6,080 matches
-
pe Fatimizi în bătălia de la Ascalon iar ecoul victoriilor sale i-au permis să vasalzeze orașele Acra, Ascalon, Arsuf, Jaffa și Caesarea. Godefroy moare pe data de 18 iulie 1100 la Ierusalim după ce s-a întors dintr-o expediție contra sultanului din Damasc. Sursele arabe afirmă că acesta a fost străpuns de o săgeată dar sursele creștine menționează îmbolnăvirea sa. Susținătorii lui Godefroy îl aleg pe fratele său Balduin ca "Rege al Ierusalimului", acesta fiind încoronat ca prim rege latin al
Godefroy de Bouillon () [Corola-website/Science/315253_a_316582]
-
cruciada a cincea) după întrevederea cu Al Kamil s-a întors la Acra plin de neîncredere. El bănuia că turcii nu vor intarzia să-și ia revanșa de îndată ce vor avea posibilitatea, cruciada eșuată nu putea fi decât o încurajare pentru sultan, iar ordinele călugărești constituiau o armată prea slabă ca să-i reziste, mai cu seamă că și mongolii începuseră să-și intensifice atacurile dinspre răsărit. Regele Acrei nu-i rămânea altceva de făcut decât să se ducă personal în Europa, să
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
departe ar fi fost ele, era tot ce și-ar fi dorit, mai ales că lumea orientală, prin cultura, rafinamentul și plăcerile ce le oferea, îl atrăgeau atât de mult, încât la curtea sa din Sicilia ducea o viață de sultan, înconjurat de savanți arabi, musulmani și un adevărat harem, spre scandalul principilor europeni și indignarea papei. Dar proiectul, oricât de ademenitor, a fost amânat cu trei ani. Frederic al II-lea, prin naștere și educație mai mult italian decât german
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
El era preocupat de agitația din orașele lombarde, unde bănuia amestecul papei și căuta pretexte de amânare. Grigore al IX-lea nu se lăsa însă amăgit ca Honoriu al III-lea. Acum era momentul să se acționeze în Orient, deoarece sultanul Al Kamil intrase în conflict cu frații săi și, disperat, solicita ajutorul Apusului, uitând cu desăvârșire de djihad și nesocotind consecințele. Papa socotind tergiversarea împăratului o nesupunere față de o hotărâre a pontifului roman, iritat de încălcarea autorității apostolice în regatul
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
erau bănuitori, căci nu uitaseră purtarea împăratului față de Jean de Brienne, apoi îl suspectau de o plitică islamofilă și chiar de a fi tratat cu Malik al Kamil. Fredric al II-lea se afla într-o situație deosebit de delicată. Nici sultanul acum nu îi mai dorea prezența în Siria. Între timp fratele său Al-Muzzam, stăpânul Damascului, cel mai înverșunat vrășmaș, murise, iar Al-Kamil, mai puțin amenințat prefera să lichideze singur diferendele cu atabegii nesupuși. Dar Fredric al II-lea nu era
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
a recurs la negocieri cu Al Kamil pentru a i se recunoaște măcar unele drepturi asupra Ierusalimului; ceea ce, este adevărat, că nu era puțin, fapt ce dovedește cât de dârz era împăratul în momentele cele mai grele. Tonul scrisorii trimisă sultanului arată limpede în ce situație critică se afla: Eu sunt prietenul tău, tu știi cât de sus stau eu față de principii din Occident. Tu m-ai chemat să vin aici. Regii și papa știu de călătoria mea; dacă mă întorc
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
stare să-l înțeleagă li să-l ajute, încerca să-l înduplece dezbrăcându-se în fața lui de măreția imperială, cerându-i, cu o sinceritate dezarmantă, să nu-l părăsească laevoie. Neetalând în chip provocator, pretenții de stăpânire, împăratul socotea că sultanul îi va fi mai ușor să accepte sacrificiul reclamat, într-un moment când nici situația politică din stăpânirile lui Al Kamil nu era prea clară. Diplomația lui Frederic s-a dovedit a fi bună. Sultanul, sensibil la cuvântul prieten, știind
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
de stăpânire, împăratul socotea că sultanul îi va fi mai ușor să accepte sacrificiul reclamat, într-un moment când nici situația politică din stăpânirile lui Al Kamil nu era prea clară. Diplomația lui Frederic s-a dovedit a fi bună. Sultanul, sensibil la cuvântul prieten, știind că în mod real împăratul era un simpatizant al musulmanilor, că așa cum spunea cronicarul Badr-Al-Din, se juca cu religia creștină, a înclinat spre un compromis. Era îndemnat să-l facă căci se simțea amenințat din pricina
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
juca cu religia creștină, a înclinat spre un compromis. Era îndemnat să-l facă căci se simțea amenințat din pricina politicii mereu scimbătoare a conducătorului Armeniei Mari și de noul atabeg al Damascului, redevenit ostil lui Al Kamil. Doar și altădată sultanul fusese gata să cumpere pacea, gajul fiind Ierusalimul, oricât de scumpă îi era cetatea, de altfel, el era convins dinainte că occidentalii nu o vor stăpânii multă vreme. Totuși, mai ezita. Pentru a salva aparențele și ca să grăbească decizia sultanului
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
sultanul fusese gata să cumpere pacea, gajul fiind Ierusalimul, oricât de scumpă îi era cetatea, de altfel, el era convins dinainte că occidentalii nu o vor stăpânii multă vreme. Totuși, mai ezita. Pentru a salva aparențele și ca să grăbească decizia sultanului, Frederic al II-lea a făcut o demonstrație de forță, întreprizând cu armata sa un marș de la Acra la Jaffa, iar aici, cu puținele resurse de care dispunea, a pus să se refacă zidurile orașului. În aceste condiții, la 18
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
vizita cele două moschei, admira fără rezervă frumusețea lor, manifestând respectul cuvenit într-un lăcaș de cult. În vizita sa era însoțit de către unul dintre cei mai de seamă oameni politici musulmani, Shams Al Din, judecător în Naplus, însărcinat de sultanul Malik al Kamil, în semn de prietenie, să-l călăuzească pe împărat prin oraș, pentru ca populațiile de ambele religii să vadă buna înțelegere dintre conducătorii lor. Sibt Ibn Al-Jawazi povestește că Frederic al II-lea, la intrarea în moscheea Aksa
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
Ibn Al-Jawazi povestește că Frederic al II-lea, la intrarea în moscheea Aksa, văzând un preot creștin care voia să-i urmeze, ținând în mână Biblia, l-a lovit și a strigat la el, cuprins de o furie neașteptată: Nerușinatule! Sultanul ne-a acordat favoarea să vizităm acest loc și tu îndrăznești să te porți astfel? Dacă vreunul din voi mai face la fel îl omor. Suntem vasalii și sclavii acestui sultan Malik Al Kamil. Ne-a acordat aceste biserici (moschei
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
strigat la el, cuprins de o furie neașteptată: Nerușinatule! Sultanul ne-a acordat favoarea să vizităm acest loc și tu îndrăznești să te porți astfel? Dacă vreunul din voi mai face la fel îl omor. Suntem vasalii și sclavii acestui sultan Malik Al Kamil. Ne-a acordat aceste biserici (moschei), mie și vouă, ca un act de grație. Să nu îndrăznească vreunul din voi să încalce angajamentul luat. Cuvintele rostite ca o amenințare, gat să o și pună în practică, arată
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
important pentr împăratul german erau problemele politice nu cele religioase, iar pentru ca tratatele să reziste oamenii trebuiau să învețe să se respecte reciproc. Este greu de crezut că Fredric a folosit cuvintele vasali și sclavi pentru a defini relația cu sultanul, dar nu trebuie uitat că informația ne-a parvenit de la un musulman, iar aceastaera formula uzitată de cancelaria sultanului. Oricum important este nu cum s-a exprimat Frederic, ci atitudinea pe care a avut-o față de un cult străin celui
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
să se respecte reciproc. Este greu de crezut că Fredric a folosit cuvintele vasali și sclavi pentru a defini relația cu sultanul, dar nu trebuie uitat că informația ne-a parvenit de la un musulman, iar aceastaera formula uzitată de cancelaria sultanului. Oricum important este nu cum s-a exprimat Frederic, ci atitudinea pe care a avut-o față de un cult străin celui creștin, în numele căruia se organizează cruciada, și aceasta este încă o dovadă a scimbării de mentalitate. În timpul primei cruciade, un
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
IX-lea. El îi scria o epistolă frumoasă, nu făcea aluzie la excomunicare, ci doar în cuvinte alese sublinia meritul de a fi fost cucerit locul unde Cristos a pus piciorul. Din nou tact politic. Papei îi vorbea de Christos, sultanului de Allah. Grigore al IX-lea, însă avea noi motive să fie mânios. Ierusalimul fusese cedat împăratului, nu bisericii, împăratul se încoronase singur, nu fusese încoronat de reprezentantul bisericii. Într-o scrisoare adresată arhiepiscopiei de Milano, Grigore al IX-lea
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
o federație de stăpâniri, veșnic în luptă între ele, legea fundamentală după care se guvernau fiind Așezămintele Ierusalimului, aplicate și inetrpretate diferit de numeroșii principi. Într-un cuvânt, între 1230 și 1244 Siria a căzut pradă celor mai mari dezordini. Sultanul Malik Al Kamil, bătrân și în veșnic conflict cu membrii familiei sale, preocupat de atacurile tot mai dese ale mongolilor, nu a profitat de anarhia din statele cruciade. După moartea sa (1238), relațiile dintre musulmani cu creștini s-au înrăutățit
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
așteptându-se ca Ayubizii să-și reia atacurile și profitând de luptele feudale dintre musulmani, au revenit la politica tradițională de alianță cu Damascul. Luptele dintre rudele lui Al Kamil s-au terminat în cele din urmă cu recunoașterea ca sultan al Egiptului a unuia dintre fii săi, Al-Salih-Ayub. Noul sultan, pentru a sfărâma coaliția franco damaschină și a pedepsi pe cruciați, vinovați de a fi încălcat tratatul de pace, dornic să se remarce, recucerind stăpânirile pierdute de tatăl său, a
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
de luptele feudale dintre musulmani, au revenit la politica tradițională de alianță cu Damascul. Luptele dintre rudele lui Al Kamil s-au terminat în cele din urmă cu recunoașterea ca sultan al Egiptului a unuia dintre fii săi, Al-Salih-Ayub. Noul sultan, pentru a sfărâma coaliția franco damaschină și a pedepsi pe cruciați, vinovați de a fi încălcat tratatul de pace, dornic să se remarce, recucerind stăpânirile pierdute de tatăl său, a cerut ajutorul unor triburi mongole, al celebrilor călăreți khwarizmieni, cunoscuți
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
4000 de oameni și-au pierdut viața în acest măcel. Biserica Sfântului Mormânt a fost profanată, regii latini deshumați, osemintele lor împrăștiate. Al-Salih însuși a fost speriat de proporțiile distrugerilor făcute de Berke Khan. Fioroșii khwarizmieni deveneau periculoși, de aceea sultanul în 1246 avea să-i înlăture din armata sa. Frederic al II-lea, împărat roman, a fost el însuși implicat în linii mari în Cruciada a cincea prin trimiterea de trupe din Germania, dar el nu a reușit să însoțească
Cruciada a șasea () [Corola-website/Science/318575_a_319904]
-
meșteșugurilor și comerțului, prin literatura și arta sa, Constantinopol-ul a fost educatorul popoarelor Europei răsăritene, dar și apusul Europei, lumea arabă și turcă îi datorează foarte mult. O primă încercare majoră de cucerire a Constantinopol-ului a fost cea condusă de sultanul Murad al II-lea, în 1422. După două decenii, în 1453, Mahomed al II-lea, supranumit Cuceritorul, a plănuit și organizat un asediu decisiv. El a desfășurat în fața orașului 200.000 de oameni, din care 60.000 eraucombatanți. Eroicul împărat
Istoria Istanbulului () [Corola-website/Science/318583_a_319912]
-
a Imperiului Bizantin, adică a Imperiului Roman De Răsărit, cu care marea capitală a sfârșit prin a se identifica. Din acel moment istoric crucial evoluția Constantinopol-ului s-a identificat cu cea a Impriului Otoman, care a cunoscut apogeul sub domnia sultanului Soliman I-ul Magnificul (1520-1566) și s-a menținut ca amenințare europeană până la dezastrul de la Lepante (1571) și la eșecul asediului Vienei, din 1683. In perioada de puternică ascensiune a imperiului, sultanul Selim I-ul (1512-1520), printre alte teritorii a
Istoria Istanbulului () [Corola-website/Science/318583_a_319912]
-
Impriului Otoman, care a cunoscut apogeul sub domnia sultanului Soliman I-ul Magnificul (1520-1566) și s-a menținut ca amenințare europeană până la dezastrul de la Lepante (1571) și la eșecul asediului Vienei, din 1683. In perioada de puternică ascensiune a imperiului, sultanul Selim I-ul (1512-1520), printre alte teritorii a anexat și Egipt-ul și a preluat demnitatea religioasă musulmană de calif, demnitate ce i-a fost vândută de către ultimul calif din cea de a doua ramură abbassidă, făcut prizonier în Egipt
Istoria Istanbulului () [Corola-website/Science/318583_a_319912]
-
Otoman să-și păstreze frontierele extinse, dar odată cu sec. al 18-lea începutul declinului a devenit vizibil. Ruinarea comerțului caravanier cu Orientul, datorită noilor drumuri oceanice descoperite de portughezi spre India și Extremul Orient, dar și destabilizarea internă a puterii sultanilor nerăzboinici, prin creșterea puterii și a imixtiunii ienicerilor în treburile statului, prin creșterea venalității în societatea turcă, prin tendința ocupării demnităților pe cale ereditară și prin slăbirea armatei datorită dotării tehnice și datorită afluxului de renegați, atrași de solde și victorii
Istoria Istanbulului () [Corola-website/Science/318583_a_319912]
-
instituțiile și civilizația europeană. Infrângerea sa în primul război mondial, alături de Puterile Centrale, i-a atras o dezmembrare aproape catastrofală. Imperiul Otoman a fost ocupat dinspre toate frontierele și împărțit între puterile învingătoare și de către unele popoare eliberate de război. Sultanul Mehmed Vahdettin al IV-lea (1918-1922) care a acceptat mutilarea imperiului prin Tratatul de la Sevres (1920), a fost răsturnat de generalul Mustafa Kemal, supranumit ulterior Atatürk și s-a refugiat pe un vas de război britanic. Deși detronat,a păstrat
Istoria Istanbulului () [Corola-website/Science/318583_a_319912]