5,630 matches
-
aparatele de fotografiat îndreptate spre pământ. Mi-am făcut loc cu coatele printr-un grup de polițiști și am văzut despre ce era vorba. Era trupul gol și mutilat al unei tinere, tăiată în două de la brâu. Partea de jos zăcea cu picioarele răscrăcărate în buruieni, la câțiva metri de partea de sus. Din pulpa stângă îi fusese tăiată o bucată de carne în formă de triunghi, iar o tăietură lungă și lată îi brăzda abdomenul de unde fusese despicată până la părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
mai interesant a fost unul cu naziștii. Un tip mi-a spus că l-a văzut pe Hitler într-un bar de pe 39th, colț cu Crenshaw. Dumnezeule, Bucky! Lee își plecă ochii. M-am uitat spre masa de autopsie. Moarta zăcea descoperită, cu capul îndreptat spre noi. M-am uitat fix la pantofi în timp ce doctorul vorbea în jargon medical: — În linii mari, avem o caucaziană. Tonusul muscular indică faptul că are vârsta cuprinsă între șaisprezece și treizeci de ani. Cadavrul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
am îndreptat spre cameră. Am bătut la ușă și am așteptat vreo cinci secunde, după care am încercat clanța. Ușa se deschise. Era o cămăruță înghesuită, fără nici o mobilă în afară de un pat nefăcut. Am verificat dulapul: era gol. Pe noptieră zăcea un teanc de ziare de ieri, deschise la prostia aia de articol despre „crima vârcolacului“, și dintr-odată mi-am dat seama că Linda Martin se ascunde de poliție. M-am lăsat în patru labe pe podea și am vârât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
și am căzut pe trotuar într-o îmbârligătură de brațe și picioare. L-am ținut imobilizat cu toate puterile mele, după care am auzit sirene apropiindu-se. Mi-am dat seama că Lee a încetat să-mi opună rezistență. Doar zăcea acolo și murmura la nesfârșit„Partenere“, ca o palcă de patefon stricată. Sirenele șuierau tot mai tare. Apoi încetară. Am auzit zgomot de portiere trântite. M-am desprins de Lee și l-am luat ca pe-o păpușă stricată, ajutându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
L-am împins și am ieșit din mașină pe picioarele mele. Fritzie o luă înainte. Polițaii ne salutară cu țevile carabinelor, apoi deschiseră ușa. Camera era un abator care duhnea a praf de pușcă. Bobby De Witt și un mexican zăceau pe podea morți, ciuruiți de gloanțe. Pe un perete întreg erau împroșcate fragmente de creier. Gâtul lui De Witt era vânăt acolo unde-l gâtuisem eu. Primul gând coerent care mi-a trecut prin minte a fost că îi omorâsem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
mașină: o mică piruetă abilă și, gata, dispăru din viața mea. Am tras în piept încă o doză parfumul lui Madeleine și am intrat în casă. Mobila din lemn curbat arăta la fel, dar pe măsuța de cafea nu mai zăcea nici una din revistele ei trimestriale de literatură, iar în comoda din sufragerie nu mai era nici un pulover de cașmir împăturit. Pernițele de pe canapeaua folosită de mine în ultimul timp pe post de pat erau aranjate frumos, de parcă n-aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
se găsea un mic reflector prins de un trepied și fixat în așa fel încât lumina să cadă în centrul saltelei. M-am întrebat de unde era alimentat, apoi am remarcat la baza trepiedului o legătură pentru baterii. Într-un colț zăcea un teanc de cărți stropite cu sânge. Majoritatea erau romane SF, dar printre ele săreau Anatomia lui Gray și Omul care râde al lui Victor Hugo. — Bucky? M-am întors: — Încearcă să dai de Russ. Spune-i ce-am găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
puternică. Apoi vederea mi s-a adaptat și am identificat sursa mirosului. Formol. Pereții erau acoperiți de rafturi pe care se aflau borcane cu organe conservate. Pe podea era o saltea pe jumătate acoperită cu o pătură cazonă. Deasupra ei zăceau un scalp roșcat și două caiete. Am respirat adânc și m-am silit să privesc totul. În fluid pluteau creiere, ochi, inimi și intestine. O mână de femeie, cu verigheta rămasă încă pe inelar. Ovare. Bucăți de viscere diforme. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
din Omul care râde și a început să citească fragmente cu voce tare, aruncând din când în când priviri spre fata cu picioarele rășchirate. Apoi a început s-o taie, s-o ardă și s-o lovească, iar în timp ce fata zăcea leșinată de durere, nota totul într-o agendă pe care o avea mereu asupra ei. Georgie privea și intona împreună cu ea imnurile comprachicos. După două zile încheiate a tăiat-o pe Elizabeth Short de la o ureche la alta, ca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
înfășurat-o în lână și ierburi ca să oprească sângele. I-au udat buzele cu apă și bere tare amestecată cu miere. Au cântat imnuri și au ars tămâie ca să nu-i lase spiritul să iasă din cortul roșu. Zilpa a zăcut, nici vie, nici moartă, timp de opt zile și mai bine. N-a știut când li s-a făcut circumcizia fiilor ei, lui Gad și lui Asher, cum îl numise Lea pe al doilea, după numele zeiței iubite de Zilpa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
de muște atrase de sângele atâtor tați și fii. Frații mei demonici ridicaseră cuțitul chiar și asupra bebelușului lui Așnan, iar biata lui mamă sângerase până la moarte încercând să-l apere - brațul ei care încercase probabil să pareze lovitura toporului, zăcea retezat. Dintre toți bărbații din casă, doar Nehesi scăpase. Când începuseră țipetele, el alergase în camera regelui și ajunsese chiar la timp ca s-o protejeze pe Re-nefer de Levi și de unul dintre oamenii lui. Regina se apăra cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
în urmă. Lumina soarelui poleia suporturile aurite din fața templului, în care flamurile atârnau fără viață în aerul nemișcat al dimineții. Casa lui Ruddedit era exact de cealaltă parte a templului, așa că am ajuns într-o clipă în camera unde Hatnuf zăcea tânguindu-se pe jos, înconjurată de servitorii casei, și ei aproape la fel de epuizați ca mama în travaliu. Moartea se simțea în cameră. I-am văzut fața în umbra de sub statuia lui Bes, păzitorul prietenos-grotesc al copiilor, care părea să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
că voi salva măcar copilul. Dar eu nu vedeam de ce să dau explicații. M-am uitat în ochii lui și am văzut un suflet ticălos și meschin și m-am umplut de furie și de milă pentru tânăra femeie care zăcea la picioarele mele. - Perversule, am urlat, în limba mamelor mele. Pui de vierme, să te usuci, tu și toți ca tine, ca grâul în deșert. O femeie care n-a fost iubită zace aici moartă. Duhoarea nefericirii ei se simte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
vâslași care trăgeau și nici nu știu când deja alergam pe străzile adormite ale orașului și în palatul imens, unde Re-mose m-a lăsat la ușa apartamentelor femeilor. Am fost dusă într-o cameră unde o femeie tânără și palidă zăcea într-un pat somptuos, singură. - Tu ești Den-ne? a întrebat. - Da, As-naat, am răspuns amabilă, punându-mi cărămizile pe jos. Hai să vedem ce ne-au pregătit zeii. - Mă tem că și acesta tot mort, a șoptit ea. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
dinafară. Dar asta a fost într-o altă viață. Marea cameră rămăsese tăcută, iar noi doi ne adânciserăm în amintiri. - Mă duc la fiul meu, am spus până la urmă. Și apoi o să plec. - Mergi cu bine, a zis Iosif. Re-mose zăcea cu fața în jos în pat în frumosul lui apartament. Fiul meu nu se mișca, nu vorbea și n-a dat nici un semn că m-a auzit intrând. Am vorbit cu ochii la spatele lui. Ferestrele dădeau spre fluviu, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
a ieșit pe ușă cu spatele. Am auzit-o alergând pe stradă. Ce-o fi alergând ca o nebună? m-am întrebat. Peste un timp, m-am pomenit cu o mașină a Salvării care a venit să mă ia. Am zăcut la spital câteva săptămâni. Întors acasă, am găsit ușa încuiată și cheia pusă sub o cârpă. Livia dispăruse, luându-și toate lucrurile. Se speriase, probabil. Nici n-am mai văzut-o vreodată. Sincer să fiu, n-am suferit din pricina plecării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
se găsea în arhivă, într-un plic special, sigilat cu ceară roșie, dar cei mai mulți, auzind asta, zâmbeau: „Basme”. În orice caz, pentru acest ipotetic secret fuseseră întreprinse, cu ani în urmă, singurele tentative de forțare a arhivei. „Odată, când Arhivarul zăcea bolnav - mi-a povestit Domnul Andrei - Mopsul a reușit să desfacă broasca și a încercat să se strecoare înlăuntru. A împins ușa, dar ce spaimă a tras! În încăpere, ce credeți, fusese lăsat de pază un câine uriaș care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
împins și s-a lovit cu capul de zid. S-a prăbușit pe trotuar. M-au trecut sudori reci. Din fericire, fiind târziu nu trecea nimeni pe stradă. Felinarul din colț arunca o lumină chioară pe obrazul lui G. care zăcea în nesimțire la picioarele mele. Nu știam ce să fac. Să fug? M-am aplecat asupra lui. Avea buzele mânjite de ruj. Rujul Augustei, l-am recunoscut. Numai ea folosește acel ruj vinețiu care îmi dă totdeauna un sentiment de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
De cum a înmormântat-o însă, a început să dea târcoale măcelăriei. Până la urmă s-a culcat cu măcelarul și l-a omorât în somn cu un satâr. A fost găsită dimineața, nebună, cântând lângă o baltă de sânge în care zăcea cadavrul... Dacă Mefista n-ar fi fost nebună, m-aș fi îndrăgostit probabil de ea. Chipul plin de pistrui era încă plin de farmec. Dar fiindcă nu era normală, îi strigam, când îmi aducea aminte de propriul meu trecut, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mă apropii de trupul întins pe masa de piatră. Apoi, aplecându-mă, am văzut că mortul avea o rană îngrozitoare la gât, pe jumătate ascunsă de un ghemotoc de alge. Nu mai simțeam nici un fel de repulsie pentru cel care zăcea acum, în fața mea, fără viață. Dimpotrivă, îl priveam cu milă. Și cum pielea lui albă, veștedă, era luminoasă sub cerul înstelat, trupul întins pe masa de piatră mi s-a părut la un moment dat de-a dreptul frumos. Aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dată. Și numai pentru o clipă. Mergeam într-o seară spre casă și, brusc, am avut senzația că eram urmărit. M-am întors și l-am observat. Imediat s-a pierdut în mulțime... Iar acum, cadavrul lui, luminat de stele, zăcea întins dinaintea mea. Eram, practic, doi necunoscuți, nu avusesem niciodată vreo pricină personală care să ne despartă, să ne înverșuneze unul împotriva celuilalt, și totuși ceva de dincolo de noi, o putere care se folosise de el ca de un instrument
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
plecat, m-am îmbrăcat și am ieșit pe coridoare. Erau pustii. Focul fusese stins. În spatele azilului, pe o mare porțiune, în locul bălăriilor apăruse o pată neagră, de cenușă fumegândă. Ca o cicatrice urâtă. De parcă noaptea însăși căzuse victimă flăcărilor și zăcea acum asemenea cadavrului negru al câinelui împușcat. 17 (Din caietul de vise) Povesteam cuiva, unui necunoscut, viața mea, iar din vorbele mele se năștea o liană cu care, râzând, m-am legat de primul copac întâlnit, pe urmă de al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Și, n-am mai spus-o oare? de câte ori a trebuit să-mi refac moralul pus la grea încercare, m-am abătut printr-un cimitir. Acolo îmi repetam: „Daniel Petric, ești viu! Această singură calitate te așează deasupra tuturor celor care zac în pământ. Încât n-ai dreptul să te plângi. Nu există șansă mai mare decât asta. Bucură-te că o ai. Și cu asta gata, sus fruntea, băiete!” Era cam ridicolă, poate, această metodă de a-mi inocula optimism, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ori să mi se plângă de vreun necaz, ceea ce altădată m-ar fi agasat, dar acum, în noua situație care se crease, nu-mi displăcea. Spre mirarea mea m-a întrebat însă dacă aveam eu necazuri. „Am auzit că ai zăcut câteva zile în pat”, zise ea. Nu înțelegeam ce urmărea și am negat. „N-a fost nimic deosebit, doamnă. Doctorul Dinu mi-a interzis să...” Dar nu m-a lăsat să termin. A mai învârtit o dată roțile căruciorului și s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
puțin sclav pentru a fi liber, adică să nu mai vezi uneori nimic în jur, eu nu puteam fi nici pe deplin liber, nici cu totul dependent. Această constatare m-a speriat. Priveam marea de la fereastră. Sticlele primite de la Aristide zăceau azvârlite sub pat, fără nici o picătură de coniac în ele. Nu mă mai puteam îmbăta. Trebuia să-mi suport luciditatea, golul. Secătuit cum eram, aș fi vrut să sângerez, să am un nod în gât, la urma urmei ce importanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]