6,619 matches
-
toate păsările tăceau. Nu auzeam nimic, nu știam nimic de ele, dacă au ce le trebuie, dacă există. Nimic. Odată cu capul pus de mămaia pe prispa casei, totul înceta să mai existe. Uneori adia ușor vântul, ca o cântare. Fața senină a mamei, îmbrățișată de razele dulci ale soarelui, se vedea zâmbind. Liniștită. Odată cu ea, toți ascultam țâncul pământului, dar numai ea cu adevărat știa să-l simtă, să-i vorbească, să îl mângâie, să se lase purtată de vraja
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
bună. Când eu am zărit-o pe mă-ta prima data, iam întors spatele. De, flăcău cu hambâț, dar îmi era dragă foc. Se mlădia ca trestia la horă, avea ochii ca apa de izvor și fața cer de primăvară senină. De, cum îi mai samini tu. Da’ nici eu nu eram de lepădat, umblau și după mine fetele-n sat. Dar am chibzuit, am stat și n-am dormit, m-am zvârcolit până într-o seară când m-am primenit
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
roată peste lemnul plin de așchii și începu să o miște, continuându-și drumul. Se opri, o săltă cu genunchiul și o sprijini ca să o prindă mai bine, și trase cu putere de ea, dând iarba mare la oparte. Era senin afară, iar soarele nu se arătase rău de dimineață. Se lăsa cuprins în brațele norilor. Era iulie, dar luna lui cuptor nu-și intrase pe deplin în drepturi. Fetița își sterse din nou ostenită fruntea și lăsă crucea să se
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
mă gătește” o spus, “mai bine stau și eu încă oleacă până e fata mare și plec”. și eu ce era să spun, “cum vrei mamă”, am spus, “cum vrei”. și acuma... țața Floarea, știrbă, molfăind cuvintele, și cu chipul senin povestea câte le știa ea “domnilor procorori”. - Da’ cum a fost? Ce s-a întâmplat, știți? Interveni un tânăr în costumul cam strâmt pentru trupul lui. - Ce o spus? - Cum s-o întâmplat? Interveni Maria lu’ Pădureț. - A, da, continuă
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
de pe degetele fragede ale Bătrânei. Când totul a fost scormonit, bătrânul a băgat mâna în traistă. Bătrâna a luat lacrimile ei și le-a ținut în palme. Bătrâul a lăsat să curgă din traistă sămânța, iar Bătrâna cu fața senină lăsa să curgă lacrimile ei strânse în palme. Aproape mecanic, mișcările lor erau dedespărțite. Neobosit au lucrat până ce a fost întuneric și a fost lumină și a fost ziua a treia. Bătrâna se uita îndelung la munca lor. Privea atentă
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
clasă și având ferestrele către răsărit, înspre podiș. Una din ferestre dădea, ca și cele ale clasei, către miazăzi. Privită din partea aceea, școala se afla la câțiva kilometri de locul unde podișul începea să coboare spre sud. Când vremea era senină, se zărea dunga violetă a șirului de munți, în care se deschidea poarta deșertului. După ce se mai încălzi puțin, Daru se întoarse la fereastra de unde-i văzuse prima oară pe cei doi. Acum nu se mai zăreau. Începuseră, așadar, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
fără zgomot. Atunci Daru se întoarse cu spatele și adormi. Ceva mai târziu i se păru că aude, din adâncurile somnului, pași furișându-se în jurul școlii. "Visez, visez!" își spunea întruna. Și dormea mai departe. Când se trezi, cerul era senin, prin crăpăturile ferestrei pătrundea aerul rece și curat. Arabul dormea, încovrigat sub pături, cu gura căscată, doborât de somn. Dar când Daru îl zgâlțâi, tresări puternic, privindu-l fără să-l recunoască, cu niște ochi de nebun și cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
-le deoparte, în așteptarea unui moment mai prielnic, pe cele la care voia să răspundă pe îndelete, adică pe acelea care-i fuseseră trimise de prieteni. De atâtea obligații uitase ce înseamnă să mai poți hoinări în voie, cu inima senină. Se simțea mereu în întârziere și mereu vinovat, chiar când picta, lucru ce i se mai întâmpla din când în când. Louise, din ce în ce mai ocupată cu creșterea copiilor, se lupta și cu acele treburi ale casei care, în alte împrejurări, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
își plâng în ascuns, durerea sufletească... Frunțile lor demne miros a mir ca o slujbă de duminică. În liniștea din sufletele lor se aude doar murmurul rugăciunilor ca susurul unui izvor de apă vie... Jocul cu timpul Pe fruntea-mi senină am tatuat încă o floare. Roiesc fluturi în jurul meu, nu-mi vine să cred! Miroase a primăvară și a renaștere; în luna aprilie simt că întineresc din nou! Nimic nu este întâmplător, îmi spun; norocul îmi surâde și o să uit
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
cunosc din perioada cât am lucrat la ei. — Sia a fost și pictoriță. Sunt foarte legat de ea. Iar Mărgărit a stat și el închis cu Hariga. Făcuse închisoare și înainte. Ba fusese și într-un lagăr german. Folcloristul explică senin și blând, ca un copil, ridică o față proaspătă, gâtul îngust se rotește, odată cu privirea. — Mai interesantă e scenografa asta a dumneavoastră, continuă Neagu, tot în șoaptă, umplând paharele. Și ea a stat atâta închisă ? — Înainte, mai puțin. După, și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
venea dintr-odată. Din această cauză execuțiile capitale le credea fericite, o șansă frumoasă în drumul spre moarte, prin aer liber, în mijlocul oamenilor, încurajat de vorbele sau tăcerea lor, însoțit cu „dulciuri și cântece“. Se referea, adesea, la o despărțire senină de viață. Refuza, bineînțeles, să primească vreun preot și nici nu admitea că îi venise sorocul ? Să credem că moartea l-a întâlnit și l-a eliberat brusc. Fără nici un martor, de vreme ce a fost găsit, după relatarea unora, neînsuflețit, la
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
veacuri, cât de mult sau puțin durează ? Închizând, deschizând, închizând și iar deschizând ochii, în alt tărâm - ceea ce cândva a fost sau ar fi putut să fie. După-amiaza de vară năvălind prin mari ferestre, holul deschizându-se jur-împrejur : soarele. Fața senină, fruntea limpede, sânii goi și albi, salbe de șerpi încercuind gâtul cald, decupat dintr-un peisaj întunecat și fantastic, de către florentinul acela. Mâna gazdei ștergând, apoi, dintr-o dată pata de praf de pe canapeaua roșie. Celula pușcăriei. Pregătirile, moleșeala captivei și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mirați și triști de copil, terenul de gimnastică, ghiozdane. Școala, așa cum ar fi trebuit să fie, dacă ar fi rămas în ea. „Când emoțiile sunt puternice și te simți ca încătușat, să pictezi bambuși“, spunea anticul călugăr budist. Cu sufletul senin, să pictezi orhidee, frunze care cresc, într-un fâlfâit de zbor, boboci care se deschid bucuriei. A zăcut apoi o săptămână. Atât de crunt o bătuseră. Nu-și puneau mari speranțe în pretextele pe care le vor oferi desenele ei
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Tovarășa Sia, cine este fiul vostru ? Un ingineraș astenic, salarizat, un bufon melancolic, disprețuit de temniceri, un evadat ratat, ascuns într-un tren întunecos și captiv ? L-aș putea vedea intrând, brusc, pe ușa compartimentului. Ochii umezi, de copil curios, senini, senini, contrazicând ororile din care s-a născut și între care se mișcă. Dar voi regăsi puterea, știu, voi primi totul cu bucurie și mirare. „Întoarce-te, Doamne, îmbărbătează sufletul meu, că nu în moarte e pomenirea ta.“ Acceptarea captivității
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Sia, cine este fiul vostru ? Un ingineraș astenic, salarizat, un bufon melancolic, disprețuit de temniceri, un evadat ratat, ascuns într-un tren întunecos și captiv ? L-aș putea vedea intrând, brusc, pe ușa compartimentului. Ochii umezi, de copil curios, senini, senini, contrazicând ororile din care s-a născut și între care se mișcă. Dar voi regăsi puterea, știu, voi primi totul cu bucurie și mirare. „Întoarce-te, Doamne, îmbărbătează sufletul meu, că nu în moarte e pomenirea ta.“ Acceptarea captivității, sălbătăcia
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
suplu, dar nu excesiv de înalt avea mâinile lungi, până la genunchi. Caracteristice, cum credea Aristot, celor „curajoși, cinstiți și în largul lor“ ? Părul mare și zburlit ar fi fost însă „semnul fricosului“ ? Se mișca fără grabă, deși părea nerăbdător. Ochi umezi, senini, de copil curios. Fruntea înaltă și lată, sprâncenele stufoase, cum se cereau eroilor, dar nu și nasul lor acvilin. Lavater ar fi urmărit cu insistență mersul lui A.P. : din clasa mijlocie, instruit, cum se vedea ? proaspăt profesor de retorică și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ceea ce îl îndeamnă la căință și rugă“. Gazda se apropiase de fereastră, identificând, stupefiat, persoana pietonului. Cum izbutise să-l definească atât de exact, fără să-l cunoască ? „După felul cum întoarce capul“, ar fi răspuns modestul Johann Caspar. După-amiaza senină și toridă aparținea, însă, altor vremuri. Tânărul cu chip prelung și bucle blonde nu se afla la Zürich, ci pe peronul gării Eforie. Copilul unui veac rupt, aglomerat și grăbit. Din trenul pe care îl aștepta, n-ar fi putut
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
dimineața, de la observator și se întindea pe patul de scânduri, adormea repede și visa numai fericire... Într-o după-amiază târzie se pomeni iar cu Klapka la baterie. Bologa, aducîndu-și aminte de îngrijorarea de deunăzi a căpitanului, se miră văzîndu-l foarte senin și zâmbitor, cu o mulțumire în ochi aproape provocatoare. După ce inspectară împreună tunurile și oamenii, coborâră în postul de comandă, unde ardea pe masă un muc de lumânare. ― Na-m avut noroc, domnule căpitan, zise Apostol cu o ușoară ezitare
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
veștejea fapta lui Pălăgieșu împotriva protopopului Groza; apoi altă scrisoare, cu foc, Martei, comunicîndu-i că dragostea lui, în ciuda tuturor suferințelor, n-a scăzut și de-abia așteaptă ceasul când să-și poată strânge în brațe logodnica. Mai trecu o zi senină. Pe urmă sublocotenentul de la baterie îi spuse cum a aflat de la un infanterist că peste patru zile, cel mult, toată divizia trece pe frontul românesc. Bologa păli, dar ceru amănunte. Sublocotenentul i le dădu: că ofițerilor de la infanterie li s-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Îl împroșcă cu o privire grea de ură și dispreț, apoi deodată îi întoarse spatele, strivind între dinți o înjurătură și smucindu-și mustața cu mâna dreaptă mică, grasă, încărcată de inele, ca o mână de femeie cochetă. Bologa rămase senin, nemișcat și cu gândul mereu că trebuie să-l convingă. Furia generalului îi făcea bine și-l îmbărbăta. Când crezu că s-a mai potolit, zise iarăși, cu același glas limpede: ― V-am făcut o rugăminte, excelență, în credința că
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fiindcă avea plămânul drept sfârtecat de o schijă de obuz, îndrăgise tăcerea. În acel răstimp gândurile lui s-au obișnuit a se rândui frumos, fără pripiri năvalnice și mai ales fără dureri. De altfel, la început mintea i-a fost senină, parcă o mână meșteră nevăzută i-ar fi șters din creieri toate amintirile. Când și-a venit în fire întîia oară, la ambulanța diviziei, a văzut pe doctorul Meyer și pe Petre. Nu i-a recunoscut, dar a avut o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
toate comandamentele ne repetă întruna că se simte mare, mare nevoie de ofițeri, pretutindeni... ― Am înțeles, încheie Varga posomorât. Ne vei concedia direct pe front. Doctorul mai îngăimă câteva cuvinte și se grăbi să dispară împreună cu sora de caritate, mereu senină și surâzătoare. Pe urmă odaia se umplu, în câteva minute, de întuneric. Numai geamurile rămaseră cenușii, ca niște ochi bolnavi, stinși. Varga umbla de ici-colo, nervos, cu mâinile la spate, dar pașii lui nu făceau atâta zgomot cât tictacul arămiu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
biata Marta. Doamna Bologa petrecu un ceas spăimântător, frîngîndu-și mâinile, plângând și mai dojenind pe Rodovica asta, care "s-a obrăznicit și s-a lenevit de tot, că nu-i chip să mai trăiești cu ea..." Pe urmă Apostol sosi, senin și mulțumit. ― Ce-ai făcut, dragul mamei? îl întrebă doamna Bologa tremurând. ― I-am cerut iertare, mamă... răspunse Apostol cu bucurie în glas și cu o flacără de fericire în ochi. Trei zile înainte de împlinirea lunii, locotenentul Apostol Bologa primi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
trezească la vreme pentru înviere. Pe la miezul nopții se deșteptă în alintările Ilonei: ― Scoală, leneșule... Aide, să nu pierzi tocmai Învierea! Până să se dezmeticească, fata dispăru fără zgomot... Se îmbrăcă în grabă. Răcoarea nopții îi învioră pașii. Cerul era senin, vânăt, și stelele pâlpâiau ca niște luminițe pe bolta unei imense catedrale. Curtea bisericii era plină de oameni și totuși mai soseau mereu, care singuratici, care în pâlcuri. Bisericuța de lemn, veche, lăsată într-o parte și proptită cu bârne
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
politicos și fericit, să aprindă țigara generalului... 10 Afară coborâse întunericul. Jur împrejur, de după dealurile negre, se înălțaseră nouri leneși, iar din pădure o ceață lăptoasă își întinsese peste Făget pânzele prin care de-abia licăreau stelele în creștetul încă senin al cerului. Ferestrele casei erau galbene, și găleata fântânii plutea în ceață ca pe apă... Apostol Bologa închise bine ușa. Întunericul de afară i se păru atât de amar, că se înfricoșă. Merse spre poartă, ajunse în uliță și porni
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]