5,936 matches
-
-i fie inscripție pe mormânt. La aflarea acestui diagnostic, nici o zi nu avea să mai fie la fel ca cea de ieri. Speranțele și liniștea lor dispărură ca un șuierat ascuns. Era ceva asemănător cu pocnetul unui dop ce provoacă panică. Mai târziu căzuse ca într-un fel de transă, într-o deprimare ucigătoare în care și trupul și sufletul erau concentrate numai la sfârșitul lui. Erorile vieții intrau în acțiune rapid ca un vârtej în mintea lui, devenind o pradă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
lui că va rezolva aceste probleme. După părerea lui, nu ar fi trebuit să își stoarcă prea mult creierii sau să se cramponeze de nimicuri. Cu cât se gândea mai mult la un eșec cu atât intra mai mult în panică. Dacă va fi ca prima oară când mai fusese la el, la fel de evaziv? Contribuțiile pentru căminul pe care îl frecventa Victoria se ridicau la o sumă destul de mare, peste putința ei. Timp de câteva ore îl așteptase în stația în
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
se găsiseră chiar atunci să acopere soarele de amiază dând cerului o tentă cenușie ce părea o îmbrățișare vizibilă între cer și pământ. Această atingere dintre cer și pământ te făcea să simți fiori siniștri ca atunci când intri într-o panică închipuindu-ți că este sfârșitul lumii. Garsoniera în care locuia Nicky era într-o dezordine totală, caracteristic bărbaților. O conduse în acel spațiu rugând-o să își facă un duș după care plecă, scuzându-se că are puțină treabă și
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
să îi ajute. Le plângi de milă. E mai ușor să previi decât să vindeci. Odată mi-a fost rău. Credeam că era din cauza unei mâncări, că făcusem o indigestie. Un prieten văzându-mă cât eram de bolnav, intrase în panică și m-a ajutat să îmi revin. Nici în ziua de azi nu știu cine și cum mi-au făcut-o. Analizele arătaseră clar că nu provenea din alimente. Nu știu ce urmăreau să demonstreze cu asta, doar să mă discrediteze. Dar ce motiv
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
care de obicei se injectează; * este înconjurat de persoane dubioase, instabile. Manifestările psihosociale obișnuite la consumatorii de droguri sunt: * Psihologice/comportamentale: agitație, iritabilitate, disforie, dificultăți de adaptare, modificări bruște de dispoziție, ostilitate, agresivitate, simptome psihosomatice, hiperventilație, anxietate generalizată, atacuri de panică, depresie, psihoza. * Familie: disfuncție familială cronică stabilă, probleme casnice, probleme de comportament și declin în performanță școlară a copiilor, anxietate și depresie a membrilor familiei, divorț, abuz și violență. * Social: alienare și pierderea prietenilor vechi, migrare către persoane cu stil
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
mai trăesc de mult, ci hibernez în așteptarea ta. E săptămâna noastră, Monica. Se răscolesc în mine toate amintirile zilelor tale aniversare; le retrăiesc, trăiesc în trecut: e singurul fel de viață uman ce-mi mai este îngăduit. Trăesc în panică; s’ar putea să nu te mai văd, s’ar putea că însăși această casă ce-a fost zidită, în gândul tatei, pentru tine, aceste lucruri ce au fost alese și orânduite cu iubire pentru tine să nu le mai
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
îți promit că o să fac tot posibilul ca să am hârtia aceea gata în luna iunie și atunci, iubita mea, voi avea imensa, minunata fericire de a te vedea. [...] Sâmbătă, 22 noiembrie [1947] [...] Te rog învinge-ți nostalgia; nu intra în panică atunci când scrisorile mele nu sosesc la timp; nu din cauza vreunei boli nu ți-aș scrie, căci am s-o fac chiar și având febră mare, cât timp voi fi conștientă. Ți-aduci aminte, în ajunul plecării tale subliniasem cu tărie
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
jumătate dumneavoastră și jumătate domnului Brandon și să facem din asta “micul nostru secret“. Toate depunerile și cheltuielile sunt trecute împreună. De aceea se și numește cont comun. Cu stimă, Walt Pitman Director Dept. Clienți Unu OK. Nu intra în panică. Poți să faci asta. E posibil, în mod categoric. Trebuie doar să-l dau un pic mai spre stânga, să-l ridic puțin și să-l împing mai tare... Pe bune. Cât de greu poate să fie să bagi un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
din ce în ce mult timp în Scoția. Amândoi sunt atât de drăguți și de așezați, și toată lumea e de părere că fac un cuplu foarte reușit. Doar că, din când în când, când am mintea perfect relaxată, mă apucă panica și îmi vine să țip: “Poftim? Suze și Tarquin?“ Pe bune acum, Tarquin era până nu demult vărul cel ciudățel al lui Suze. Ani de zile a fost doar tipul stângaci din colț, cu sacou demodat și cu obiceiul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
imperioasă de puțină alinare. Mă întorc și scanez rapid șirurile de invitați, în căutarea lui Luke. Preț de câteva clipe, nu reușesc să-l localizez și, deși fac eforturi să-mi mențin zâmbetul pe față, simt că mă năpădește o panică ridicolă, precum cea pe care o simte un copil când își dă seama că n-a venit nimeni să-l ia de la școală; că toți ceilalți copii au fost recuperați, în afara lui. Până când, deodată, îl văd. Stă în picioare undeva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
N-ai văzut extrasul de cont, nu? O să-i sun să văd ce se întâmplă. — A, a venit. Scuze, am uitat să-ți spun. Mă reped în dormitor și iau extrasul din ascunzătoarea lui, cuprinsă de un ușor val de panică. Dacă stau să mă gândesc bine, a fost și o întrebare legată de bani în testul respectiv. Cred că am bifat (b) „Avem acceași viziune asupra cheltuielilor și banii nu sunt niciodată subiect de discuție între noi“. — Uite-l, zis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
înțelegi! Nu e... Mă fixează cu o privire hăituită. Cred că mi s-a rupt apa! — Ce anume? Mă trece un val de spaimă pură. O, Doamne! Asta înseamnă că... O să... Nu se poate să se întâmple așa ceva. — Nu știu. Panica de pe chip îi crește cu fiecare secundă. E... posibil... dar mai sunt patru săptămâni până când ar trebui să nasc! E prea devreme! Tarkie nu-i acasă, n-am nimic pregătit... O, Doamne... N-am văzut-o în viața mea pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Mai știm și noi câteva ceva, zic, împingând cutia înapoi cu piciorul. Vezi? O să fie bine! OK, pot să fac asta. Pot s-o ajut pe Suze. Nu trebuie decât să nu-mi pierd cumpătul și să nu intru în panică. Pe bune, milioane de femei nasc copii în fiecare zi, nu? Probabil că e unul din lucrurile alea care par mai groaznice decât sunt de fapt. Cum e și examenul auto. — O, Doamne. Suze se crispează toată. Iar m-apucă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
păstrăm calmul. Gândește-te logic. Trebuie să existe o ieșire din situația asta. Trebuie. Atâta timp cât nu-mi pierd mințile și nu intru în... Brusc, se aude ușa de la intrare dechizându-se. — Becky? aud vocea lui Luke. Tu ești? Fuck. Într-o panică nebună, deschid dulăpiorul de cocktail, arunc la repezeală ambele seturi de invitații înăuntru, trântesc ușița și mă răsucesc pe călcâie cu viteză supersonică, exact în clipa în care Luke intră în cameră. — Iubita mea! I se luminează toată fața când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
asta nu pot. N-am o sută de mii de dolari! Trebuie să existe o altă cale! — Mi-e teamă că... — Trebuie să existe vreo soluție genială! Îmi dau părul spre spate furioasă, încercând să nu mă las copleșită de panică. Vă rog, mai gândiți-vă! Sunteți cea mai inteligentă persoană din America, sau cel puțin așa spune toată lumea! Nu se poate să nu găsiți o ieșire din situația asta! — Domnișoară Bloomwood, vă rog să mă credeți. Am examinat problema din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
zis ghiduș „Te dau în judecată!“, iar eu am reușit să nu izbucnesc într-un plâns isteric. Sunt în cădere liberă. Mă îndrept vertiginos spre pământ. Și nu am parașută. Nu știu cum, dar am ajuns într-o zonă complet nouă, dincolo de panica normală, dincolo de soluțiile normale. Numai un miracol mă poate salva. Toate speranțele mele sunt legate de această unică salvare. Am aprins cincizeci de lumânări la St. Thomas, încă cincizeci la St. Patrick’s, mi-am trecut chiar și numele pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
la nunta dumneavoastră, mi-ar face o deosebită plăcere ca persoana aceea să fiu eu. Ziua mea de naștere este pe 5 martie, iar culoarea mea preferată este albastru. Cu stimă, Bernard Lieberman, Prim Vice-Președinte Nouăsprezece OK. Nu intra în panică. O să meargă. Dacă nu-mi pierd capul și rămân calmă, o să meargă. — N-o să meargă în veci, spune Suze în urechea mea. Termină! zic ofuscată. — N-o meargă nici într-o mie de ani. Să nu zici că nu ți-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
am să pășesc spre altarul improvizat de la Plaza. Iar patru sute de persoane îmi vor urmări fiecare mișcare. O, Doamne. O, Doamne. Ce-o fi fost în capul meu? În clipa în care văd ușile de la Terrace Room, mă apucă o panică nebună și degetele mi se încleștează automat pe buchet. N-o să meargă în veci. Sunt complet sărită de pe fix. Nu pot să fac așa ceva. Îmi vine să las toate astea și să fug. Dar unde să fugi? N-am ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Înfățișările „truditului de veacuri Ahasverus” : „totdeauna febrili, totdeauna grăbiți [...], cu părul roșu ca focul, cu bărbi la fel, cu pălării negre Înalte [...], cu caftane lungi până la pământ, cu perciuni Învârtiți oarecum cochet și absurd În două-trei spirale, prinși mereu În panică parcă ar fi veșnic În Întârziere. Sunt evreii cărora vârsta și o mizerabilă experiență nu le mai permit nici o iluzie” <endnote id="(418, p. 262)"/>. Într-o carte de Amintiri și polemici publicată În 1942, Victor Eftimiu notează următoarele : „Ei
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
frontul de vest și starea de spirit a populației, Carol al II-lea a decis ca, de ziua Restaurației să nu se organizeze festivități. Aflând de la radio despre această decizie, Horia Sima spunea: „am tras concluzia că trebuie să fie panică la Palat". Totuși a avut loc parada militară în fața Palatului regal, recepția tradițională și seara retragerea cu torțe. Despre aceasta Carol nota că normală, dar fără entuziasmul popular. Se simte presiunea. Publicul este foarte îngrijorat, mai ales despre știrile din
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
făcea în același timp în cimitirul creștin, învecinat celui evreiesc. În scurt timp, soldați români au intrat în cimitirul evreiesc și au început să tragă focuri de armă. Potrivit mărturiei lui Ștrul Șulimovici, în acel moment s-a produs o panică de nedescris. Au dat drumul sicriului în groapă fără a mai termina ceremonia și au fugit cu toții să se ascundă în casa mortuară. Soldați români din Regimentul 3 grăniceri pază Hotin, conduși de cpt.Teohari, au fost autorii crimelor săvârșite
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
Soldați români din Regimentul 3 grăniceri pază și din Regimentul 8 artilerie au continuat acțiunile violente împotriva evreilor din oraș, au devastat locuințe și prăvălii, au maltratat și chiar au ucis mai mulți evrei. Populația orașului a fost cuprinsă de panică, iar autoritățile au fost surprinse și chiar nepregătite să facă față unui șir de acțiuni violente ce au deteriorat cu rapiditate situația din Dorohoi. De altfel, la 8 iulie 1940, rezidentul regal Traian Ionașcu recunoștea că nu a fost în
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
poziție de compromis și de arbitru, pentru ca apoi, să devină un oponent al abordărilor abuzive și al modului în care legionarii au pus în practică românizarea. Schimbarea atitudinii lui Antonescu a intervenit în momentul în care teroarea legionarilor a provocat panică printre evrei și a provocat paralizia economiei românești. Legionarii erau comisarii de românizare, aveau competențe nelimitate, care le permiteau să supravegheze fiecare afacere și toate activitățile întreprinderii în care au fost numiți. Însă comisarii de românizare au avut o activitate
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
Dreptatea. dreptul suveran în dreptate trebuie recunoscut oricui îl are și trebuie aplicat oricui îl cere. Dreptatea se dă după legiuiri scrise dar se dă și după comandamente de ordin moral și sufletesc. Evenimentele din vara anului 1940 au creat panică și confuzie în rândul populației din Dorohoi. Șeful poliției Gheorghe Pamfil cu adresa nr.10934 din 15 septembrie 1940, comunică Inspectoratului general că în august populația Dorohoiului a fost foarte alarmată din cauza deplasărilor de trupe rusești datorită unor manevre militare
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
dintre aceștia 1000 de bărbați au fost trimiși la muncă obligatorii în detașamente din diferitele localități din țară. Singura lor preocupare este cum să scape de evacuare, lucru ce așteaptă zi de zi. Evreii sunt într-o continuă stare de panică, în acest sens sunt interpretate de evrei toate măsurile administrative ce se iau în legătură cu ei, ca un indiciu că se pregătește o nouă evacuare. Evreii fac cereri la Ministerul de Interne, Președinția Consiliului de Miniștri, Casa regală pentru a readuce
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]