5,648 matches
-
acoperită cu litere tăiate din ziare și reviste, lipite pe suprafața sa complet albă. Iată ce scria acolo: CĂTRE HERALD ȘI ALTE COTIDIENE DIN L.A. IATĂ BUNURILE DALIEI URMEAZĂ O SCRISOARE Un băiat de la laborator își puse o pereche de mănuși de cauciuc, deschise plicul și scoase afară conținutul - un carnețel negru, un card de asigurări sociale plastifiat și un teanc subțire de fotografii. Mi-am mijit ochii, am citit numele de pe card - Elizabeth Ann Short - și mi-am dat seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
o să mărturisească? În jurul meu ceilalți polițiști disecau aceleași informații, puneau aceleași întrebări, discutau în grupuri de cîte doi-trei sau păreau transportați, de parcă ar fi vorbit cu ei înșiși. Băieții de la laborator plecară cu sumedenia de indicii noi, manevrându-le cu mănuși de cauciuc. Apoi singurul bărbat calm din încăpere fluieră din nou. Și, din nou, hărmălaia se domoli. Impasibil, Russ Millard numără persoanele prezente și ne făcu semn spre avizierul din spate. Ne-am strâns acolo, iar el ne spuse: Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
apoi din ce în ce mai tare. Nu după mult timp plângea în hohote. — Da, fac lucruri așa de rele! Lucruri îngrozitoare. Îngrozitoare, îngrozitoare, îngrozitoare... Fritzie se apropie și se opri lângă mine. Avea boxuri trase pe degetele ambelor mâini. Dacă ne purtăm cu mănuși, nu ajungem nicăieri, spuse el și trase un șut scaunului de sub Issler. Proxenetul țipă și începu să se zbată ca un pește pe uscat. În momentul în care întreaga lui greutate rămase suspendată în cătușe, se auzi un trosnet de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
căderea mea în dizgrație. Unii susțineau că am luat un șut în fund pentru că îl bătusem pe Lee, alții că am aterizat pe teritoriul Diviziei din East Valley pentru că refuzasem un meci cu proaspătul angajat de pe 77th Street, care câștigase Mănușile de Aur în 1946, sau pentru că atrăsesem asupra mea furia lui Ellis Loew, oferind informații despre cazul Dalia unui post de radio care se opunea candidaturii sale la funcția de procuror districtual. Fiecare zvon mă înfățișa ca pe un nenorocit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
cu praf pe fiecare suprafață din cameră și pe câteva dintre cotoarele netede și paginile lucioase ale cărților înșirate pe jos. Pe cărți n-am găsit decât pete neclare dar celelalte suprafețe ale încăperii scoaseră la lumină pete, urme de mănuși și două tipuri distincte și clare de amprente. La sfârșit am încercuit cu pixul amprentele mai mici de pe ușă, de pe toc și de pe peretele igrasios de deasupra saltelei. Apoi am luat lupa și mostra cu amprentele lui Betty Short și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
vagă bănuială că Emmett Sprague ne-a montat pe mine și pe Lee să-l ucidem pe Georgie Tilden. Cu mine a fost insolent: — Să-ți spun unde poți să-l găsești pe Georgie? Insolența i se potrivea ca o mănușă. Dacă ar fi încercat o abordare ocolită, aș fi devenit bănuitor. Iar pe Lee l-a trimis pe urmele lui Georgie imediat după ce Lee l-a stâlcit în bătaie. Oare spera ca mânia lui Lee să atingă apogeul când va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
cu admirația. Dar trebuia să storc din mine ultimele rămășițe de compasiune și de tact. Nu aveam nevoie de ele. Nu trebuia să mă gândesc decât la mine însumi, îmi repetam. Celorlalți, să le arunc, ca Martei, o cioară moartă. Mănușa mea, provocarea mea. Așa procedează cei care sunt adevărați vânători și vor să nu devină niciodată vânat! O clipă de ezitare și-ți smulge altul pușca din mână; apoi te împinge înainte și-ți lipește țeava de ceafă. Îmi venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
un nod în gât și cuvintele nu se lăsau rostite. Deodată îl apucă o spaimă nouă: dacă-și pierduse glasul? Ființa ciudată îi făcu un semn. Auta nu înțelese, dar se strădui să-i urmărească mâna. Această mână, într-o mănușă argintie (sau era totuși pielea?) lipită de degete, se îndreptă îndărăt. Abia acum Auta văzu înălțîndu-se la vreo zece pași de el uriașul turn. Lângă turn erau alte câteva făpturi, asemenea celei care era alături de el. Auta stătea înțepenit. Trecu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
curând pensionat din postul de director al bibliotecii Camerei Lorzilor, care Îl cunoaște pe Henry James de treizeci și cinci de ani, sosește conform Înțelegerii, puțin după ora zece dimineața. — La mulți ani, Kidd, spune el În timp ce ea Îi ia pălăria și mănușile În hol, ajutându-l să Își scoată paltonul gri. Costumul Îi este gri, În ton cu părul grizonant și cu mustața pe oală, Încărunțită. Dacă nu ar fi ochii de un albastru strălucitor, din spatele ochelarilor cu rame metalice, ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
face aluzie la crocodilul din Peter Pan, zice Theodora. — O aventură În toată regula, spune Henry și Închide amândoi ochii. — Poate ar trebui să Îl lăsăm să se odihnească acum, propune dna James. În hol, Theodora Își pune paltonul și mănușile, pregătindu-se de plecare. Doamna James spune: — Ți-aș fi recunoscătoare, domnișoară Bosanquet, dacă ai uita că cumnatul meu a pronunțat vreodată cuvântul acela. — Desigur, doamnă James. O să mi-l scot complet din memorie. Nu era În deplinătatea facultăților sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
când acestea sunt mai violente sau mai nedrepte decât de obicei, atunci... Lasă fraza neterminată. — Știu foarte bine cum e, zice dna James. Am fost și eu căsătorită cu unul. Ciudat cum apare și dispare memoria, meditează Theodora, trăgându-și mănușile groase, din piele de vițel, și observând la stânga o cusătură desfăcută, care trebuie reparată. Cum a Înșirat toate numele celor din familia Du Maurier... Mă Întreb ce a vrut să spună când a zis - despre George Du Maurier - că „Trilby
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
cum mai aplaudaseră la final! Inutil de precizat că Wilde nu se arătase timid În a răspunde apelurilor care chemau „Autorul la rampă!“ Cu o garoafă verde la reverul hainei de seară și ținând o țigară În mâna acoperită cu mănușă mov, ținu un discurs lung, Încheind astfel: Actorii ne-au redat fermecător un text plin de Încântare, iar reacția dumneavoastră este extrem de inteligentă. Vă felicit pentru jocul extraordinar, care mă convinge că aveți despre piesa aceasta o părere aproape la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Dacă existau bărbați, atrași de alți bărbați, cărora le era cu neputință să despartă dragostea de senzualitate, nu aveau decât să o practice pe cea de-a doua În intimitate, fără a cere permisiunea și aprobarea societății, fără a arunca mănușa societății prin manifestarea ostentativă a deviației lor - aceasta era părerea Îndelung cântărită a lui Henry. Societatea nu putea aproba pe față decât instinctul sexual normal, indisolubil legat de procreație, uriașa forță ascendentă care ducea rasa Înainte, spre viitor. Văzu apologia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
să o lase pe Tosca acasă și să Îi Îndure schelălăielile și privirile Încărcate de reproș În timp ce ieșea din apartament. Smith avea să o scoată la plimbare mai târziu. Traversă Kensington Gardens și apoi parcul spre Piccadilly, Înfofolit În palton, mănuși, fular și căciulă. Era o dimineață cenușie și rece, cu un vânt mușcător, după cum Îi promisese valetul, dar mișcarea Îi făcea plăcere. Serpentina era acoperită cu gheață, care Însă era subțire și transparentă ca sticla, cu pancarte care Îi avertizau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
proaspăt călcat, arăta bine. Smith Îi ținu paltonul negru. Vârî brațele pe mâneci și Își supse burta, În timp ce se Încheia la nasturi. Începea să fie primejdios de mulat, iar unui palton nu aveai cum „să-i dai drumul“. Își Întinse mănușile negre, din șevro, pe degete și Își puse jobenul de mătase pe care i-l Înmână Smith, confirmându-i Înclinația În oglindă. — Nu e nevoie să mă așteptați, Smith, spuse el. Mă Întorc foarte târziu. — Foarte bine, domnule. — Atunci, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
eram, cu privire la cumpărarea unei locuințe. Singurul lucru pe care îl aveam de la mama mea era un tablou din ziua nunții cu Angi. Un tablou înrămat într-un lemn închis sculptat cu grijă și păstrat impecabil prin sticlă. Mă purtam cu mănuși cu acel tablou unde Irène era mireasă, iar Angi mire. Îl țineam la mine în cameră și nu l-am arătat nimănui, niciodată. Ei erau părinții mei. Și acum numai pe Angi îl mai aveam. Pe el trebuia să îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
vechi turnat după ea. Ajungând în vilișoara de lux cochetă și scumpă, fistichie și puțin țigănească la turnulețele și înfloriturile migăloase, iau loc confortabil pe canapea. Mâinile îmi sunt încătușate, însă felul lui de a se purta cu mine cu mănuși și distant mă lasă să trăiesc. Vreau să-mi desfaci astea. Știu, însă cum te vei vedea liberă, vei încerca ceva, și nu e cazul. Ba nu. Promit că Lasă. Când eu spun ceva Nu, spune definitiv, întrerupându-mă. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
-se către semănăturile ce cuprindeau aeroportul ca într-un clește. Scutură de trei ori muștiucul narghilelei în dosul unei șire de mărăcini alese drept paravan. De fiecare dată, pentru cîte-o valiză croită dintr-o piele cafenie, moale, argăsită ca o mănușă, umflată ca o gușă de guguștiuc de angaralele dinăuntru. O dată în plus, pentru un sac cu țesătură grosolană din material plastic, folosit de românii ce se întorceau 17 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Ortodoxie.) Dulcele Doru era depozitarul Literaturii
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
rășchirau pe reverele tale niște degete atât de înghețate, încît locul respectiv se alegea c-o pneumonie. De când însă le vârâse în sperieți, Decilagatele își ațineau, mereu și cu seriozitate, ghearele pe lângă vreo sobă, purtau vara câte două perechi de mănuși și aceasta, mai ales, îi provoca o imensă plăcere lui Ulpiu, întrucît italiencele aveau și degetele boante. Pleca și de la ele. În rest, se concentra numai asupra problemelor lui de serviciu. Cum să facă și să devină și mai bun
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
vizită, însiropată cu declarații amoroase, aparținând Mariei Curie, o listă cu socoteli zilnice a D-nei Stein, monoclul D-lui Joyce, mantaua lui Lindbergh, peruca lui Groucho, carnețelul de bal al Lilianei Gish, o eșarfă a Zeldei, câte și mai câte, mănușile de box ale lui Dempsey și plicul de chibrit, cu care se echilibrau mesele la Cabaretul Voltaire. Pe de o parte, obiecte care apucau umanitatea de bărbie și-o înfiorau. Pe de alta, cel mai jalnic talcioc. Cine scotea la
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
În fața oglinzii, asemeni unui vierme fantastic. Piciorul drept stă Întins cuminte lângă celălalt. Glezna Îmi este julită. M-am ridicat aiurit. Soneria se aude iar. Pe noptieră am găsit o revistă veche. Răsfoiesc la Întâmplare. Un braț acoperit cu o mănușă neagră, de nailon. Chenare cu brățări și inele de tot felul. Buze pline, arcuite, rujate ispititor. Pe cealaltă pagină e o femeie cu părul blond, superb. Femeia are mâinile Înlănțuite de gâtul unui individ Îmbrăcat În costum de tergal alb
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
-i cotropeau auzul. Ridică ochii și găsi cerul după-amiezii de o stranie limpezime. Apoi se dezechilibră și nu mai știu nimic. Se trezi Întins pe bancă, cu o bătrână Într-un pardesiu ponosit ținându-l de palma acoperită de o mănușă neagră. Alte câteva persoane Îl priveau cu fețe Îngrozite. “Și-a revenit!”, auzi vocea unui domn Înalt, cu o țigară Înfiptă Între buze. “Să mai stea Întins, să-i vină roșeața În obraji”, completă o femeie pistruiată, cu un copil
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
ei nu asta spune. Vocea ei spune că e o gazdă ofensată și plină de Înciudare. Care cină de Anul Nou? După câteva minute de săpături În grămada de pe masa din hol - broșuri cu mâncare indiană tandoori, frunze uscate, o mănușă maro fără degete desperecheată - descopăr un teanc de scrisori de Crăciun nedesfăcute. Mă uit printre plicuri până când Îl găsesc pe cel cu scrisul caligrafic al lui Janine. Înăuntru, o felicitare cu un montaj de fotografii: Graham, Janine și copiii lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
Nici nu trebuie să fie vina lui, dar cineva trebuie să fie vinovat sau cum am mai putea trăi altfel?) În genunchi, pe podeaua din bucătărie, Richard confecționează pentru Ben un ren din carton și ceea ce pare a fi cealaltă mănușă maro fără degete. Îi spun că nu mai suntem capabili nici măcar să refuzăm petrecerile la care nu vom putea lua parte: ostracismul nostru social e aproape complet. Mă cuprinde dintr-odată dorința să fiu una dintre femeile acelea care răspund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
liniște, sentimentul că au venit aici În căutarea căldurii și a luminii și a unui strop de bunătate umană. Mă abțin, chiar mă abțin, până ajungem la versul acela „O, orășel al Beethleemului“, când sunt nevoită să-mi duc ambele mănuși la ochi: „Pe deasupra somnului tău adânc și fără vise trec tăcute stelele“. 4tc "4" Ziua de Crăciuntc "Ziua de Crăciun" 5.37 Wrothly, Yorkshire: Suntem toți patru În pat, Împletiți Într-o Îmbrățișare tentaculară. Emily, pe jumătate nebună de dragoste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]