5,213 matches
-
(Jawi: Arabă:سلاڠور) este un stat federal din Malaezia. Capitala acestuia este Shah Alam iar reședința sultanului se află în Klang. Portul Klang este cel mai mare port internațional al Malaeziei. Statul se află pe coasta de vest a peninsulei Malaezia, are o suprafață de 8.159 km² și înconjura teritoriile statelor Kuala Lumpur și Putrajaya. În Vest se învecineazî cu strâmtoarea Malakka iar în est începând din nord cu statele Perak, Pahang und Negeri Sembilan. Selangor a fost exact
Selangor () [Corola-website/Science/328023_a_329352]
-
1938 planuri pentru invadarea Albaniei. Pe 7 aprilie, trupele italiene au invadat Albania și în doar trei zile au ocupat țara aproape în întregime. Albania a fost cucerită pentru că putea reprezenta acel „spațiu vital” necesar pentru rezolvarea problemei suprapopulației din peninsulă, dar și pentru că era o bună bază de plecare pentru acțiunile din Balcani. Pe 22 mai 1939, Italia și Germania au semnat Pactul de Oțel, o alianță militară. Semnarea pactului a reprezentat apogeul relațiilor germano-italiene de până atunci, iar caracterul
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
expansiunii teritoriale. Un program publicat pe 26 iunie trasa drept obiective de război cucerirea Nisei, Corsicăi, Tunisiei, Maltei, sudului Elveției și a Ciprului, precum și înlocuirea influenței britanice și franceze cu cea italiană în Egipt, Irak, Somaliland, Golful Persic și sudul Peninsulei Arabice. Istoricii militari sunt în general de acord că trupele italiene s-au comportat foarte slab în timpul invaziei. Pe 21 iunie 1940, Ciano a scris în jurnalul său că Mussolini a fost foarte umilit de prestația armatei în timpul invaziei în
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
Asiei până în vestul Pakistanului; Asia de sud-est și de est, din India și Sri Lanka și mai spre est până în Filipine și Rusia de sud-est. În Europa sunt doar populații regionale de cuibărit în Spania, Franța, Germania de sud, Austria, Italia și în Peninsula Balcanică: Grecia, Ungaria, România, Bulgaria și o răspândire mare în Polonia de sud până la Marea Neagră. Stârcul roșu clocește în colonii în întinderi mari de stufăriș, dar și în tufișuri. Hrană și-o caută principal în stufăriș. Datorită degetelor sale lungi
Stârcul roșu () [Corola-website/Science/334963_a_336292]
-
și una dintre metropolele sediu de debut al contrapropagandei ortodoxe. Într-un moment în care Biserica Catolică era în ofensivă pe mai multe fronturi misionare, atât în zona Carpaților sau sud-vestul Rusiei cât și la Dunărea de Jos și în Peninsula Balcanică, într-un teritoriu tot mai frecventat de negustorii și prelații catolici Vicina a devenit astfel în secolul al XIII-lea reședința unei mitropolii ortodoxe cu ierarhi greci dependentă de Patriarhia de la Constantinopol, mitropolie care a dăinuit până în preajma anului
Vicina (oraș) () [Corola-website/Science/335371_a_336700]
-
1313-1341) precum și în prima parte a domniei succesorului său Geanibek (1342- 1357, în perioada căruia s-a dezlănțuit un adevărat pogrom împotriva creștinilor), relațiile dintre Bizanț și Hoarda de Aur au devenit tensionate, culminând cu invazia declanșată de mongoli în interiorul Peninsulei Balcanice în 1342. Decăderea localității ar fi fost astfel determinată inițial de frecventele incursiuni ale tătarilor din nordul Mării Negre și ulterior de către ocuparea orașului de către aceștia în anii 1337-1338, precum și de ridicarea Chiliei. La scurtă vreme după ocuparea localității de către
Vicina (oraș) () [Corola-website/Science/335371_a_336700]
-
catolică din afara arcului carpatic. Aceasta s-a petrecut într-un moment în care Biserica Catolică era din nou în ofensivă pe mai multe fronturi misionare, atât în zona Carpaților sau sud-vestul Rusiei cât și la Dunărea de Jos și în Peninsula Balcanică, iar Patriarhia Ecumenică de la Niceea era interesată de contra-propaganda confesională într-un teritoriu tot mai frecventat de negustorii și prelații catolici. Atribuțiile noului scaun s-au întins în zona curburii Carpaților, cel puțin în partea de sud a Moldovei
Vicina (oraș) () [Corola-website/Science/335371_a_336700]
-
însumează compozițiile scrise caracteristice peninsulei Iberice în timpul ocupației arabe. Zona, cunoscută și ca Andaluzia sau al-Andalus, a luat contact cu islamul încă din anul 711, prin intermediul maurilor și a rămas sub dominație arabă până în 1492, anul Reconquistei. Apogeul literar (și nu numai) al acestui spațiu
Literatura hispano-arabă () [Corola-website/Science/335397_a_336726]
-
anul Reconquistei. Apogeul literar (și nu numai) al acestui spațiu s-a înregistrat în perioada califatului ommeyad de la Cordoba. Primele poeme arabe au pătruns în al-Andalus odată cu negustorii de caravane. Promotorul a fost Ibn al-Șimma, care, la sosirea sa în peninsula Iberică, în secolul VIII, a introdus "qașīdele", implicit tematica beduină. Aceasta a fost îndrăgită de însuși ‘Abd al-Raḥmăn I, poetul imigrant întemeietor al califatului de la Cordoba, însă descrierile deșertului, cămilelor și caravanelor au supraviețuit până în secolul IX, când așa-numita
Literatura hispano-arabă () [Corola-website/Science/335397_a_336726]
-
această temă. Cât despre estul Andaluziei, acesta a fost acaparat de una dintre cele mai notabile personalități literare - Ibn Ḫafăğa (1058-1139) din Alzira, care, datorită afinității pentru poezia de tip "rawḍiyya", a fost supranumit „poetul grădinar”. Secolul XII a surprins peninsula Iberică în fața unei noi invazii nord-africane - cea a almohazilor. Vocea feminină, asociată inițial cu poete precum prințesa Wallada, iubita lui Ibn Zaydūn, s-a făcut din ce în ce mai auzită. Ḥafșa al-Rakūniyya (1135-1191) din Granada, cea mai prolifică poetă a veacului, a dat
Literatura hispano-arabă () [Corola-website/Science/335397_a_336726]
-
beneficiat din plin de poezia ornamentală a fost Alhambra. Textul epistolar - "risălat", alături de genul literar cunoscut drept "maqăma" - proză rimată, cu inserții poetice, au fost două forme de așa-numită „proză ornată”, originare din Orient și preluate ulterior și în peninsula Iberică. La mijlocul secolului IX, Abū al-Ğusr al-Riyăḍī a introdus stilul epistolar în al-Andalus, iar trei veacuri mai târziu "maqăma" era abordată în același spațiu de Abū al-Ḥağğăğ al-Quda‘ī. Referitor la epistolă, s-a remarcat că ea a evoluat și
Literatura hispano-arabă () [Corola-website/Science/335397_a_336726]
-
spațiul arab, aceasta a fost și pe placul autorilor andaluzi precum Ibn Ğubayr, care își descriau astfel călătoriile spre Orient. În ceea ce privește istoriografia, Ibn Ḫaldūn a fost, fără echivoc, cel mai sonor nume în domeniu. Deși nu s-a născut în peninsula Iberică, provenea dintr-o familie din al-Andalus, astfel încât opera sa cea mai proeminentă - "Introducere" ("al-Muqqadima"), poate fi asociată cu literatura andaluză. În "Introducere", „părintele sociologiei și istoriografiei”, cum este supranumit, descrie științele, precum și aspecte precum tribalismul, meșteșugurile sau diferite arte
Literatura hispano-arabă () [Corola-website/Science/335397_a_336726]
-
apariția islamului, "adab"-ul s-a încetățenit ca fiind tot un set de norme etice și morale, însă respectate în vederea achiziției supremului model cultural arab. Conceptul de "adab", originar din Orient și inventat de Ibn al- Muqaffa‘, a pătruns în peninsula Iberică sub diverse forme. Ibn Ḥazm, de pildă, a compus un tratat de morală intitulat " Caracterele și purtările în lecuirea sufletelor" ("Al-aḫlăq wa-l-siyăr fī mudăwat al-nufūs"), dar și o carte de "adab" care combina proza și poezia - "Colierul porumbiței". Cu privire la
Literatura hispano-arabă () [Corola-website/Science/335397_a_336726]
-
Procesul-verbal încheiat cu aceasta ocazie a conținut următoarele Reprezentanți Comitetului au fost trimiși pentru a susține aceste deziderate la Washington, Londra și Paris. Guvernul italian a recunoscut ulterior acest Comitet, ca fiind singurul reprezentant al prizonierilor de naționalitate română din Peninsulă. Primii zece ofițeri (printre care s-au aflat locotenentul Emilian Piso și sublocotenenții Cotuțiu Emil, Hosu Romulus, Vancea Victor) au fost trimiși pe front la 4 iunie 1918, chiar înainte de Bătălia de la Piave, fiind atașați Serviciului de informații al Armatei
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
luna iulie trei companii române (cu un total de 13 ofițeri și 830 de militari) cunoscute sub denumirea de „Alpini” (vânători de munte). Aceste trei companii au fost singurele unități de români care au participat la luptele de pe frontul din Peninsulă.: La 2 iulie 1918 bazându-se pe efectul concret al participării primelor unități de voluntari la victoriile trupelor italiene, un memoriu care solicita urgentarea Legiunii ca unitate de sine stătătoare, a fost remis de către "Comitetul de acțiune" președintelui Consiliului de
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
de sine stătătoare, a fost remis de către "Comitetul de acțiune" președintelui Consiliului de Miniștri al Italiei. Semnale similare au venit și dinspre Legația Italiei din România, iar la 18 august guvernul României a intervenit în același sens pe lângă autoritățile din Peninsulă. O serie de contradicții care au avut ca sursă participarea în cadrul viitoarei Legiuni și a unor români din Regat, au determinat manifestarea unor disensiuni semnificative în rândul reprezentanților emigrației și ai Guvernului României din Franța și Italia, în cursul lunilor
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
de la aceasta a românilor din Regat. Pe 15 octombrie 1918, în urma aprobării ministrului de război Zupelli, guvernul italian a emis decretul oficial de înființare a unei Legiuni românești (în ), care să lupte alături de trupele italiene pe teatrul de război din peninsulă. În funcția de comandant al Legiunii a fost numit generalul de brigadă cavaler Luciano Ferigo, care fusese în timpul războiului atașat militar al Italiei în România și era căsătorit cu o româncă. Militarilor înrolați în Legiunea Română, organizați în trei regimente
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
vasul „Nippon”. În luna martie 1919, Legiunea a fost reorganizată în patru batalioane de marș (19, 20, 21, 22), care au existat în Italia până la data de 31 august 1919, când au fost desființate. Astfel, Regimentul 3 „Crișan” a părăsit peninsula în aprilie 1919, iar ultimul transport semnificativ de trupe (1800 persoane) a părăsit Taranto la 19 mai 1919, fiind îmbarcat tot pe „Nippon”. Mici detașamente au rămas în Italia până la sfârșitul anului 1919, ultimii soldați ai acestora plecând în decembrie
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
care fuseseră încadrate, instruite și însoțite pe drumul de întoarcere de ofițeri italieni, să participe la paradă împreună cu aceștia. Oficialii români nu au fost însă de acord, afirmând că italienii ar fi trebuit să rămână în acasă la ei în Peninsulă, dat fiind pericolul unor confruntări cu formațiuni bloșevice și iredentiste maghiare. Poziția adoptată de români a fost rău primită de ministrul italian de război Cavaglia, ceea ceea ce l-a determinat pe Primul Ministru Orlando să concluzioneze succint că „"beneficiile nu
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
Israel, localizat în deșert, în sudul țării, la circa 60 km nord de orașul Eilat. El este al doilea aeroport internațional al Israelului. Ovda a fost construit inițial că aeroport militar în anul 1980 ca urmare a retragerii Israelului din peninsulă Sinai conform clauzelor tratatului de pace dintre Israel și Egipt, cănd aviația militară israeliană necesită aerodromuri alternative celor din bazele sale din Sinai. În zilele noastre aeroportul deservește ca destinație a multor zboruri comerciale spre portul Eilat, mai ales pentru
Aeroportul Ovda () [Corola-website/Science/335491_a_336820]
-
în care se studia astronomia, gramatica, medicina, filosofia, dialectica și retorica. Studenții se organizau în grupuri cunoscute sub numele de „națiuni”, care reflectau originea lor geografică și etnică. La rândul lor, „națiunile” formau două mari grupări: "Natio Citramontana" (studenții din peninsula italică) și "Natio Ultramontana" (studenții veniți din țările situate dincolo de Alpi, străinii). În secolele XV - XVIII, când Padova se afla sub dominația Republicii Venețiene, universitatea a devenit renumită în întreaga lume pentru studiile și cercetările ce se efectuau aici, în
Universitatea din Padova () [Corola-website/Science/335530_a_336859]
-
al-Mu’min al-Gumi între anii 1130 și 1163, când acesta a murit; almohazii i-au învins pe almoravizi, extinzându-și aria de influență peste tot Magrebul. Andaluzia a avut aceeași soartă sub dinastia almoravidă ca și Africa. Almohazii au dominat peninsula Iberică până în 1212 atunci când Muhammad III “al-Nasir” (1199-1214) a fost învins în bătălia de la Las Navas de Tolosa din Sierra Morena de o alianță a prinților creștini din Aragon, Navarre și Portugalia. Aproape toate puterile maure din peninsula Iberică s-
Dinastia Almohadă () [Corola-website/Science/331939_a_333268]
-
au dominat peninsula Iberică până în 1212 atunci când Muhammad III “al-Nasir” (1199-1214) a fost învins în bătălia de la Las Navas de Tolosa din Sierra Morena de o alianță a prinților creștini din Aragon, Navarre și Portugalia. Aproape toate puterile maure din peninsula Iberică s-au pierdut, inclusiv orașele Cordoba și Sevillia care vor fi câștigate de creștini în 1236 și 1248. Almohazii au continuat să domine Africa până când pierderea de teritorii datorată revoltei triburilor și a districtelor a înlesnit ridicarea la putere
Dinastia Almohadă () [Corola-website/Science/331939_a_333268]
-
era un om desăvârșit care scria într-o arabă curată și îl proteja pe filozoful Averroes. Titlul de “al-Mansur”, “Învingătorul” a fost câștigat în urma bătăliei câștigate în fața lui Alfonso VIII al Castiliei, în bătălia de la Alarcos (1195) Statele creștine din peninsula Iberică deveneau din ce în ce mai bine organizate pentru a mai putea fi stăpânite de musulmani, iar almohazii nu au făcut nicio mișcare împotriva acestora, În 1212, califul almohad, Muhammad al-Nasir (1199-1214), succesorul lui al-Mansur, după o avansare de succes spre nord, va
Dinastia Almohadă () [Corola-website/Science/331939_a_333268]
-
nabi, al-Dhuhali, al-Bukhari, Ibn Ma'in, Yahya ibn Yahya al-Nishaburi al-Tamimi. Printre elevii săi se numără al-Irmidhi, Ibn Abi Hătim al-Azi și Ibn Khuzaymah, fiecare dintre ei fiind autori de lucrări Hadis. După mai multe călătorii de studii în întreaga Peninsula Arabica, Egipt, Irak și Siria, el s-a stabilit în orașul său natal, Nishapur, unde l-a întâlnit prima dată pe Bukhari, cu care va avea o prietenie trainica până la moarte. Savantul Ibn Ishaq Sunni Rahwayh fost primul care a
Muslim ibn al-Hajjaj () [Corola-website/Science/331940_a_333269]