7,316 matches
-
de care ne temem... Sunt fapte și nume pe care doar le șoptim, sau pe care nu Îndrăznim să le rostim, jupâne Urs... Domnia ta, care trăiești atât de aproape de puterile lumii acesteia, chiar În mijlocul lor, știi mai bine decât noi... Urs nu-și revenea din uimire. Cum, fiul lui era amestecat În conspirații politice? Fără să zică un cuvânt se lăsă condus de părintele Urban În biblioteca mânăstirii, unde erau primiți oaspeții aleși. Duhovnicul ședea Într-un jilț, numărându-și cu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
după moda grecească, aduse de un preot ce Întovărășise cruciații În expediția lor nefericită. În dreptul ferestrei, În picioare, un bărbat slab și Înalt, cu Îmbrăcăminte modestă de burghez, Își mângâia gânditor bărbia și, se vedea, aștepta cu nerăbdare, numărând clipele. Urs, care nu-l cunoștea, se Întrebă cine putea fi și ce rol juca el acolo. Părintele stareț Îl trase pe negustor către fereastră și, arătând spre necunoscut, spuse: — Iată. Jupâne Urs, străinul pe care-l vezi ți-a salvat fiul
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
bărbia și, se vedea, aștepta cu nerăbdare, numărând clipele. Urs, care nu-l cunoștea, se Întrebă cine putea fi și ce rol juca el acolo. Părintele stareț Îl trase pe negustor către fereastră și, arătând spre necunoscut, spuse: — Iată. Jupâne Urs, străinul pe care-l vezi ți-a salvat fiul de la moarte. Fără el, lucrurile ar sta mult mai rău. — Domnule, oricine ai fi, Începând de azi ești fratele meu scump. Un fiu, un prieten, ai recunoștința mea veșnică. Cum să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
noi, pe nimeni. Dacă cineva e În stare să descurce ițele acestei Întâmplări nefericite, apoi Conrad e acela. Pentru că istoria asta are rădăcini mult mai adânci și bate mult mai departe decât ne-am Închipuit noi la prima vedere! Jupânul Urs, căruia cei de față Îi povestiseră totul, Încuviință. Mintea lui ascuțită pricepuse de Îndată că o dragoste nepermisă, fără viitor, nu putea trezi așa un interes. Bătrânul bancher cunoștea prea multe din țesăturile intrigilor și tainelor care Înconjurau curțile princiare
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
duce. — știm cine a răpit-o, Îl Întrerupse pustnicul cu voce aspră. Rămâne să aflăm unde a dus-o. Apoi... — Apoi ne va ajuta domnul Conrad s-o eliberăm, rezumă tatăl lui Bodo. Dar până atunci să nu vindem pielea ursului din pădure. Părinte, se Întoarse el spre eremitul cel Întunecat ca un Dumnezeu mânios, am dat și eu sfară În țară și am nădejde că oamenii mei Îmi vor aduce curând vești. Dar până atunci ne poți spune cuvioșia ta
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
unde puiul de viperă o ține pe copilă. Se ridică și-i ceru starețului să-l ducă la căpătâiul lui Bodo; Îi spuse lui Simeon să-l aștepte până va fi gata de plecare. Toți fură de părere ca jupân Urs să rămână pe loc, În aștep tarea veștilor de la iscoadele lui, iar părintele Bernhard se Întoarse la castel, nădăjduind că, așa cum promisese Conrad, În scurtă vreme vor afla și oamenii lui unde se afla prizoniera. Bancherul Îl urmă pe pustnic
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de argint. — După ce-l ungi, Îl lași așa, ca la un ceas bun, apoi pre sari iar peste răni foile pe care ți le las aici. După aceea Îl ungi iar și așa mai departe. Alifia asta are grăsime de urs. Din ea și din frunzele pe care le vezi, trece În trupul rănitului toată tăria pământului și a fiarelor, așa cum le-a lăsat Dumnezeu. și să-i răcorești mereu fruntea cu apă ținută În vasul ăsta de argint. Argintul are
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
spre o firidă mai Întunecoasă. Atunci pustnicul se opri, privindu-l Întrebător pe cel care-l Întovărășea. — Preacuvioase, vorbi acesta grăbit. Sunt Într-o situație foarte Încurcată și vreau să vă cer un sfat. Călugărul tăcu mai departe și jupânul Urs continuă șovăind: — Ceea ce vreau să vă Încredințez acum este o taină mare. N-o știm decât eu și omul meu de Încredere. A mai cunoscut-o și o doică bătrână care a murit demult. Nu m-aș fi gândit s-
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
nu-l primejduiască. Nu știu ce să fac, părinte, vă rog să-mi dați un sfat! Alb ca varul peretelui de care se sprijinea, călugărul luă cruciulița și-o privi Îndelung. Tăcu o vreme și ochii i se umplură de lacrimi. — Jupâne Urs, spuse el. Fiul dumitale, Bodo, e de viță nobilă. Chiar mai nobilă decât aleasa inimii lui. Obârșia lui nu-i va putea Împiedica pe cei doi tineri să se unească. Doamne, Tu l-ai trimis tocmai la mine pe acest
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și să se descopere ceea ce nu trebuia acoperit. Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale. și bunătatea Ta este nemăsurată. Nu suntem vrednici să-Ți mulțumim! Apoi Îl Îmbrățișă pe negustor, care nu-și putea reveni din uimire: — Jupâne Urs, am să-ți spun lucruri de care ai să te minunezi. Deocamdată să ne rugăm Domnului să-i scape pe cei doi nevinovați. și apoi, dacă El va Îngădui, se vor face și celelalte. Păstrează cu grijă cruciulița și taina
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să chibzuim bine ce plan de bătălie găsim. Pentru că, dacă nu vin, asta Înseamnă război“, Își spuse el În timp ce galopa Înapoi la castel. Bertold nu sosise Însă de la vânătoare și Conrad Începu să se Îngrijoreze... XII — A sosit timpul, jupâne Urs, să fac lumină Într-o istorie veche, care, dacă nu s-ar fi Întâmplat toate câte s-au Întâmplat În ultimele zile, ar fi trebuit să rămână În Întu neric... Sihastrul vorbea cu amărăciune. Pentru prima oară - bancherul zürichez Îl
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
tineri. Cred cu tărie că prima datorie a unui creștin este de a face bine celorlalți și de aceea amărăciunea sperjurului mi-e Îndulcită de nădejdea de a-l ajuta pe Bodo, pe care-l cunosc de când s-a născut. Urs făcu ochii mari și vru să Întrebe ceva, dar pustnicul Îi puse mâna pe umăr și continuă: — Poate Îți amintești prietene, de vremea dinaintea Împlinirii secolului. Eram amândoi mai tineri, desigur. Ca neguțător care călătorește mult, nu-ți puteau scăpa
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
flăcările iadului, acolo unde Își ispășesc pedeapsa toți sperjurii, pentru că o fac numai din dorința de a ajuta două suflete tinere și curate, care-mi sunt dragi. Cu deosebire pe fiul domniei tale, de care sunt strâns legat. Da, jupâne Urs, miră-te. Privește-mă cu ochi Încremeniți, că ai și de ce. În viața mireană, eu, păcătosul fără nume, m-am numit Udalrich de Anjou, fratele mai mic al contelui Fulko. După cum se obișnuiește, părintele nostru m-a destinat vieții bisericești
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pentru totdeauna de ea. De la ea a moștenit Bodo ochii aceia ca vioreaua, cum nu mai are nimeni, și părul buclat și farmecul de neuitat, con ti nuă călugărul cu o voce visătoare... — Vrei să spui părinte, iertare, monseniore, bâlbâi Urs uluit, că Bodo... Da, consiliere, asta vreau să spun. știu că ți se pare de necrezut, dar Dumnezeu mi-e martor că gura mea gră iește numai adevărul. Așteaptă și ai să afli totul. Cum spuneam, Bertranda era nespus de
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
plutit zile În șir către ținuturi cât mai Îndepărtate de Francia și de Burgundia, rugându-mă neîncetat Sfintei Fecioare să-mi călăuzească pașii acolo unde pruncul putea găsi un adăpost și o familie. și am găsit, după cum ai văzut, domnule Urs. Călugărul se ridică, deschise o raclă mică și scoase din ea un ametist minunat, montat În argint, aidoma cu cel pe care bancherul Îl găsise În coșulețul pruncului. — Iată piatra geamănă cu cea pe care o cunoști, desigur, preacinstite domn
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
desigur, preacinstite domn. Împreună cu crucea, alcătuiau un colier pe care regele Îl dăruise iubitei lui. Bertranda mi le-a Încredințat pentru a servi ca semn de recunoaștere fiului ei, când va veni timpul. și socotesc acum că timpul a venit. Urs rămase mut. Bodo al lui era prin urmare mlădiță regească! Sub alte auspicii ar fi putut ședea acum pe tro nul francilor! Cu greu Își reveni și Întrebă: — Părinte, dar, după câte știu, regele Filip a obținut mai târziu iertarea
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
izbucni! Cine știe care ar fi fost soarta lui Bodo și chiar a tronului francilor! Istoria trebuie să-și urmeze cursul! Nu cred că e Înțelept să Încerci a-i schimba făgașul. Asta duce totdeauna la nenorociri și cataclisme, murmură călugărul. Jupâne Urs, Înțeleg că ceea ce ți-am spus acum te tulbură peste măsură. Dar te conjur, pe mântuirea sufletului domniei tale, să păstrezi taina. Să i-o dezvălui doar lui Bodo. În Îm prejurările de față e bine s-o cunoască și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
XVII Bodo se Îndrepta Încet, Încet spre vindecare. Rănile lui prinseseră a se Închide. Dormita Încă Îndelung, ceea ce părea cel mai bun leac, și tinerețea lui Își spusese și ea cuvântul. Pustnicul Îl cerceta zilnic și, după sfatul lui, jupânul Urs alese unul dintre momentele de trezie pentru a-i destăi nui taina originii sale nobile. De când negustorul aflase cine era de fapt fiul său, sentimentele lui se schimbaseră. Fără Îndoială Îl iubea la fel ca Înainte. Bodo era darul trimis
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
l-ar fi Îndreptățit să urce Într-o bună zi pe tronul francilor. și bancherul avea mult respect pentru cape tele Încoronate, chiar dacă știa cât de goale erau buzunarele lor. Spre mirarea lui, Bodo primi noutatea cu oarecare indiferență. Jupânul Urs nu mai pricepu nimic. Să afli că ești prinț de sânge, fiu de rege și să nu ți ieși din minți de bucurie? Dar tânărul, după ce se Înroși ușor și tăcu câteva clipe, spuse: — N-are a face! Rege nu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cea mai strălucită căsătorie. Bodo Îl Îmbrățișă Încă o dată pe tatăl lui, care Îi atinse fruntea cu buze tremu rătoare. Nici un mare senior nu-l Întrecea pe bătrân În dis creție și tact, și-i era recunoscător pentru aceasta. Jupânul Urs spuse: — Trebuie să-ți mai dau o veste Îmbucurătoare. Sihastrul nostru, care te Îngrijește cu atâta devotament, Îți este mult mai apropiat decât crezi. El te-a adus ca prunc pe meleagurile noastre și e gata să depună mărturie În fața
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
urc. La alt noroc și la altă fericire râvnesc eu. De aceea, trimite te rog pe cineva cu vestea la domnița Adelheid. Nădăjduiesc că și ea se va bucura la fel ca și mine... Prea slăbit Încă, Bodo Închise ochii. Urs părăsi chilia În vârful picioarelor, dând de fratele Heribert, care tocmai venea să-l vadă pe bolnav. „Nu știu ce să fac“, gândi el. „N-am inimă să-i spun că Adelheid a fost răpită și că e ținută undeva prizonieră. Să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și, cu o iuțeală de necrezut, porni de Îndată, Însoțit de doi frați, spre Freiburg. Mai cu seamă Bodo primi veștile cu o tulburare pe care nimic n-o putu potoli. Sihastrul, care tocmai venise la căpătâiul său, Împreună cu jupânul Urs, Încercă să-i spună totul cu fereală, dar tânărul sări ca ars din pat, deși era Încă foarte slăbit. — Cum credeți că pot sta aici liniștit, când Adelheid e În mâna acelor ticăloși? Doamne, poate că la această oră... nici
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
căsătoriei voastre nu-i va mai sta nimic În cale. Căci oamenii nu-și aleg singuri părinții care le dau viață, dar Își aleg singuri drumul pe care Îl urmează și faptele pe care le săvârșesc. Înălțimea Voastră, interveni bătrânul Urs, nici măcar aceasta nu mai este o piedică În calea căsătoriei lor. În ultimele zile am aflat că originea lui Îl Îndreptățește pe Bodo să aspire la mâna nobilei Adelheid. Faptul n-a fost cunoscut până acum, el nu e fiul
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
a fost cunoscut până acum, el nu e fiul meu, l-am adoptat numai. Prin vinele lui curge un sânge dintre cele mai ilustre... Un slujitor intră În goană și-i șopti ceva la ureche tânărului duce. — Iartă-mă, jupâne Urs. Mă bucură ceea ce-mi spui, nu pentru că astfel l-aș prețui pe Bodo mai mult decât Îl prețuiesc acum. Inima, mintea și faptele lui sunt demne de cel mai nobil nume... Dar vom vorbi mai multe altă dată... Deocamdată
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
băgă de seamă că În jurul carelor Încăr cate cu marfă stăteau prea mulți paznici. Drumurile erau nesigure și tâlharii pândeau pretutindeni. Ca de obicei, trase la cel mai bun han din oraș și se grăbi să-l viziteze pe bancherul Urs, cu care, spunea el, avea de făcut un schimb foarte important. Hangiul Întinsese deja masa de bun-venit: știucă Împănată cu usturoi, Într-un delicios sos de smântână, piept de vițel fript cu ciuperci și brânzeturi de diferite soiuri, cele mai
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]