5,144 matches
-
lucra la covălie, iar fimeia a ține gospodăria. Unde pune fimeia mâna, se cunoaște. Altfel se duc toate de râpă și îi păcat, Jănele!” Nici de data asta n-o spus nimic. Privea în pământ și din când în când ofta. „Poate vă dă Dumnezeu și copchii și are cui rămâne gospodăria...” După un timp, însă, nenea Jănel o ridicat ochii către maică-sa și o grăit, ca din altă lume. „Dacă matale, mamă, și cu tata spuneți așa, eu nu
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
rece ca un sloi de gheață...Peste trei zile, tot satul îl petrecea la groapă, plângând amarnic... In acea clipă, și lui Pâcu i-a înflorit un bob de lacrimă între gene... Cei din jurul mesei, cu privirile în pământ, au oftat cu adâncă tristețe...Primul care și-a revenit din starea în care i-a adus povestea lui Pâcu a fost moș Dumitru Carpen. Măi gospodarilor! Capul sus! Ce faceți? Adăpați șoarecii? Când oamenii și-au ridicat capetele, Pâcu nu se
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
pat? Eu te ajut și vom putea merge. Ar fi bine să ne grăbim. Mă tem că mi se termină vraja și învie zmeoaica, pe care am reușit s-o prefac în stană de piatră la intrarea în palat. (Ana oftează și continuă să vorbească dar șoptit, ca pentru sine.) ...Din păcate, vraja mea nu poate preface zmeii în stane de piatră pentru totdeauna ci numai pe timp scurt. Împăratul vorbește cu greu: Sunt fără putere, buna mea prietenă. Nu mă
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
pe care o ridica instalația lui (e un obicei acesta, ca toți constructorii de poduri și de instalații de ridicat să stea sub ele în timpul lansării, ca să arate că sunt mândri și siguri de munca lor). „E mâna zmeilor!” - a oftat Ana. Nu i-au dat voie să participe deloc la lansare. Zmeii le-au furat organizatorilor sufletul. Ana s-a văzut silită să-l întrerupă pe Inventator ca să-i povestească întâlnirea cu tatăl lui și să-i explice cum mor
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
scos din rădăcini copacii și i-a prăbușit pâlcuri- pâlcuri pe versanți. „Pădurile vechi, pădurile seculare nu cad sub furtuni” a vorbit, ca pentru el însuși, Artistul în timp ce privea cu părere de rău, de jur împrejur, la pădurea căzută. Acum oftează: ─ „Într-o pădure cu arbori de sute de ani, bătrânii arborii îi apără cu trupurile lor pe cei tineri. Dar, din păcate, nu prea mai avem păduri seculare. Unii mai pot crede astăzi că o pădure tânără se descurcă fără
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
că Ana vrea să facă un reportaj. Știți ce este un reportaj, copii? E o poveste ca asta pe care v-o spun eu vouă. Doar că în reportaj ar trebui să-i auziți și pe ceilalți vorbind între ei, oftând, râzând, supărându-se, răspunzând la întrebări. Reportajul îl face de obicei un reporter care se află acolo unde se întâmplă ceva. Nu uitați, reporterul e prezent acolo unde se întâmplă ceva. Deci el e întotdeauna „la fața locului”. Dacă nu
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
că nu există Moș Crăciun chiar de la bunica ei, pe care a tras-o de limbă până a cedat! Ce lovitură! După ce a plâns toată ziua, spre seară, sfârșită, îmi spune cu glas stins : „Nu există Moș Crăciun !“. Și-apoi, oftând ca un copil ce e : „Dar bine că există Dumnezeu !“. Trebuie să fie undeva o casetă cu vocea ei de rățușcă. Am păstrat ani de zile toate hainele. Apoi am început să le tot dau. O vreme, am ținut pe
Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1778]
-
marcat de imensitatea clădirii în care fiul său își câștigase un loc, fără nici un ajutor din partea lui. Îi înmână lucrurile pe care mama le considerase indispensabile unui elev intern, schimburi curate, cearșafuri, șervete, ciorapi și mâncare. Auzind de bursă, bărbatul oftă ușurat. Încercă, de mai multe, ori să-i spună ceva. Neîndrăznind până la urmă, mohorât de sfiiciunea care-l încurca, plecă la gară, după ce văzu școala și ferma. Ioan îl însoțise, ghicind că tata îl voia întors la Mateuți, dar
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
aduce în țară tunurile. Și obiectele personale mi le-am abandonat undeva, în mijlocul drumului. Colonelul înalt, cu o statură impunătoare și ținută demnă de militar de carieră, își lăsă ochelarii pe masă, își trecu mâinile prin părul albit pe la tâmple, oftând: - Măi băiete, știu cum s-a făcut retragerea, nu ești singurul care ai pățit asta, însă tare mă tem c-o să ajungi în fața Curții Marțiale! Fără resentimente, colonelul îl numi comandant de pluton în compania a douăsprezecea, mitraliere. Urmă o
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
poartî numa’ bulibașa. Barbatu’ meu o fost bulibașî. ȘÎ dacî s-o Îmbolnăvit, nu mai esti bulibașî... ― Dă-mi-l mie, că și așa bărbatul tău e... e cu un picior În groapă!... ―Apâi, cum sî-l dau?... - a Întrebat piranda oftând. ― Să mi-l faci cadou, căă... voi aveți aur să vă acoperiți și casa cu el! Și apoi, voi avea mai multă grijă de bătrân... În cele din urmă, foindu-se pe scaun și frecându-și mâinile, piranda a continuat
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
bărbatul. ― Ei, așa parcă mai vii de acasă, dragule - a apreciat Nicu. ― Pentru o asemenea minune, merită să „mai Îndemnați” - cum se spune - a intervenit din nou soția lui Petrică. ― Nu lăsăm noi sî plângî bunătate di plăcinti și sî ofteze minune de vin - a asigurat-o tata Toader, pentru a-i face jocul... ― Da’ vorba-i vorbă și treaba-i treabă. Așa că, la ataaac Înainteee! - a comandat Petrică, ridicând ulcica cu vin. ― Iaca-i o viață de om de când n-
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
pițigoiul, fără suflare... Nu se atinsese nici de o firimitură sau poate nici de o picătură de apă... „Și acum, prin mișcarea lui greu de urmărit, el Îmi dă lecții de supraviețuire În fața glonțului inamicului” - gândeam eu... ― Biata vietate - a oftat Maria. ― În timp ce mâncam, zgomotul unui motor de avion a străbătut văzduhul până la noi. „Acesta-i tot nemernicul care ne-a urmărit dimineață. Știind că nimeni nu-l va ataca, Își permite să treacă foarte aproape de linia frontului nostru” - am comentat
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
a lui Undiță, veniți din laterale... ― Mari meșteri! - a apreciat Despina. ― „Unde este căpitanul, cu cei doi cercetași?” - m-am Întrebat eu. „Undiță, rămâi cu acești ruși, iar eu cu Păpădie mergem să-l căutăm pe căpitan”. ― Săracu’ căpitan! - a oftat mama Maranda. ― Întâi am stat să ascultăm, poate auzim vreun semn că sunt pe undeva pe aproape. Nu am perceput Însă nici un zgomot. În cele din urmă, prin ninsoarea deasă, un geamăt Înfundat a ajuns până la noi... Ne-am Îndreptat
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
povestească pe Îndelete calvarul trăit de noi doi În acele vremuri... Lia a privit la chipul lui, cu umbră de aducere aminte... ― Un greu mai greu ca acela nu cred că poate să fie, scumpa lui mami - a reflectat Lia, oftând adânc... ― Aștept ziua când - la vreme de seară - În jurul unei mese, mami va Începe să povestească... Parcă o aud: „Era În toamna anului... Abia absolvisem Școala Normală, când”... ― Și cine vor fi cei prezenți, scumpa lui tati? Întreb, fiindcă mami
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
harta asta, s-o descântăm noi și poate ne va spune ea cum stau treburile”. Așa ne dădăcea de fiecare dată, cu toate că se vedea limpede că are o suferință. Mai degrabă sufletească... Doar el o știa. Noi Îl surprindeam adesea oftând involuntar. Adânc și dureros... Atunci ne privea cu un zâmbet timid. Apoi Își lăsa privirea În jos și ne lua pe după umeri: „Hai, copii, să vedem cum o scoatem la capăt”... Și o scoteam... Așa că tu, ca unul ce ai
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
pe domn’ mecanic cum ciocăne În roți. Parcă ar fi foamea În stomacul meu. ― Spune-mi dacă mai ai ceva apă pe fundul canistrei celea. ― Mai este ceva apă. Mai sunt și câteva coji de pâine - mi-a răspuns Drâmbă oftând. ― N-o să vă vină să credeți, dar În starea aceea, cu inima În gât, uitam și de foame și de sete. Peste noapte, ne impuneam să dormim, ca să ne refacem cât de cât. Îl vedeam pe colegul meu cât a
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
în 1905, și apoi în 1967. Un asemenea interval de timp între două căsătorii îți iă posibilitatea să judeci corect. Și spunând aceste vorbe, se uita cu drag la nevasta lui, Joan. Numai că, în seara aceea, ca niciodată, ea oftă, își aprinse o țigară, se lăsă pe spătarul scaunului și murmură: Terry, copil fără minte ce ești, iar o iei de la capăt... Apoi sorbi din cocteil, privi roată, cu ochii ei de un albastru limpede, pe toți musafirii de față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
slugarnice a diverselor curente burgheze"; "contra izolării scriitorului de popor". Sadoveanu și-a pocnit pălmile. S-a jurat că va aplica linia, c-o să-i dea în vileag pe imperialiștii care-i "tumănesc" de cap pe unii. De ce, bădie Mihai? oftează Șichy. "De e rău sau de e bine/ Tu te-ntreabă și socoate". Dacă scriai (sau pretindeai c-o faci), avînd pe masă "lucrările" congreselor PMR, pe urmă PCR, erai tipărit. Nu-i urmai, te zdrobeau. Cît de ușor l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
aer desuet, de catarg într-un port mort. Își rezema ochii de el cînd își bea cafeaua și ploua. Plopul se ridica pe vîrfuri, să i se uite în casă. Matur, îi depășise etajul: Mă cam privea de sus. Și, oftînd: Avea pielița prea fină ca să reziste la poluare. S-a prăbușit. Nichita Stănescu îl personalizase și el pe "arborele Gică". E luxul nostru de filologi. Îi bag sub ochi albumul. O las să-l răsfoiască pînă pun de-un filtru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
cel puțin flatantă, dacă nu ecomiastică. Urmează, după alte presiuni, cronicheta măgulitoare. Cine-i într-o situație mai critică decît un critic postsocialist? Judecata e colegială, e amicală, e cum vrei, numai de valorizare nu e. Departe de mine să oftez după critica tovărășească, lecție de anatomie pe viu: te extirpa din literatură ca pe-un apendice. Dar cronica de cumetrie, de gășcuță uniformizează. Asta pare că se și vrea: mcdonaldizarea hranei intelectuale. Colecția unei edituri se numește "Cartea școlarului grăbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
moară, ca să nu mai spunem că era mai bini cu nea Nicu. Domnul Ionel, venit cu o furcă, se simte dator să corijeze: Ai uitat cînd te duceai la partid să obții aprobare pentru dializă și pentru TV color, Toma? Oftezi după frigul ceaușist? Toma necredinciosul în libertatea haotică post-decembristă rămîne 'ostalgic: Acuma mi-i frig liber consimțit, că m-am debranșat singur di la căldură. O să-mi vînd caloriferele la fier vechi ș-o să mă debranșez șî di la lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
începu să îl dezbrace de hainele ude... Îl privea din când în când cum dormea și mormăia înciudat - he, he, magician pervers, îți voi înfige bagheta magică în fund, așa să știi! -, iar la un moment dat se opri și oftă. Îi aranjă părul zburlit și fu cuprinsă instantaneu de un puternic sentiment de milă pe care nu îl mai resimțise. Scutură capul și trase de un crac al pantalonilor uzi și murdari de noroi... Bărbatul încercă în zadar să protesteze
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
pe gât, Magicianule!), arăta jalnic în treningul galben - ce oroare! -, însă ochii îl pironeau neobosiți, ardeau, îi incendiau retina, ochii explodau, săreau din orbite și se prelingeau către bărbie, îi închise din reflex. Când îi redeschise, Magicianul nu mai era. Oftă... - În loc să te lamentezi și să îți imaginezi că i-o tragi Luciei pe la spate, te-aș sfătui să fii mult mai atent la detectivul ăla. Poate că el este singurul real, poate că numai el te poate arunca într-o
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
l-am turnat în ceașcă, nu mai aveam zahăr cubic și am mers în debara, cu chiu cu vai am mai găsit o pungă, zilele astea trebuie să ajung ne-a-pă-rat la magazin, zahăr brun, acesta este cel mai indicat ( Detectivul oftează insesizabil, oprește-te, zăbăucule, ești nevorbit?), am tăiat o jumătate de felie de lămâie, nu mai mult, se acrește prea tare dacă pui una întreagă, iar când m-am apropiat de fereastră - vroiam să văd doar dacă plouă în continuare
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Magicianul îngâmfat. Oricum nu ar fi aflat nimic interesant, reușise să își dea seama de asta. Și nici nu-l simțea pe aproape, poate că și magicienii au nevoie de pause, măcar din când în când. Ideea îl făcu să ofteze, ușurat. Privi din nou pe fereastră. O viermuială de oameni îmbrăcați în uniforme diferite, care se mișcau în viteză, încolo și încoace, furtunuri întinse de pompieri care efectuau mișcări bine sincronizate, antenele parabolice ale unor care de reportaj, o ambulanță
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]