KorAP: Find »[drukola/base=călătorie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...1984 1985 1986 ...2302 >

57,527 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604

ziare mi-a rămas întipărită în memorie. Încă nu înțelegeam exact ce se petrecea. Metroul a stat destul de mult în stație. M-am gândit să mă urc cu două vagoane mai în spate. Trenul era aproape gol și puteai număra călătorii pe degetele de la o mână. Mă simțeam îngrozitor. Ochii mă mâncau, parcă aveam spasme musculare. Nu mă dureau, dar vedeam totul colorat în galben. Nu reușeam să deslușesc bine lucrurile pe acest fundal gălbui. E ca și cum ceva se solidifică și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
hainele lui Toyoda. Ebisu e foarte aproape de Shibuya, așa că nu au pățit nimic grav. Toyoda a găurit bine cele două pungi și tot lichidul sarin, nouă sute de mililitri, s-a răspândit pe podea. Când metroul a ajuns la stația Roppongi, călătorii din primul vagon au început să se simtă rău, iar la stația Kamiyachō panica atinsese cote maxime. S-au năpustit să deschidă geamurile, dar nici lucrul acesta nu a putut preveni nenorocirea. Mulți dintre ei s-au prăbușit la stația

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
și s-a așezat lângă mine, dar, pentru că era ud pe jos, s-a mutat pe un loc de pe partea cealaltă. A călcat exact prin balta de lichid sarin. Nu mai era nimeni în partea din spate a vagonului, toți călătorii se mutaseră în față. Toți spuneau: Pute! Pute!». Eram aproape de stația Roppongi. În momentul ăla și eu eram destul de amețit. Am auzit anunțul: «Următoarea stație este Roppongi.» Mă simțeam anemic în ziua aia. Îmi era greață, nu vedeam prea bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
puști. Nu, de fapt, în tinerețe o făceam în mod inconștient. Tinerii au un fel de putere. Dacă îi spui ceva calului, îți răspunde. Am simțit pe pielea mea puterea asta. Puterea de a conduce. Am devenit jocheu profesionist. Numai călătorii. Mergeam tot timpul în excursii. Acesta era stilul meu de viață. Cel mai mult aveam 250 de curse pe an. Eram foarte ocupat. O viață destul de stresantă. Omul are și urcușuri și coborâșuri. Dacă ai câștiguri, ai și pierderi. Pericolul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
și transportat la spital. Eu am fost printre primii. Îmi închipuiam că era vorba de un gaz toxic. La început nu știam. Mirosea ciudat, mă dureau ochii. După ce mi s-a făcut rău, mi-am dat seama ce era. Toți călătorii care se aflau în acel vagon au coborât la stația Kamiyachō, dar metroul a mers mai departe, așa contaminat. Cei care erau atunci pe peron cred că nu s-au gândit că se întâmplase cine știe ce. Eu însumi întenționam să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
mereu. Le-am văzut după ce toată lumea a coborât din metrou. Niște pachete pătrățoase. Un lichid se scurgea din ele și băltea pe podea. Îmi aduc aminte că mă întrebam dacă nu cumva aceea era cauza. Până nu au coborât toți călătorii din metrou, nu le-am observat. Înăuntru era aglomerat și nu se vedea nimic. Bătrânelul care a stat în fața pachetului a murit. Când metroul a ajuns în stația Kamiyachō, avea deja spume la gură. Își pierduse cunoștința. Cei din jurul lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
vedea nimic. Bătrânelul care a stat în fața pachetului a murit. Când metroul a ajuns în stația Kamiyachō, avea deja spume la gură. Își pierduse cunoștința. Cei din jurul lui l-au luat în brațe și l-au coborât în stație. Toți călătorii din primul vagon s-au dat jos acolo. Mai mulți oameni erau întinși pe jos în stație. Unii din ei erau întinși pe burtă. Alții stăteau pe vine sau se sprijineau cu mâna de perete. M-am dus la omul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
pericol și că trebuia să fug de acolo. Adică, mergând pe stradă vezi oameni care își pierd cunoștința pur și simplu, nu? Atunci întrebi: «Sunteți bine?» E ceva normal. Cam la fel s-a întâmplat și aici. În stație toți călătorii aveau grijă unii de alții, se ajutau reciproc. Încă de când m-am urcat în metrou, am avut senzația că ceva nu era în ordine. Mirosea a acetonă, soluție din aceea cu care ștergi oja. Un miros înțepător. Nu am avut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
pe pasageri să părăsească cât mai repede stația. Cei de la Biroul Central au fost mai lenți, de-abia după douăzeci de minute, pe la 08.35, au hotărât să oprească toate metrourile de pe linia Hibiya. Apoi i-au avertizat: „Evacuați toți călătorii, tot personalul de la metrou să iasă la suprafață!“ Metroul a trecut prin cinci stații, au fost 8 persoane decedate și peste 2 475 de victime. O tragedie greu de imaginat. „Mașina de ucis“, Hayashi Yasuo s-a ascuns și a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
care l-au auzit s-au ridicat, dar nu erau speriate. Nimeni nu alerga. La scurt timp, s-a dat alt anunț: «E vorba de gaz otrăvitor. Pentru că e periculos să rămâneți în metrou, vă rugăm să evacuați zona!» Toți călătorii s-au ridicat și au coborât. Nimeni nu era panicat. Mergeam destul de repede și ne îndreptam spre ieșire. Oamenii nu se împingeau. Erau persoane care-și țineau batista în dreptul gurii sau care tușeau, doar atât. Când am coborât din metrou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
am adus aminte: «Așa e. Are aerul Japoniei de la sfârșitul anului 1955.» Mângâierea vântului, strălucirea soarelui de vară, mirosul ierbii... totul e exact ca în vremea copilăriei mele. Poate că e cam mult spus, dar aveam senzația că făceam o călătorie în trecut. Domnul Yoshiaki spunea: «Locul acesta are multe inconveniente, dar e foarte frumos.» Îi înțeleg sentimentele. Până nu vii aici, nu știi ce înseamnă să fii departe de civilizație. Însă, exact cum a spus, aici nu prea ai facilități

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
ale mele să schiem într-un loc numit Takatsuekōgen, din Prefectura Fukushima. Poate e și din cauza vârstei, dar o excursie de genul ăsta este obositoare. Soția are o sănătate cam șubredă și a zis că pentru ea o astfel de călătorie e extenuantă, de aceea nu a venit cu noi. Am mers doar noi trei. Copiii mei sunt foarte energici și s-au dat de nu știu câte ori cu schiurile. Eu nu mai schiasem de mult, în plus am făcut febră musculară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
Deschideți geamurile!» Au fost deschise unul după altul. Încă mai era vreme de palton, așa că erau închise. Însă, fiindcă mirosul acela puternic se împrăștia, ochii ne înțepau, așa că am deschis toți deodată geamurile. Pachetul se afla la mijlocul metroului și toți călătorii, ca să-l evite, se retrăgeau în partea din spate. Eu stăteam jos la câteva locuri mai în spate față de mjlocul metroului. Cu alte cuvinte, pe traiectoria gazului. Cum s-au deschis ușile la Kodemmachō, mulți au coborât. Eu am rămas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
staționat o perioadă în Kodemmachō. Deoarece următorul metrou a oprit între Akihabara și Kodemmachō, toți pasagerii au fost evacuați. Metroul a mers mai departe și a oprit între Kodemmachō și Ningyōchō. Apoi a sosit A738 (a plecat de la Takenotsuka). Toți călătorii din cele două metrouri care au oprit circulațaia la Kodemmachō au inhalat gazul sarin care plutea în aer și numărul victimelor s-a mărit. În afară de acestea mai sunt declarațiile celor din metroul A750S. „Când mă uit, pământul era vălurit și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
Din cauză că la Tsukiji a avut loc o explozie, trenul acesta se retrage la depou.» Nu am avut încotro, am coborât și am așteptat în stație. Toată lumea se plângea. După aceea a mai venit un metrou din care au coborât toți călătorii. În stație era mare înghesuială. Mă gândeam că, dacă mai stau, poate mă urc în următorul. Pentru moment am rămas în stație. Mă aflam în fața celui de-al doilea vagon din spate. Și, brusc, am auzit un strigăt de femeie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
făceam prea multe griji. «De la ce-o fi?» Doar atât. Apoi... am zărit o femeie care stătea ghemuită. La fel, credeam că e bolnavă sau nu se simte prea bine. După puțin timp s-a mai dat un anunț: «Toți călătorii să părăsească stația!». Au menționat niște motive, însă nu-mi le aduc aminte. Oricum, principalul era să plecăm. Ieșirea de la stația Kodemmachō e chiar la mijlocul peronului, iar cei din față trebuie să se întoarcă pentru a ieși. De aici nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
A durat ceva până când a venit ambulanța. Dar nu era decât una. Nu am văzut-o decât pe aceea. Am folosit taxiurile. Le opream, se urcau în ele femeile sau cei mai grav afectați și erau transportați la spital. Toți călătorii și-au unit forțele și au făcut lucrurile acestea. În situații de urgență, cum a fost asta instituțiile nu prea sunt de folos. Se pare că am fost destul de puțin afectat și m-am urcat în taxiurile mai din spate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
odihnesc puțin.» Cineva mi-a spus că nu eram bine deloc. M-a luat pe sus și m-a pus în mașină. Era o mașină normală. Persoanele acelea opreau mașinile care treceau pe acolo și îi urcau în ele pe călătorii leșinați. Au fost câțiva care au fost suiți în camioane. Le-am spus: «Ar fi bine să mă odihnesc puțin», dar ei mi-au răspuns: «Ba nu ar fi bine deloc. Urcă în mașină!» Nu mai puteam de frig. Tremuram

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
coleg de la muncă dar, la Akihabara metroul a staționat. S-a dat un anunț. «La Tsukiji a avut loc o explozie.» Au repetat anunțul de două, trei ori. Nu ne-au dat nici o altă informație în plus. Apoi au spus. «Călătorii din metroul de dinaintea noastră au fost dați jos la stația Kodemmachō. Stația e goală. Mergem până acolo.» Exista posibilitatea ca metroul din față să nu meargă mai departe. Nu puteam face altceva, decât să o luăm pe jos până la firmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
am văzut printre picioarele celor care stăteau jos o haină crem și m-am gândit că era vorba de o femeie. Numele ei era Iwata, avea treizeci și trei de ani și a murit a doua zi. Am început să strig la călătorii care treceau pe acolo: «Avem o persoană bolnavă aici. Chemați-l pe observator!» M-am uitat prin jur, dar nu am zărit nici picior de observator. Într-un final a apărut unul. Nu a venit la noi, ci s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
întotdeauna. Am remarcat că metroul s-a oprit, dar nu era stație acolo, ci tunelul dintre Akihabara și Kodemmachō. Am fost anunțați: «La Kodemmachō metroul va ieși din circulație. Vă rugăm să coborâți.» Metroul a ajuns în stație și toți călătorii s-au dat jos. Cum am trecut de ușă, am văzut oameni căzuți pe jos. Așa cum am mai spus, mă aflam în al treilea vagon din față. O femeie încă mai respira. Un bărbat era întins pe spate și avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
stație. Cam zece sau cincisprezece minute. Deoarece metroul din față era oprit, nu puteam înainta. Toată lumea era nervoasă. «De ce tocmai în ziua în care aveam atâtea treburi de rezolvat a avut loc accidentul?» Imediat au dat alt anunț: «După ce coboară călătorii în stația Kodemmachō, intrăm noi în stație. Metroul acesta va ieși din circulație. Vă rugăm să coborâți!» În sfârșit, metroul se mișca. Am coborât la Kodemmachō și voiam să merg până la Suitengūmae. De acolo urma să trec la linia Honzōmon

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
colo oameni care își ajutau din toate puterile prietenii afectați. Trebuie să-i amintesc neapărat și pe angajații de la Regia Autonomă a Metroului care au dat dovadă de un curaj extraordinar; ei au rămas în infernul acela pentru a ajuta călătorii, ignorând pericolul. (Vreau să-mi expim regretul pentru cei care, din păcate, și-au pierdut viața acolo.) În afară de câteva cazuri izolate, în mare, toți anagajații de la metrou au respectat regulile impuse de meseria lor și au dat dovadă de o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
în inima mea. Nimic nu mă înveselea. O lună după ce m-am întors nu am muncit, am lenevit în casă. În cele din urmă yuta m-a scos din starea asta. Adevărul e că am citit cartea lui Lyall Watson, Călătoriile unui om în Africa, și am fost impresionat. - E o carte interesantă, nu-i așa? Personajul principal, Boshier, este epileptic și schizofrenic. El și alții ca el au reușit să se întâlnească cu un profesor, au trecut printr-o inițiere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
Corola-publishinghouse/Memoirs/795_a_1863

spiritului de investigație. Această revistă constituie o demonstrație a căutărilor științifice ale elevilor, convinși de frumusețea științelor naturii, călăuziți de pasiunea lor pentru cercetare. Revista își deschide paginile tuturor elevilor atrași de știință fiind în același timp o invitație la călătorie prin labirintul cunoașterii. Vom încheia această prezentare cu ceea ce mulți ani a fost unica revistă a școlii, Biruit-au gândul, o publicație ce ne reprezintă pe toți și care amintește nu doar de îndemnul la cultură al patronului spiritual al

Arc peste timp 40 ani 1972-2012 by Săndica Bizim (2012) [Corola-publishinghouse/Memoirs/795_a_1863]