5,544 matches
-
prea Întreg. — Da’ ce ai? — Sunt nebun. Își puse șapca Înapoi pe cap. Lui Nick Îi veni să râdă. — Hai că n-ai nimic, spuse. — Ba da, am. Sunt nebun. Ai fost nebun vreodată? — Nu. Cum te-apucă? Nu știu, spuse Ad. Nu-ți dai seama că te-a apucat când te-apucă. Știi cine-s eu, nu-i așa? — Nu. — Sunt Ad Francis. — Pe bune? Nu mă crezi? — Ba da. Nick simți că bărbatul nu minte. — Știi de ce-i băteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Am șters plăcuța cu cârpa. — Și acum? — Douășcinci de lire. — Ce? Puteai să-l citești. Ș-apoi, plăcuța e murdară doar pentru că străzile sunt În halu’-n care sunt. Nu-ți plac drumurile din Italia? — Sunt murdare. — Cincizeci de lire, spuse, scuipând pe jos. Mașina voastră e jegoasă și voi sunteți la fel de jegoși. — Bine, atunci. Dar să-mi dai o chitanță semnată. Scoase un chitanțier cu hârtii duble, perforate, astfel Încât amendatul să aibă un exemplar, celălalt - completat - să rămână prins de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
pe un stativ de lemn. — Uite, au Speiserkarte, Îi spusei lui John. Se uită și el pe meniu. Era somnoros Încă. — Nu beți ceva cu noi? Îl Întrebai pe hangiu. Acesta se așeză la masă. — Țăranii ăștia-s niște animale, spuse. — Pe cel care a plecat l-am văzut la o Înmormântare când veneam Încoace. — Da, o Înmormânta pe nevastă-sa. — Aha. — E un animal. Toți țăranii ăștia-s niște animale. Ce vreți să spuneți? — N-o să vă vină să credeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ești haios deloc. Nu-ncerc să fiu haios. Doar că vorbesc printr-un cearșaf. — Da, chiar că așa vorbești. Puteți pleca, domnule Turner, spuse Campbell. Nu mai lucrez pentru dumneavoastră. — E bine că știi asta. Știu o grăma’ de lucruri, spuse scoțându-și capul de sub cerșaf și privindu-l pe domnul Turner. Știu destule cât să mă pot uita fără probleme În ochii dumneavoastră. Vreți să vă zic ce știu? Nu. — Bine. Pentru că de fapt nu prea știu nimic. Vorbeam și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
inspiră adânc. — Trebuie să urmezi un tratament, Billy. O să-ți placă la Keeley. E frumos acolo. — Keeley. Asta nu-i departe de Londra. Își Închise ochii și apoi Îi deschise din nou, pipăind cearșaful cu genele. — Sunt mort după cearșafuri, spuse, privindu-l pe domnul Turner. Auzi, tu crezi că-s beat, nu? Ești beat. — Nu, nu sunt. — Ba da, ești beat și ai avut un episod. — Nu, spuse William Campbell trăgându-și cearșaful peste cap. Dragul meu cearșaf, spuse, respirând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ridică: — Mademoselle! strigă. Chelnerița se-ndreptă spre masă. — Cât face vinul? — Șapte franci. Domnul Wheeler scoase opt franci și-i lăsă pe masă. Își Îmbrăcă haina și-l urmă pe hamal spre peron, unde continua să ningă. — Au revoir, mademoiselle, spuse. Chelnerița se uită după el. E urât, se gândi, urât și Îngrozitor. Trei sute de franci pentru o chestie care nu mă costa nimic. De câte ori n-am făcut-o pe gratis. Și aici nici n-aveam unde să mergem. Dacă s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Clătină din cap cu tristețe. — Cochons, spusei și eu. Asta și sunt - cochons. Salauds. Duritatea cuvintelor Îi era neplăcută lui Fontan. I-ar fi plăcut să schimbăm subiectul. — Il y a de gens très gentiles, très sensibles, qui viennent aussi, spuse. Vin ofițerii de la fort. Oameni foarte drăguți. Băieți de treabă. Toți care au fost vreodată-n Franța, vor să vină să bea vin. Chiar că le place vinul. — Mai era un bărbat, spuse madam Fontan, pe care nu-l lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ar fi primul pe care l-ai lua cu tine în grupa de atac? Pe Trestie, prietenul meu, și pe urmă pe restul îi știți dumneavoastră mai bine ca mine... În seara aceea am organizat plutonul - cu mici modificărti - după spusele lui Toaibă. Îi luceau ochii când vedea că lucrurile se petrec aproape punct cu punct după cum a gândit el... Când cocoșii cântau de jumătatea nopții, fiecare grupă a pornit spre locul destinat. Grupa în care se 28 găsea Toaibă, aflată
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
privirea înapoi, de parcă se temea să nu fie urmărit de cineva. Bastonul nici nu-l mai folosea... Fără să-și dea seama, căuta să se convingă că na pierdut sticla cu fiertură de la Dochița.... Gândul i s-a fixat pe spusa Dochiței: „Dacă a vrea Dumnezeu, vă va dărui și un prunc”... „Doamne! Fă să se întâmple minunea asta!” Pe la al doilea cântat al cocoșilor, Toaibă a intrat în casă. Maranda abia ațipise. Deși el călca pisicește, ea s-a trezit
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
trag sufletul și pe urmă... Dacă vrei să-ți vie poftă, ia o gură de rachiu, doar sticla-i lângă tine... numai că cred că ai băut destul azi. Ce sticlă? Ce rachiu? - s-a prefăcut Toaibă că nu pricepe spusa Marandei. Nu știa de ce nu-i venea să-i spună ce a avut de tras în noaptea aceea. Parcă îi era rușine să-i povestească întâlnirea cu Dochița și că sticla de lângă el nu-i plină cu rachiu, ci cu
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
est, atras, aici, de pămîntul mănos și blestemat al răsăritului cu porturile lui bogate și cosmopolite. Trebuie să fi fost, Îmi spuneam din nou, ca În ajun, un om foarte aparte acest Leonardo Perussi, judecînd de data asta și după spusele doamnei care-i stăpînea acum casa și cu care am vorbit despre el, cîntărind nu numai Înfățișarea lui de seninătate latină, așa cum i-o descrisese doamnei fosta lui soție, dar și după actul desprinderii de solul natal, ce dovedea mobilitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
eu nu mai știam, și noaptea se rostogoli peste noi. Unghiul acelei litere se Îngustă, ne aflam acum alungiți alături, mai aproape unul de altul, păream o plutire pe suprafața unui ocean; ea mă sărută. „Dacă nu ne Întîlneam atunci”, spusei. - „Trebuia să ne Întîlnim!” preciza pentru a nu știu cîta oară. Unghiul literei nu se mai văzu, amîndoi formam acum o linie dreaptă În cenușiul camerei ce era abia luminată de becul de afară. Deodată, așa cum ne aflam furăm cuprinși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
doilea război mondial - de constituire a statelor naționale. Îmi puse mîna pe frunte, abia atingînd-o, apoi rosti cu voce scăzută: - Te las să te odihnești. Atît să știi: să nu te sperie viitorul: Ești În afara timpului. Și dispăru. 19. - Sărut-mîna! spusei și Îi sărutai mîna dreaptă pe care mi-o Întinse cu voioasă surprindere copilărească domnișoara Marga Popescu. Nu ne văzuserăm din ianuarie, eram În iunie; de atunci pînă acum timpul zburase deasupra noastră neobservat. Ne Întîlnirăm Întîmplător pe strada principală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
trup odată cu mișcările umerilor. După cîțiva pași, În fața cofetăriei din centru cu mesele din tablă și scaunele de răchită, scoase pe trotuarul larg, aflate sub lungi copertine colorate, se opri și spuse scurt: - Aici! - Ce? - MÎncăm prăjituri și vorbim. - Perfect! spusei, și ocuparăm masa liberă de lîngă noi. „Cofetărița” - cum Îi spunea Marga Popescu - (ea zîmbi), ne servi, avea 18 ani, era moleșită de căldura verii, dar binevoitoare, cu vădită politețe profesională (Îmi reașeză, În scurtul interval de timp cît zăbovirăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
primele vitrine, pline numai cu stămbării colorate; cît despre rochia de mătase albastră a profesoarei era dinainte de război, croită din material cumpărat atunci și păstrat de maică-sa, grijulie pentru fata care la vremea aceea intrase la facultate. - În rezumat, spusei reluînd Începutul discuției, peste vreo săptămînă sînteți pe plajă, la mare. - Da, răspunse veselă privind cubul de gheată din pahar care se topea foarte Încet În ciuda căldurii de afară. Dar dumneavoastră? - Abia În august cînd vă Întoarceți dumneavoastră. - Și unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
bine că mi-a fost dat să vă Întîlnesc tocmai acum. pe domnul Pavel am să-l caut zilele astea... - Despre ce e vorba? Întrebai nu prea curios. - Peste cel mult trei săptămîni ne despărțim. Plec În Israel. - SÎnteți fericit, spusei Înmărmurit. - E un fel de a vorbi, domnule judecător, dar nu e ușor să te rupi de locul unde te-ai născut și-ai trăit o viață. Vedeți dumneavoastră, la vîrsta mea... El vorbea În timp ce eu mă vedeam alături de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
nu le gîndisem În același timp, dîndu-mi seama, surprins puțin - dar numai o secundă - că nu știu exact ce e În stînga și ce e În dreapta. „Nu se poate așa ceva”, Îmi spusei. Ea a observat Încărcătura pauzei ce a urmat spuselor mele, o vagă nedumerire Îi juca pe față, apoi rîzÎnd: - Cum adică „știu eu?”. Nu știți dacă ați iubit sau nu? Măcar În liceu, În adolescență, cînd toți iubesc. - Dar dumneavoastră? Întrebai. Ea rîse din nou: - Eu, mai tîrziu. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
cu fîntîni arteziene, cu pitici decorativi În iarba tunsă scurt, un parc pe care nu l-am văzut niciodată În viață, aparținînd altei lumi, venind din subconștient. - Acolo, sau poate mai În adînc, sînt cele mai mari depozite ale memoriei, spusei, iar eu cred că geneza acestei memorii urcă sau coboară - pînă În părinți și dincolo, sau poate e anterioritatea altei vieți trăite cîndva, căci numai așa se explică ieșirea În conul de lumină a unor peisaje neîntîlnite vreodată și care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
așezarăm În fotoliile de răchită aduse special, - bucătăria era pe o lărgime parcă anume pentru taifas. - De la cine? Întrebai În adevăr curios, pentru că rareori primea cîte o scrisoare, dar numai de la un văr al lui din Dorohoi, o știam din spusele lui, dar niciodată să-mi citească asemenea scrisori. - Ee! să vă spun și să nu credeți: de la domnul Davidsohn din Ierusalim!, chiar din Ierusalim - uite unde a ajuns domnul Davidsohn! Apoi nostalgic, mîndru: Da’ n-a uitat de mine. - Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ca-ntr-un miracol, la fel și pentru alții (aidoma și mie, cîteodată, care scriu aceste rînduri) secrete refugii În tinerețe. Aceste performanțe aparțin bineînțeles spiritului, arătîndu-și dominația, În timp ce materia Își continuă drumul ei În nimicnicie... „Ce dimineață frumoasă, Keti!” spusei pe negîndite, ca o reacție firească la lumina frunzelor de primăvară, și, deodată, mă surprinsei așteptîndu-i răspunsul, dar vorba ei nu se ivi. Eram singur. Mă simțeam mult prea singur, domnul Pavel nu putea să umple acest gol, era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
reconstituit de editor) levantine, deschidere spre Împărățiile vorbei, spre zecile de povestiri ale zecilor de Întîmplări trăite, auzite, născocite, căci totuna erau. Povestind, vocea ei Întinerea și ochii săi sclipeau cum probabil Îi străluciseră În tinerețe, dar ca să dea crezare spuselor ei, cînd păream prea uimit, invoca drept martor autoritatea domnului Pavel, care fusese - afirma - de față la multe din cele dezgropate și readuse prezentului și În adevăr niciodată nu se Întîmpla ca domnul Pavel să o contrazică. Se treceau astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
eu și ne aflarăm din nou ca altădată. Respirația i-o simțeam caldă. Vorbea ușor: „Mi-e dor de tine”. „Dar sunt aici” răspunsei. „Da, dar totuși mi-e dor de tine, de noi doi de-atunci: „Adevărat, am Îmbătrînit” spusei. „Nu. Niciodată n-o să Îmbătrînim. Mi-e dor de noi care-am fost, care vom fi peste o sută, peste o mie de ani, la Împlinirea din urmă.” Îi mîngîiai fruntea. „Spuneai c-ai venit fiindcă am nevoie de tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
făcuse?) și trupul i se ivi ca-n amurgul altei lumi; părul Îi cădea acoperindu-i umerii ca de marmură, albi. Venea din mitologie, eram sigur, sau poate numai se părea Închipuirii mele Înfierbîntate. - Keti, fără tine e foarte greu! spusei, În timp ce ea Își ținea fața Îngropată În arcuirea gîtului meu, Încît Îi simțeam din nou respirația calmă și caldă; era ca o pasăre bolnavă, obosită după un zbor lung, venită de pe alt continent aflat la milioane de ani distanță. PARTEA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
lemne să Încălzească locuințele. Aici am ajuns, spuse ivindu-se lîngă mine, În timp ce mă credeam singur. Era Înfășurat În pelerina lui albă, privea zăpada sticlindă de pe alee, strălucirea copacilor Înghețați. La ce te gîndeai?” continuă. „La ce să mă gîndesc?”, spusei. El Își Întoarse fața către mine. „Puntea la care am ajuns, spuse. La ce te-ai mai putea gîndi?”. După o oarecare pauză adăugă: „Îți mai făceai probleme de conștiință. Ăsta e rezultatul mult trîmbițatei societăți fericite la care gîndeai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
spitale neîncălzite, fără medicamente. Se spune chiar că În spitale, din cauza Înreruperii curentului electric pentru economie, au fost nou-născuți care au murit În incubatoare și că din acest motiv nașterea nici nu le-a fost Înregistrată”. „Poate sunt numai zvonuri”, spusei. „Chiar așa de-ar fi, e foarte grav. Într-o lume normală nu pot circula credibil asemenea zvonuri. Ar trebui proteste, dar n-ai voie să le rostești. Asta e libertatea noii societăți”, spuse. „Și eu judec În numele ei”, vorbii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]