8,590 matches
-
numai o mică-nfățișare, ca o ploaie, a lui Enion Să fie lîngă tine, Groază iubita; lasă-mă încă să rămîn, și-apoi plinește Dreapta-ți judecată-asupră-mi; dar lasă-mă să-ți aud glasul. De-a ta mînie alungata, eu rătăcesc precum un nour în adîncul Unde nicicînd pînă acum Ființă n-a intrat; și viața-ntreagă pierzîndu-mi-o acolo 190 Mă reîntorc tot mai slăbită; să nu mă mistui întru totul În marea ta mînie; deși păcătuit-am, desi m-am
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Mistuind totul, pînă la capăt mistuind. Sfîrșitu-s-au Iubirea și Speranța". 205 Fiindcă-n clipa-aceasta din Enion nimic nu mai rămase în groaznicul văzduh, Doar un glas veșnic jeluindu-se-n Stihii. Acolo unde Enion, oarbă și de ani încovoiata, rătăcea, Ahania rătăcește-acum: Ea rătăcește pe Veci temîndu-se că nu cumva să cadă în nedeslușire 118, Căci luminoșii-i ochi privesc Abisul. Și uneori un somn ușor 210 Pleoapele-i închide; atunci cade; atuncea tresărind, înfricoșata se trezește, Si rătăcește-n
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
capăt mistuind. Sfîrșitu-s-au Iubirea și Speranța". 205 Fiindcă-n clipa-aceasta din Enion nimic nu mai rămase în groaznicul văzduh, Doar un glas veșnic jeluindu-se-n Stihii. Acolo unde Enion, oarbă și de ani încovoiata, rătăcea, Ahania rătăcește-acum: Ea rătăcește pe Veci temîndu-se că nu cumva să cadă în nedeslușire 118, Căci luminoșii-i ochi privesc Abisul. Și uneori un somn ușor 210 Pleoapele-i închide; atunci cade; atuncea tresărind, înfricoșata se trezește, Si rătăcește-n jur neadormita, respinsă la
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
încovoiata, rătăcea, Ahania rătăcește-acum: Ea rătăcește pe Veci temîndu-se că nu cumva să cadă în nedeslușire 118, Căci luminoșii-i ochi privesc Abisul. Și uneori un somn ușor 210 Pleoapele-i închide; atunci cade; atuncea tresărind, înfricoșata se trezește, Si rătăcește-n jur neadormita, respinsă la hotarul Neființei 119. Sfîrșitul Nopții a Treia VALA Noaptea a Patra 120 Dar Tharmas pluti pe negura Abisului; glasul lui Tharmas bubui Peste potopul ce-și umflă apele; văzu pe Los și Enitharmon cum se
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
încîntătoare Enion! Cum este-aceasta? Toată nădejdea mea s-a dus! în veci pierdută! 10 Precum un Vultur flămînzit și Orb, răcnind în vasta-ntindere, Neîncetate lacrimi îmi sînt acuma hrană, neîncetate lacrimi și mînie. Fără de moarte-n veci acuma rătăcesc uitare căutînd În valuri ale disperării: zadarnic; fiindcă dedesubt de mă scufund, Înăbușindu-mă trăiesc: De-s făcut țăndări de pe-o stîncă nalta, 15 Mă reîncheg în nesfîrșită suferință; de nu m-aș fi sculat nicicînd Din somnul rece
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
oceane, rece-adormit al buruienilor și scoicilor, Chipul tău Veșnic nicicînd nu se reînnoi-va, te biruie-ndoiala-mi. Și totuși, măcar că-s miniat, Dumnezeu peste totul, din Viața mea O parte, Care în cîmpurile Veșnice cu ale mele turme mîngîiata rătăcea-n Amiază și capu-n vremea nopții și-l așeza pe istovitu-mi sîn, 140 S-a dezbinat. Pierit-a, ca Luváh și Vala. O, de ce te-a înrobit mîrșava rîvna, Urizen, Prințe al Luminii? Și pe tine, O, Lúvah
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
odátă bucuria-i cea mai luminoasă. Căci Urizen privi grozăvniciile Abisului cînd rătăcit-a printre Spiritele ruinate, cîndva copiii săi și-ai lui Luváh copii. Speriate de propriul lor suspin, ce pare-a zgudui noianul, 90 Fără de Țel și Abătute rătăcesc, în a lor inima un soare, o înfricoșătoare luna, Un Univers de-nvăpăiate constelații-n creier Și un pămînt de-nfrigurată suferință sub a' lor picioare, și-n jurul pîntecelor Ape sau vijelii sau nori sau fulgere-amenințătoare și groaznice urgii. Dincolo de ale
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
ale mormîntului tărîmuri, nimeni întunecatul seamăn nu-și cunoaște Deși se-mpărtășește dintr-ale lui îngrozitoare chinuri și înapoi i-întoarce suferință, Zvîcnetul, durerea, spasmul, în chinuri ce sufletul îl răscolesc. 100 [Nu astfel ferecat, Prințul Luminii-acum întunecatu-s-a, rătăcind printre Spiritele Ruinate, cîndva Copiii lui și-ai lui Luváh Copii: Căci Urizen privit-a grozăviile Abisului, rătăcind...] Năprasnicele siluete și priveliști ale chinului în temnițe ce ard și-n Lanțuri de fier roșu-ncins; unele cununi de șerpi aveau
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
înapoi i-întoarce suferință, Zvîcnetul, durerea, spasmul, în chinuri ce sufletul îl răscolesc. 100 [Nu astfel ferecat, Prințul Luminii-acum întunecatu-s-a, rătăcind printre Spiritele Ruinate, cîndva Copiii lui și-ai lui Luváh Copii: Căci Urizen privit-a grozăviile Abisului, rătăcind...] Năprasnicele siluete și priveliști ale chinului în temnițe ce ard și-n Lanțuri de fier roșu-ncins; unele cununi de șerpi aveau, iar altele 105 Iezme-ncolăcindu-se în jurul sînului; altele pe paturi de pucioasa stau zăcînd, Pe roți și
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
sau înzeuate-n coji de fier, sau de arama, Ori de aur; un chin scînteietor ce strălucește, șúieră cu veșnică durere; Altele162-aveau coloane de văpaie ori de apă, întinse-n înălțime, Și uneori în lung, iar alteori strîngîndu-se-ntr-un glob, zadarnic rătăcind căutînd tihna. Glasu-i pentru ele era doar tunet dezarticulat, căci surde 125 Le erau Urechile și grele, și ochii, nările închise le erau. Stătea ades lîngă o victimă care urlă și Întreba Mîngîietor sau Furios; nimeni nu-i răspundea, ci
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Mă rînduiesc din nou, în oase încolțind și-n carne și în sînge, 225 Și sînt regenerat, pentru-a cădea sau a urca după voința, sau pentru a rămîne Un truditor al vremurilor, o crîncena nemulțumire, o vie suferință Zadarnic rătăcind. Aici piciorul îmi voi pune și-aici voi reclădi. Aicea Munții de Arama 172 promit să aibă multă bogăție în groaznicii rărunchi". Așa începu el să facă din aur și argint și fier 230 Și-aramă, vaste instrumente de măsurat
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Urizen îi plînse, o egoistă plîngere, Pîna ce-o dalba pînză 175 recile-i mădulare le-acoperi din cap pînă-n picioare, 240 Par alb că neaua îl acoperi în plete-ngrozitoare că de fulgi Peste-ale sale mădulare revărsîndu-se; semeț el rătăcea plîngînd, În straiele bătrînei demnități, cu îndîrjire hotărît, Călătorind prin întuneric; și-oriîncotro ar fi călătorit o înspăimîntătoare Pînză Îi urma, ca Pînză de Paianjen, crepusculara, rece, 245 Toată vibrînd dintr-un Vîrtej în Altul, trasă afară din mantia-i
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
suferință, încît se-nfiorară pleoapele, Slăbite și Mai Slăbite sferele lor ce se-ntindeau acuma începură să se strîngă; Năprasnice dureri din creier izbucniră și un universal țipat Prin Hăuri răzbătu sfîșiind pînză, chin peste chin. 260 Astfel Urizen trist rătăcea prin multe-ngrozitoare căi Ducînd război cu iezme-ale adîncurilor în groaznica-i peregrinare, Pînă cînd, luminosu-i par acum fiind în neaua răsfirat, pielea i se usca sfrijita, Și Patru Peșteri prinsu-și-au temeliile în rădăcini în jos, nainte împingînd Metalul, stîncă
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Globu-i se-ntunecắ împurpurîndu-se cu cețuri, și toată înaintea caii sale, Pasînd peste îngustă vale, Umbră lui Urthona Vastă năluca se ivi, care-n picioarele cu șolzi de fier Călcat-a stîncile-ntărite în așteptarea necunoscutului rătăcitor 300 Pe care il văzuse rătăcind prin lumea să de jos cînd încă era departe foarte, Si privi iutea să apropiere; strîns întunecat stătea Spectrul. Lîngă el Tharmas se opri din zbor și aspru sfidător statu, Vorbind cu Spectrul ce se veselea de-a lungul văii
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
plîng și rîd Hoitarii Vulturi, agrăind: 45 "Acum noaptea Măcelului se-aprópie, acuma carnea Regilor și-a Prinților Cei în palate răzgîiați fie-ne de hrană, sîngele Căpeteniilor nutrit Cu poftă și ucidere fie-ne de băutură; Corbul cel beat va rătăci Printre cei omorîți noaptea întreaga, și își va bate joc de cei răniți care vor geme-n cîmp". Tharmas rîse-nfuriat printre Flamurile-nveșmîntate-n sînge, 50 Strigînd: "Așa precum voiesc voi dezbina Noroadele, dezbinînd Neamul: zadarnic se unesc, le răzleți-voi. Dar
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
și spațiului, 185 Astfel născînd vastă familie, uimitoare-n frumusețe și iubire, Si arătatu-s-au chip femeiesc Universal 248 zidit Din cei care în Ulro erau morți, din spectrele morților. Și Enitharmon dădu Femeii nume, Ierusalim cea sfîntă. Și rătăcind văzu pe Mielul Domnului în Valul lui Ierusalim; 190 Divină Viziune văzută-n tainicul străfund Al sînului frumoasei Ierusalim într-o văpaie gíngaș strălucind. Apoi cîntară fiii Raiului în jurul Mielului lui Dumnezeu, si ziseră, "Slavă, Slavă, Slavă sfîntului Miel al
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
dezbinate se cheamă Fiicele-Amalecului, Canaanului și Moab-ului, înlănțuind de stînci Victimele lor, si cu junghére chinuindu-le, cîntînd scăldate-n lacrimi Deasupra victimelor lor. Ascultați cîntecul Femeilor Amalecului: 295 "O, biată făptura omenească! O, biet copil al suferinței! De ce să rătăcești departe tu de Tirța? de ce să mă silești cătușe să iți pun? Dacă mă părăsești, mă mistui-voi peste stînci. Aceste fibre ale ochilor care obișnuiau să-ți rătăcească-n depărtate ceruri, Pe mine-abandonîndu-mă, jos le-am legat c-un
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
O, biată făptura omenească! O, biet copil al suferinței! De ce să rătăcești departe tu de Tirța? de ce să mă silești cătușe să iți pun? Dacă mă părăsești, mă mistui-voi peste stînci. Aceste fibre ale ochilor care obișnuiau să-ți rătăcească-n depărtate ceruri, Pe mine-abandonîndu-mă, jos le-am legat c-un fier încins. 300 Aceste nări ce se-Întindeau cu desfătare-n cerurile dimineții În jos le-am aplecat cu plumb topit în mugitoarele-mi cuptoare. Sufletul meu este șapte
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
se potoli-va-n pace. Dar daca încăpățînat cutezi aspra-mi porunca s-o refuzi, 145 Îți lua-voi sceptrul și coroană, și-mi rîndui-voi toate mădularele Cu aprigă asprime, si in nedeslușire te-arunca-voi, Unde nimic nu viețuiește 312, să rătăcești acolo; și dacă ostenit te-ntorci, Plîngînd la pragul Existenței, îmi oțeli-voi inima-mpotriva-ți În veci de veci, si nu te-oi mai primi nicicînd. 150 Veșnica-ți soarta va fi Știință cea cu chip de fiara care
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
și în pești, păsări, jivine, nori și ape, Tărîmul îndoielilor și-al umbrelor, al dulcilor iluzii, al ne-ntocmitelor speranțe. 380 Nu mai vedeau îngrozitorul vălmășag al universului în sfărîmare. Nu auzeau, nu vedeau, nu simțeau tot vălmășagu-ngrozitor, Căci după voie rătăceau, năuntru-nchiși, în sfericele simțuri. Și cei de pe-Așternuturi îi văzură, în visele lui Beula, Cum se-odihneau din vastul groaznic seceriș universal, 385 Luváh cel Nevăzut în nouri lucitori plutea peste al Valei cap, Și-astfél străvechea lor vîrstă de
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
meri. "O, să piei, tu, Soare! care nălțatu-m-ai spre a ma tulbură, 415 Care mi-ai dat o inimă să jinduiesc, si m-ai nălțat, fantasma ta, Să-ți simt căldură și să îți văd lumină și-aicea singură să rătăcesc, Fără speranță, dacă-s că iarbă și-astfel eu mă voi petrece". "Înalță-te, trîndave Suflet, de ce să șezi aici? de ce șezi jos și plîngi? Soarele de colo-mbătrîni-va și se va prăbuși, dar tu-nflori-vei veșnic. 420 Fructul va
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
ei se-ntoarse: 500 "Unde e oare glasul lui Dumnezeu care chematu-m-a din roua cea tăcută? Unde e Domnul Valei? te-ascunzi în crăpături de stîncă? De ce să te ascunzi de Vala, de sufletul care lăsat în părăsire rătăcește?" Ea înceta, si raze-n juru-i străluciră că slavă dimineții, Si se nalta afar' din rîu și își încinse de-aur cingătoarea. 505 Și-acum picioarele-i pășesc pe sînul cel de iarbă al țarinei Printre-ale sale turme, și ochii
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
gînduri negre adîncita, gemînd tare; asprele mari înmuguresc 357. De aur stînci se nalta din întinsul vast ... Și-acestfel glasul ei se auzi: "Slavă, plăcere și dulce bucurie născută Blîndei Veșnicii, închisă într-un chip ce-i întreit încîntător, Spre-a rătăci-n singurătate dulce, de fiecare adiere fermecata." Să te-ascund cu puterea-mi și ... 15 Și-acum te-ntuneci în prezența-mi; nicicînd de sub privirea-mi ... ¶6 Mielul Domnului statu în fața lui Urizen 358 În Entuthon Benithon, în umbre de
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
ordine universală în care natura nu mai poate produce forme superioare de actualizare a energiei; acest plan vizează omul ca universal, umanitatea, modelul absolut al umanului, care rămâne, nedezmințit, transcendența după care ne orientăm și în absența căreia ne-am rătăci față de însăși calea umană. Nu este vorba aici, cel puțin în mod direct, despre transcendența divină, ci despre idealul de umanitate, a cărui origine poate fi, totuși, Divinitatea: "ideea de Dumnezeu este principiul suprem care fundează ordinea universului și, dimpreună
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
de bandiți călare s-a năpustit asupra soldaților aruncând cu sticle incendiare în clădiri. Carlo îi va scoate lui Rolla lațul din jurul gâtului. Între timp sosește vestea că locuitorii înarmați ai orașului incendiat sunt pe urmele bandiților. Grupul de bandiți rătăcește prin pădure pentru a-și pregăti scăparea. Bandiții se întorc înfricoșați de faptul că au constatat că sunt înconjurați de urmăritori. Singura lor soluție pentru a ieși din această situație este să lupte pentru libertatea lor. Act III Tabloul 1
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]