5,174 matches
-
sens atestat în dicționarul citat include și actul de „a zmunci deodată frâul, spre a face calul să se întoarcă înapoi”. Mișcarea bruscă se augmentează și cu sensul popular al lui răsare: „a sări (în picioare), a se sălta, a tresări”. Captarea energiilor vitale în acest ceremonial cere efort și virtuozitate, dar feciorul călare este deja cunoscător al ritmurilor materiei. Perechea cal - călăreț poate să provoace, dar și să grăbească evoluția naturii: „Cal bun sare în crâng înverzit,/ Crâng înverzit și
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
extraire de l'inextricable. I-ar trebui măcar un milion de necumetriali. Și nu i-ar găsi. Mit se adeverează Salvatorul Mundan, Omul de Fier. Ciolovecul bricolează ciorănește în incurabil. Trage injecții în picioare de lemn și minune! lemnul scârțâie, tresare, țipă (de durere? de bucurie?). Ciolovecul meșterește în nevindecabil când îi viața o maladie a spiritului, iar Vadimii se visează ca Vlăduți Țepeși. Unii pun botul, neavându-le, sărmanii, cu înțelegerea reprezentativității parțiale și a crescândei complexificări a societalului în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
din care nu înțelege nimic sau foarte puțin, dar care știe că destinul său este acesta: de a duce cu orice preț la destinație mesajul. Când spun în Franța că sunt român există riscul ca pe fața interlocutorului meu să tresară un mușchi... Au fost sau mai sunt contexte în care ți-a fost jenă să spui că ești român? Te-ai simțit vreodată prost în calitate de român în Franța? Eu eram cândva, cu vreo patru, cinci ani în urmă, în preajma Turnului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
ale lumii nu se știe absolut nimic despre România, și nici cerșetorii de origine română nu sunt vizibili, nu există nici o prejudecată legată de români. Când spun în Franța că sunt român există riscul ca pe fața interlocutorului meu să tresară un mușchi. În Statele Unite sau în Japonia fețele rămân sincer impasibile, pentru că în fața acelor oameni contezi tu ca individ și nu ești responsabil de eventuala imagine negativă a nației tale. Ai avut momente în care te-ai simțit bine că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
coala de hârtie: Machu Picchu La Machu Picchu în noapte se-adună războinici incași, duc sfaturi de taină în șoapte, stau strajă pe ziduri arcași. Ard focuri în temple, pe-altare dau preoți jertfire de vieți și inima-n piatră tresare mușcată de aprigi săgeți. Ni-s zeii potrivnici de-o vreme, în Cuzco dușmanul a-nvins, ne plouă de-un timp cu blesteme și Marele Inca e prins! Au fost profeții necrezute de tragic sfârșit de pe ape, acuma ni-s
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
Și chicotea. Mike Metrou avea o față mare, palidă și dinți lungi. Semăna cu un soi de animal subpămîntean special adaptat care vînează animalele de la suprafață. Era un jefuitor de drojdieri foarte Îndemînatic, dar fața nu-l ajuta. Orice gabor tresărea la vederea lui, iar personalul de la metrou Îl știa bine. Așa că Mike Își petrecea cel puțin jumătate din timp la bulău pe Insulă, efectuînd cele cinci luni și douăș’nouă de zile pentru dat cu jula. În seara asta Herman
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
o mulțime de vulturi mai mici care îl escortau, fiecare cu steagul țării sale, prin tre ei și vulturul român. Zburau foarte încet, lin și falnic, până ce au pierit spre apus în razele soarelui, pe un cer stră lucitor. Am tresărit din somn, inima îmi bătea strașnic. De două ori am readormit și s-a repetat acel vis care mă scutura de admirație și emoție. Nu cred în visuri, dar [cred] în legătura inconștientă cu alte ființe îndepărtate. M-am sculat
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
la rândul nostru câteva exemple edificatoare: "Stelele-n cer Deasupra mărilor Ard depărtărilor, Până ce pier" (Stelele-n cer) "Steali pi tser Pristi amărili Ard depărtărili Până tse cher" (Traducere de Victor Ceara) Sau: "Lacul codrilor albastru Nuferi galbeni îl încarcă; Tresărind în cercuri albe El cutremură o barcă." (Lacul) "Bara dit codrul nalbastru Galbini lilici u-ngarcă; Adiljinda-n tsercljiuri albi Ia cutreambură na varca". (Traducere de Ioan Cutova) Sau: "La mijloc de codu des Toate păsările ies, Din hugeac de aluniș La
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
tot așa să scăpi focul. Apoi el îmi dădea povețe cum să încarc pușca, cum s-o pun la ochi și mai cu samă mă sfătuia să-mi păstrez sângele rece, lucru cam greu pentru un începător ca mine, care tresăream la fiecare zbor de pasere. Într-o zi, întovărășit de Turcu, mă dusăi pe o miriște ticsită de prepelițe aproape de Fălticeni. Turcu cu cânele lui apucă în stânga și eu cu al meu în dreapta, propunându-ne a ne întâlni peste două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
teiului, vorbe ieșite din inimă care ne scurtau ceasurile, de ne se păreau minute. Eram sub un adevărat farmec în fața melancoliei dulci și visătoare a lui Eminescu și a gălăgioasei veselii a lui Creangă de a cărui hohote de râs tresărea grădina Spravale babă. S-au dus amândoi acești scriitori fruntași atât de strâns legați prin prietinie, dar atât de deosebiți prin caracterele și talentele lor, și în urmă-le a rămas un gol care cu greu se va umplea. Recunosc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
dus-o noi barbații în puterea brațelor pănă la otelul de la Chamonix, unde a trebuit imediat să se puie în pat. Nu știu cum vor fi dormit ceilalți tovarăși ai mei în acea noapte, dar eu unul am avut somnul foarte neliniștit; tresăream înspăimântat la fiecare cinci minute, părându-mi-se că alunec în prapastie. Lucru curios, toată această călătorie făcută împreună, care negreșit a stabilit oarecare familiaritate între noi, a deșteptat simțimântul geloziei în inima francezului, bineînțeles fără nici un motiv întemeiet; căci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
bastonel de trestie cu cap de fildeș, lavalieră cu țarțamuri, guler și manșete de celuloid - și mai ținând un trandafir În mână, cum mă puteți vedea și admira la pagina 868 din Istoria literaturii române de G. Călinescu. și am tresărit, ca mai toți contemporanii mei de atunci, În fața femeilor stil 1900-1910, voalate și cu rochii lungi până-n călcâie, abia trădându-și, rar de tot, gleznele În botine, spre ațâțarea băieților-bărbați nedeprinși, ca astăzi, cu răsfățul pulpelor goale - și lăsând În urma
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
la seră. Tata a respirat ușurat, chiar primise o veste extraordinară, a pus telefonul în furcă și a părăsit clădirea tulburat, fericit. Dar ziua aceea era departe de a-și epuiza surprizele. În centru, a descoperit un anticariat și a tresărit, de atâta vreme nu mai ținuse în palmele sale o carte! Nu a rezistat tentației și a trecut pragul micului magazin înțesat de cărți. Anticarul, un bătrân, l-a citit dintr-o privire, și-a dat seama cu cine are
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
să-l vadă. Asistenta, o tipă grasă și aproape de pensie, l-a trecut într-un registru, cu nume, vârstă, domiciliu și profesie. Când să-și decline ocupația, tata a ezitat, apoi a zis răspicat: „Brigadier“. La cuvântul brigadier, doctorița a tresărit, părând că, în sfârșit, îl observă pe tata. L-a pus să-și dezbrace pufoaica și apoi l-a invitat să se așeze pe scaunul acela special și să se uite la o planșă, atârnată pe perete, conținând litere și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
mă lămurească el. Îl zăresc ceva mai încolo, stă nemișcat, cu spatele la mine, privește în depărtare, stă ca și cum m-ar fi vegheat pe mine, ca și cum ar fi așteptat, adevărat înger păzitor, să mă trezesc din somnul meu, din visul meu. Imediat, tresare și își întoarce fața spre mine, de parcă un simț neobișnuit l-ar fi făcut să vadă ce se află îndărătul său, l-ar fi anunțat că eu m-am trezit și mă uit la el. -Cum a fost, ai reușit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
peregrinii doritori să pătrundă taina cărții pecetluite. Și neîncetat, pentru fiecare nou-venit, îngerul are întipărit pe obraz un zâmbet de o bunătate infinită. Culmea, nu obosește niciodată, iar zâmbetul său nu e un zâmbet fals, ci unul pornit din inimă. Tresar: caut pricină de ceartă și acum am impresia că i-am găsit nod în papură, am găsit ce să-i reproșez lui Lazarus - deși susține că mi-e prieten, că e îngerul meu păzitor, pe mine nu m-a lăsat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Pregătește-te să citești curând cartea. Îmi dau lacrimile, de neputință și de rușine. Așa e, nu trebuia să mă grăbesc, trebuia să-l ascult pe bunul și înțeleptul Lazarus. Mai apoi mă gândesc la ceea ce m-a anunțat și tresar: curând?! Abia aștept să treacă timpul. De aceea mă retrag în culcușul meu, închid ochii și chem somnul, să nu mă mai apese scurgerea ca de melc a ceasurilor și a minutelor. 25 TC "25" \l 1 Spaniolu, Gămălie și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
a petrecut ascultând cu sfințenie de un plan dinainte stabilit, un mare plan desăvârșit, în amănunt pus la cale, dintotdeauna pus la cale?!... Ajung la ultimele pagini. Tocmai citesc relatarea ultimului meu vis, cel cu Spaniolu, Pușcărie și Gămălie. Deodată tresar. Descopăr o diferență, în sfârșit descopăr o diferență. Una considerabilă. În cărticica pecetluită scrie că vagabonzii și-au găsit într-adevăr un adăpost într-o baracă, la marginea orașului. Dar aceasta nu e situată lângă barajul lacului de acumulare. Ci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cât inima unei furnici. Oricum, curând, am să aflu singur răspunsul. 27 TC "27" \l 1 Undeva, în spatele meu, mi se pare că-l aud pe Truman: -Veniamin, nu te-ar interesa să te întorci pe pământ printre cei vii?... Tresar: ce propunere trăsnită, ce idee mai e și asta?!... Și sus, deasupra mea, aud ceva: porțile cerului, încă o dată, încep să se miște și dau să se închidă. Normal ar fi ca acum, la a doua încercare, să apuc să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
alta conservele, în alta butelia de aragaz, în alta aragazul, frigiderul și așa mai departe. în timp ce făceam gropile și ascundeam aceste lucruri de mare preț pentru bietul român, sărmanul român basarabean, bătrâna plângea, își aducea aminte de 1944 și mereu tresărea la fiecare bubuitură de tun, rafale de mitralieră, împușcături ce nu conteneau să se audă în acele momente, dinspre Tighina, Gura Bâcului, Cocieri, Dubăsari, Varnița, dar și de mai aproape, din pădurea ce era la circa 100 de metri de
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
o rană— eu, mut, în limba mea moldovenească, ei, mulți, în în limba lor bucovineană. Ne întâlnim ades. Dar când e-n toi o nuntă sau vreo sfântă sărbătoare— simțim cum curge Prutul între noi și sârma cea ghimpată cum tresare. Nu va fi unic Domnul, cel din slove și Domnul, cel ce umblă pre pământ, în lume mai sunt două Moldove și două Bucovine cât mai sânt. Bogat e cine are o poiană, Munți cine are nu mai e sărac
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
să biruiască o singură pagină cu cititul, dar numele autorilor și titlurile care-i defilau de câteva ori în zi prin fața ochilor până la urmă le reținea. Nu chiar din prima citire, însă, în jumătate de an, suficient de multe ca să tresară când auzea de Lucrețiu, de Hegel sau de Blaga și să se trezească vorbind într-un fel de transă de budist revelat: „Aha, Hegel, cum să nu? Avem: Fenomenologia spiritului, Știința logicii, Estetica...“. Publicitate mascată Doamna Potcoavă are un amant
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
este faptul că amândoi erau foarte frumoși și foarte puri, așa cum stăteau ei acolo în așteptare, în ciuda bolii și suferinței degajate de cei din jur. Nu pot uita ușor această imagine, scriu ca și cum aș dori să scap de apăsarea ei. Tresar puternic. O voce pronunță cu puternic accent moldovenesc, regiunea Galați (da, pot identifica și regiunea, doar am trăit acolo cinci ani de zile) spune hotărât: Acuma' hai sâ-ți arât șî orașu medieval, acelia mai vechi. Mă întorc surprins, ca un
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
de zbor. Pe la ora două din noapte (care două? care noapte? când traversezi Atlanticul pierzi orice noțiune de timp și spațiu) se auzise un zgomot ciudat, ca și cum fuselajul avionului ar fi fost măturat cu o gigantică mătură de vrăjitoare. Toată lumea tresărise speriată, dar din fericire nu s-a mai întâmplat nimic. Creierul îmi este inundat de senzații bizare când regăsesc și recunosc detalii din bogatul și igienicul aeroport din Geneva. În mod miraculos, pentru prima oară de când mă găsesc în fața unui
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
Și-un vânt abea adie... Cuprins e totul că e viu De-a nopții armonie. Încet apare luna, sus Pe-ntinsul cer albastru Iar eu privesc cu gandu-mi dus Frumosul nopții astru... Într-un boschet în umbr-ascuns Pe strune-abea tresare Melodic, tainic, nepătruns Un cintec de chitare... Și tot vazduhu-i parfurmat De florile cochete Ce parca-acuma s-au adunat În splendide buchete... Pe palul cer din cînd în cînd O stea s-aprinde iară, Cu fulgerarea unui gând Din
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Octavian Loghin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93313]