a folosit administrarea s.c. a unor doze mici de insulină (Diabetes Prevention Trial - Type 1 Diabetes Study Group, 2002) și de European Nicotinamide Diabetes Intervention Trial (ENDIT) care a folosit administrarea de nicotinamida (ENDIT Study Group, 2003; Gale et al., 2004). În ultima clasificare a DZ, se considera că un
Factori genetici implicaţi în etiopatogenia diabetului zaharat de tip 1 (insulinodependent) by Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/91978_a_92473]
-
concentrații, în compoziția soluțiilor cardioplegice. - Potasiul, magneziul și procaina - contribuie la o mai bună oprire cardiacă - Steroizii, procaina, magneziul și glucoza - stabilizatori de membrană - Bicarbonatul, fosfatul și THAM - agenți tampon (procesele metabolice intracelulare - pompele membranare - sunt depenedente de pH) - Glucoza, insulina, manitolul sau sorbitolul - soluții hiperosmotice. Tipuri de soluții cardioplegice frecvent folosite sunt: - Kirsch - Bretschneider - Buckberg - St. Thomas. Cardioplegia cristaloidă rece Este utilizată de la mijlocul anilor 1960 și reprezintă încă metoda preferată de protecție miocardică a multor chirurgi [77]. Obținerea unei
Tratat de chirurgie vol. VII () [Corola-publishinghouse/Science/92070_a_92565]
-
pacienților, precum și creșterea duratei de supraviețuire a acestora, au condus la înființarea unor servicii speciale pentru pacienții diabetici, întrucât, datorită caracterului cronic al bolii, nevoia unei asistențe nutriționale precise, a unui tratament uneori sofisticat (seringi speciale, stilouri sau pompe de insulină) și a unei evaluări periodice obligatorii, personalul implicat în aceste activități trebuie pregătit în mod corespunzător. Tradițional, în Europa, asistența medicală a diabetului a fost asigurată fie de serviciile de medicină internă, fie de cele de endocrinologie sau de serviciile
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92246_a_92741]
-
1911 și 1928 (9, 10). 1907 - Apare la Paris lucrarea lui C. I. Parhon (1874-1969) și M. Goldstein (1872-1955) „Les secretions internes. Pathologie et Physiologie”, Ed. Masson. În anul 1930, Parhon publică Teza de doctorat „Cercetări asupra acțiunii vasculare a insulinei”, 32 pagini (10). 1911 - N. Paulescu publică în „Annales de Biologie” din Paris (vol. I, p. 228) prima din seria lucrărilor sale dedicate originii glicogenului hepatic, continuate până în 1920. Aceste studii vizau, în esență, cunoașterea patogeniei diabetului (9, 10). 1913
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92246_a_92741]
-
Internationales de Physiologie” (vol. 17, p. 85-109) lucrarea fundamentală care însumează toate investigațiile sistematice ale lui N. Paulescu privind secreția endocrină pancreatică. Lucrarea se intitulează „Recherches sur le rôle du pancrèas dans l’assimilation nutritive”. Este certificatul de naștere al insulinei (9, 10, 14, 15). 1930 - N. Paulescu menționează glicozilarea albuminelor plasmatice, în volumul IV al „Tratatului de Medicină Lancereaux-Paulescu”, în următorul paragraf de la pag. 5: „De altfel, când se injectează glucoza în sânge, ea trece rapid în urină. Mai mult
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92246_a_92741]
-
inițial numai în cadrul învățământului postuniversitar, iar din 1990 și în învățământul universitar; din 1997, Catedra este condusă de Prof. C. Ionescu-Tîrgoviște. 1970 - La al VII-lea Congres al IDF de la Buenos Aires (Argentina), I. Pavel susține prioritatea lui Paulescu în descoperirea insulinei (cu ocazia apropiatului semicentenar al marii descoperiri). 1972 - I. Mincu și S. Câmpeanu publică lucrarea „Angiopatia diabetică”, în Ed. Medicală, București, care va fi tradusă și publicată în 1976, în Ed. De Gruyter, sub titlul „Macro and Microangiopathy”. 1973 - Introducerea
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92246_a_92741]
-
fi prevenite prin eliminarea fumatului, scăderea colesterolemiei și a nivelului presiunii sistolice sanguine (50). Pacienții diabetici au o rezervă coronariană redusă comparativ cu nediabeticii chiar în condițiile absenței bolii coronariene. Studiul DIGAMI a investigat rezultatele utilizării perfuziei de glucoză și insulină la 620 pacienți diabetici (din care 83% cu DZ tip 2) cu infarct miocardic acut. Administrarea de glucoză și insulină în faza acută a infarctului de miocard, urmată de insulinoterapie subcutanată ulterioară pentru o durată de cel puțin 3 luni
Tratat de diabet Paulescu by Sorin Ioacără, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92253_a_92748]
-
redusă comparativ cu nediabeticii chiar în condițiile absenței bolii coronariene. Studiul DIGAMI a investigat rezultatele utilizării perfuziei de glucoză și insulină la 620 pacienți diabetici (din care 83% cu DZ tip 2) cu infarct miocardic acut. Administrarea de glucoză și insulină în faza acută a infarctului de miocard, urmată de insulinoterapie subcutanată ulterioară pentru o durată de cel puțin 3 luni, a dus la îmbunătățirea supraviețuirii pacienților cu infarct miocardic acut la 1 an de la evenimentul acut coronarian (26). La un
Tratat de diabet Paulescu by Sorin Ioacără, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92253_a_92748]
-
supraviețuire s-au extins și pe o durată mai lungă, de 3 ani ulterior studiului (25). Reducerea mortalității a fost mai accentuată în grupul pacienților perfuzați care avusesera un profil de risc mai scăzut și nu erau tratați anterior cu insulină. În timpul studiului, diferențele între glicemiile celor două grupuri, deși mici, erau statistic semnificative, iar HbA1c la 1 an de la eveniment era 7,1 % al grupul perfuzat, față de 7,9% la grupul de control. Date de la pacienții diabetici incluși în studiul
Tratat de diabet Paulescu by Sorin Ioacără, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92253_a_92748]
-
a pacienților cu T2DM este de aproximativ 2-3 ori mai mare decât a populației generale. Excesul de mortalitate se menține și după ajustările pentru factorii de risc ai mortalității. Riscul relativ de deces este mai mare la persoanele tratate cu insulină (probabil ca un indicator al unei boli mai grave). El este prezent și la persoanele nou descoperite, crește cu durata de evoluție a diabetului și scade odată cu creșterea vârstei la debut. Atât rata mortalității generale cât și cea prin boli
Tratat de diabet Paulescu by Sorin Ioacără, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92253_a_92748]
-
fie în celulă (endocitoză) ori prin celulă (transcitoză). Ultimul proces poate fi sau nu mediat de receptori specifici. În unele țesuturi celulele endoteliale exprimă receptori transcitozici de afinitate scăzută (pentru LDL și VLDL) sau de mare afinitate (pentru albumină, transferină, insulină sau ceruloplasmină). Endoteliul capilarelor musculare se prezintă ca un endoteliu continuu, nefenestrat, prin care solvenții hidrofili cu o rază < 30 Å pot difuza fie pe căi transendoteliale, fie pe căi paracelulare (intercelulare). Transportul insulinei (considerat de unii autori ca potențial
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/92216_a_92711]
-
de mare afinitate (pentru albumină, transferină, insulină sau ceruloplasmină). Endoteliul capilarelor musculare se prezintă ca un endoteliu continuu, nefenestrat, prin care solvenții hidrofili cu o rază < 30 Å pot difuza fie pe căi transendoteliale, fie pe căi paracelulare (intercelulare). Transportul insulinei (considerat de unii autori ca potențial mecanism de insulinorezistență periferică) se face, totuși, prin difuziune pasivă așa cum o fac toate moleculele de mărime comparabilă. De altfel, la șoarecii knockout pentru receptorii insulinici, transportul transendoteliale al insulinei nu este modificat (96
Tratat de diabet Paulescu by Constantin Ionescu-Tîrgovişte, Cristian Guja () [Corola-publishinghouse/Science/92216_a_92711]