7,232 matches
-
între om și ruinele unei lumi agonice. Norbert Dodille observa un Cioran marcat în mod ireversibil de dramă exilului sufletesc: "Cioran se descrie pe el însuși că pe un individ născut din smulgerea din sânul unei societăți atotstăpânitoare, alungat din paradisul originar și lăsat pradă derivei, marginalizării, exilului și confruntării în singurătate cu moartea"19. Cioran face referire adesea la exilul din paradisul care s-a dovedit insuficient pentru nevoia de cunoaștere a omului, la exilul pe pământ, pe care el
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
descrie pe el însuși că pe un individ născut din smulgerea din sânul unei societăți atotstăpânitoare, alungat din paradisul originar și lăsat pradă derivei, marginalizării, exilului și confruntării în singurătate cu moartea"19. Cioran face referire adesea la exilul din paradisul care s-a dovedit insuficient pentru nevoia de cunoaștere a omului, la exilul pe pământ, pe care el îl trăiește și mai intens, din voluptuozitatea de a măsura limitele suferinței omului. Nu se poate retrage în creștinism, pentru că ortodoxia noastră
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
suferință, spune Cioran, iar fără aceste compromisuri, poate nu ar mai fi nimeni care să-și caute "fericirea în nefericire" și nu ar mai fi posibilă o "mântuire prin ocolurile râului", pentru că "iubirea infernalului nu este posibilă fără reflexele de paradis ale bucuriei și ale voluptății pure".21 Cioran nu știe dacă omul vrea sau nu să se mântuiască, fiindcă nu se știe dacă momentul final al mântuirii, transfigurarea, nu este altceva decât o altă "înfundătura sublima". Refuzul mântuirii ar însemna
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
acord că omul trebuie să ispășească păcatul originar, numai așa are dreptul la eliberarea de după moarte, insă omul s-a dovedit incapabil de așteptare, este condamnat la nefericire, pentru că nu-și poate stăpâni curiozitatea și pierde, astfel, accesul veșnic la paradis. Damnarea omului nu constă în izgonirea lui din cer, ci din neliniștea spiritului, el este "blestemat" a fi un veșnic nemulțumit, el tinde să-și egaleze Creatorul, spune Cioran: Omul uită atât de ușor ca e blestemat pentru că-i blestemat
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
lipsi, l-a salvat din toate tristețile sale și i-a permis mai ales să străbată perioadele când nu avea să reproșeze nimănui nimic, când era pe deplin mulțumit. Fără ajutorul ei, fără speranță pe care o oferă în dar, paradisul însuși mi s-ar părea cea mai cruntă dintre tortúri. De câte ori nu mi-am spus că, de nu ar fi ideea sinuciderii, ne-am lua zilele pe loc! Mintea pe care pune ea stăpânire o răsfăța, o idolatrizează, așteaptă de la
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
să se înece, care s-ar agață de ideea naufragiului." 45 Pentru Cioran, nimic nu are o putere mai mare de a maturiză decât suferință, care îl schimba radical pe om, care va trăi, după cunoașterea acestei experiențe, fără iluzia paradisului. Un om care nu a suferit este asemenea dobitoacelor, care trăiesc atemporal, fără percepția morții. Cioran chiar preamărește moartea, pe care o găsește superioară în antichitate, omul antic știa să sufere, spre deosebire de omul modern, care nu mai este capabil nici măcar
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
simbolul copulației în vise și mituri. Iubirea pentru Sábato este o formă de absolut, iar unele personaje din ficțiunile sale se salvează prin iubire. Spune Marină Gálvez Acero că E. Sábato este un poet al iadului care are încredere în paradis, că este un om care are speranța în "viitor, în creația umană, în istorie, de fapt, în cultura (...). Sábato este un poet al speranței, pentru că a văzut prăpastia creației"25. Sábato își coboară personajul malefic, Fernando, în prăpastie și îl
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
cuprinde toată tristețea, durerea sau melancolia personajului."109 Nostalgia este esența tangoului, dar și a baladei, a doinei românești, a fado-ului portughez sau a flamenco-ului andaluz. În toate aceste forme de expresie a dorului (saudade, anoranza), se evocă paradisul pierdut al copilăriei, nostalgia după zile mai bune, exaltarea iubirilor de altădată, cu note de neputința și de pasivitate în fața unei rupturi ireversibile, ca aceea de țară. Spune Julio Cortázar, el însuși trăind departe de patrie, într-un tangou de
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
-l iubește pe om, nu-l măgulește și nici nu-l reconfortează, dar nici nu se erijează în judecător al semenilor săi de pe o poziție de forță sau de automulțumire: nu se preferă celorlalți"62. În ciuda faptului că, pentru Cioran, "paradisul este absența omului", să nu uităm că Cioran recunoaște a fi ajutat pe mulți oameni, i-a împiedicat pe mulți să se sinucidă: "am aparat ideea sinuciderii, dar le-am spus că nu e nici o grabă."63 Spre deosebire de Cioran, Sábato
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
decernarea premiului Menéndez Pelayo, se spune în discursul omagial că, prin eseurile sale, amestec de luciditate și pasiune, prin narațiunile sale, pline de halucinații, de idei sumbre, de întâmplări circulare și obsesive, de introspecții atroce și calculate, de fragmente de paradis și de infern descrise cu minuțiozitate, Sábato reda românului măreția de a fi "sora nocturnă și deliranta a istoriei".121 SÁBATO ȘI CIORAN, FAȚĂ ÎN FAȚA " Adevărată nesăbuința este lipsa nebuniei." (E.Cioran, Căderea în timp) "Toți cei care mă cunosc
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
și mereu aceleași mișcări ale capului, aceeași expresie care spune că nu. Nu, nu am văzut nimic. Dacă îl vedem, vă dăm de știre..." Dacă nu îl vedea nimeni, era, poate, pentru că se ascundea. Refugiat în sălbăticie, descoperind în ce paradis ajunsese, vâna iepuri noaptea și dormea ziua, în vreo vizuină, pe malul vreunui pârâu. În cele din urmă, avea să iasă, să se întoarcă la oamenii printre care trăise toată viața. Dacă foamea nu-l încearcă până atunci, măcar în
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
liricăăG.Călinescu). Aceste sentimente explică durerea ruperii de sat , de baștină,odată cu plecarea la școală. La Creangă acest sentiment echivalează ca și în cazul lui Labiș cu sentimentul dureros al pierderii copilăriei. Este dramatică desprinderea de universul frumos și fericit, paradisul copilăriei,satul Humulești, satul românesc în genere.Creangă a creat prin Humulești o lume într-o continuă forfotă. Impresia de viață trăită este puternică. Oameni fel de fel populează paginile cărții: ―Părinții ,dascălii,colegii formează o galerie,definindu-se prin
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
Despărțirea de satul natal a copilului este una simbolică. Părăsindu-și satul, copiii își părăsesc în același timp copilăria, își iau adio pentru totdeauna de la libertatea ludică șsi de la tihna trăirii fără gânduri și fără probleme. Acest episod simbolizează pierderea paradisului copilăriei, la care nimeni nu se va mai întoarce vreodată și în același timp semnifică reintrarea brutală în timpul real și dureros. În acest fel, Amintiri din copilarie este o carte care reconstituie mitul copilăriei ca stare permenentă de joc, sărbătoare
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
numeroși tovarăși de drum, o mitologie a fericirii, ajungînd pînă la a suprapune mesajul cîntecului național, Maseieza, cu cel al Internaționalei. Mesianismul său revoluționar devine oarecum insipid, dar garanția este menținută totuși prin existența și exaltarea, acolo în Est, a paradisului sovietic. În același timp se instalează, marcat de ritualul congreselor, cultul Secretarului general Maurice Thorez care apare, pe drept cuvînt, drept exponentul noii politici. Memoria frontului popular constă în aceste imagini ale uzinelor ocupate și a balurilor, a celor 40
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele () [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
jumătate divinități, pe jumătate oameni (expresia posibilității sublimării omului) sînt puse în contrast cu ființe monstruoase (expresie a posibilității pervertirii), ființe jumătate oameni, jumătate animale, sau ceea ce este același lucru animale care se exprimă în limbaj omenesc, cum ar fi șarpele din Paradis. Mitul creștin, temelia culturii actuale, se bazează pe istoria șarpelui care vorbește ca un om, simbol al pervertirii inițiale (numită simbolic păcatul originar). Mitul vorbește în cele din urmă despre un dumnezeu-fiul care le arată oamenilor calea sublimării eliberatoare, în
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
din măr (optînd pentru dorințele multiple și nu pentru cea esențială, pentru apelul "spiritului"), ființa devenită conștientă, omul ieșit din animalitate, supus de acum înainte principiului răului și vanității, este expus chinurilor: Adam, simbol al umanității născînde, este alungat din Paradis (adică, simbolic, își pierde inocența animalică). Este tentantă citarea unei alte ilustrări a preștiinței psihologice care este simbolismul mitic. În mitologia greacă, divinitățile supreme sînt Zeus și Hera. Acest cuplu suprem simbolzează spiritul și dragostea, țelurile ideale ale spiritualizării și
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
materie, între dorința esențială și dorințele mutiple, dintre esență și aparență. Responsabilitatea constituie demnitatea lui periculoasă. Miturile exprimă simbolistica esențială a ființei umane, a spiritului uman, a umanității: desprinderea sa din repaosul instinctiv și orientarea spre spiritul preconștient al animalității (paradisul) constituie țelul său ideal, reunirea supraconștientă cu spiritul inerent vieții, cu sensul legal și misterios evident al acesteia: bucuria opusă spaimei (Cerul). Miturile relatează și toate suferințele derivate din spaimă (la modul simbolic, pedeapsa dată de "spirit") din cauza rătăcirilor, a
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
biblic simbolizează tema "vieții și morții elanului animant" prin imaginea unui Dumnezeu-Tatăl care i se arată lui Adam și îi atrage atenția simbol al supraconștiinței umane asupra pericolului pe care trebuie si-l evite. Adam, primul om, trăind încă în Paradisul inocenței animale, deși dotat deja cu inteligență prevăzătoare și prin aceasta expus alegerii responsabile, ar trebui să se abțină să mănînce din "fructul pomului cunoașterii". Fructul oprit" simbolizează consecința nefastă a vieții devenite conștiente și care are tendința de a
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
din repaosul paradisiac) simbolizează faptul biologic: apariția ființei conștiente, subconștient tentată și supraconștient chemată să evolueze spre stăpînirea dorințelor. Dificultatea specifică a studiului de față consta în necesitatea de a utiliza limbajul erorilor pentru a combate erorile. Simboluri ca "Dumnezeu", "Paradis" sau "păcat originar" posedă o semnificație profundă. Considerînd însă simbolurile drept realități, uzajul le-a conferit acestor termeni o semnificație eronată, devenită persistentă și amenințînd să se infiltreze în însuși efortul de rectificare și să-l deranjeze. Dată fiind imposibilitatea
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
se poate încă distinge net de animal. Din punct de vedere biogenetic, animalul este strămoșul omului (totemismul). Concepția animistă reflectă adevărul că ființa umană este descendenta evoluată a animalului, care a pierdut însă siguranța instinctivă, repaosul instinctiv din cadrul sensului vieții (paradisul) și este expusă fricii. Strămoșul animal devine simulacrul magic al divinului, adică opusul spaimei, seninul magic al vieții satisfacute de ea însăși. Divinizarea magică și totemistă a animalului-strămoș (cultura vînătorilor) va fi în cele din urmă înlocuită de divinizarea magică
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
trecutul preconștient al evoluției, ci în viitorul supraconștient. Dat fiind că a devenit ființa gînditoare, omul trebuie să devină ființa rațională. Pierzîndu-și siguranța inconștientă, ființa conștientă este solită neliniștii. Este o condamnare și totodată un privilegiu. El este alungat din paradis și devine obiectul chemării spiritului: trebuie să caute motivele, cauzele fenomenelor și evenimentelor. Fiindu-i dată posibilitatea de a găsi legătura dintre cauze și efecte, ființa rațională poate ajunge să trăiască în adevăr, chezășia bucuriei. Dar cauzele sînt multiple și
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
al adevărului etern) le rezervă muritorilor nu după moarte, ci în timpul vieții. "Dumnezeu va da poporul [lui Israel] pe mîna dușmanului". Dușmanul este întîmplător invadatorul care obține prea ușor victoria; dar el este în mod esențial greșeala ereditară, șarpele din paradis, vanitatea, "Satan", cel care induce în banalizare și în același timp executantul pedepsei. "Darul profeției" este simbolul unei credințe profunde căreia i se "dezvăluie misterul", care cunoaște "căile Domnului", simbol al justiției imanente manifestate pe parcursul existenței trecătoare: legile armoniei și
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
opiniile după gustul publicului și mai ales al politicienilor. Deci nu poate fi o religie. Ea variază după epoca și locul unde e studiată, numai în secolul precedent cîte rețete miraculoase ne-a oferit, cîte promisiuni de a de aduce paradisul economic într-un cimitir social, cultural și politic. În măsura în care există, legile economice sunt în contradicție cu cele-lalte domenii ale vieții umane. Liberalii spun că nu e mare filosofie aici, că nu trebuie decît să lași piața să-și facă treaba
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
dar timpul și mijloacele necesare pentru atingerea acestor scopuri (majoritatea) sunt limitate și se pretează la utilizări alternative. Serviciile pe care alții ni le pun la dispoziție sunt și ele limitate. Se pare că, într-adevăr, am fost alungați din paradis. Orice alegere implică o renunțare, orice excelență se plătește cu o insuficiență. Economistul studiază modalitățile de utilizare a unor resurse inevitabil neîndestulătoare, care sunt relativ rare și asta în diferite grade. Cum spu-nea Lionel Robbins, "Știința economică studiază comportamentul uman
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
să se lungească pe pat, lăsându-mă în sufragerie cu nevastă-sa și mamă-sa. Niciodată sila de a lua masa cu alții nu mi se pare mai mare. Mă întreb ce caut acolo și mă gândesc, ca la un paradis imposibil, la o felie de brânză și un pahar de bere luat la Gambrinus, de capul meu... Plec. Nevastă-sa mă invită insistent să mai vin, să vin oricând la masă. Am înțeles că mă invita de milă."96 Frapează
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]