5,010 matches
-
care dă seamă de timporizarea preeminentă a unui fapt devenit fenomen originar pentru o anumnită ordine "socială", ceea ce înseamnă că ne este deschisă calea unei înțelegeri non-judicative a ideologiei (desigur, a dictaturii judicativului, în ultimă instanță). Mai sus, exprimam o uimire: am avea putința de a nu fi "ideologi"!? Atâta vreme cât gândim, rostim și făptuim în limitele judicativului constitutiv, a cărui ipostază desăvârșită este tocmai ideologia, nu am avea această putință. Deocamdată, nu ne poate fi clar, în privința acestei putințe, decât următorul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aceasta nu-i acoperă întreaga sa potențialitate. Rămâne la adăpostul putinței sale de a fi exercițiul nonconstitutiv al judicativului. De fapt, dacă urmărim îndeaproape istoria logicii, a filosofiei sau a științei (nu, însă, și a ideologiei), vom observa cu oarecare uimire "lucrarea" judicativului regulativ: gânduri, rostiri, făptuiri cărora li se dau alte sensuri decât cele statuate prin reducția judicativă a dictaturii judicativului, fără a fi vorba însă despre ieșirea de sub autoritatea impusă de aspectele formal și alethic ale judecății și, în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în Radical Hermeneutics: Repetition, Deconstruction, and the Hermeneutical Project. 5 A se vedea: Constantin Noica, Scrisori despre logica lui Hermes (1986); Alexandru Surdu, Teoria formelor prejudicative (1989). Aceste două lucrări, apărute la mică distanță una de alta, constituie însăși sursa uimirii mele ("originare") din care s-au ivit întrebările ce susțin demersul acestei lucrări. 6 Paul Ricoeur, Memoria, istoria, uitarea, p. 17. 7 Husserl, Ideen I, § 94; Idées directrices pour une phénoménologie, p. 328. 8 Pentru sensul termenului a priori, în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
niciodată zăpadă. Cerul cernea încet-încet ca o plapumă de mătase în fața ferestrei, iar eu, o ștrengăriță , desenam pe sticla ușor aburită a ferestrei. Când nu mai aveam loc să desenez, am început să privesc afară și atunci am văzut cu uimire mii și mii de steluțe aproape perfecte, prinse una de cealaltă, formând fulgi mici și mari ca niște fluturi. Uimirea și încântarea mea erau de nedescris , eram atât de copleșită încât am stat zile întregi urmărind dansul lor minunat. Era
Compunerea şcolară by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Science/652_a_1025]
-
aburită a ferestrei. Când nu mai aveam loc să desenez, am început să privesc afară și atunci am văzut cu uimire mii și mii de steluțe aproape perfecte, prinse una de cealaltă, formând fulgi mici și mari ca niște fluturi. Uimirea și încântarea mea erau de nedescris , eram atât de copleșită încât am stat zile întregi urmărind dansul lor minunat. Era numai mister și faptă tot dansul lor ca un balet al florilor. Nu mai văzusem niciodată așa ceva și nu mi
Compunerea şcolară by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Science/652_a_1025]
-
câmpul său vizual Într-un obiect pentru expropriere umană. Dacă artistul a preluat o imagine a naturii pe pânza sa, omul de știință face cam același lucru pe masa de laborator. Natura a Încetat să fie un domeniu privit cu uimire și teamă și a fost redusă la resurse care așteaptă să fie transformate după imaginea omului. Înarmat cu cunoștiințe obiective, Bacon a prezis ca va fi posibil să „extindem limitele imperiului uman până la influențarea tuturor lucrurilor posibile”12. În timp ce anticii
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
de nou-veniți din Europa, care au trecut cu convoaiele de căruțe cu coviltir peste Munții Apalași În drum spre câmpiile fertile ale Vestului Mijlociu, iar apoi către preeriile marelui podiș, părea Într-adevăr un Eden. Au scris acasă exprimându-și uimirea În față atâtor pământuri accesibile. Iată descrierea sălbăticiei americane făcută de un nou-venit: Linia aparent interminabilă de copaci dinaintea noastră, intinderile salbatice care ne Înconjoară, adâncimile misterioase ale frunzișului bogat, unde nu a călcat picior de om, luminate de razele
[Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
Arleziana, postfață Sultana Craia, București, 2000; Găsește rima. Lacrima de cristal, București, 2000; Zâmbet de tigru, București, 2001; Ecoul clipei, postfață Bogdan Pascu, București, 2003. Repere bibliografice: Dan Stanca, „Welcome December!”, RMB, 1994, 12 327; Andrei Gligor, Moarte, libertate și uimire, L, 1995, 3; Romul Munteanu, Victoria Milescu și poezia politică, „Azi” (suplimentul „Fețele culturii”), 1995, 798; Romul Munteanu, Un drum prin poezie, „Azi” (suplimentul „Fețele culturii”), 1995, 821; Ioan Es. Pop, Notații și parabole, „Cartea”, 1996, 6; Oana Fotache, Emoție
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288139_a_289468]
-
zic, a așezat-o? Așternut i-a făcut Lui, și toate a supus sub picioarele Lui”. (Sf. Ioan Gură de Aur, Comentariile sau Explicarea Epistolei către Efeseni, omilia III, p. 28) „Căci cu adevărat mare și minunat și plin de uimire este acest fapt, ca trupul cel luat de noi să șadă sus de-a dreapta lui Dumnezeu, și să fie închinat de îngeri, de arhangheli, de Serafimi și de Heruvimi. Aceasta de multe ori având-o eu în minte, rămân uimit
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
către altul și această privire îi va face să strălucească iarăși, în adevăr, în contemplarea adevărată a luminii celei de negrăit! Astfel, aceștia se văd unii pe alții în multe chipuri, în glorii divine multiple și variate, fiecare privește cu uimire la slava celuilalt și se bucură cu bucurie de negrăit. Vezi tu, cât de neînțeleasă și de negrăit este slava lui Dumnezeu; (este plină) de o lumină de negrăit, de taine veșnice și de bunuri nenumărate. După cum în lumea cea
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
de astăzi. în atmosfera modernității tîrzii, jocul dintre libertatea noastră de gîndire și obiectivitatea transcendenței capătă o provocatoare noutate, are condiții să devină o temă proaspătă de interogație. Căci dinaintea ei resimțim, mai mult decît în alte epoci, nedumerire, nesiguranță, uimire. Nu mai recurgem la soluțiile vechi, moștenite pentru a articula cei doi termeni, iar punctul lor de convergență participarea libertății umane la libertatea absolută ne scapă, a ieșit din orizontul nostru mental, nu mai avem treze capacitățile necesare pentru a
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
de studiu. Tipologia distanței se completează astfel cu rubrica ei extremă, cu al său caput mortum. Dar, adusă la starea de reziduu, distanța își poate recupera prin contrast toate posibilitățile, toată tensiunea verticală. c) Un al treilea beneficiu posibil este uimirea. Dacă își respectă statutul și dovedesc atenție față de specificul obiectului pe care îl studiază, științele religiei nu îl închid pe acesta într-o teorie explicativă plană. Preferă să ne pună în față complexitatea, paradoxurile, contradicțiile gîndirii și ale practicii religioase
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
amplifici prezența textului, să pui în scenă inepuizabilul lui Problema nu e este a clasa profesoral textul, ci a-l submina, a-i intensifica misterul, a provoca explozia literei lui2 în sfîrșit, științele religiei pot contribui, după mine, la stîrnirea uimirii prin însuși faptul că ne înfățișează diversitatea culturilor spirituale și a modurilor de a concepe transcendentul. în fața acestei diversități cu concordanțele, convergențele ei, dar și cu logica ireductibilă a fiecărei tradiții , putem presimți diferența de nivel dintre formele sub care
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
a prozei, 1917) Să parafrazăm acest fragment, oferindu-i o valență în domeniul gastronomiei: scopul artei culinare este acela de a ne oferi o senzație a alimentului, dar o senzație care să fie o viziune, una proaspătă, atinsă de calitatea „uimirii“, și nu doar o recunoaștere. Pentru a ajunge la acest rezultat, arta culinară folosește două mijloace: înstrăinarea preparatului culinar de starea primară a ingredientelor folosite și complicarea formei preparatului. Prin aceste mijloace, percepția noastră devine mai dificilă și mai îndelungată
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
niște pari un jăratec compus din curpeni de viță sălbatică, în care inchiziția ar fi putut să arză o sută de eretici, îngropară într-însul pe toți mieii. [...] Dinu, neînțelegând nimic din acest mod de a face friptură, privea cu uimire. [...] Pe când ceata tâlharilor se ocupa cu pregătirea acestui ospăț original, se auzi un pocnet ca al unei bombe... «Acest sunet va să zică, cocoane, c-a venit timpul să vă puneți la masă.» [...] «Și de ce a pocnit mielul, frățioare?» « Fiindcă s-a
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
Academiei Române), reunite parțial în 1969 în culegerea Poarta destinului, împreună cu un ciclu de versuri adunate din periodice și cu altul, mult mai bogat, de inedite (datate între 1942 și 1966). În 1974 i-a mai apărut volumul de poezie Nestinsa uimire. Mai mult decât prin factură și prin varietatea motivelor, destul de redusă, versurile lui V. se diferențiază valoric. Cartea de debut, Floarea amară, care prezintă interes ca document al stării de spirit proprii unei generații devorate de o tristețe exasperantă, ajunsă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290643_a_291972]
-
vântul dimineții,/Mereu le-abat la câte-un țărm și iar le duc spre alte maluri”. SCRIERI: Floarea amară, București, 1936; Fântânile tăcerii, București, 1940; Cartea plecărilor, București, 1941; Înalte vânturi, 1943; Poarta destinului, pref. Pericle Martinescu, București, 1969; Nestinsa uimire, București, 1974; Marea curgere, îngr. Alex. Maroiu, București, 1981. Repere bibliografice: C. Pajură [C. Papacostea], „Floarea amară”, „Reportaj”, 1936, 10-13; C. Fântâneru, „Fântânile tăcerii”, UVR, 1940, 14; Dan Petrașincu, „Cartea plecărilor”, VAA, 1941, 131; C. Fântâneru, „Cartea plecărilor” UVR, 1941
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290643_a_291972]
-
1941, 36; Ion Șiugariu, „Înalte vânturi”, RFR, 1943, 10; Virgil Ierunca, „Înalte vânturi”, „Fapta”, 1944, 32; Dumitru Micu, „Poarta destinului”, RL, 1969, 26; Adrian Munțiu, „Poarta destinului”, O, 1969, 9; Dumitru Micu, Laus Patriae, CNT, 1975, 6; Virgil Mazilescu, „Nestinsa uimire”, RL, 1975, 16; Emil Manu, Doi poeți: Emil Vora și Romulus Cojocaru, TR, 1975, 51; Firan, Macedonski-Arghezi, 445-465; Lit. rom. cont., I, 117-118; Scarlat, Ist. poeziei, IV, 52; Micu, Ist. lit., 357; Popa, Ist. lit., II, 394; Dicț. scriit. rom
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290643_a_291972]
-
a-i prigoni pe credincioși însemna totodată a înăbuși rugăciunile înălțate de aceia în sprijinul lor. Numai Constanțiu - tatăl Sfântului Constantin - a dat ascultare unui gând înțelept și cuvios, purcezând la un lucru de necrezut și a cărui înfăptuire stârnește uimirea: anume, el a poruncit tuturor oamenilor săi (începând chiar cu cei aflați în slujbele palatului și până la demnitarii în funcție) să se hotărască - fie a jertfi demonilor (în care caz puteau rămâne mai departe în preajma sa, păstrându-și rangul neatins
Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
România, definitiv sau numai În vizită, În timp ce alții nu vor mai reveni vreodată acolo de unde au plecat ei sau ascendenții lor. Pe mulți români, gîndul acesta pare să-i deconcerteze, blocînd sau estompînd orice Întrebare adiacentă. Depășind această stare de uimire sau amnezie aparentă, urmată de o apatie obișnuită, Întrebările Încep să se prefigureze, dar nu Însoțite numaidecît de un efort mental, ci de un fior emoțional. Pentru a depăși confuziile, se cuvine acceptat adevărul că românii americani sînt americani, și
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
fizică. În aceste situații, deportații, femei și bărbați, se ajutau deseori unii pe alții, mai ales cînd munca era În echipă și rezultatele erau măsurate ca atare. Cu toate acestea, deportații nu erau Întotdeauna astfel. Deși mulți bărbați Își exprimau uimirea la aflarea veștii că femeile erau nevoite să muncească În mine sau În construcții, unii bărbați, poate din cauza foamei sau preocupați fiind de propria lor supraviețuire, nu Își ofereau ajutorul femeilor atunci cînd acestea aveau nevoie. Frau W. povestește: CÎnd
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
umbra unei făpturi greu de identificat din cauza întunericului; Jurnalul unui locatar (tot din Eclipsa) îl aduce iarăși în prim-plan pe narator, acum posesor al unui apartament cu două camere, situat la etajul al zecelea, care constată, mai întâi cu uimire, apoi cu o angoasă din ce în ce mai accentuată, că vecinii îi mor de la o zi la alta. În Unde ești, Eleonora? (din Într-o după-amiază de vineri), naratorul, care se prezintă drept vânzător de ziare, însoțește în călătoria cu metroul de Dristor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288791_a_290120]
-
până și culoarea lemnului lăcuit al tejghelei, până și aranjarea prăjiturilor și a bomboanelor de ciocolată în vitrină. Patroana i-a zâmbit amabil, ca unei cunoștințe, și i-a întins o pâine. Pe stradă, Charlotte s-a oprit, cuprinsă de uimire: ar fi trebuit să cumpere mult mai multă pâine! Două, trei, ba nu, patru pâini mari și rotunde! Și să rețină numele străzii pe care era brutăria aceea grozavă. S-a apropiat de casa din colț, a ridicat ochii. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
să se încrucișeze în ținutul Tandreței. Saranza se cufunda în noaptea îmbălsămată a stepei. Aromele ei se contopeau cu parfumul ce înmiresma un trup de femeie acoperit cu pietre prețioase și hermină. Charlotte povestea despre isprăvile divinei Otero. Cu o uimire neîncrezătoare o priveam pe acea ultimă mare curtezană, tolănită pe canapeaua ei cu forme capricioase. Viața ei extravagantă era consacrată doar iubirii. Iar în jurul acelui tron se agitau niște bărbați - unii numărau cei câțiva poli amărâți rămași din averea lor
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
acelei limbi romanești: nu o mânuisem oare pentru a plăcea fie „proletarilor”, fie „esteților”? Literatura se dovedea a fi o permanentă uluire în fața șuvoiului verbal în care se topea lumea. Franceza, limba mea „strămaternă”, era, vedeam acum, prin excelență limba uimirii. ... Da, din ziua îndepărtată petrecută pe malul unui râuleț pierdut în mijlocul stepei, mi se întâmplă, în plină conversație franțuzească, să-mi amintesc de surpriza mea de altădată: o doamnă cu părul cărunt, cu ochi mari, liniștiți, și nepotul ei stau
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]