5,338 matches
-
acuzativ nu se formează de la nominativ + un sufix cazual, ci se folosesc desinențele cazuale, la care se adaugă sufixele posesive pentru obiectul posedat. Exemplu: "én" „eu”, "nálam" „la mine”, "velem" „cu mine” etc. Spre deosebire de limba română, în maghiară există numai pronume posesive, nu și adjective pronominale posesive. Funcția acestora este îndeplinită de sufixe care se adaugă la obiectul posedat. Verbe auxiliare sunt considerate a fi nu numai cele care formează timpuri verbale compuse, ci și cele aspectuale, modale și pragmatice. Tot
Limba maghiară () [Corola-website/Science/297059_a_298388]
-
instrumentală, de atribuire și comparativă), completivă permanentă, subordonate cu conținut semantic special (consecutivă, condițională, concesivă și comparativă) și subordonată atributivă. O caracteristică a subordonatelor în maghiară este că de cele mai multe ori ele au în principală un antecedent exprimat printr-un pronume, iar subordonata întregește antecedentul. Lexicul limbii maghiare este format în proporție de 8% din cuvinte moștenite, 7% cuvinte împrumutate, 80% cuvinte formate pe teren propriu și 5% cuvinte de origine necunoscută. Cele mai multe împrumuturi sunt de origine slavă (27%), urmate de
Limba maghiară () [Corola-website/Science/297059_a_298388]
-
standard ale limbii spaniole diferă de cele ale altor țări. Spaniola-argentiniană este cunoscută pentru tendința sa de "yeísmo": grupul „ll” și sunetul „y" - echivalente cu „i”, sună mai mult ca și „j”. O altă diferență față de spaniola clasică este utilizarea pronumelui la persoana a doua plural "vos" si pentru persoana a doua singular "tu"(exp: "vos hablás," în loc de "tú hablas"). Vocabularul argentinian include, de asemenea, regionalisme, argouri, dar și cuvinte împrumutate din alte limbi (de exemplu: engleza). Din punct de vedere
Argentina () [Corola-website/Science/298072_a_299401]
-
cunoscute (cum ar fi clasele "i" și "u") au folosit terminațiile de la o singură declinație vocalică pentru toate genurile, și au existat și alte clase bazate pe alte declinații. Un set relativ diferit de terminații „pronominale” au fost folosite pentru pronume, determinanți și cuvinte cu semantică asociată (de exemplu, „tot”, „doar”) O inovație importantă în limba proto-germanică a fost dezvoltarea a două seturi separate de terminații adjectivale, a origine corespondente unei deosebiri dintre semanticul indefinit („un om”) și semanticul definit („omul
Limbi germanice () [Corola-website/Science/296679_a_298008]
-
cu terminație "n". La început, ambele tipuri de adjective au putut fi folosite, dar deja din timpul proto-germanicii a evoluat un model în care adjectivele definite trebuiau să fie însoțite de un determinant cu semantică definită (de exemplu, articol definit, pronume demonstrativ, pronume posesiv), în timp ce adjectivele indefinite erau utilizate în alte circumstanțe (fie însoțit de un cuvânt cu semantică indefinită ca „a”, „one” sau „some”, sau neînsoțit). În secolul al XIX-lea, cele două tipuri de adjective - indefinite și definite - erau
Limbi germanice () [Corola-website/Science/296679_a_298008]
-
n". La început, ambele tipuri de adjective au putut fi folosite, dar deja din timpul proto-germanicii a evoluat un model în care adjectivele definite trebuiau să fie însoțite de un determinant cu semantică definită (de exemplu, articol definit, pronume demonstrativ, pronume posesiv), în timp ce adjectivele indefinite erau utilizate în alte circumstanțe (fie însoțit de un cuvânt cu semantică indefinită ca „a”, „one” sau „some”, sau neînsoțit). În secolul al XIX-lea, cele două tipuri de adjective - indefinite și definite - erau de asemenea
Limbi germanice () [Corola-website/Science/296679_a_298008]
-
și numeralul, atunci când este folosit ca determinant. Doar funcția articolului partitiv este îndeplinită prin alte procedee în română. Altă deosebire între determinanți în cele două limbi este că adjectivele pronominale posesive și demonstrative franceze au forme cu totul deosebite de pronumele corespunzătoare. Aproape toate părțile de vorbire nominale din franceză se regăsesc și în română. Este vorba de substantiv, de adjectivul calificativ, de numeral în general și de pronume: personal, posesiv, demonstrativ, interogativ, relativ și nehotărât. Doar pronumele adverbial nu are
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
adjectivele pronominale posesive și demonstrative franceze au forme cu totul deosebite de pronumele corespunzătoare. Aproape toate părțile de vorbire nominale din franceză se regăsesc și în română. Este vorba de substantiv, de adjectivul calificativ, de numeral în general și de pronume: personal, posesiv, demonstrativ, interogativ, relativ și nehotărât. Doar pronumele adverbial nu are corespondent exact în română. Ca în limbile romanice în general, majoritatea cuvintelor din aceste categorii gramaticale se caracterizează prin gen gramatical (masculin și feminin), precum și prin număr (singular
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
totul deosebite de pronumele corespunzătoare. Aproape toate părțile de vorbire nominale din franceză se regăsesc și în română. Este vorba de substantiv, de adjectivul calificativ, de numeral în general și de pronume: personal, posesiv, demonstrativ, interogativ, relativ și nehotărât. Doar pronumele adverbial nu are corespondent exact în română. Ca în limbile romanice în general, majoritatea cuvintelor din aceste categorii gramaticale se caracterizează prin gen gramatical (masculin și feminin), precum și prin număr (singular și plural), deși aceste trăsături nu sunt totdeauna reprezentate
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
dar este totdeauna marcat în scris. Genul majorității substantivelor și al unor adjective nu este indicat de forma cuvintelor, dar în general se poate deduce din forma celor cu care se acordă, deși de multe ori numai în scris. Unele pronume sunt invariabile și genul lor este indicat numai de acordul cu alte cuvinte (de exemplu pronumele personale de persoana a II-a), altele sunt neutre, anume cele care se referă la o propoziție sau la un verb la infinitiv (de
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
de forma cuvintelor, dar în general se poate deduce din forma celor cu care se acordă, deși de multe ori numai în scris. Unele pronume sunt invariabile și genul lor este indicat numai de acordul cu alte cuvinte (de exemplu pronumele personale de persoana a II-a), altele sunt neutre, anume cele care se referă la o propoziție sau la un verb la infinitiv (de exemplu pronumele demonstrativ "cela" „aceasta”). Franceza modernă, ca și celelalte limbi romanice, în afară de română, nu cunoaște
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
invariabile și genul lor este indicat numai de acordul cu alte cuvinte (de exemplu pronumele personale de persoana a II-a), altele sunt neutre, anume cele care se referă la o propoziție sau la un verb la infinitiv (de exemplu pronumele demonstrativ "cela" „aceasta”). Franceza modernă, ca și celelalte limbi romanice, în afară de română, nu cunoaște declinarea, ci doar câteva vestigii ale ei în domeniul pronumelui personal. Verbul francez exprimă aceleași categorii gramaticale ca și cel din română, adică diateza, modul, timpul
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
anume cele care se referă la o propoziție sau la un verb la infinitiv (de exemplu pronumele demonstrativ "cela" „aceasta”). Franceza modernă, ca și celelalte limbi romanice, în afară de română, nu cunoaște declinarea, ci doar câteva vestigii ale ei în domeniul pronumelui personal. Verbul francez exprimă aceleași categorii gramaticale ca și cel din română, adică diateza, modul, timpul, persoana și genul (masculin și feminin), acesta fiind limitat la modul participiu. O diferență importantă între cele două limbi este că în franceză formele
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
deci la patru persoane verbul sună la fel. De aceea, morfemul persoanei a devenit în mare măsură subiectul exprimat prin alt cuvânt. Ca urmare, verbul apare numai pe lângă un asemenea cuvânt. La persoana a treia acesta este un substantiv, un pronume sau, mai rar, un verb la infinitiv, iar la persoanele I și a II-a, un pronume personal. Singura excepție este cea a modului imperativ, la care pronumele se folosește numai pentru scoaterea în evidență a persoanei. Părțile de vorbire
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
subiectul exprimat prin alt cuvânt. Ca urmare, verbul apare numai pe lângă un asemenea cuvânt. La persoana a treia acesta este un substantiv, un pronume sau, mai rar, un verb la infinitiv, iar la persoanele I și a II-a, un pronume personal. Singura excepție este cea a modului imperativ, la care pronumele se folosește numai pentru scoaterea în evidență a persoanei. Părțile de vorbire neflexibile din limba franceză sunt aceleași ca cele din română. Adverbul are funcție sintactică, iar prepoziția și
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
un asemenea cuvânt. La persoana a treia acesta este un substantiv, un pronume sau, mai rar, un verb la infinitiv, iar la persoanele I și a II-a, un pronume personal. Singura excepție este cea a modului imperativ, la care pronumele se folosește numai pentru scoaterea în evidență a persoanei. Părțile de vorbire neflexibile din limba franceză sunt aceleași ca cele din română. Adverbul are funcție sintactică, iar prepoziția și conjuncția sunt cuvinte gramaticale. Interjecția nu are funcție gramaticală în propoziție
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
română, în franceză sunt rare adjectivele folosite cu aceeași formă și ca adverbe. În schimb sunt foarte frecvente adverbele, mai ales de mod, derivate din adjective. În franceză, toate atributele substantivale și pronominale, precum și toate complementele exprimate prin substantiv sau pronume accentuat sunt formate cu prepoziții, înlocuind complet declinarea. Conjuncțiile și locuțiunile conjuncționale subordonatoare sunt asociate cu un anumit mod verbal la care se folosește predicatul propoziției subordonate circumstanțiale. Pentru limba franceză este caracteristic faptul că în grupul substantival poate fi
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
o variabilitate de utilizare a accentului, ce poate fi numită în chip elegant, accentuare „neobișnuită”. O altă deosebire între latină și limbile romanice, cu excepția românei, este faptul că acestea și-au pierdut terminațiile cazuale ale majorității cuvintelor (excepție fac unele pronume). Româna este încă echipată cu mai multe cazuri (deși unele, cum ar fi ablativul, nu mai sunt reprezentate). De remarcat sunt cazurile substantivelor, ce se regăsesc nuanțat în limba germană (patru cazuri în limba germană, cinci în limba română), care
Limba latină () [Corola-website/Science/296747_a_298076]
-
persoana I plural exclusivă). De asemenea, vorbitorul poate asocia destinatarul cu încă unul sau mai mulți destinatari, eventual și cu una sau mai multe persoane absente, rezultând persoana a II-a plural. Categoria persoanei este caracteristică în primul rând verbului, pronumelui personal și pronumelui posesiv, manifestându-se solidar și simultan cu categoria numărului. În unele limbi privește și alte părți de vorbire. De exemplu în limba maghiară este proprie și substantivului care exprimă un obiect posedat, precum și postpoziției. Persoana reală nu
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]
-
exclusivă). De asemenea, vorbitorul poate asocia destinatarul cu încă unul sau mai mulți destinatari, eventual și cu una sau mai multe persoane absente, rezultând persoana a II-a plural. Categoria persoanei este caracteristică în primul rând verbului, pronumelui personal și pronumelui posesiv, manifestându-se solidar și simultan cu categoria numărului. În unele limbi privește și alte părți de vorbire. De exemplu în limba maghiară este proprie și substantivului care exprimă un obiect posedat, precum și postpoziției. Persoana reală nu coincide totdeauna cu
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]
-
limbi. În unele limbi, ca româna, franceza sau limbile slave, și în comunicarea politicoasă se folosește persoana a II-a, diferența față de comunicarea nepoliticoasă fiind numai utilizarea pluralului și către o singură persoană, uneori, ca în română, recurgându-se la pronume personale specifice. În alte limbi însă se utilizează persoana a III-a singular către o singură persoană și a III-a plural către mai multe, marcate atât la verb, cât și la pronumele personal, acesta putând avea o formă specifică
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]
-
uneori, ca în română, recurgându-se la pronume personale specifice. În alte limbi însă se utilizează persoana a III-a singular către o singură persoană și a III-a plural către mai multe, marcate atât la verb, cât și la pronumele personal, acesta putând avea o formă specifică. Exemple: În diferite limbi, subiectul nedeterminat sau general se exprimă la diferite persoane, uneori la mai multe în aceeași limbă. În română se poate exprima cu verb la persoana a III-a singular
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]
-
o formă specifică. Exemple: În diferite limbi, subiectul nedeterminat sau general se exprimă la diferite persoane, uneori la mai multe în aceeași limbă. În română se poate exprima cu verb la persoana a III-a singular, cu subiect exprimat prin pronume nehotărât (Oricine trecea pe drum...") sau fără subiect exprimat prin cuvânt aparte. În al doilea caz, verbul poate fi cu sau fără pronumele reflexiv "se" ("Aici se doarme bine", Sună de ieșire"), ori la plural fără pronumele "se": Au adus
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]
-
În română se poate exprima cu verb la persoana a III-a singular, cu subiect exprimat prin pronume nehotărât (Oricine trecea pe drum...") sau fără subiect exprimat prin cuvânt aparte. În al doilea caz, verbul poate fi cu sau fără pronumele reflexiv "se" ("Aici se doarme bine", Sună de ieșire"), ori la plural fără pronumele "se": Au adus marfă". Se mai exprimă și la persoana a II-a singular ("Cum îți vei așterne, așa vei dormi) sau la persoana I plural
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]
-
subiect exprimat prin pronume nehotărât (Oricine trecea pe drum...") sau fără subiect exprimat prin cuvânt aparte. În al doilea caz, verbul poate fi cu sau fără pronumele reflexiv "se" ("Aici se doarme bine", Sună de ieșire"), ori la plural fără pronumele "se": Au adus marfă". Se mai exprimă și la persoana a II-a singular ("Cum îți vei așterne, așa vei dormi) sau la persoana I plural: "Nu trăim ca să mâncăm, ci mâncăm ca să trăim". În limba franceză, subiectul este totdeauna
Persoană (gramatică) () [Corola-website/Science/317546_a_318875]