5,154 matches
-
scrutează o nouă epocă, nimeni nu va mai râde. L & M Lache și Mache funcționează după aceeași logică a personajului degeminat într-un cuplu de forțe, un coleric și un flegmatic, un belicos și un împăciuitorist, un fel de oximoron ontologic. Și nu doar Lache și Mache, ci și Farfu- ridi și Brânzovenescu, Leonida și Efimița sau confundabilii amici și Mitici, apar câte doi. Această degeminare a per- sonajului, simptomatică la Caragiale, o vom regăsi în tea- trul absurdului la Eugen
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
să fie alocat tragicului. „[...] naivitatea sublimă a încornoratului ăJupân Dumitracheă are proporții tragice.” Argumentul forte în favoarea tragicului este pla- sarea într-o grilă esențialistă a conflictelor dramatice, unde accidentul este exclus, și unde fiecare eveniment posedă o cheie de reprezentare ontologic superioară. Un alt argu- ment este că deși s- au schimbat moravurile, această cheie rezistă. Stanca încearcă la rândul lui să scoată faptul moral de sub incidența mecanismului maniheic al confrun- tării dintre Bine și Rău. Cu alte cuvinte, un personaj
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
o imprimă chiar textul lui Patapievici, pornind de la o interpretare deja deformatoare, cea a filmului lui Lucian Pintilie. Opera lui Caragiale oferă însă argumentele pentru o astfel de lectură. Delectabila deformare a ființei Teza lui Alexandru Dragomir oferă o accepție ontologică deformării ca expresie a raportului dintre Centru și Peri- ferie, interpretat după grila platoniciană a raportului dintre Idee ăeidosă și Imaginea ei (eikôn). Reflecția se deschide profitabil către o discuție asupra simulacrului, dar nu această direcție o urmează filozoful. Periferia
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
o cultură provincială pentru care nu poartă nicio vină, ei nu pot fi îndreptați pentru că nu este nimic care să-i îndrepte. Iar dacă ar fi, ei s-ar lăsa pesemne educați cu bonomie.” Deformarea, conchide Alexandru Dragomir, este una ontologică, ea nu presupune încălcarea unor comanda- mente morale sau norme intelectuale, ci instalarea mai mult sau mai puțin lucidă în caragialism. De fapt, defor- marea constituie însăși condiția de existență subalternă a acestei lumi față de un centru ordonator definit global
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
rezervă, ca să zic așa, o altă cameră, chiar camera mea, luminată discret și totuși liniștitor de un abajur; stau ghemuit și un pic înfrigurat pe scăunel, ascult divina muzică a lui Bach, în interpretarea inegalabilă a maestrului, și mă simt ontologic bine, ferm instalat într-un univers bun; asigurat, protejat, luat în evidență de Dumnezeu. * Întorcându-mă într-o seară, eu și mama, de la cinema, de la cinematograful de cartier „Flacăra”, cel mai aproape de locuința noastră (trebuie să fi fost prin toamna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
morților devenise de nesuportat pentru individul conștient. Eliberarea promisă de Budha poate fi, în același timp, o eliberare de moarte și de naștere, de naștere și renaștere care condiționează moartea. Noțiunea creștină de nemurire, înțeleasă în raportul ei cu categoria ontologică a eternității, reprezintă o eliberare definitivă față de timpul, schimbarea și devenirea terestră care implică moartea. Individul este parcă salvat din fluviul generațiilor. Dar Christos făgăduiește o naștere căreia nu-i mai poate urma nici o moarte. Budha promite o moarte căreia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
țara minunilor). Al doilea lucru de reținut este că nu orice iubire aparține inimii și că numai cea din inimă e propriu-zis iubirea care pune în mișcare imaginația, în sensul pe care l-am relevat, adică de transfigurare, de transmutație ontologică, de operă așadar, în sensul unei alchimii existențiale (Art d’Amour). În alchimie athanorul simbolizează inima, centru al ființei umane, adică al microcosmosului, replică a universului concordantă cu acesta. Nu e vorba, evident, de „amor platonic” și de o depreciere
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
ca realitate transcendentă, ca ordine, ca lume a normelor și esențelor. Accesul la acest nivel de situare presupune o ruptură a nivelului empiric anterior, o transmutație, așadar metafizica nu mai e doar o ramură a filozofiei speculative, ci o experiență ontologică, o experiență non empirică, dacă ne putem astfel exprima, care pretinde o atitudine adecvată a spiritului, mai exact chiar o terapeutică a acestuia. De aici decurgea în mod necesar pentru Eliade problema alchimiei, înțeleasă ca transmutație interioară a experimentatorului. Asta
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
neptunismului” și cei ai „vulcanismului”, numit și plutonism, se declara neptunist, viziune mai puțin catastrofică și mai clasicizantă). Cu preferința sa pentru clasic, pentru „discurs” și claritate, având o optică plasticizantă (de unde extraordinarul său dar portretistic), Călinescu se orienta către ontologic (raționalul, discursivul, în problematica ființei). I. Negoițescu, având o natură precumpănitor romantică, e atras de inefabil, de obscur, de infinitudine, cu o predispoziție mai mult muzicală decât plastică, și ne îndreaptă spre ontic, care e non discursiv, neformulabil, ci doar
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
ontic, care e non discursiv, neformulabil, ci doar sugerabil intuitiv. De aceea a mers la intuirea și denumirea „plutonicului” în postume. Evident, privind din afară, cu mijloacele cercetării critice și filozofice, G. Călinescu putea determina rațional, din punct de vedere ontologic, tema ființei în opera lui Eminescu, ceea ce, de fapt, a și făcut. Dar onticul nu poate fi determinat cu astfel de mijloace decât ca simplu concept. Preluat de ontologie, el devine o simplă funcție terminologică. „Die ontologische elementare Ganzheit... kann
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
ale unei estetici pretins serioase, literatura și filmele despre pirați, corăbii și mare au oferit publicului tânăr (oare numai celui tânăr ?) călătorii imaginare compensatorii, dorite, dar imposibile, în prezentul imediat. Într-o lume hipertehnologizată, fragmentată și convențională, din care libertățile ontologice primare (a fi ceea ce vrei, a avea ceea ce dorești, a pleca oricând și Black Pearl, corabia infatigabilului Jack Sparrow, construită special, la scară reală, pentru filmul Pirates of the Carribean (arhitectură navală tipică pentru GAP) (commons.wikimedia.org) oriunde, a
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
nu însemna că spiritul și-a pierdut luciditatea în evaluarea riscurilor erorii (Boulogne 41). Prima interpretare, de ordin estetic, sublinia sentimentul plăcut pe care îl putea da recunoașterea unui aspect real într-o imitație bine făcută; a doua, de ordin ontologic, se baza pe distincția, des reluată de antici și atent discutată de ei, între aparență și esență. Imaginea, "reflex" al lumii sensibile, nu ar avea decât o valoare, cea a simplelor sale apariții, pentru că ea se ancorează în impresiile și
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
phantăstike). Artiștii, atunci când creează fie replici fidele, fie simulacre înșelătoare, vin mult în urma creatorilor de esențe adevărate (sau de grade de real), pentru că, de fapt, imită ceea ce este deja o copie (Politeía/ Republica 12 596a-597e). Cu toate că rolul ei ontologic este foarte slab, funcția producerii ei este criticabilă, iar ea însăși este înșelătoare, copia nu se situează complet în afara relației cu adevărul, pentru că există întotdeauna o asemănare cu modelul, care este substanțială și îi conferă un caracter realist (Boulogne 46
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
81 a sqq.), o reminiscență prealabilă. Cât privește imaginarul propriu-zis, fiind produsul revărsării non-ființei în conștiință [prin rememorare, n.n.], el pare să-și găsească aici un fundament extra-noetic pozitiv și, din acest motiv, se afirmă ca un fel de mediație ontologică analogă acelora a căror intuiție o oferă dialogul Parmenide și a căror realitate particulară, intim legată de existența concretă, o subliniază Sofistul. (Moutsoupoulos 14) Acest lucru se poate petrece dacă imaginea stimulează spiritul să regăsească realitățile pur inteligibile, în baza
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
în primul rând conceptual. Aceste dublete de termeni s-au consolidat de fapt pe opoziția îndelung și amplu dezbătută dintre imuabil și devenire, așadar pe o gândire duală, care căuta soluții complementare, în încercarea de depășire a crizelor de ordin ontologic din filosofia greacă. Direct legată de senzație (aísthēsis, opusă lui noēsis), phantasia este tocmai "devenire" și "opinie". A fost situată de la bun început la un nivel inferior față de epistēmē, fapt ce le-a determinat reprezentărilor cu care imaginația operează un
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
comentată, se face diferența între o realitate "adevărată" și una mimetică: epistēmē are ca obiect al revelației "originalele", pe când ființa mimetică poate fi cunoscută doar prin opinii, prin dóxa, așadar într-un mod incomplet și inferior. În Sofistul însă, problema ontologică se schimbă radical: imaginea copiază o realitate în funcție de ceea ce trebuie să perceapă privitorul; este chiar asemănarea cu realitatea, în timp ce aparența asemănării cu realitatea este în sine iluzorie, magică (precum sofistica) și înșelătoare. Apariția terțului exclus, opinia (sau non-existentul - în raționamentul
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
icoanei (altfel spus: filosofia creștină a imaginii) ajunge în timpul iconoclasmului, pentru prima oară în gândirea monoteistă, la rădăcina vetero-testamentară a interdictelor dogmatice; acest lucru se petrece după ce iudeo-creștinismul depășește anumite dificultăți moștenite din gândirea greacă și din speculațiile de ordin ontologic asupra opiniei (dóxa), mímēsis-ului și fenomenului (noūmen). Cum această filosofie pornește din Grecia antică și din meditația "elinilor" asupra ființei și asupra limbajului, creștinismul bizantin, care le-a prelucrat cel dintâi, a fost calificat drept "oriental
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
Ascultând trâmbița ce evocă atotprezența activă a Divinului, acești credincioși co-rezonează cu înaltele sunete trăind în două lumi: una a istoriei și cealaltă a veșniciei. Astfel, ei cred că își asumă dreapta fire a omului, calea corectă a mobilității sale ontologice, calea ce urcă din timpul efemerităților spre eternitatea izbăvitoare. În cazul sunetelor de trâmbiță evocate de textul Apocalipsei, situația este profund modoficată. Îngerii sună din trâmbițe, iar nenorocirile copleșitoare coboară peste omenire, una după alta, urmând semnalul de start al
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
înseamnă nimic, condiția ei e "tragică". Singura scăpare, ipotetică și aceea, e riscul, furia mesianică, delirul imperialistic, mitologia. Tinerii nu cunosc, precum se vede, valorile naționale. Eseistica aceasta pe motive de filozofie existențială a avut oarecare răspândire, mergând de la considerațiile ontologice până la probleme de doctrină juridică (Petru P. Ionescu, Bucur Țincu, Ilie N. Lungulescu, Vasile V. Georgescu). MIRCEA ELIADE Experimentalismul duce, în roman, pe Mircea Eliade la cel mai servil gidism. După André Gide sensul artei fiind cunoașterea (înțelege instruirea de
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
viață" a ei în timp. Acest aspect, la rândul lui, este contradictoriu, deoarece opera conține un "nucleu *1 invariabil prin care recunoaștem opera de la un secol la altul, dar și o zonă variabilă, interpretată în funcție de diferite momente istorice. Chiar "statutul ontologic" al operei este surprinzător, opera fiind o formă de cunoaștere, dar nu a adevărului verificabil experimenta], ca în știință. Wellek și Warren definesc deci opera artistică printr-un sistem de opoziții față de formele de existență paralele (obiecte materiale, obiecte ideale
[Corola-publishinghouse/Science/85132_a_85919]
-
din punct de vedere moral și religios) moral (din punct de vedere profesional, moral și civic) morfologic morfologic (din punct de vedere fonetic, lexical, morfologic) muzical muzical (din punct de vedere liric și muzical) național numeric nutritiv nutrițional ofensiv oficial ontologic operațional operațional (din punct de vedere strategic, tactic și operațional) organizatoric organizatoric (din punct de vedere sportiv, cât și organizatoric) ortografic penal politic politic (din punct de vedere economic și politic) politic (din punct de vedere economic, politic, militar și
[Corola-publishinghouse/Science/85011_a_85797]
-
of the ancyent mariner / Rima bătrînului marinar, partea III - "the Night-mare Life-in-Death" / "Coșmarul Viața-n-Moarte".] [**Sinking to depths of woe!: idee-corolar ce sintetizează situația fundamentală a poeticii lui Chatterton ca poetică descensivă, catamorfică, a explorării suferinței pînă la ultimele sale consecințe ontologice.] Din fragmentele de mai sus va fi devenit evident pentru orice cititor neinițiat că Chatterton era un tînăr genial tulburat peste măsură de o viziune a realității oscilînd între vis și devastare violentă, între viață aspră și moarte sigură, cu
Thomas Chatterton: universul magic by Mihai A. Stroe () [Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
devenit evident pentru orice cititor neinițiat că Chatterton era un tînăr genial tulburat peste măsură de o viziune a realității oscilînd între vis și devastare violentă, între viață aspră și moarte sigură, cu puțin spațiu de scăpare din această fatalitate ontologică pusă sub semnul războiului total (hobbesianul bellum omnium contra omnes). Că a devenit conștient de această dimensiune insondabil de tragică a vieții de la o vîrstă atît de tînără pare să-i fi grăbit sfîrșitul în auto-extincție. Poezia lui arată limpede
Thomas Chatterton: universul magic by Mihai A. Stroe () [Corola-publishinghouse/Science/84941_a_85726]
-
nunta etc.), în care tensiunea derivă din jocul - și aici cu trimiteri livrești - dintre închis și deschis, ascundere și revelare, dintre hieroglife și „vorbele limpezi”. Astronomia ierbii (1981) marchează un punct de cotitură. Pe de o parte, intervine o criză ontologică, adâncind conflictul dintre realitate și poezie, dintre „natură” și „cultură”. Sentimentul trecerii, tema centrală a liricii scrise de T., se acutizează, potențând conștiința ireversibilității emoției și a zădărniciei culturii. Se remarcă emergența unei sensibilități agonice, tipic expresionistă, care se manifestă
TARTLER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290091_a_291420]
-
gest ritualic de cufundare în lumea fabuloasă a poveștii și a mitologiei biblice, în „centrul lumii”, singurul loc în care omul se află în intimitate naturală cu întregul; aici misterul cosmic se convertește „în sentiment al absolutului și al valorii ontologice a lumii”. Creația dramaturgică, integrată liricului, este abordată de critic fără restricții ideologice și astfel se impun de la sine concluzii noi, cum ar fi aceea a antagonismului Crist-Pan din Drumul sfântului. E aici o idee mai veche a lui Blaga
GANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287139_a_288468]