11,293 matches
-
am spus? Simt cum îmi îngheață expresia de pe chip la auzul ordinului său. — Ce s-a întâmplat? Ți-a dispărut zâmbetul. Adu-l înapoi! Vreau să văd din nou surâsul acela pe fața ta! Pune-l la loc. Acum! — Mă străduiesc, Majestatea Voastră. — Nu e acolo! Mi-ai luat zâmbetul! Cum îndrăznești... — Ce părere aveți de ăsta, Majestatea Voastră? — Nu, ăsta nu e zâmbet, e un rânjet. Unul urât. Ai nevoie de ajutor? — Da. — Atunci spune-mi cum să te ajut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
o discuție lungă. Mi-a spus că se simte binecuvântat de strămoșii săi că are o concubină care nu este doar frumoasă, ci și inteligentă. Am fost încântată, deși mă simțeam un pic timorată. Am hotărât că trebuie să mă străduiesc să mă ridic la înălțimea laudelor Majestății Sale. Aceea a fost prima noapte în care nu a mai trebuit să execut dansul evantaiului. Am stat de vorbă în pat. Împăratul a vorbit despre mama sa, iar eu despre tatăl meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
său. Are acum voie să spună ce doleanțe are. Când acesta își termină petiția, împăratul își expune părerile. De obicei, Hsien Feng inițiază o discuție între marii consilieri, prinții și membrii de vază ai clanului. Ei își spun opiniile, fiecare străduindu-se să prezinte cea mai bună opțiune. Uneori, vorbele lor devin tăioase și spiritele se încing. Odată a avut loc un incident în care un ministru a murit de infarct în toiul unei dispute. Cel convocat trebuie să rămână tăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
decât dansul evantaiului. Devin nefericită încercând să înțeleg de ce nu mai e atras de mine. Poate din cauza faptului că mi s-a schimbat forma corpului? Ochii roșii? Sânii măriți de lapte? De ce evită să vină în patul meu? An-te-hai se străduiește să mă convingă că lipsa de interes a Majestății Sale nu are nici o legătură cu mine: — Nu are obiceiul să revină la femeile cu care s-a culcat. Nu contează cât de mult le prețuiește frumusețea sau cât de satisfăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
simțisem niciodată atât de vulnerabilă. Voiam să se întâmple ceva ce nu-mi era permis să-mi doresc. Nu-mi puteam închipui la ce ar putea duce sentimentele mele. Îmi era teamă să-mi înfrunt propriile gânduri. Toată noaptea mă străduisem să îmi scot din cap ciudatele imagini. Eram pe o stâncă. Un singur pas și aș fi căzut, iar fiul meu ar fi fost obligat să-mi acorde o funie. Inima mea aștepta cu nerăbdare ceea ce s-ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
și să spun câteva cuvinte despre predecesorii mei, deși pretențiile mele nu merg până acolo încît să numesc ediția mea "științifică". Scopul meu e să întocmesc una "artistică", și următorul editor să nu pună cuvântul artistică în ghilimele. Mă voi strădui ceva mai jos să arăt ce înțeles are pentru mine, în cazul de față, această noțiune. Să ne oprim însă puțin asupra interpretării care s-a dat operei lui Caragiale până mai acum câțiva ani, interpretare al cărei ecou persistă
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
ziarelor, iar amintirea unei instrucțiuni căpătate în școala normală i se șterse cu desăvârșire din minte. Nu fusese un învățător cu vocație și nici măcar cu instinct, copiii nu-i spuneau nimic, dar fusese un om energic și hotărât și se străduise să umple, cu aceste merite, lipsa de talent pedagogic, într-adevăr, copiii din clasele lui învățau prost, dar veneau la școală de frica amenzilor, iar drumul din fața școlii și drumul de patru kilometri care ducea la gară, dacă este mărginit
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
de generațiile următoare, care vor să ia totul de la capăt pe cont propriu. Și că, prin urmare, esteticește vorbind, nu există în artă progres!... FARMECUL UITAT AL TEATRULUI Publicul a uitat oare de farmecul teatrului, teatrul de totdeauna care se străduia să aducă pe scenă un rege cu coroana pe cap, sau un general în mijlocul statului său major, sau un revoluționar în mijlocul maselor al căror exponent era? Se simte oare publicul despărțit de esența teatrului din pricina decorului? îl supără oare semnele
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
mână vor duce mai departe flacăra poeziei, și în privința asta el va putea răspunde liniștit în Câmpiile Elizee, când va fi întrebat: "Miron Paraschivescu, ți-ai cultivat talentul, sau l-ai îngropat?" " Nu, nu l-am îngropat și m-am străduit toată viața să-l cultiv și pe-al altora, și nu numai pe-al poeților, ci și pe-al prozatorilor!" "Ți-a rămas vreo dorință neîmplinită?" " Da, mi-a plăcut de când mă Știu să am o revistă ca să primesc tinerele
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
Mie îmi plăceau de pildă istoria și matematicile, dar amândoi profesorii de la aceste materii erau personalități lipsite de har, cel dintâi era urât, cu capul mare, buzele groase răsfrânte și cu o expresie parcă de grăjdar care petrece, deși se străduia să zâmbească și să ne atragă. Avea pe deasupra două cusururi, unul că îi plăcea prea mult materia pe care o preda și nu mai rărnînea în mintea lui nici un pic de loc ca să-i mai placă și de noi și
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
ești marxist. Păi știi tu cine a fost Marx? Și tot el răspundea. - Un economist tîmpit. Mă lăsa perplex. - Filosoful nu trebuie să inventeze societății legi, ci să le descopere pe cele care le are ea. Dacă s-ar fi străduit cîtuși de puțin să le afle, Marx n-ar fi împrumutat reguli din economie pentru a imagina omenirii un viitor din care e alungată ordinea naturală. Ce-i aia „lupta de clasă”? O lege care a funcționat întro economie primitivă
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
pentru colega mea se depărta în pîclă. Obosisem să mai adun din cioburi puritatea. N-am putut suporta privirea fetei. Abia tîrziu furișai către dânsa o ochire. Tot trupul ei se zgudui atunci ca o mimoză. În zadar m-am străduit să refac vechile legături. Insistențele mele o făceau să roșească. Schimbă locul așa fel încît privirile să nu ni se mai încrucișeze. Eram zdrobit, gelos, plin de orgolii; înțelesei că sînt părăsit. După ce furia mi s-a potolit, nu m-
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
primitivismul: prima e degradare, celălalt, o veche civilizație care n-a evoluat. Cînd distrugi o astfel de civilizație, îi distrugi, împingîndu-i în mizerie, purtătorii. În apartamentele repartizate, nomazii au trăit o degradare a propriei civilizații, de aceea ei s au străduit s-o amelioreze. Iată unul dintre efectele revoluției. Oricît de veche și oricît de neacceptabilă ar fi ea, prefer civilizația care și-a creat, în propriile coordonate, un echilibru. Conservatorismul, pentru mine, este tonic. Raportat la mediul său, păstorul care
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
mai bine cum fac eu: Toată ziua beu și cînt Și sara mă culc flămînd. Dacă ai chef să nu faci nimic, lenea poate deveni putere. Tovarășu’ viciu cunoștea acest sentiment încă dinainte de a ajunge persoană oficială. De aceea se străduise să atingă, în această privință, cele mai înalte culmi. Avea chef să-l simtă satul că-i mîrlan? Făcea mofturi la mîncare, făcea mofturi la culcare. Iar, dacă apărea un șef mai mare decît dînsul, era în stare să-și
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
ca să mă laud, dar pe unde trece Filaftache al meu decalibrează tot: cine vine după mine la o femeie trebuie să intre, așa, pe la colțuri, că prin mijloc dă În gol ca prostu’. E, și am Încercat eu, m-am străduit, da’ nimic. Ea tremura, dar stătea cuminte și mă lăsa s-o Îndrum, mi-a dat voie să-i depărtez genunchii, a fost ascultătoare, ce să zic, dar nu izbuteam: era strâmtă ca o scoică. Atunci, Într-o clipită, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pe cineva care ar fi rostit cuvinte grele despre ea. Fusese, Însă, bănuit, și cu cât Încerca să se dezvinovățească, cu atât părea mai Încurcat și mai șovăitor. Nedreptatea Îi luase, aproape, răsuflarea. Se smulsese din mâinile celor care se străduiau să-l oprească, alergase ca un smintit până acasă, apucase un cuțit cu două tăișuri și plecase prin fundul grădinii, apoi pe câmpuri, spre pădurea ce se zărea, vânătă, În depărtare, tremurată de căldură și Înconjurată de Apa Morților. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
să-și spele jungherul În carnea mea. Ce-ți veni să ne trimiți căruța cu draci? Și să oprești lumea-n loc?” Însă acum Enin cel tânăr nu-și putea urma răzvrătirea. Își ținea sufletul tremurător În palme și se străduia să-l curețe de praf și de gozuri. Pricepu că nu Îi era dat să meargă cât ar fi vrut de departe, așa cum l-ar fi Îndemnat răscoala de dinăuntru. Se ridică Încet, cu grijă, Își vârî sufletul În sân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pe vremea aceea nu-mi trecea prin cap că le-ar fi auzit de la cineva. Icu n-a pus niciodată piciorul În vreun avion. A ajuns factor și Împarte prin sat ziare, pensii și cărți poștale. Și cât s-a străduit la școală să Învețe și să ia note bune... Ar fi vrut să intre la Liceul de Aviație, dar nu a făcut față examenului teoretic. Și nici nu avea cum. Pe vremea comuniștilor, elevii de la sate erau condamnați la muncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
țineau după ei - chiar dacă uneori mi-era frică sau nu-mi plăcea ce făceam - ca să nu mă Îndepărteze și să nu mă strige, cum se mai Întâmpla, „boieru’“ (cuvânt nespus de jignitor și care ustură al dracului). Printre altele, mă străduiam să zic „ei e”, căci „ei sunt” ar fi răsunat Îngrozitor de sclifosit În urechile lor și ar fi slobozit numaidecât Înaltul dispreț pentru pedanta boierime. „Boier” era cel care se Îmbrăca În țoale târguite de la oraș, și nu din magazinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ale stomacului puteau să-și cumpere câteva zile de libertate, ci cu bani. În scurt timp aveau să afle, de la unii mai vechi, cum să procedeze ca să nu fie acuzați de mituire. Comandantul strânsese tot detașamentul În careu. Soldații se străduiseră să se curețe cât de cât, salopetele umede miroseau a săpun de casă târguit de prin gospodăriile satului, stemele de la paftale luceau, bocancii fuseseră văcsuiți și cusuți pe la spărturi cu ață cauciucată. Inimile băteau anapoda În piepturi. Comandantul ordonase „pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Ne plimbăm, ce să facem?” „Aha” - păru că se dumirește Îndrăznețul. De emoție, simțea cum aburii beției i se risipeau și Împreună cu ei se ducea În văzduh și vitejia. „Câți ani aveți?” reîncepu el, cu voce groasă, pe care se străduia să n-o tremure. „Șaptesprezece.” „Niște mucoase”, se Îmbărbătă În gând soldatul. „Mai mici cu doi ani decât mine. Ia să le iau nițel mai pe de-a dreptul...” Apoi, cu glas tare: „V-au plătit?” - și arătă către ferestrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mare mișcare lăuntrică -, i-am pus mâna la gură și am Început să urlu după Director și șofer. O vreme n-a răspuns nici dracu’. Pe urmă s-a auzit glasul lui Oaie, care vorbea de parcă În același timp se străduia să scuipe țărână din gură: „E vreunu’ mort, mă?”. „Nu, du-te dracului, tâmpitule care faci accidente și vorbești prostii! Ce e cu Directorul?” „Acuma e bine, i-am ras două palme, că la altceva nu m-am priceput, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
voia Domniilor Voastre.” Ușurat, Directorul ne-a trimis la dracu’ și noi ne-am bucurat auzindu-l, căci dibuisem În glasul lui că-și făcuse griji pentru noi, ceea ce Însemna că avea și el slăbiciunea sa, ca orice om, dar se străduia s-o ascundă cum se cuvine. A plecat, În cele din urmă, după ajutor, nu Înainte de a-l pune pe Oaie să se jure că n-avea să-i facă nimic slăbănogului de Hristu. În scurt timp ne-am binedispus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
păreau pieptănate și căpătaseră luciri albastre; coarnele erau lustruite inel cu inel și unse cu ulei de nucă, coada, groasă la rădăcină precum cea de bou, nu mai atârna În țărână, ci se legăna de colo-colo, Împungând aerul după cum se străduia Iedul să țină drumul drept; ochii - nu se știa cum arătau ochii, căci nu Îndrăznea nimeni să le caute privirile. Oricum, cei cărora le era dat să-l vadă nu se temeau de el și-l considerau destul de cumsecade. Până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pentru grabă și lipsă de organizare. Apoi șterseseră cum se pricepuseră mai bine microscopul și făcuseră din nou preparatul. Vieru, care În urma unei noi trageri la sorți cu bețișoare căpătase dreptul de a se chiombi cel dintâi pe ocular, se străduia să potrivească oglinda, după care izbucnise: „Ce pot să mă fac eu singur, numai cu doi boi lângă mine? N-avem lumină, ne trebuie cel puțin o sută de wați! Cum să te descurci cu becu-ăla chiomparliu, care mai e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]