5,344 matches
-
poate face ceva, dom' Laurențiu? Dom' profesor, nici n-o să se cunoască. Cînd să vin după el? Îl fac acum. Pentru dumneavoastră... Mă așez pe taburet. Atmosfera avea mai mult de 50% fum de țigară. Privesc la Laurențiu și sînt uimit de îndemînarea sa. Și eu am vrut să mă fac profesor... Cum? Să nu vă mirați. N-a fost să fie. N-am putut trece de proful de română. Îmi plăcea matematica. Ce avea cu mata, un copil? L-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
să admit o astfel de acuzație. Laurențiu tace și-și vede de treabă. Cojocul meu capătă un aspect excelent și inima îmi crește de bucurie. Cînd dau să plătesc, cojocarul refuză: Mai am nevoie și de prieteni, dom' profesor. Rămîn uimit de situația aceasta neașteptată. Plec și promit să revin. Peste două zile revin cu un bidon de vin roșu. Este "puterea ursului", mă laud eu. Nu era nevoie, dom' profesor. Mulțumesc, dar zău că nu era nevoie. N-ai spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
de o familie armonioasă. Îmi amintesc de o scenă cînd Mitică a băut prea mult și nevastă-sa, Ilona, la urcat în pat, i-a scos pantofii și ciorapii, l-a dezbrăcat și apoi l-a învelit cu plapuma. Mă uimea cu ce grijă îi îndesa plapuma la spate ca să nu răcească. Acum lucrurile s-au complicat. Haine de firmă cunoscută, mașini bengoase, gazon și concedii prin locuri exotice. Cînd au venit la mine, un soi de răutate a pus stăpîne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
ciobăneștilor, ce să mai vorbim, mai tolerant e vînătorul!“ Dar i-am uitat pe ăștia mici, care au sărit bine de treizeci și continuă să fie marea promisiune, miracolul anilor 80. Te simți măgulit să-i primești În casă, ești uimit și complexat ascultîndu-i, lecturile lor ca și hainele pe care le poartă, limbajul, gesturile sînt atît de diferite de ceea ce ai apucat tu la vîrsta lor. Parcă toți acei ani de studenție petrecuți zi de zi la Biblioteca relațiilor cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
dispus să discute despre eventualitatea reluării legăturilor cu apropiații nici chiar după ce starea lui începuse să se agraveze, păstrându-și convingerea că, dacă era să înfrunte vreodată întâmplarea din Grecia, trebuia să facă tabula rasa. Aveam impresia că asta o uimise pe Randle. Mai vorbi o vreme despre afecțiuni rare și despre fuga disociativă, spunând că hotărârea lui Eric de-a rupe toate legăturile cu vechea sa viață fusese o foarte interesantă prevestire. Am întrebat-o dacă nu crezuse de cuviință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Ooo, făcu Jane din nou, puțin cam târziu. — E obositor să nu cunoști pe nimeni, nu? zise Clio mai târziu. — Nu-ți pune în valoarea capacitățile de comunicare, m-am arătat de acord. Băuserăm cocteiluri Zombi aproape toată noaptea. Mă uimea faptul că nu eram mai nervoși. Mâine, hotărâsem, trebuia să ne străduim mai tare să ne enervăm. O vreme, am hoinărit spre cort în tăcere. — Știi ce cred? Că nu ne-am îmbătat îndeajuns? — Mmm, am mormăit. Întotdeauna știi ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Eric Sanderson (Primită pe 22 septembrie) Scrisoarea nr. 2 Dragă Eric, Știam așa de multe lucruri. Lucrurile pe care le-am învățat, felul în care am învățat să văd și lucrurile pe care le credeam posibile, bănuiesc că te-ar uimi. Acum mi-au rămas cel mult frânturi. Rămășițe ale lucrurilor pe care am fost destul de rapid să le notez și să le păstrez; fragmente care acum mi se par tot mai incomplete și mai derutante. Iată ceea ce știu, ceea ce înlăuntrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
să mă pregătesc după cum spui“, și așeză firul de păr pe jos, lângă pensulă, după care ridică mâinile goale în fața sa. Kenshin atacă și Tekisui îl înfrânse cu mâinile goale dintr-o singură mișcare. După acestea, Isamu spuse că era uimit de priceperea lui Tekisui. Tekisui spuse: „Ceea ce ai văzut e doar ideea priceperii sau ne-priceperea. Este totul și nimic, o imagine, un lampadar, un grăunte de nisip de pe-un țărm îndepărtat“. Kenshin, Nibori și Susumu își cerură scuze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
din cauza mea. Abia rostise aceste cuvinte, că le și regretă. Judecînd după ochii lui blajini și obosiți, bietul om avusese o zi grea. „La urma urmei, Își spuse, Îi sînt simpatic... chiar dacă avem gusturi diferite.“ Era un gînd care Îl uimea din cale-afară pe Rowe. — Aveți dreptate, domnule, rosti celălalt ridicîndu-se În picioare și scuturîndu-și de pe haină firimiturile lăsate de vrăbii. Îmi place să mai schimb cîte-o vorbă cu cineva, mai ales În zilele noastre, cînd oamenii nu prea au timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
-ar pretinde doctorul, eu sînt omul acesta din oglindă! Faptul că mi-am pierdut memoria nu Înseamnă că m-am schimbat. Omul din fotografie și Anna Hilfe nu se potrivesc! Brusc, Își aminti Însă de vorbele Annei, care atunci Îl uimiseră, dar pe urmă Îi ieșiseră din minte: „E de datoria mea, Arthur“... Ducîndu-și mîna la bărbie, Își acoperi barba; nasul lung și cam strîmb și ochii destul de triști pe care-i văzu În oglindă Îi spuseră adevărul. „Da, sînt Arthur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
nevoiți să ne adaptăm. — Ceea ce mă Îngrozește este gîndul că nu știu cum m-am adaptat la viața asta Înainte de a-mi fi pierdut memoria. Astăzi, cînd am sosit la Londra, nu mă așteptam să văd atîtea ruine. Nimic nu m-a uimit mai mult, deși numai Dumnezeu știe ce fel de ruină am ajuns eu Însumi. Poate chiar sînt un asasin. Domnul Prentice spuse repede, deschizînd din nou dosarul: — A, nu, de mult nu mai credeam că dumneata l-ai ucis pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Se vedea că se silea din răsputeri să nu plîngă, dar efortul acesta Îi urîțea fața - o urîțenie ce-l lega și mai mult de ea decît frumusețea. „Nu trebuie să fii fericit cu cineva ca să-l iubești, Își spuse, uimit de descoperirea pe care o făcea. Nefericirea leagă mai mult doi oameni“. Nu-l mai vrei, acum cînd ți l-am adus? Îl Întrebă ea. Rowe Îi luă din mînă mica bobină de film. Nu Încerca nici un sentiment de triumf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
-i transforme pe bărbații din jurul lor În niște nevrozați impotenți și acri. Din acel moment - era absolut sistematic -, le apuca nostalgia virilității. Până la urmă, Își părăseau bărbații ca să sară În patul unor machos latini de tot rahatul. Întotdeauna m-a uimit slăbiciunea intelectualelor pentru golani, pentru brute și cretini. Pe scurt, se culcau cu unul, doi, trei, uneori și mai mulți În cazul celor bune de regulat, apoi turnau un plod și Începeau să facă dulceață de casă după rețetele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
câțiva ani, uneori zeci de ani, de fapt rezistă mai mult decât orice alte relații; apoi, până la urmă, se sting și ele. Bruno sosi pe la ora douăzeci și unu, era deja puțin băut și voia să discute subiecte teoretice. Întotdeauna m-a uimit, Începu el chiar Înainte de a se așeza, cât de corecte sunt previziunile făcute de Aldous Huxley În Minunata lume nouă. Când te gândești că această carte a fost scrisă În 1932, nu-ți vine să crezi. De atunci, societatea occidentală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
lenjerie din latex și rochii concepute pentru a lăsa la vedere sânii și fesele. E de asemeni surprinzător să vezi femei și cupluri, cu sau fără copii, cercetând diversele raioane, trecând fără nici o jenă de la un magazin la altul. Ești uimit, În fine, de chioșcurile de presă din stațiune, care, pe lângă ziarele și revistele obișnuite, oferă o gamă largă de reviste pornografice și publicații pentru cupluri interesate de sex În grup, precum și gadgeturi erotice diverse, totul fără a trezi, la consumatori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
scurt timp, răsfățată de razele blânde ale soarelui, și-a deschis o floare frumoasă, de culoarea aurului, cu un parfum diafan. Floarea năzdrăvană era cea mai mare și mai minunată dintre toate și îmi făcea plăcere să o îngrijesc. Ne uimea pe toți cu frumusețea ei. Peisaj de basm Maria Horchidan M-am trezit într-o pădure. O pădure verde-aurie, în care aerul de după ploaie scânteia ca soarele. În uniformele lor verzi, brazii păreau niște uriași. Flori multicolore împodobeau poienița cu
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
care le băteam acuma zilnic îmi păreau murdare. Cu vremea însă a început să-mi placă așezarea de pe colinele cu livezi în care munca, dacă nu era grea, nici prea bănoasă nu părea. La portițe megieșii schimbau cu înțelepciune vorbe, uimiți de veștile despre război, crime, imoralitate. Se afla aici o lume deosebită, un loc în care nimic rău nu se putea întîmpla. Rătăcită în vecini, o rață era înapoiată peste grad, prilej cu care se mai schimbau cîteva vorbe de
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
cu picior de lemn se oprise după un copac. Avea profil de pasăre. Triști și dupuroși, pe imaș pășteau niște căiuți. Nu cred că omul este cel care a născocit formele de asociere. Probabil prima societate a aparținut coralilor. Te uimește la o gîză ca albina felul cum se organizează și modul disciplinat în care o face. Care-i momentul istoric în care s-a născut pedagogia? De cînd începe arhitectura? Dar matematica, rațiunea, sentimentele? Nimic din ce fac oameni nu
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
odraslelor, care sunt catalogate de cele mai multe ori drept înzestrate, dar leneșe. Mai sunt și din acelea care n‑au absolut nici o realizare. Elevii alcătuiesc o structură care se poate numi și comunitate școlară. Anna și Rainer sunt din cale afară de uimiți că trebuie să aparțină unei comunități școlare și nu lumii adulților. Sophie l‑a introdus pe șest pe Hans, care se vede de la o poștă că e un corp străin, fiindcă zbiară în gura mare când își comandă câte o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
frumușică. În fine, pornesc la pas, cei trei alegând trotuarul care trece prin fața librăriei. Sunt deja destul de aproape ca, recunoscându-i, să nu-i vină să creadă. De fapt, doar pe doi dintre ei Îi recunoaște și doar unul Îl uimește. Nicolae Manolescu! El e uimitorul. Iar recunoscutul e Cornel Ungureanu. Necunoscutul e Încă necunoscut, dar se apropie. Cătălin face un pas În față. Așteaptă să fie recunoscut. Și el, ca noi toți. De Cornel Ungureanu, care i-a și scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
sărbătoare. — Nu mai rămâneau nici zece ani până la portretul Simonettei... lucra încă în mare taină, în sala papei, la Carul Morții. Nu permitea nimănui să vadă ceea ce pregătea. Serbarea din 1511, socotită de mulți drept încununarea unei fantezii macabre, a uimit și a îngrozit într-adevăr. Dar a stârnit în cele din urmă entuziasmul care a sporit faima lui Piero și a deschis, cum afirmă cronicarul, calea altor „lucruri hazlii și de iscusită născocire“. Florența a perseverat, până a nu mai
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
îl vânduse. Cu prețul luat cumpărase patru mere mai mititele. Le frecase de nădragi până luciră ca date cu ceară și le așezase din nou pe năframă. În felul acesta încropise flăcăul o avere frumușică - încât lumea nici nu se uimi prea tare când berarul Ciuc îl tocmi pentru fata lui... Au început să se coacă viile și peste tot se aud strigătele celor cu pepeni. Eu mănânc harbuji, tanti Clemanza spintecă lubeniță, iar tanti Mizi, mai stăpânită, se îmbată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
întâlniri. Mă gândesc la o figură rotundă, cu ochelari, care o să-mi răspundă la salut cu un citat din Biblie, eventual Ezechiel, 1:5-28: „Făpturile vii însă când alergau și se întorceau...”. Sabina are altă părere. Cel mai tare mă uimește că fiecare tânără româncă are unul sau mai mulți bărbați din străinătate cu care corespondează. Un sfert din calorifer se duce pe un pui și o sticlă de Sangria, un vin spaniol, ușor, rosé. La ora 18, după o adunare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
-i purta ranchiună pentru îi spusese cândva să nu mai bată aiurea coclaurile celea. La început, vizitatorii se arătară cam sfioși; mai mult se îngrijiră de cele ce țin de tipic: colacii, coliva, prosoapele, plata țârcovnicului. Cei mai mici erau uimiți că Bunicul nu scotea aburi pe nări - așa cum scoteau ei, din cauza frigului - și nu părea să-i fie deloc rece, așa cum stătea întins pe năsălie, relaxat și nepăsător față de locul în care se găsea. Tăcea chitic și părea că ține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
se uită către cofa din lemn de dud În care trebuie să curgă alcoolul și roagă pe cineva să ia păhărelul și să-i aducă să guste „fruntea“ cazanului. Abia pune pe limbă lichidul și se declară mulțumit, poate chiar uimit de mulțumire, cum se spune?, se arată mirat că a putut ieși o țuică așa de bună din boasca lui prost păstrată peste iarnă, aproape că se temea să nu fie trezită și să strice focul degeaba. „E, zice el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]