5,059 matches
-
Îl iubește pe cel „drept”, iar a duce o viață dreaptă Înseamnă a te supune voinței regale, a urma Învățătura suveranului. Spre deosebire de regii care „Întăresc legile” și susțin un corpus normativ care Îi transcende, Akhenaton Își asumă funcția arhaică de suveran nomos empsychos, responsabil și garant al Întregii societăți. Nu degeaba i se spune că este un „Aton viu”, folosindu-se terminologia tehnică pentru desemnarea animalelor sacre În care se Întrupează o divinitate (de exemplu, o „Renenutetxe "Renenutet" vie” este cobra
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
caracteristica principală a artei figurative din epocă); desprinderea de perioada anterioară se Înregistrează mai degrabă În concepția politică. Deși idealurile faraonice par a fi evocate În onomastica oficială care o imită Într-un mod evident programatic pe cea a vechilor suverani, considerați modele, și chiar dacă nu au lipsit Încercări de a reconstitui un imperiu egiptean În Siria și Palestina, ceea ce a lipsit a fost tocmai nucleul consubstanțialității Între rege și divinitate, fenomen care a caracterizat Întreaga istorie faraonică și care, acum
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
magice evidente. 24. EGIPTENII ȘI GRECIITC "24. EGIPTENII ȘI GRECII" Dinastia saitică se Încheie odată cu invazia persană În Egipt, În ultimul sfert al secolului al VI-lea Î.Hr.: dar ceea ce urmează este o perioadă Îndelungată În care dinastii sau suverani indigeni vor ține piept Regelui Regilor, Împletindu-și soarta și interesele lor cu cele ale politicii grecești de la Atenaxe "Atena" sau Sparta. Se continuă astfel o favorizare a contactului dintre cele două civilizații, care Începuse În timpul dinastiei a XXVI-a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
recupereze „Tablele Destinelor”. Astfel, apare un zeu care se declară pregătit să Îl Înfrunte pe Anzû: este vorba despre Ninnghirsu, În redactarea babiloniană antică a mitului, În timp ce În varianta asiriană este vorba despre Ninurtaxe "Ninurta", iar Într-un imn al suveranului asirian Assurbanipal (668-629 Î.Hr.), despre Mardukxe "Marduk". Din păcate, nu deținem tot mitul lui Anzûxe "Anzû". Partea păstrată scoate În evidență privilegiul de a dețin „Tablele Destinelor”. Partea finală, care lipsește, conținea, desigur, istoria recuperării „Tablelor Destinelor”, pe care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a decis rămâne ca atare și, conform limbajului unor texte, supunerea zeilor În fața destinului nu este diferită de cea a oamenilor. În concepția mesopotamiană, destinul este ceva suprem, În sens absolut, chiar supradivin. Această idee devine foarte explicită În perioada suveranilor asirieni numiți sargonizi (721-609 Î.Hr.), când destinul ajunge să fie considerat divinitate propriu-zisă. d) Absența spiritualității. Teologia mesopotamiană nu cunoaște bine nici conceptul modern de spiritualitate divină. Într-adevăr, se vorbește despre zei Într-un mod foarte uman; li
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
-Su’en/Sinxe "Sin" este esențialmente un zeu binevoitor și foarte venerat. Cultul său a ajuns să depășească limitele Mesopotamiei; centrul cultual principal era În orașul sud-babilonian Ur. Era numit și „Stăpân al coroanei”: expresia făcea aluzie la ideea că suveranii Își luau de la el - considerat de multe ori moștenitorul lui Anuxe "Anu"(m) și Enlilxe "Enlil" - autoritatea. Emblema lui Nannaxe "Nanna"-Su’en/Sinxe "Sin" era luna nouă. Epitetul său caracteristic era Nar³mÌșt, „Celxe "Cel" al cărui răsărit este minunat
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
politic și cel religios se identificau În aceeași persoană: e n. Această denumire are o dublă semnificație: „Stăpân” și „Mare preot”. Astfel, orașele erau „cetăți-stat”, dar, În același timp, erau și „cetăți-templu”. Drept urmare, apare fenomenul divinizării post mortem a unor suverani, ca În cazul lui Ghilgameșxe "Ghilgameș", Lugalbandaxe "Lugalbanda" și Dumuzixe "Dumuzi", aceștia fiind inițial, așa cum se consideră În general, persoane istorice. Dintre aceștia se evidențiază figura lui Ghilgameș, cel care, potrivit tab. XII din poemul akkadian omonim (care, de altfel
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În sensul că regele ar avea o natură divină identică cu aceea a zeilor propriu-ziși, fiind clar mai ales faptul că până și un asemenea rege era supus morții. Este, În schimb, vorba despre o „venerație cultuală”, care Îi atribuia suveranului onorurile și ofrandele cuvenite unui zeu. Prin divinizare se intenționa Întărirea respectului datorat regelui ca figură excepțională și ca reprezentant al divinității. Practica divinizării regelui nu a durat mult. Aceasta a trecut, prin imitație, de la suveranii dinastiei akkadiene la cei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cultuală”, care Îi atribuia suveranului onorurile și ofrandele cuvenite unui zeu. Prin divinizare se intenționa Întărirea respectului datorat regelui ca figură excepțională și ca reprezentant al divinității. Practica divinizării regelui nu a durat mult. Aceasta a trecut, prin imitație, de la suveranii dinastiei akkadiene la cei ai dinastiei a III-a din Ur (2112-2003 Î.Hr.), iar mai apoi a Început să se atenueze, până la dispariția totală În timpul marelui Hammurabi din Babilon (1792-1750 Î.Hr.). 5. LUMEA ȘI OMULTC "5. LUMEA ȘI
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
calcolitic. În casele de cult se desfășura o religiozitate privată, individuală și familiară autentică. În timp ce casele de cult constituiau un fenomen privat, templele, ca edificii publice, se bucurau de cea mai mare atenție nu numai din partea preoților, ci și din partea suveranilor din toate timpurile, atât pentru construirea, cât și pentru restaurarea lor. Templele dețineau În proprietate bunuri imobile, dar și de alt tip, care garantau funcționarea liturgică și menținerea personalului sacru. Desigur, nu lipseau ofertele reglementate sau libere ale credincioșilor. 3
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nu aveau fii. Acestea trăiau, de obicei, Într-un fel de mănăstiri, numite gagûm. Cu timpul, au devenit o categorie socială Însemnată, datorită numeroaselor bunuri imobiliare pe care le-au dobândit; acest fapt i-a determinat de multe ori pe suverani să intervină În privința lor cu măsuri restrictive. Cadrul sacerdotal mesopotamian este completat de ceea ce se cunoaște despre hierogamie (căsătoria sacră) și despre prostituția sacră, care era cu siguranță practicată ca mijloc ritual de promovare a fecundității. 4. Practicile cultualetc "4
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mărturie despre diferite intervenții ale unor divinități (Adadxe "Adad", Daganxe "Dagan" etc.) asupra unor persoane aflate În serviciul templului sau chiar asupra unor oameni obișnuiți, pentru a le Încredința mesaje speciale; acestea trebuiau să ajungă, prin intermediarul respectiv, la ultimul suveran din Mari, Zimri-Limxe "Lim" (1782-1759 Î.Hr.) sau la alte autorități de la curte. Conținutul profețiilor de la Mari era În principal unul politic, lucru ușor de Înțeles având În vedere faptul că destinatarul era Zimri-Lin. Nu lipseau Însă excepțiile, unele profeții
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cultură luviană, cărora le pot fi atribuite inscripțiile monumentale În grafie hieroglifică. 2. DEZVOLTAREA ISTORICĂTC "2. DEZVOLTAREA ISTORICĂ" Analiza complexului patrimoniu religios hitit, la formarea căruia au contribuit diferite realități culturale, ne permite să afirmăm că și În domeniul religios suveranii din Hattușaș au realizat, prin intermediul unui lung proces de elaborare, o sinteză de elemente diverse, care este tipică pentru ideologia și acțiunea lor politică. Situația etnică a Anatxe "Anat"oliei trebuie să se fi stabilizat deja la Începutul mileniului al
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
vorbit mult; se pare Însă că În acest termen se poate recunoaște numele zeului Soarexe "Soare", o divinitate masculină a luminii (Neu, 1974, pp. 116 sqq.). Acest ultim zeu, căruia Anitta Îi recuperează statuia ce fusese răpită inițial de un suveran din cetatea nord-anatoliană Zalpa, de la Mareaxe "Marea" Neagră, Îi oferă lui Anitta cetatea Hattușaș prin zeița tronului. Cele trei divinități, care Îl ajută pe Anitta În acțiunile sale și cărora Anitta le construiește temple În capitala sa, sunt expresia unor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pe teritoriul anatolian devine necesară elaborarea unei teologii de stat propriu-zise, capabile să legitimeze și, Într-un anumit sens, chiar să fundamenteze regalitatea. Astfel, au fost redactate texte care conțin „binecuvântări” pentru rege și regină, În care se definește modelul suveranului ca și guvernator al țării În numele divinității (Archi, 1979): Când regele se Închină zeilor, preotul uns recită astfel: Tabarna, regele, să fie plăcut zeilor. țara șaparțineț zeului furtunii; cerul și pământul, oamenii șaparținț zeului furtunii, iar el Îl face pe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lui Labarana, șregeleț, și de hotarele sale, să fie nimicit de zeul furtuniixe "zeul furtunii"! (IBoT I 30 rândurile 1-8)*. În fragmentul de mai sus divinitatea supremă este reprezentată de zeul furtuniixe "zeul furtunii", care uneori este numit „tată” al suveranului; În alte ritualuri apare ca divinitate solară, iar În altele apare sub ambele ipostaze. După cum șbăuturaț marnuwan și berea sunt complet amestecate pentru divinitatea solară a zeilor, șiarț sufletul și inima lor au devenit una, la fel și sufletul și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Regatului de Mijloc compun, Începând cu a doua jumătate a secolului al XV-lea, unele texte cu caracter ritual (poate chiar oracular) scrise În totalitate sau parțial În limba hurrită. Sunt foarte relevante pentru această situație ritualurile de purificare pentru suveranul Tașmișarri, identificabil cu regele Tut¿aliya II/III, și pentru regina Tadu¿epa (Haas, 1984), și un text bilingv mitologic hurrito-hitit, descoperit În 1983, care Își are originea Într-un text inițial În limba hurrită compus În secolul al XVI
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
hurrite În centre precum Șapinuwa, sediu al unei școli de scribi de la care provin tăblițele În hurrită pentru Tașmișarri și Tadu¿epa. Prezența componentei hurrite În religia acestei perioade nu pare să se extindă Încă și la sărbătorile pe care suveranul le celebra pentru zeii țării ca reprezentat al populației hatice; În cadrul acestor sărbători, se mențin Încă zeii vechiului panteon hatico-hitit. Ne gândim aici la recuperarea zeului furtunii din Nerikxe "Nerik" (divinitate hatică) de către regele Arnuwanda și Așmunika, regina sa, care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fixate Într-o formă care se va menține aproape la fel până la sfârșitul imperiului, cu câteva variații neesențiale, listele zeilor invocați ca martori În tratatele semnate de suveranii hitiți cu regii vasali din Anatolia și din Siria, precum și cu unii suverani din Orientul Mijlociu. Dacă listele tratatelor anterioare ale imperiului 2, apărute Într-un context politic de dimensiuni reduse, menționează doar marile tipuri de divinități, fără zeii locali (inclusiv zeița Soarexe "Soare" din Arinnaxe "Arinna"), acum scribii și preoții, În cadrul unui proces
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
zeițe, stăpână a panteonului. În acest mod, Pudu¿epa vrea să Împace devoțiunea sa pentru zeița ¾epat, căreia Îi poartă numele, și cea datorată principalei divinități a țării În care a devenit regină, sacerdoțiul acestei zeițe fiind una dintre prerogativele suveranilor din Hattușaș. Atenția pe care o manifestă Pudu¿epa pentru cele două componente cultural-religioase ale imperiului, cea nordică și cea sudică, se observă și În faptul că, pe de o parte, pentru a implora sănătatea soțului ei promovează cultul zeiței
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
tăblițelor kizzuwatneene, descrierea unei noi sărbători, (¿)ișuwa, În cinstea unui panteon de certă origine hurrită (Wegner-Salvini, 1991). Tendințele din mediul religios, exprimate de ¾attușilli și Pudu¿epa, se accentuează la fiul lor, regele Tut¿aliya al III/IV-lea. Acest suveran devine promotorul unei fundamentale opere de reorganizare și reconstrucție a cultelor locale vechi, după cum o arată și documentele care păstrează Îndrumările sale În ceea ce privește diferitele temple din centrele anatoliene. Din inventarele obiectelor de cult ale templelor (CTH 501-530) se poate vedea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o intervenție de reordonare sistematică a marii varietăți de culte prezente În Anatolia. Numele lui Tut¿aliya este legat În special de monumentul rupestru de la Yazilikaya (Bittel, 1977, pp. 211 sqq.), situat la circa 1,5 km de Boghazköy, unde suveranul, În veșminte sacerdotale, este reprezentat de două ori (singur, stând În picioare pe doi munți, dar și Îmbrățișat de zeul său protector, Șarruma, fiul lui Teșup și ¾epatxe " H~epat", un zeu de origine kizzuwatneană) și unde este sculptată inscripția
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de om, având mânerul cu protome laterale și lei Îndreptați cu capul În jos ridicat. Pe aceeași parte este sculptată inscripția regelui Tut¿aliya deasupra unui postament pătrat pe care trebuie să se fi aflat statuia În mărime naturală a suveranului. Datorită inscripțiilor cu caractere hieroglifice anatoliene, pe care multe figuri le poartă În palmă, am reușit să identificăm numele unora dintre divinitățile din camera principală, pe baza cărora, E. Laroche (1952) a ajuns la concluzia că avem de-a face
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
din camera B ca divinități ale infernului a dus la presupunerea că avem de-a face cu un monument funerar În onoarea lui Tut¿aliya al III/IV-lea (vezi, recent, Masson, 1989); la acest monument face probabil referire fiul suveranului, Șuppiluliuma al II-lea, Într-un text de-al său, În care vorbește despre un loc de cult pietros „stabil” (NA4 ¿ekur SAG.UÎ ), În care a așezat statuia tatălui său (soclul acestei statui era probabil postamentul găsit În camera
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
aceeași perioadă, În interiorul Anatxe "Anat"oliei, cetățile Își vor menține tradițiile religioase, care constau În cultul divinităților locale, În jurul cărora existau panteonuri minore. Aceste culte au rămas nealterate de-a lungul Întregii istorii hitite, chiar și atunci când, În epoca imperială, suveranii de la Hattușaș le-au Înglobat În programul marilor sărbători ale anotimpurilor, care erau celebrate, personal, de rege și de regină și/sau de principe În timpul unei călătorii cultuale (reală și/sau simbolică), În cursul căreia se ajungea În principalele centre
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]