KorAP: Find »[drukola/base=tătar & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...197 198 199 ...205 >

5,122 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

din sudul Moldovei pe care se afla aceasta fiind tocmai eliberat de oștile creștine. În anii următori, au fost organizate alte expediții războinice dinspre Transilvania spre Moldova, cronicile ungurești precizează: "După aceasta (expediția din 1345), secuii au năvălit adesea asupra tătarilor și se întorceau cu pradă mare...aceia care rămăseseră în sudul Moldovei au fugit la ceilalți tătari, departe spre mare (Bugeac)". Expedițiile militare ungurești repetându-se, fiind tot mai frecvente, în cele din urmă, tătarii au părăsit Moldova și s-

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
au fost organizate alte expediții războinice dinspre Transilvania spre Moldova, cronicile ungurești precizează: "După aceasta (expediția din 1345), secuii au năvălit adesea asupra tătarilor și se întorceau cu pradă mare...aceia care rămăseseră în sudul Moldovei au fugit la ceilalți tătari, departe spre mare (Bugeac)". Expedițiile militare ungurești repetându-se, fiind tot mai frecvente, în cele din urmă, tătarii au părăsit Moldova și s-au retras spre coastele de nord ale Mării Negre (Bugeac și sudul Ucrainei), la mijlocul secolului al XIV-lea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
secuii au năvălit adesea asupra tătarilor și se întorceau cu pradă mare...aceia care rămăseseră în sudul Moldovei au fugit la ceilalți tătari, departe spre mare (Bugeac)". Expedițiile militare ungurești repetându-se, fiind tot mai frecvente, în cele din urmă, tătarii au părăsit Moldova și s-au retras spre coastele de nord ale Mării Negre (Bugeac și sudul Ucrainei), la mijlocul secolului al XIV-lea. La 1349, regele Ludovic se afla la Bistrița, iar la 1350, continuau luptele cu tătarii care mai apăreau

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cele din urmă, tătarii au părăsit Moldova și s-au retras spre coastele de nord ale Mării Negre (Bugeac și sudul Ucrainei), la mijlocul secolului al XIV-lea. La 1349, regele Ludovic se afla la Bistrița, iar la 1350, continuau luptele cu tătarii care mai apăreau încă în pâlcuri, în aceste regiuni, căci dominația lor nu însemna decât strângerea dijmei de la supușii lor est-carpatici, așa cum procedaseră anterior neamurile turcești, pecenegii și cumanii. Tot prin acești ani, în jurul lui 1350, precizează Iorga, și lituanii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Tot prin acești ani, în jurul lui 1350, precizează Iorga, și lituanii păgâni ("liftele păgâne", cf. cronicile), aflați în luptă cu regele catolic al Poloniei, Cazimir, "umblau prin preajma hotarelor Moldovei", cum se exprimă același istoric. Campaniile regelui Ludovic în Moldova, împotriva tătarilor, mai ridică o problemă (Iorga). Tătarii nu pot trăi aici, la est de Carpați, fără exploatarea unei populații indigene, ea însăși este dovada existenței unor localnici destul de organizați pe văi și pe grupe de sate. Alături de aceste "boierii", sunt vechile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
1350, precizează Iorga, și lituanii păgâni ("liftele păgâne", cf. cronicile), aflați în luptă cu regele catolic al Poloniei, Cazimir, "umblau prin preajma hotarelor Moldovei", cum se exprimă același istoric. Campaniile regelui Ludovic în Moldova, împotriva tătarilor, mai ridică o problemă (Iorga). Tătarii nu pot trăi aici, la est de Carpați, fără exploatarea unei populații indigene, ea însăși este dovada existenței unor localnici destul de organizați pe văi și pe grupe de sate. Alături de aceste "boierii", sunt vechile formațiuni populare, deja menționate: Câmpulungul Moldovenesc

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în teritoriile Episcopiei Milcovului, să fie ridicate biserici și să fie scutiți de dijme "schismaticii" și "păgânii" din vecinătatea Ungariei, care vor trece la catolicism (Doc. Hurmuzaki, I2, p. 10). O scrisoare a papei din 1352 constata că lupta cu tătarii continua. Într-adevăr, expediția cea mai însemnată, decisivă, a avut loc în anul 1352, în acel moment, s-au făcut mari pregătiri militare în Transilvania, iar papa a alocat 10% din veniturile bisericii catolice pentru susținerea expediției antimongole în regiunile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
au făcut mari pregătiri militare în Transilvania, iar papa a alocat 10% din veniturile bisericii catolice pentru susținerea expediției antimongole în regiunile aflate la est de Ungaria (Moldova). Cronica lui Villani afirmă că, în 1352, "s-au luptat ungurii cu tătarii, în părțile Haliciului, iar păgânii (tătarii) s-au retras după o luptă indecisă". Această expediție a avut ca obiectiv nordul Moldovei, pentru a susține oastea regelui Ludovic, care acționa împotriva Haliciului, aliat al tătarilor. La întoarcerea din țara Haliciului, oastea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Transilvania, iar papa a alocat 10% din veniturile bisericii catolice pentru susținerea expediției antimongole în regiunile aflate la est de Ungaria (Moldova). Cronica lui Villani afirmă că, în 1352, "s-au luptat ungurii cu tătarii, în părțile Haliciului, iar păgânii (tătarii) s-au retras după o luptă indecisă". Această expediție a avut ca obiectiv nordul Moldovei, pentru a susține oastea regelui Ludovic, care acționa împotriva Haliciului, aliat al tătarilor. La întoarcerea din țara Haliciului, oastea regelui a trecut Siretul (denumire ungurească

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
1352, "s-au luptat ungurii cu tătarii, în părțile Haliciului, iar păgânii (tătarii) s-au retras după o luptă indecisă". Această expediție a avut ca obiectiv nordul Moldovei, pentru a susține oastea regelui Ludovic, care acționa împotriva Haliciului, aliat al tătarilor. La întoarcerea din țara Haliciului, oastea regelui a trecut Siretul (denumire ungurească: "seretem") în mai multe rânduri, atunci au pierit 4000 de cai, oameni și cai sufereau de foame, până au ajuns la Bereg (Maramureș). Expediția din 1352 împotriva tătarilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
tătarilor. La întoarcerea din țara Haliciului, oastea regelui a trecut Siretul (denumire ungurească: "seretem") în mai multe rânduri, atunci au pierit 4000 de cai, oameni și cai sufereau de foame, până au ajuns la Bereg (Maramureș). Expediția din 1352 împotriva tătarilor a fost declanșată dinspre Maramureș în direcția nordului Moldovei și, urmarea expediției, a fost alungarea definitivă a tătarilor din Moldova (dar în colțul sud-estic, în Bugeac, ei s-au menținut până la sfârșitul secolului al XIV-lea). În acest context extern

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
atunci au pierit 4000 de cai, oameni și cai sufereau de foame, până au ajuns la Bereg (Maramureș). Expediția din 1352 împotriva tătarilor a fost declanșată dinspre Maramureș în direcția nordului Moldovei și, urmarea expediției, a fost alungarea definitivă a tătarilor din Moldova (dar în colțul sud-estic, în Bugeac, ei s-au menținut până la sfârșitul secolului al XIV-lea). În acest context extern favorabil, al victoriei oștilor cruciate ungurești împotriva păgânilor (tătarilor), a fost întemeiată Moldova. Anul 1352, crede P. P.

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Moldovei și, urmarea expediției, a fost alungarea definitivă a tătarilor din Moldova (dar în colțul sud-estic, în Bugeac, ei s-au menținut până la sfârșitul secolului al XIV-lea). În acest context extern favorabil, al victoriei oștilor cruciate ungurești împotriva păgânilor (tătarilor), a fost întemeiată Moldova. Anul 1352, crede P. P. Panaitescu, poate fi considerat ca dată a întemeierii statului est-carpatic. După triumful regelui Ungariei, cu sprijinul populației locale, pe versantul de răsărit al Carpaților, pe valea râului Moldova, s-a constituit

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dintre Maramureș și nord-vestul Moldovei. Acceptarea lui Dragoș ca voievod al noului stat în formare, Moldova, de către fruntașii politici locali a fost determinată și de faptul că acesta era de același neam și credință, ca și de continuarea luptei împotriva tătarilor, în scopul alcătuirii unui organism politic mai întins. Voievodul Dragoș a fost instalat de oștile regești ca un căpitan ce asigura securitatea (paza) regiunilor estice moldovenești, o prelungire a autorității (puterii) Ungariei în aceste teritorii. El a fost instalat aici

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cuprindea decât valea Moldovei, de-unde și numele statului est-carpatic. Originea vasalității primilor domni ai Moldovei față de regii Ungariei se află, ca și la sud de Carpați, în spiritul de cruciadă, în această cooperare creștină a ungurilor și românilor împotriva tătarilor (păgânilor), sub semnul cruciatei. Dar nu numai ungurii și-au făcut simțită prezența (dominația ) la est de Carpați, ci și polonezii care și-au extins treptat aria de control spre sud până la hotarele Moldovei. Concret, ei (polonezii) aveau nevoie de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
înregistrată de letopisețele slavo-române, nu asociază evenimentul "descălecatului" de nici o confruntare cu forțele Hoardei de Aur. Astfel, Cronica moldo-rusă, ce oferă cele mai multe amănunte despre legenda "descălecatului" menționează doar că Dragoș și însoțitorii săi au ajuns la "marginea locurilor unde rătăceau tătarii". Toate categoriile de izvoare dezvăluie că operațiile militare conduse de Dragoș vizau preluarea puterii (domniei) doar în teritoriile est-carpatice, ce se aflau în afara zonei stăpânite nemijlocit de mongoli. Aceste operațiuni (acțiuni) urmăreau substituirea voievozilor locali de la conducerea formațiunilor politice românești

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
exponent) al regelui, suzeranul său. Intuiția acestui interpolator al cronicii lui Ureche era corectă, nu se înșelase în privința lui. În același timp, susținerea că formațiunea statală în fruntea căreia fusese instalat Dragoș servea drept "marcă" (militară) de apărare, "avanpost", împotriva tătarilor, nu este irefutabilă ! Mai ales că, după mijlocul secolului al XIV-lea, Hoarda de Aur, afectată de lupte intestine, nu mai reprezenta o amenințare reală pentru regatele creștine din estul Europei. Dacă statul mongol era în defensivă, regatul Ungariei, în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
lupte intestine, nu mai reprezenta o amenințare reală pentru regatele creștine din estul Europei. Dacă statul mongol era în defensivă, regatul Ungariei, în schimb, sub dinastia angevină, promova o politică activă, expansivă, camuflată sub vălul transparent al cruciatei împotriva păgânilor (tătari) și schismaticilor (ortodocși). Expediția militară din 1359 și impunerea suzeranității ungare în teritoriile est-carpatice se înscrie în această politică ofensivă a regatului de extindere a sferei lui de dominație. Locul unde a "descălecat" voievodul Dragoș și centrul în care și-

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
mărcii) din Moldova. Cronicarul regelui ungar Ioan de Târnave arăta (scria) referitor la acțiunea lui Bogdan: "Bogdan, voievod român din Maramureș, adunând pe ai săi a trecut în taină în Țara Moldovei, ce era supusă Coroanei ungurești, dar din cauza vecinătății tătarilor era de mult timp părăsită de locuitorii săi". Pentru răsturnarea urmașilor lui Dragoș era nevoie de forțe militare însemnate, capabile să se opună oștilor lăsate de Angevini, la est de Carpați, după intervenția în Moldova. Pentru a învinge în această

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
evoluate de organizare instituțională medievală, transmise și preluate de societățile locale de la românii din Transilvania și Maramureș.37 Lui Bogdan i-a urmat fiul său, Lațcu (1367-1374), "nume rutean" (Iorga), care avea datoria imperioasă de a continua "cruciata", izgonind pe tătari, oprindu-le în robie țiganii și înaintând până la Hotin și Tighina. Altfel, notează Iorga, nu știm mai nimic despre această domnie de cucerire și luare în stăpânire pur militară. N-avem nici un document, nici o monedă. Lațcu urmase tatălui său, mama

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
o recunoaștere politică din partea Poloniei sau Ungariei. Episcopia de Milcov, în sudul țării, activată încă la sfârșitul secolului al XIII-lea, era în atenția Sf. Scaun-actul papal spune: pentru "partea numeroasei nații românești care locuiește la hotarele regatului ungar de către tătari", aceasta fiind Moldova. La 1374, este numit un episcop franciscan, Antoniu de Spoleto, care urma să locuiască în Siret, noua capitală a Moldovei, iar în țară au pătruns călugări franciscani și dominicani. În acest mod, Moldova era încadrată din ambele

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
încă destul de firavă și nesigură, fără hotare precise: Vrancea se afla în afară, Adjud, Tg. Ocna și Bacău erau încă sub control unguresc, la răsărit, ambele maluri ale Prutului erau în stăpânirea domniei, dar sud-estul țării (Bugeacul) era în mâinile tătarilor (Hoardei de Aur). Cu toată rapida întindere a țării, aspectul ținutului de origine (valea Moldovei) a rămas (s-a păstrat) numele celor dintâi boieri, maramureșeni și moldoveni, reprezintă, în varietatea lor nesfârșită, o largă sinteză, ele sunt din vechiul fond

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a rămas (s-a păstrat) numele celor dintâi boieri, maramureșeni și moldoveni, reprezintă, în varietatea lor nesfârșită, o largă sinteză, ele sunt din vechiul fond slavo-român, dar și nume de împrumut. La începuturile ei, rămân ici și acolo sălașuri de tătari, care rătăcesc nestingheriți. În organizarea și administrarea Moldovei, ca stat, se simte punctul de plecare din regatul Ungariei: sistemul de comenzi este slavo-maghiar. Constituirea Moldovei înseamnă satisfacerea nevoii de apărare contra tătarilor, dar cuprinde și ideea statului românesc vasal supus

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
începuturile ei, rămân ici și acolo sălașuri de tătari, care rătăcesc nestingheriți. În organizarea și administrarea Moldovei, ca stat, se simte punctul de plecare din regatul Ungariei: sistemul de comenzi este slavo-maghiar. Constituirea Moldovei înseamnă satisfacerea nevoii de apărare contra tătarilor, dar cuprinde și ideea statului românesc vasal supus celui cu origini proprii, care vrea să fie neatârnat (Iorga). În ceea ce privește angrenajul relațiilor politice externe, în perioada constituirii statului Moldova, acesta a fost complicat. Evenimentele din spațiul carpato-dunăreano-nistrean nu au fost rectilinii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
București, 1995. Șchiopul I., Contribuții la istoria Transilvaniei în secolele XII-XIII, Cluj, 1932. Șerbănescu N., Mitropolia Moldovei și Sucevei. Șase sute de ani de la prima mențiune documentară a existenței ei, în B.O.R., 1986, nr. 9-10, p. 109-127. Șotropa V., Tătarii în valea Rodnei, în AIINC, III, 1924-1925, p. 255-274. Ștefan Gh., Formarea poporului român, București, Editura politică, 1973. Ștefan Gh., I. Barnea, Dinogetia. I. Așezarea feudală timpurie de la Bisericuța-Garvăn, București, 1967. Ștefănescu Șt., "Întemeierea" Moldovei în istoriografia românească, în Studii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]