5,117 matches
-
275. Mai mult, e de-a dreptul evident și scontat scopul pe care-l are în vedere poetul printr-o astfel de atitudine adulatorie: și anume să obțină iertarea de la înalta autoritate a momentului. "Iartă și suspendă loviturile îndreptățite ale răzbunării tale... Adu-mi alinare, redu-mi supliciul și dă-mi un loc de exil care să fie mai puțin îndepărtat decât cel al dușmanului scit." (v. 25-26) Și concluzionează: "[...] Ori eu mă amăgesc și mă las păcălit de dorința mea
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
după relegarea acestuia, i-a întors spatele, a căzut la rându-i în dizgrația lui Augustus 304. Dorim să subliniem în final un ultim element și anume atitudinea de sfidare la adresa destinatarului: dacă poetului nu îi rămâne nicio posibilitate de răzbunare, Pieridele îi vor da forțele și sulițele lor. Chiar dacă locuiesc în cel mai îndepărtat loc din lume, pe malurile Sciților, și sunt foarte aproape de ochii mei aștrii care se scaldă în Ocean, mesajele noastre vor străbate nenumărate popoare și obiectul
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Augustus chiar și în formularea sa negativă: "Nu trebuie să-l implori pe Termodonte (sau Terodamante, un rege de tristă faimă din Sciția, care avea pe post de gărzi lei hrăniți cu carne umană); nici pe crudul Atreus (care, din răzbunare împotriva fratelui Tieste, i-a ucis pe fiii acestuia Tantalus și Plistene, și a pregătit un prânz festiv cu carnea lor); nici Diomede (regele Traciei, care își punea caii să-i devoreze pe străinii care soseau în țara sa); ci
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
sugestii de vuiet cosmic, Heliade repetă unele sunete: „mai răpezi vîjÎiesc”, „să mai vază”, „ca flacăre În vortici”... , „vîrteje ascuțite”, „și șuieră vîlvoarea”, „deschide volborînd”, din nou „vîrteje de fum”, apoi: „tremură-n turbare”, „bubuiesc”, „lung urlă și răsurlă, vendictă, răzbunare”, „la ceruri greu hulesc” etc. Dinamismul căderii este exprimat mai ales plastic: „universul plesnește”, „abisul se despică”. Tartarul deschizîndu-se, Îngerii rebeli se afundă Într-un ocean de foc, Satan mai Întîi, fiind mai greu. Imaginea este remarcabilă: munți de foc
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
contrast de obicei cu cel dinainte, În așa fel Încît ele formează un cuplu de alb-negru. În Grui-Stnger sînt două imagini ale universului material: frenezia, monstruozitatea vegetală a Codrului fără viață și, apoi, singurătatea sterilă, mută a pămîntului blestemat. În Răzbunarea lui Statu-Palmă dăm, Întîi, peste un peisaj edenic: „CÎte lunci, păduri și codri de cîntări și de flori pline, CÎte paseri vii, măiestre, șoimi și pajuri năzdrăvane, Păuni mîndri, fulgi de sare, dulci minuni aeriene, CÎți lei, pardosi, căprioare, cerbi
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
zdraveni bolovani În rostogol Nu-ngrozesc ca uriașul ce s-arată crunt la lume, Cu fălci negre scrîșnitoare, cu ochi roși, cu peptul gol, El apare pe sub nouri ca un munte de turbare Ce amenință pămîntul să-l turtească-n răzbunare! Ca și dînsul, Strîmbă-Lemne, uragan de vijelie, Intră-n lunci, păduri și codri, ducînd viscol, ducînd larmă, Plopul nalt l-a lui suflare ca o creangă se mlădie, Ulmul cade, fagul crapă și stejarul gros se darmă. El pătrunde prin
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
strălucitoare, orgia, dorința de expansiune, de cealaltă parte: mînie reținută, simplitate, veșminte modeste, dialog În șoaptă... Acolo (În tabăra română): „misterul și tăcerea” pădurii, „flăcări triste”, lucirea, din cînd În cînd, a săbiilor, străfulgerarea ochilor mînioși, jurăminte („dor crunt de răzbunare”), un umor discret În dialog, „hieroglife sfinte” brăzdate pe brațele și pe piepturile luptătorilor. Aici: „mii și mii de focuri” vesele, „zgomotul orgiei”, fastul cortului regal, „duzini de candelabre”, sticle cu vinuri spaniole și calabre, un cerb de patru ani
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
scriitorului, care atribuie "omeniei" (și, subiacent, sentimentului morții) rolul de factor de echilibru, absolut necesar în elaborarea vieții active, deoarece împiedică "dezlănțuirea voinței de putere într-o formă pasională, de lipsă de obiectivitate, de micime sufletească, de ură și de răzbunare, de jalnică zădărnicie și de zbucium inutil sub glaucul ochi al neantului". "Omenia" constituie de fapt, pentru Lovinescu, virtutea supremă, singura care conferă criticului literar (discernătorului de valori) o indiscutabilă autoritate. Mai mult, "omenia" pare a fi văzută, aici, ca
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
fie insuficientă. Încă nu s-au tradus marile cărți - cu unele excepții, de astfel notabile. Prin urmare Divinitatea. Simbolul și semnificația ei vine să acopere o lacună majoră în acest sens. Al doilea argument vizează, din punctul meu de vedere, răzbunarea metafizicii și teologiei negate în această carte a lui Paul Diel. Deși dezavuate, metafizica și teologia sunt totuși prezente prin chiar strategii de interpretare ale autorului. Ele n-ar fi putut fi abandonate definitiv, nici chiar de un redutabil adversar
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
exprimarea era desăvârșită, perfectă, din moment ce Hermes era natură divină, iar Iisus natură divino - umană. Paul Diel era la rându-i preluat, ,,posedat" de această schemă metafizico-hermeneutică. E un fapt neconștientizat de psihoterapeutul francez, prin urmare îl putem pune pe seama unei răzbunări, a unui ,,complot" metafizico- teologico-hermeneutic. Diferența stă în aceea că lucrarea de față dublează simbolismul clasic, metafizic, cu unul psihologic. Schema hermeneutică a mijlocirii figurează în textul lui Diel ca un simbol ,,al intențiilor reale din sufletul uman". A unei
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
Partid și de poporul muncitor a lui Lazăr de la Rusca și Lazăr de la Rusca va fi cântat tot așa cum dumneata l-ai cântat. Eu te fericesc pentru acest Început visat și de mine și Încercat pe plan istoric În Vulturul răzbunării și În Chivără roșie. Dar câți eroi ai clasei muncitoare, căzuți la Lupeni, la Grivița, omorâți și putreziți prin Doftana și În atâtea și atâtea locuri și colțuri ale pământului țării noastre, n-au fost Încă pomeniți În stihurile poeților
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
autorul Nopților de Iunie nu urmărește destul de consecvent Înfățișarea acțiunii dușmănoase, viclene și Înverșunate a chiaburimii din satele noastre. Prezentând pe câțiva dintre chiaburi ca pe niște oameni dezumanizați, biologic sfârșiți, nu ne mai dă o imagine justă despre forța răzbunării, crimele de care sunt capabili reprezentanții acestei categorii sociale”. - Dan Costa. - Progrese În nuvelistica noastră cu temă țărănească. În: Almanahul Literar, Cluj, nr. 8, iul.: „Tot mai numeroase sunt nuvelele care știu folosi din plin studiul atent al realității, interdependența
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
se supun propriilor lor legi, pe care se grăbesc să le pună în scris, în latină: legi ale francilor salieni (legea salică) formulată în scris pe la 500, a ripuarilor, a burgunzilor, a alamanilor... Or, aceste legi, care se bazează pe răzbunarea individuală (*faide), acordul pecuniar (*wergeld) și *ordalia judiciară, sînt în același timp diferite între ele în practică și total opuse dreptului roman în spirit. Dar acest obstacol juridic a fost depășit de realitățile vieții cotidiene. Se pot desprinde cîteva elemente
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
numește opinia publică și acest lucru nu este posibil decît prin presă. Trebuie deci ca ea să fie liberă, dar cînd spun libertate nu spun impunitate. După cum libertatea individuală a cetățeanului există, cu condiția ca el să nu fi provocat răzbunarea legii, tot așa libertatea presei există cu această condiție ca scriitorul nici să nu fi ultragiat onoarea cetățenilor, nici să nu fi tulburat liniștea țării. (semne de aprobare). "Astfel, pentru mine, a doua libertate necesară este această libertate de schimb
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
Ost. Termenul (vine din latinescul hostis, dușman) poate desemna fie o expediție militară, fie serviciul militar datorat de vasal seniorului său. Pace (instituțiile de). Ansamblu de instituții înființate de Biserică începînd de la sfîrșitul secolului al X-lea pentru a limita răzbunările și războaiele personale. Pacea lui Dumnezeu proclamă inviolabilitatea anumitor locuri (drept de azil) și statutul protejat al bisericilor și al unor categorii de persoane (femei, copii, pelerini, clerici, negustori...). Armistițiul lui Dumnezeu (La Trêve de Dieu) interzice războiul în timpul anumitor
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
sînge, care-l urmăreau pe el; cam așa cred că vedea lucrurile în mintea lui. Iar cînd se uita la pereții verzui ai defileului acvatic prin care plutea corabia și se gîndea că dincolo de acea poartă începea drumul spre ținta răzbunării sale, deși deocamdată era el însuși împins din urmă, în timp ce se îndrepta spre țelul său fatidic; cînd se gîndea, de asemenea, că o hoardă de pirați sălbatici, de păgîni neomenoși îl mînau din urmă, slobozind asupră-i blestemele lor infernale
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
o beznă adîncă. Dar, din timp în timp, era aprinsă de vîlvătăile aprige care se avîntau din coșurile pline de funingine, luminînd fiece parîmă a greementului, aidoma focurilor sacre ale grecilor din vechime. Corabia arzîndă înainta, parcă pusă pe o răzbunare cumplită. Așa vor fi lunecat și galerele încărcate cu smoală și cu pucioasă ale îndrăznețului Canaris din Hydria, ieșind la miezul nopții în porturile lor, cu pînze de flăcări în loc de vele, pentru a se abate asupra fregatelor turcești și a
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
său Gheorghe Brătescu menționează că aceasta nu și-a făcut niciodată autocritica în interiorul familiei (Brătescu: 2003, 243). Vasile Luca, mai puțin norocos, va deceda în închisoare în 1963 în timp ce Teohari Georgescu a fost cu siguranță cel mai puțin afectat de răzbunarea lui Dej: nu va fi arestat dar va cunoaște o marginalizare extremă, intrând, până la moartea lui Dej, într-un total anonimat politic. Dincolo însă de disputele intestine din PMR, moartea lui Stalin va antrena consecințe majore pentru mișcarea comunistă internațională
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
percepea în primul rând în cheie economică. Vaculík oferea o formă intelectuală accesibilă cererilor generale ale societății, făcând de asemenea educație civică cehoslovacilor și îndemnându-i să lupte pentru "scopul nostru de a umaniza acest regim. Dacă nu o facem, răzbunarea vechilor forțe va fi crudă". Aici nu greșea. Principiul leninist kto-kogo (care pe care) a fost pus în practică de Brejnev în timpul evenimentelor din august 1968, iar revanșa leninismului sistemic a fost într-adevăr dură. "Primăvara a ajuns acum la
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
n-am putut spune că gata, știu tot, nu mai am ce afla [...]Oricând poți să mai ai surprize. Anca își păstrează încă pentru mine misterul. Personajul este înfățișat ca o Electră de secol XIX, feroce în patima sa de răzbunare, căutând febril soluții punitive și disprețuind rece pe orice poate sau și-ar dori să o ajute. Patimă... Ion nebunul în interpretarea lui Florin Zamfirescu aduce cu sine o liniște ciudată, aparentă. Oscilând între prezență și absență, privirea sa fixă
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
criticul socotea că Năpasta "pornește de la o problemă sufletească", este "o dramă pornită dintr-un postulat psihologic", Anca și Dragomir "fiind simple expresii psihologice". Cei doi eroi ai piesei sînt exponenții unor sentimente abstracte, zice Lovinescu: în Anca se întrupează răzbunarea, iar în Dragomir remușcarea. Regizorul a păstrat aceste direcții, dar le-a nuanțat foarte mult; dorința de răzbunare a Ancăi se împletește subtil cu o mare durere provenită din imposibilitatea de a-l uita pe Dumitru. Iar Dragomir nu e
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
și Dragomir "fiind simple expresii psihologice". Cei doi eroi ai piesei sînt exponenții unor sentimente abstracte, zice Lovinescu: în Anca se întrupează răzbunarea, iar în Dragomir remușcarea. Regizorul a păstrat aceste direcții, dar le-a nuanțat foarte mult; dorința de răzbunare a Ancăi se împletește subtil cu o mare durere provenită din imposibilitatea de a-l uita pe Dumitru. Iar Dragomir nu e doar un personaj chinuit de remușcări: pe el îl mistuie, în aceeași măsură, suferința de a nu putea
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
epoleți, în această lume zbuciumată la nivel glandular, isterizată și pusă pe scandal, totul devine demagogie. Personajele din Noaptea furtunoasă a lui Caragiale trăiesc demagogic și monstruos micile lor drame pasionale, voluptățile lor rudimentare, hăituindu-se din amor și din răzbunare, citind din când în când ziarele cu o logică aparte, de semidocți, într-o lume de cameleoni, șacali și tigri care fac politică în loc de deparazitare. Alexa Visarion nu-și mai scuză, nu-și mai iartă personajele, nu-și mai mângâie
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
în final dreptul judecății. Până și Dragomir, ucigașul lui Dumitru, are "circumstanța" dragostei (și filmul subliniază, nuanțând, fondul uman al personajului). "Justițiarii" nu au nici un scrupul și nici o circumstanță. Și astfel se face că Anca, la capătul calvarului ei, cu răzbunarea împlinită, cu conștiința înfăptuirii unui act profund moral, nu poate, nu are cum trăi și simți sentimentul eliberator; pentru ea coșmarul (adevărata năpastă) abia începe, ea rămâne singură, într-o lume de nevolnici, de răi și de fameni. ...Alexa Visarion
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
puțin, că el îl omorâse pe Dumitru, primul soț al Ancăi. În filmul Înainte de tăcere, Alexa Visarion ecranizase tot ce nu era caricatural în poveștile lui Caragiale, elemente insolite, fantastice, morbide, rocambolești. Dimpotrivă, în Năpasta, nimic morbid, nimic fantastic. Crima, răzbunarea, furia justițiară, toate acestea sunt desigur tragice, dar nu senzaționale sau perverse. Edgar Papu a putut cu dreptate scrie despre Năpasta că "alături de teatrul lui Tolstoi și al lui Strindberg, această dramă a lui Caragiale se numără printre primele din
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]