5,217 matches
-
în funcție pentru 3 ani, cu posibilitatea de realegere. Președinția Curții Constituționale este considerată a patra funcție în stat, iar membri Curții beneficiază de imunitate politică și penală. Cel mai important rol al Curții este să judece controversele legate de legitimitatea constituțională a legilor și a actelor ce au forță de lege ale statului și regiunilor. Nu intră în sfera de activitate a Curții judecarea regulamentelor. Mai exact, curtea Constituțională trebuie să stabilească dacă „actele legislative au fost realizate respectând cerințele
Constituția Republicii Italiene () [Corola-website/Science/307451_a_308780]
-
trei piloni: Comunitatea Europeană, Politica Externă și de Securitate Comună (PESC) și cooperarea în materie de justiție și afaceri interne ( JAI) , însă coerența și unitatea erau asigurate prin cadrul instituțional unic. Tratatul deschide o nouă etapă în integrarea europeană, consolidând legitimitatea democratică a instituțiilor și dimensiunea socială a Uniunii, permițând lansarea integrării politice: instituie cetățenia europeană, generalizează principiul subsidiarității și al proporționalității, ca principii funcționale ale Uniunii Europene, rolul Parlamentului este consolidat, tot în plan instituțional Tratatul ridică Curtea de Conturi
Istoria Uniunii Europene () [Corola-website/Science/303023_a_304352]
-
Statele Unite ale Americii, precum și curajul dovedit în luptă de trupele trimise de Vermont de partea americană, în lupta contra britanicilor, combinate cu abilitatea de a se apăra și chiar învinge contra unei puteri militare superioare, au fost semnele distinctive de legitimitate și respect câștigat, asigurând totodată independența și suveranitatea acesteia pentru 14 ani (1777 - 1791), până la alăturarea republicii Vermont Uniunii, ca ce de-al patrusprezecelea stat al său, la 4 martie 1791. Titlul oficial al documentului era Constituția Vermontului, conform originalului
Constituția Republicii Vermont () [Corola-website/Science/303043_a_304372]
-
lui Vladislav. Pe 22 iunie 1399, Hedviga a dat naștere unei fiice, Elisabeta Bonifacia, însă după o lună, atât mama cât și fiica au murit, lăsându-l pe Vladislav unicul conducător al Regatului Poloniei, fără moștenitor și fără prea multă legitimitate pentru a conduce regatul. Moartea Hedvigai a subminat dreptul lui Vladislav la tron și ca urmare, vechile conflicte dintre nobilii din Polonia Mică, care îl simpatizau pe Vladislav, și nobilii din Polonia Mare, au început să ia amploare. În 1402
Vladislav al II-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/303057_a_304386]
-
dovedit a fi un punct de cotitură în cruciadele teutonilor, așa cum au făcut pentru majoritatea conflictelor europene. Vytautas a trimis o delegație în 1415, inclusiv pe mitropolitul de Kiev. Ca urmare a diplomației poloni-lituaniene, consiliul, deși scandalizat de interogatoriul de legitimitate a statului monastic, a respins cererea Ordinului pentru o nouă cruciadă, și în schimb, a încrdințat conversia Samogitian, Poloniei și Lituaniei. În 1422, Vladislav a purtat un alt război, cunoscut sub numele de Războiul Gollub, împotriva Ordinului Teutonic, învingându-i
Vladislav al II-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/303057_a_304386]
-
aparent. Acest fapt a fost contrar cererii Bakufu, care dorea să-l numească pe unul dintre fiii lui Go-Fushimi. Go-Daigo și suporterii lui recunosc că sistemul alternării împăraților la domnie trebuie să înceteze și că trebuie să se stabilească problema legitimității la tron. Pentru a face aceasta, ei își dau seama că regența familiei Hojo trebuie să fie înlăturată de la conducere. Mai 1331 - Kamakura trimite mii de trupe la Kyoto după ce unul din confidenții lui Go-Daigo informează Bakufu că Go-Daigo este
Cronologia Perioadei Kamakura () [Corola-website/Science/303064_a_304393]
-
liberalismului Revoluției franceze” a confiscat ideea de libertate, dobândind o acceptare unanimă sub steagul libertății. Hayek constată modul subtil în care socialismul schimbă sensul cuvântului „libertate” pentru a-și justifica ascensiunea și menținerea la putere și pentru a-și căuta legitimitatea. Sensul acordat de către socialism libertății este unul de identificare, de confuzie a acesteia cu puterea sau cu avuția, confuzie născută o dată cu socialismul însuși. Făgăduind o „nouă libertate„, socialismul amăgește oamenii prin promisiuni iresponsabile legate de sporirea nelimitată a bogăției materiale
Drumul către servitute () [Corola-website/Science/303109_a_304438]
-
Imperiu, cel de-al doilea Imperiu avea alte principii legitimizante. Funcția Imperiului, așa cum îî placea Împăratului Napoléon al III-lea să afirme, era de a ghida poporul în interiorul țării spre dreptate, și pe plan extern spre o pace eternă. Cu legitimitatea puterii asigurată de sufragiul universal masculin care îi confirmase dreptul la conducere, și reproșând în mod repetat guvernelor oligarhice anterioare că au neglijat problemele sociale, Împăratul se hotărî să le rezolve punând bazele unui guvern pe principiile unor 'idei napoleoniene
Al Doilea Imperiu Francez () [Corola-website/Science/303149_a_304478]
-
pentru a se îmbogăți prin exploatarea maselor sărace, fiind demis în 1648 de țar la izbucnirea răscoalei sării din Moscova. Autocrația a supraviețuit "Timpurilor tulburi" și țarilor slabi și corupți. Funcționarii statului au continuat să-și facă datoria, indiferent de legitimitatea monarhului sau de facțiunea boierilor care controlau tronul. În secolul al XVII-lea, birocrația s-a dezvoltat în mod dramatic. Numărul departamentelor guvernamentale (‘‘prikazuri” ) s-au înmulțit de la 22 în 1613, la 80 până la mijlocul aceluiași secol. Deși aceste departamente
Cnezatul Moscovei () [Corola-website/Science/302233_a_303562]
-
superioară", față de predecesorii săi, de la care a învățat să facă literatură. Cultural, raportarea omului la lume se schimbă fundamental, omul recucerindu-și paradisul pierdut. Lumea își găsește coerența într-o altă ordonare: diferența microcosm vs. macrocosm nu-și mai găsește legitimitatea. Partea devine tot una cu întregul, omul fiind asimilat universului. Absurdul, gratuitatea, dezumanizarea, nonsensul, teme frecvente în literatura contemporană scriitorului, sunt negate prin Matei Iliescu, aici fiecare gest având un corespondent transcultural, ce duce pâna la mituri. Critica de după ‘89
Matei Iliescu (roman) () [Corola-website/Science/302347_a_303676]
-
regulilor". "Instituția care formulează reguli" este necesară în cazul societăților democratice pentru a instaura reguli valabile pentru toți membrii comunității și pentru a urmări atingerea intereselor comune. Același tip de instituție este folosită în cazul societăților nedemocratice pentru a crea legitimitate printre cei subordonați grupurilor de putere. "Instituția care aplică reguli" are ca obiectiv implementarea deciziilor instituțiilor care formulează reguli, în cazul societăților democratice. În cazul celor nedemocratice acest tip de instituții acționează în ideea implementării voinței conducătorilor. Pedepsirea celor care
Instituție () [Corola-website/Science/302097_a_303426]
-
Nepotul lui Gaunt, Richard al II-lea a legitimizat copii lui Gaunt cu Katherine Swynford printr-un act datat 1397. În 1407, Henric al IV-lea, care era fiul lui Gaunt cu prima soție, a emis un nou act confirmând legitimitatea fraților lui vitregi însă în același timp declarându-i neeligibili pentru tron. Acțiunea lui Henric al IV-lea a avut o legalitate îndoielnică deoarece copiii fuseseră legitimați anterior printr-un act al parlamentului. Tatăl lui Henric a murit cu trei
Henric al VII-lea al Angliei () [Corola-website/Science/302165_a_303494]
-
ianuarie, înlocuindu-și propriul său frate, Prințul Hassan al Iordaniei, care ocupă această funcție de mulți ani. Nu a fost o decizie populară. Mama lui Abdullah, Prințesa Muna al-Hussein, este de origine britanică iar regele nu era văzut ca având suficientă legitimitate pentru a ascende la tron. Abdullah a amendat Codul Penal Iordanian ca să poată pedepsi dizidenții, fiind foarte criticat pentru restricționarea libertății de exprimare. Legea actuală Iordaniana interzice orice criticare publică a Regelui și a politicii sale și condamnă la 1-3
Abdullah al II-lea al Iordaniei () [Corola-website/Science/302155_a_303484]
-
ul era conducătorul statului, în Țara Românească și în Moldova, în timpul Evului mediu. Divinitatea reprezenta sursa de legitimitate a instituției domniei, titulatura domnească extinsă cuprinzând adesea formula „prin mila lui Dumnezeu”. Titulatura domnului cuprindea și titlul de (mare) voievod. Principalele atribute ale domnului erau conducerea aparatului de stat, conducerea armatei, conducerea politicii externe (inclusiv declararea războiului și încheierea
Domn () [Corola-website/Science/302171_a_303500]
-
cancelar, în 1933, el s-a opus în egală măsură încercărilor de a ajunge la putere cu forța atât ale partidului comunist și cât și ale celui național-socialist În lucrarea sa publicată în iulie 1932 "Legalität und Legitimität" ("Legalitate și Legitimitate") Schmitt cerea luarea unei decizii pentru apărarea substanței constituției împotriva inamicilor constituției. El și-a început disertația printr-o critică a pozitivismului neokantian în domeniul dreptului, susținut de Gerhard Anschütz, profesor de drept la universitatea din Heidelberg, și care era
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
din Heidelberg, și care era, în acea vreme, principalul comentator al constituției de la Weimar. Schmitt arăta că acest pozitivism urmărea doar o legalitate formală, care însă nu ținea seama de scopurile politice ale diferitelor grupări. Schmitt a introdus noțiunea de legitimitate, care căuta să pună accentul pe conceptele de esență pe care se baza constituția și nu pe partea formală. Schmitt arăta că existau partide care, deși formal respectau constituția, aveau scopul declarat de a o răsturna și considera că, chiar dacă
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
susținut că ideea principală a dreptului nazist este "subordonarea față de conducător" ("Führertum"). Ulterior, această idee a fost dezvoltată, afirmându-se că ar fi sursa de la care provine necesitatea unei identități rasiale între conducător și conduși. Schmitt a căutat să acorde legitimitate juridică pentru rolul conducător al Partidului Național Socialist German al Muncitorilor (NSDAP)în cadrul "revoluției național-socialiste". Niciunul din criticii marxiști ai lui Schmitt nu scot în evidență analogia argumentației sale cu cea care legitima rolul conducător al partidului comunist prin legitimarea
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
că diviziunea emisă de Hobbes stabilește bazele diviziunii ulterioare dintre stat și societatea care aspiră să se elibereze sau să se emancipeze față de orice normă coercitivă. Ordinea politică seculară stabilită de Hobbes aspira la neutralizarea atacurile perene ale judeo-creștinismului împotriva legitimității suveranilor tereștri. Schmitt considera că diaspora evreiască este o agentură care întreține fermentarea în această mișcare de emancipare, iar simbolul lui Hobbes nu era răspunsul corespunzător intensității și perversității conflictului. Schmitt a făcut numeroase analogii între evreii convertiți din Spania
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
care ar trebuie să o construiască. Dacă o constituție cuprinde prevederi referitoare la modificarea ei, acestea nu trebuie să conțină prevederi stabilind o metodă legală pentru anularea propriei legalități și încă mai puțin mijloace legitime care să permită distrugerea propriei legitimități. Chiar enunțată doar la nivel de principiu, și astfel fiind aplicabilă și în alte situații, opinia lui Schmitt se referea clar la situația din Germania și considera că nu poate fi justificată prin prevederile constituției aducerea la putere a partidului
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
corective pentru ieșirea din criză. Principiile enunțate de el și-au păstrat valabilitatea, indiferent de faptul că pericolul venea de la extrema dreaptă sau de la extrema stângă. În mod analog se ajunge, după Schmitt, și la o separare între legalitate și legitimitate. Acesta era cazul în perioada finală a republicii de la Weimar. El a arătat în 1932, că un sistem legal cu funcționalitate redusă, are tendința de a-și autodistruge propria legalitate și legitimitate. Schmitt pornește de la noțiunea de "drept pozitiv" (din
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
Schmitt, și la o separare între legalitate și legitimitate. Acesta era cazul în perioada finală a republicii de la Weimar. El a arătat în 1932, că un sistem legal cu funcționalitate redusă, are tendința de a-și autodistruge propria legalitate și legitimitate. Schmitt pornește de la noțiunea de "drept pozitiv" (din latina "ius positivum"), un concept juridic care se referă la normele de drept stabilite prin legislație. Dreptul pozitiv cuprinde tot ceea ce este scris în legi, chiar dacă prevederile respective sunt percepute ca fiind
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
legi, chiar dacă prevederile respective sunt percepute ca fiind nedrepte de unele persoane sau chiar de majoritatea populației. O acțiune este legală dacă se conformează în întregime unei norme a dreptului pozitiv adică unei prevederi a legislației. Pe de altă parte, legitimitatea nu este legată direct de o normă de drept. Ea se poate baza pe principii cărora normele de drept le sunt subordonate, de exemplu dreptul la existență al statului sau rațiunea de stat. Dictatura se bazează astfel pe legitimitate. Ea
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
parte, legitimitatea nu este legată direct de o normă de drept. Ea se poate baza pe principii cărora normele de drept le sunt subordonate, de exemplu dreptul la existență al statului sau rațiunea de stat. Dictatura se bazează astfel pe legitimitate. Ea nu este legată de prevederile constituției (deci de dreptul pozitiv) ci de substanța constituției, adică deciziile ei fundamentale privitoare la modul și forma de existență politică. Dictatura trebuie să se elimine prin ea însăși, deoarece ea ar trebuie să
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
Marquard, "Der Streit um Worte: Sprache und Politik" ("Cearta despre vorbe: vorbire și politică") de Hermann Lübbe und "Introduction à la lecture de Hegel" ("Introducere la lectura lui Hegel") de Alexandre Kojève. De asemenea, în lucrarea sa "Legitimität der Neuzeit" (“Legitimitatea contemporaneității”) Hans Blumenberg s-a referit, în parte admirativ, în parte critic la lucrările lui Schmitt În domeniul teologiei, trebuie menționată în mod deosebit legătura dintre "Abendländische Eschatologie" (“Escatologie occidentală”) a lui Jacob Taube și "Teologia politică" a lui Schmitts
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
discuție a liberalismului și a democrației parlamentare, în special într-o perioadă în care, atât în Statele Unite cât și în Uniunea Europeană, apar modificări considerabile în interpretarea dreptului constituțional. Astfel, de exemplu, elaborarea și respingerea Constituției Europene au redeschis dezbaterile despre legitimitatea politică, despre suveranitatea popoarelor și locul legii în cadrul societății civile. Aprecierea postumă a lui Carl Schmitt și a operei sale este extrem de controversată, și depinde de poziția celor care fac analiza. În general, se pot identifica trei tendințe în aprecierile
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]