4,985 matches
-
un tărâm de lume mitică. Trecând printre crucile din „cimitirul bătrân”, poetul îi salută pe cei duși: „Bună dimineața, Grigorie! Bună dimineața, Filoftei! / - Bună dimineața, Ieronime”. El aude cum „plouă în munții Carpați peste oasele fraților mei”, cum „leuzele mamelor murmură repede ruga / De amintire nestinsă și dragoste”. Uneori e bântuit de sentimentul, atât de frecvent în lirica ardeleană, al dezrădăcinării, contrapunctat de dorința întoarcerii la vatră: „Eu am uitat cum crește grâul și am uitat să țin un plug, / privirile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288107_a_289436]
-
de vîndut [...]. Și în acel an 1577, cam pe la sărbătoarea de Saint-Michel, fu văzută pe cer o stea trăgînd după ea o coadă lungă, ca și cum ar fi fost o creangă de copac sau un mănunchi de vreascuri, așa încît lumea murmura că era vreun semn mare de la Dumnezeu, pentru că aveam fără încetare ciumă, foamete și nu se făcea nici un schimb de mărfuri și nici alte mijloace de trai". Mémoires de Jean Burel, bourgeois de Puy, Le Puy, 1875, p. 44-48 Războaiele
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
încununat parcă de o glugă; așa cum atîrna acolo, în mijlocul acelei liniști adînci, semăna cu capul Sfinxului din deșert. Ă Vorbește, enormă și venerabilă căpățînă, care, deși lipsită de podoaba unei bărbi, pari încărunțită de mușchiul ce-ți crește în smocuri - murmură Ahab. Vorbește, cap prea puternic și spune-ne taina pe care-o ascunzi. Dintre toți scufundătorii, tu te-ai scufundat cel mai adînc. Deși ești luminat acum de razele soarelui, te-ai vînzolit cîndva printre temeliile acestei lumi. Acolo unde
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
insultat. Dar nu-ți cer, pentru asta, să te ferești de Starbuck - ai rîde dacă ți-aș spune așa ceva. Ferește-te, însă, de Ahab, căpitane Ahab, ferește-te de dumneata însuți, bătrîne! Ă A prins curaj, dar totuși se supune, murmură Ahab după ce ieși Starbuck. Prudentă îndrăzneală! Dar ce-a vrut să spună prin cuvintele alea: „Ahab să se ferească de Ahab?“ E ceva adevărat în ele! Și, folosindu-se în neștire de pușcă în chip de toiag, începu să se
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
pe piept, cu Yojo între ele, ceru să i se pună capacul î „bocaportul“, cum îi zicea el). Capacul prins într-o balama de piele, coborî peste Queequeg, nelăsînd la vedere decît fața lui liniștită. Ă Rarmai îmerge, e ușor), murmură el într-un tîrziu, cerînd prin semne să fie dus înapoi în hamac. Dar înainte de asta, Pip, care se tot învîrtise pe-acolo, veni lîngă Queequeg, cu tamburina într-o mînă și-i spuse, apucîndu-l de braț cu cealaltă mînă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
căror mame necununate mor, aducîndu-i pe lume; secretul paternității noastre rămîne îngropat în mormintele lor, unde cată să ne ducem dacă vrem să-l aflăm. în aceeași zi, privind și el - de lîngă ambarcațiunea lui - spre marea de aur, Starbuck murmură: Ă Frumusețe de nepătruns și fără seamăn, cum nu i-a fost dat nicicînd vreunui mire să vadă în ochii tinerei sale mirese! Nu-mi vorbi despre rechinii tăi colțoși și despre apucăturile tale hoțești și canibalice. Credința să alunge
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Uitați-l pe Pip, încearcă să se suie iar la bord! Ă Ține-ți gura, nebunule! strigă omul de pe insula Man, apucîndu-l de braț. Cară-te de pe puntea de comandă! Ă Prostul cel mare îl ceartă întotdeauna pe cel mic, murmură Ahab, apropiindu-se. Jos mîinile de pe ființa asta sfîntă! Unde ziceai că e Pip, băiete? Ă Acolo, la pupa, domnule căpitan! Acolo, acolo! Ă Dar tu cine ești, băiete? Nu-mi văd chipul în oglinda ștearsă a ochilor tăi rătăciți
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
știe ce face, e încă bogat în simțăminte alese, de iubire și de recunoștință! Vino, băiete! Mă simt mai mîndru că-ți strîng mîna neagră, decît dacă-aș strînge-o pe; aceea a unui împărat! Ă Acum se-duc doi nebuni! murmură bătrînul de pe insula Man. Unul, înnebunit de putere, iar celălalt înnebunit de slăbiciune. Dar uite și capătul saulei putrezite - mai e și udă leoarcă, după toate alea! S-o matisesc, zici? Mai bine iau una nouă. Mă duc la domnul
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Ă Feciorul lui! exclamă Stubb. Așadar, despre fiu-său e vorba! Retrag ce am spus în legătură cu hainele și cu ceasul... Ce zice Ahab? A, trebuie să-l salvăm pe băiatul acela! Ă S-a înecat împreună cu toți ceilalți, ieri noapte, murmură bătrînul de pe insula Man, care stătea în spatele celor doi secunzi. Am auzit - ați auzit cu toții gemetele duhurilor lor. Ă Ceea ce făcea și mai tristă această întîmplare era faptul - despre care aveam să aflăm în curînd - că, pe lîngă feciorul din
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
suprafață, iar mîine e a treia zi. Da, băieți, se va ridica încă o dată la suprafață, însă numai pentru a-și da duhul! Vă simțiți plini de curaj, băieți? Ă Ca focul de îndrăzneți! strigă Stubb. Ă Și la fel de necugetați, murmură Ahab. Iar după ce oamenii se depărtară spre prova, urmă să vorbească în șoaptă: Ă Semne... Semne... Deunăzi i-am spus același lucru lui Starbuck, în legătură cu ambarcațiunea ea sfărîmată. O, cu cîtă rîvnă încerc să alung din mințile celorlalți ceea ce e
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
obișnuiți! Brațați! Pequod, care pînă atunci navigase cu vîntul în travers, se întoarse în direcția contrară, astfel încît acum înainta cu greu, înfruntînd briza și răscolind spuma propriului său silaj. „Acum aleargă contra vîntului, drept spre fălcile căscate ale monstrului, murmură Starbuck în sinea lui, înfășurînd peste parapet brațul vergii mari, tras mai înainte. Dumnezeu să ne aibe în pază, simt că mi s-au și muiat oasele, jilăvindu-mi carnea. Ascultîndu-l pe Ahab, mă răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu“. Ă Pregătește
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
mult pe rechini îse știe că uneori poftele lor sînt ațîțate de această culoare), fie din alte pricini, fapt este că ei se țineau scai de ambarcațiunea lui Ahab, fără să se atingă de celelalte. Ă Inimă de oțel călit! murmură Starbuck, privind peste parapet spre ambarcațiunea ce se depărta. Mai poți oare să te bați vitejește la vederea unei astfel de priveliști? Cînd coca ți-e împresurată de rechini turbați, care te urmăresc cu boturile căscate - și asta, chiar în
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
fiecare clipă, simțeam că vom fi de nedespărțit. Aici și Dincolo. Timpul ne-a îngaduit o Prietenie fără margini. Aud pașii noștri și hohotele noastre de rîs de pe ulițe uitate. Ore în șir îl țineam pe Cehov în brațe, cîntam, murmuram, plîngeam, surîdeam... Ore în șir vorbeam numai despre teatru, despre experiențe diferite, întîlniri, spectacole, cărți... Ore în șir vorbeam despre oameni. Despre prietenii noștri. Teatrul asta este. Umanitate. Teatrul este și ceea ce nu se vede pe scenă. Este taina întîlnirilor
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
nopții într-o gară pustie. Doi bărbați însoțesc o femeie. Nu se aud cuvinte. Ciudat... Sînt numai gesturi, multe inutile, care își doresc să îmblînzească despărțirea. Locomotiva șuieră de departe. "Pleci..." spune sobru Tucu. În noaptea adîncă și grea, Alexa murmura monologul Soniei din Unchiul Vania. Despărțirea doare. Înainte să urc în tren, mă întorc către Alexa. Rostea totul ca pe o rugăciune. Iar lumina ei se întinsese pe tot chipul lui, pe noi, pe cuvinte. O gară pentru trei în
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
tot, iar cei tineri pândesc în găști zgomotoase scaunele invitaților care n-au ajuns încă. Forfotește sala, telefoanele mobile se închid pe rând și în aer e un chef de joc și bine. Au uitat să strângă decorul, așa pare murmură o voce în dreapta. Au uitat, răspund în timp ce mă amuz în mintea mea de uimirea și frumusețea momentului ce se pregătește. În ultimele trei zile am devenit complice la toate ascunzișurile acestui spectacol, la toate cele pe care le-am putut
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
trecutul și viitorul. Numai prezentului nu-i face loc niciunde. Poate să încapa doar în sticlele golite de băutură, dar dopurile au fost scoase, timpul trece, și ceasu-n loc sa ticăie, întinde-o mana de femie, ascunsă-ntre costume, și murmură duios. Actorul umblă în șosete și se tânguie, se mustră, într-o poză vie și se uită-n sală blestemând și admirând locul sacru pe care l-a slujit și pe care îl sărută. Singuratatea lui apasă pe umerii fiecărui
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
scos pe jumătate, moment în care cei doi invitați de onoare s-au ridicat, au salutat ceremonios și au plecat. 17 mai Văzînd că, pe zi ce trece, tăcerea se lasă tot mai grea peste numele său, atît de unanim murmurat înainte de Decembrie, chiar și după ce deschisese o expoziție cu portrete de mucenici, el, care o viață pictase numai peisaje industriale, chiar după ce ieșise în plin trotuar cu o expoziție de nuduri, chiar și după ce se lăsase admirat, în Duminica Orbului
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
așa? de tristă amintire, cîți dintre semenii ăștia ai mei: pantofi, țigări, caș, bărboși, ciungă, cingi, mere, foști, actuali, tuciurii, ridichi, nu erau acolo, i-am recunoscut, așteptînd să le vină rîndul la vot, la cabină, la ștampilă, așteptau răbdători, murmurau și dădeau, persuasivi, din mîini, puneau, vorba aia, țara la cale... 1 iunie De cîte ori îl văd trecînd pe sub ferestrele atelierelor din Armeană întruchipare dureroasă a tăcerii interogația retorică își face imediat loc, plină de indicibilă răzvrătire: pictorii sînt
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
pescui, a ara, a culege, a traversa, a semăna, a fotografia, a cheltui, a mătura, a deretica, a împleti, a visa, a fura, a minți, a învăța, a mânca, a bea, a recita, a fuma, a suge, a tricota, a murmura, a asculta, a traduce; a se pregăti, a se spăla. Cornilescu (2001: 484−488) arată că nominalizarea supin + subiect este întotdeauna de tip activitate/proces, obiectul nu trebuie lexicalizat (ca să măsoare evenimentul), pe când cea de tip supin + obiect denotă o
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și iubirii aproapelui. Ea este o stare cumpănită și liniștită a sufletului, însoțită cu silința de a nu supăra și a nu se supăra de nimic”<footnote id="7">Mitropolit Dr. N. Mladin., op.cit., p. 443<footnote> Cel blând nu murmură niciodată împotriva lui Dumnezeu, nici a oamenilor, urmănd îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Vorba voastră să fie totdeauna plăcută, cu sare dreasă, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia” (Col. 4, 6). Cea mai înaltă treaptă a blândeții este iubirea față de
Clasa de elevi : mediul educaţional moral-religios by ELENA HEREŞ () [Corola-publishinghouse/Science/639_a_975]
-
sala-a răsunat; Dar un sol Îndată vorba a luat: Tu, ce Într-această nație creștină, Strălucești ca ziua Într-a ta lumină, Tu, o doamne, cărui patru țări se-nchin, Allah să te ție, dar ești un hain! În murmură surdă vorbele-i se-neacă; Cavalerii trage spadele din teacă. Mircea se-ndreptează iute către ei: Respectați solia, căpitanii mei! Apoi către solii Porții el vorbește: Voi prin cari șahul astăzi mă cinstește! Mircea se Înclină de ani obosit, Însă al
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
Tînăra gardă" se întreba "de ce în societatea noastră care proslăvește justiția socială, evreii, ce reprezintă 0,69 % din populația națională, ocupă 43,4 % din personalul cu înalt nivel de formare, în vreme ce rușii nu reprezintă decît 7,34". În Ungaria se murmura: "Amin-tiți-vă de Kadar, de conducătorul stalinist Matyas Rakosi, de Erno Gerö, care în 1956 au făcut apel la sovietici, toți aceștia erau evrei." În RDA, noul responsabil al partidului, Gregor Gysi, constituia o țintă ideală, în calitate de evreu. În România, sociologul
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
arbora, în puținele poze care ne rămăseseră de la ea, acel zâmbet miraculos. Mai era, în fine, un roi de tinere verișoare care-și umflau buzele încercând să țină în loc, preț de câteva interminabile clipe de pozat, acel trecător farmec franțuzesc. Murmurând „petite pomme”, încă mai credeau că viața ce avea să vină va fi urzită numai din asemenea clipe de grație... Perindarea aceea de priviri și de chipuri era curmată din când în când de figura unei femei cu trăsături regulate
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
îmi părea acum logică. Capturarea sfincșilor împerecheați mi-a readus în minte două amintiri foarte îndepărtate, cele mai misterioase din copilăria mea. Prima, de pe la opt ani, se rezuma la câteva cuvinte dintr-un cântec vechi pe care bunica mi-l murmura mai degrabă decât mi-l cânta, uneori, așezată în balconul ei, cu capul plecat spre o haină căreia îi cârpea gulerul sau îi întărea nasturii. Cele care mă umpleau de încântare erau chiar ultimele versuri din cântecul ei: ... Și-acolo
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ea era, femeia pe care am văzut-o în seara cu pricina chircindu-se și începând în liniște să adune cioburile pietrelor risipite pe covor. Uluiți și rușinați, sora mea și cu mine ne-am ridicat, cu spatele la perete, neîndrăznind să murmurăm nici un cuvânt de scuză sau să o ajutăm pe bunica să adune talismanele risipite. Ghiceam că în ochii ei plecați mijeau lacrimile... În fața noastră, în seara jocului nostru profanator, vedeam nu zâna binevoitoare de altădată, care ne povestea despre Barbă-Albastră
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]