5,057 matches
-
dacă primul enunț este adevărat iar al doilea fals; d) dacă primul enunț este fals iar al doilea este adevărat; Petru Groza a urmat studii de drept la Universitatea din Budapesta; după 23 august 1944 a fost cel mai consecvent partizan al apărării democrației amenințată de prezența trupelor sovietice pe terioriul României. 18) Analizați conținutul enunțurilor și marcați cu: a) dacă ambele enunțuri sunt adevărate și există legătură cauzală între ele; b) daca ambele enunțuri sunt adevărate dar nu există legătură
ISTORIA ROM?NILOR TESTE PENTRU ADMITERE LA ACADEMIA DE POLITIE by DORINA CARP () [Corola-publishinghouse/Science/83159_a_84484]
-
pentru literatura română contemporană o depășește pe cea a operei propriu-zise, datorită caracterului de pionierat al demersurilor lui și, pe de altă parte, a rolului său de catalizator în favoarea adeziunii programatice a unui grup de scriitori la căile înnoirii radicale. Partizan al unui proces pe care îl numește „sincronizarea conștientă a literaturii noastre la evoluția literaturii moderne universale”, contribuie prin propriile scrieri - publicate în momentul prielnic de la mijlocul deceniului al șaptelea - la această sincronizare. Opțiunea lui este la începuturi proza poetică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
și 25 decembrie 1884. Nu i se cunosc redactorii, articolele fiind neiscălite ori semnate cu pseudonime (Săcelescu, Gh. Cârlig din Sfințeni). Gazeta are un caracter umoristic, întreținându-și verva aproape numai din parodiere. Profesie de credință parodiază limbajul demagogic al partizanilor politici ai diferitelor partide, între care S. nu prea făcea deosebire (par a exista totuși unele simpatii liberale). Excelând în parodierea stilului bombastic, revista publică imitații, scrise cu spirit și vervă, ale stilului rapoartelor oficiale. La „Partea literară” periodicul tipărește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289418_a_290747]
-
face credibilă punerea în scenă a unei ficțiuni, nu a încetat să obsedeze Marele Secol. Două curente se înfruntă, dovedind existența a două sisteme de reprezentare foarte diferite. Corneille, pentru care teatrul este o metaforă a lumii, se opune docților, partizani ai unui iluzionism mimetic, și merge uneori până acolo încât proslăvește, la fel cu susținătorii barocului, dreptul la neverosimil. Dornici să creeze la spectatori o iluzie de realitate maximă, docții consideră în schimb că acțiunea jucată trebuie să apară ca
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu le permit Spectatorilor să creadă că acțiunea Teatrului a încetat." În 1630, principiul unității de acțiune, total nou, îi deranjează pe autorii dramatici obișnuiți cu pastorala și tragicomedia care multiplică episoadele și peripețiile. Este o constrângere chiar și pentru partizanii regulilor, după cum o dovedește, încă din 1641, punctul de vedere al lui Scudéry în Aviz cititorului (Avis au lecteur) cu care își precede piesa Andromire, pe când tocmai se declarase de partea regulilor. "Este foarte greu ca o acțiune complet nudă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ca să reprezinte furia lui Hemon și pedeapsirea lui Creon după moartea acestei prințese câte am folosit eu la imprecațiile Agripinei, la plecarea Juniei, la pedepsirea lui Narcis și la disperarea lui Nero după moartea lui Britannicus." Dacă Racine se arată partizan al simplității acțiunii, spre deosebire de Corneille care preferă tragedia cu acțiune complexă, o face pentru a se conforma modelului antic, deosebit de apt să genereze pateticul. Din acest punct de vedere, Racine se arată deplin satisfăcut de Bérénice, piesă care, de altfel
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care teatrul naturalist se va grăbi să-l reinstaleze. 1. Lope de Vega și precursorii dramei La începutul secolului al XVII-lea, în Europa, în epoca barocă, cu câteva decenii înainte ca în Franța să se fi impus clasicismul, unii partizani ai neregularității concep un teatru în libertate. Guarini, în Italia, își publică Compendiul poeziei tragi-comice în 1601, Lope de Vega, în Spania, Noua artă de a face comedii, în 1609, Ogier, în Franța, Prefața la A doua ediție a lui
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Lope de Vega, care a produs deja patru sute douăzeci și patru de piese de teatru 2, își apără arta împotriva detractorilor care îi reproșează că se îndepărtează de Aristotel și îl somează să se justifice, condamnându-i fără drept de apel pe partizanii "artei noi". Această lucrare polemică, scrisă în strofe de endecasilabe, departe de a îmbrăca forma unui tratat, ia ca model "sermo"-ul horațian. Refuzând în mod deliberat să facă operă academică, din dispreț față de reguli, Lope îi trimite la modul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dacă sunt asemănătoare cu cele ale persoanei prezentate. De aceea poezia ne descrie în mod egal acțiunile bune sau rele, fără a ni le propune pe acestea din urmă drept exemplu." Ceea ce-l interesează este coerența personajelor, nu moralitatea lor. Partizan al Modernilor, nepotul său, Fontenelle (1657-1757) care, în Reflecții despre poetică (Réflexions sur la poétique, 1691), ar vrea să reformeze tragedia atribuindu-i un scop moral, nu-și dă seama, fără îndoială, că astfel o golește de sens. Considerând perimată
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
anumit număr de contradicții, mai ales în materie de unități, în sânul teoriei lui Lessing, pentru faptul că el erijează în postura de modele trei autori care sunt la originea unor teorii estetice scenice foarte diferite, Sofocle, Shakespeare și Diderot. Partizan al simplității acțiunii, el le reproșează francezilor, lui Corneille în special, pe care nu-l apreciază deloc, intrigile complicate. Teatrul spaniol, care a introdus pe scena europeană numeroase procedee favorizând reluarea în salturi a intrigii, a exercitat, după părerea lui
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
unul pentru că îngroașă trăsăturile pentru a le reduce la o caricatură, celălalt, pentru că le stilizează în scopul de a le înnobila. Spectatorul nu-și poate citi portretul nici în unul, nici în celălalt. Asta nu înseamnă că Lessing ar fi partizanul tragi-comediei pe care o critică, după exemplul lui Diderot, căci ea reunește în mod artificial două genuri prea diferite. El citează, în Dramaturgia de la Hamburg, sfaturile oferite de Lope de Vega în Noua artă de a face comedii pentru a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
lui decât în 1822, când o trupă engleză, condusă de Penley, este invitată la Paris, la teatrul de la Porte Saint-Martin74. La premiera lui Othello, în engleză, scandalul este atât de mare, din partea tradiționaliștilor, încât provoacă manifestații intempestive și altercații între partizanii Clasicismului și partizanii Romantismului, reprimate cu severitate de o intervenție în forță a poliției 75. Actorii englezi, constrânși să anuleze spectacolele programate, dau atunci câteva reprezentații, într-o mică sală din strada Chantereine, în cadru cvasi privat, pentru un public
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
1822, când o trupă engleză, condusă de Penley, este invitată la Paris, la teatrul de la Porte Saint-Martin74. La premiera lui Othello, în engleză, scandalul este atât de mare, din partea tradiționaliștilor, încât provoacă manifestații intempestive și altercații între partizanii Clasicismului și partizanii Romantismului, reprimate cu severitate de o intervenție în forță a poliției 75. Actorii englezi, constrânși să anuleze spectacolele programate, dau atunci câteva reprezentații, într-o mică sală din strada Chantereine, în cadru cvasi privat, pentru un public specializat, constituit din
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cele date de Vigny pentru Romeo și Julieta, Maurul din Veneția, și Neguțătorul din Veneția. El reușește să reprezinte la Teatrul-Francez, bastion al conservatorismului, Maurul din Veneția, în octombrie 1829. Unele pasaje au fost foarte prost primite, uneori huiduite, de partizanii Clasicismului, înspăimântați de scena cu beția lui Cassio, considerată grosolană, de apariția, în mai multe rânduri, a termenului "batistă"77, considerat de o vulgaritate nelalocul ei. Uciderea Desdemonei, strangulată sub ochii spectatorului, a șocat o mare parte a publicului. Iată
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
au făcut ei înșiși, și că libertatea literară este fiica libertății politice." În numele acestei libertăți a artei refuză romanticii, la fel ca Diderot și Louis-Sébastien Mercier, regulile clasice, subliniind incoerența pe care o generează ele. În mod cert provocator, în fața partizanilor Clasicismului, Stendhal definește "tragedia romantică"83 astfel: "Este tragedia în proză care durează mai multe luni și se petrece în locuri diverse." El atrage atenția că regulile unității de loc și unității de timp, strict franceze, nu contribuie cu nimic
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ludic un fenomen de transexualitate, metamorfoza lui Thérèse în bărbat. Apollinaire definește, în Prolog, o dramaturgie nouă, caracterizată prin abandonarea unității de acțiune, singura unitate păstrată în teatru până atunci, atât de romantici, cât și de naturaliști sau de simboliști. Partizan al unei drame eterogene, după imaginea vieții care nu se desfășoară niciodată după o ordine logică, el refuză ca înlănțuirea diferitelor părți ale acțiunii să fie condusă de principiul cauzalității moștenit de la Aristotel. "Verosimilul", de acum înainte, nu mai are
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
este chemat profesor la Iași, unde va preda filosofia la Academia Mihăileană. În 1856, este numit profesor la Facultatea de Drept, unde ține cursuri de istoria dreptului roman, de drept natural, privat și public, de logică și de psihologie. Rămăsese partizanul acelorași idei liberale, unele chiar revoluționare, ca în 1848, câștigându-și aici numeroși adepți. Entuziasmați de ideologia sa, aceștia înființează gruparea politică Fracțiunea liberă și independentă, care număra printre membrii ei pe G. Panu, Șt. Micle, A. Fătu, A. D. Holban
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285652_a_286981]
-
alegere ideologică de viață, lăsând urme, câteodată Îndoielnice, care merg din Grecia Magna, la Derveni, În apropiere de Salonic, și până la Olbia, la Mareaxe "Marea" Neagră. În toate cazurile, era vorba de un stil de viață care Îi deosebea pe partizanii acestei doctrine de ceilalți greci. Și cum aceștia refuzau regimul polisului, și cetatea Îi respingea pe ei. Onomakritos, care, probabil, a alcătuit un prim corpus al „literaturii orfice”, a fost Îndepărtat din Atenaxe "Atena" fiindcă a falsificat oracolele lui Musaeusxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
orfeotelesti, figuri obscure de preoți itineranți ce practicau purificări și inițieri. De contururi mai precise dă dovadă, În schimb, pitagoreismul, care a fost organizat Într-o școală, fie ea și de tip ezoteric. Pythagòreioi erau discipolii lui Pitagora, Pythagorìstai erau partizanii lui, pythagorìzein desemna condiția discipolului pitagoreic, iar pythagorismòs reprezenta corpusul doctrinar. La fel de bine cunoscut și consemnat cu precizie de izvoare este „stilul de viață pitagoreic”, bios pythagòreios, sistematizat de norme precise și cu care, de altfel, orphikòs bios avea afinități
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
caracteristică a Învățăturii gathice: ca dezvoltare particulară a opoziției așa-druj, G³th³ prezintă, În realitate, și o opoziție simetrică așavan-dregvant. La fel ca așavan pentru partea pozitivă, dregvant exprimă adeziunea la polul negativ al opoziției așa-druj și se poate traduce ca „partizan al Minciunii”, indicându-l pe acela care, sub influența malefică a druj, se opune afirmării religiei bune, pe care Domnul Înțelept i-a revelat-o lui Zoroastru, și cooperează la vătămarea vieții, preferând, chiar și În cadrul ritualului, tenebrele În locul luminii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Atunci cînd erau cu familia lor manifestau toate calitățile care nu le erau de obicei atribuite de către observatorii superficiali: erau oameni de nădejde, cinstiți, ascultători, generoși, curajoși și disciplinați; odată ieșiți din acest cadru apelau adesea la tacticile subversive ale partizanilor într-un teritoriu aflat sub ocupație dușmană. În secolele XIX-XX, o fantastică explozie demografică și-a făcut apariția în rîndul evreilor, înainte de a se manifesta în rîndul populației locale 27. Creșterea populației, adăugată la intensificarea la maximum a persecuțiilor, umplea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
unii martori, printre care și Șeicaru, Iorga a introdus un contrast neașteptat, ca și cum o sonată de Mozart sau o simfonie de Haydn ar fi fost întrerupte de inserarea unui preludiu de Wagner. Întrucît Maiorescu se bucura de sprijinul mai multor partizani, acest conflict dintre cele două personalități a dat naștere unor intrigi cu care oricine a avut cît de cît contact cu mediile universitare este familiarizat. Conflictul acesta era agravat de tinerețea, talentul și inflexibilitatea lui Iorga, ceea ce, din moment ce implica gelozia
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
românesc". Iorga era plecat în Franța ca să țină cursuri la Sorbona. În timpul absenței lui, Șeicaru a fost cel care a condus ziarul, așa că s-a decis să îi asigure o circulație largă. A obținut fonduri de la membrii partidului și de la partizanii cu stare ai lui Iorga; Titus Enacovici (din Botoșani) a contribuit cu cea mai mare sumă, cerînd să rămînă anonim pentru a nu da apă la moară celor din "cercul intim" al lui Iorga. Șeicaru a angajat poeți și jurnaliști
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
descrierile tipurilor politice italiene ale lui Gregorovius: Machiavelli, Cesare Borgia și condotierii. Cît privește Războaiele Balcanice din 1912 și 1913, Iorga nu fusese de acord cu invadarea Libiei de către Italia, cum nu fusese nici opinia publică românească. Iorga era un partizan înflăcărat al sîrbilor 233 (și un și mai înflăcărat susținător al muntenegrenilor, pe care îi considera un popor războinic). Atunci cînd Conrad von Hötzendorf, Șeful Statului Major al Imperiului Austro-Ungar a vizitat în 1912 Bucureștiul. Iorga a considerat că acest
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
a prizei în rîndul maselor a lui Iorga, mai ales în cel al tinerei generații și a corpului studențesc. Românii din Transilvania erau împărțiți în mai multe tabere. Iuliu Maniu adoptase o atitudine neutră și a fost înlăturat. Vaida, "bătrînul partizan al Vienei", cum îi spunea Iorga, a adoptat o poziție pro-Austro-Ungaria, ca și capii Bisericii, inclusiv viitorul Patriarh al României, Miron Cristea 20. Iorga s-a întors la Liga culturală îmboldit de Brătianu. Așa-numita "Acțiune Națională" pro-Antantă acționa paralel
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]