65,481 matches
-
deslușească, totuși, ceva din chipurile acelor fete și să redea acel ceva într-un desen. Măcar prin desene, acele fete ajungeau la el și se făcea dreptate. Se îndrăgostea, câteodată, de câte una dintre fetele pe care le aducea Edi acasă, iar vraja dura cam până îi desena portretul sau cel mult până lua portretul cu el în pat, după care golul din stomac se stingea de la sine, ca un băț de chibrit fără vlagă. îi păreau și ele, rând pe
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
bâl bâie. A continuat să discute cu el ca și cum ar fi fost un om normal. Nimeni nu mai discutase cu el astfel. Toți îl tratau ca pe un idiot. Și el mai abitir decât ceilalți. în acea după-amiază, când ajunseseră acasă, Edi rostise poruncitor: — Să-mi faci portretul ei în seara asta! îmi trebuie neapărat un portret al ei până mâine! Bobo încercase să-i explice că a văzut-o prea puțin pe Clara, că a stat prea puțin de vorbă
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
îl priveai concentrat și nu te opreai la obstacolul incolor și superficial al ochelarilor. Părul învolburat, aproape negru și el, îi încadra orgolios trăsăturile de licate, care ascundeau în același timp multă forță. în ziua când Clara venise la el acasă disperată, să-l întrebe despre accidentul lui Eduard, Bobo îi observase încremenit genunchiul rotund care se zărea prin ciorapii rupți. îi venise să sărute rana sângerie care pulsa năvalnic - precum o inimă speriată, expusă fără apărare tuturor privirilor - pentru flușturaticul
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
ei nehotărât și o por nise spre casă întrebându-se dacă nu greșise cumva transmițându-i Clarei un mesaj prea dur. Un mesaj mincinos, de veridicitatea căruia el aproape că ajunsese să se convingă. Peste o oră, Clara îl sunase acasă. Am omis să-ți spun ceva, rostise, cu o voce de gheață. Făcuse o pauză lungă. Atât de lungă încât Bobo crezuse că s-a întrerupt legătura și o întrebase neliniștit dacă mai e la celă lalt capăt al firului
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
amintea nimic din chipul doamnei Scarlat! Nici din glasul ei, nici din atingerea ei. Nimic. Doar o umbră uriașă și ciolănoasă. Nu, nu avea nici un chef s-o vadă. Poate era mai bine să se lase păgubaș și să stea acasă, cu tatăl lui? într-un mod inexplicabil pentru el, Bobo se simțea în ultima vreme tot mai solidar cu domnul Scarlat. Cu cât acesta era mai izolat și mai absent, re semnat să fie părăsit pe rând de membrii familiei
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
părăsit pe rând de membrii familiei și dedicat ex clusiv meseriei sale, cu atât Bobo se simțea mai atașat de el. Când desena, își punea discurile de muzică simfonică ale tatălui lui. Dacă se întâmpla ca domnul Scarlat să fie acasă, îl în treba dacă are voie și apoi îi cerea sfatul: ce disc să aleagă? Domnul Scarlat stătea câteva clipe pe gânduri, apoi rostea un nume sau un titlu și Bobo se ducea glonț la raftul cu discuri și îl
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
lor mobile, oamenii nu-l atrăgeau în nici un fel. Toți cei pe care-i cunoștea erau imobili în rest și mediocri. Cu o singură excepție. Se dusese la Clara, așa cum își propusese, imediat după ce îi citise jurnalul. Clara era singură acasă. Nimic din jur nu părea să indice vreo pregătire de plecare a celor care locuiau în apartamentul pe care Bobo îl vedea pentru prima oară. Clara îl primise tăcută, cu un surâs ciudat pe față. — Tocmai am închis ușa după
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
înapoi spre casă. Bobo rămăsese cu jurnalul ei în mână, fără grai. A doua zi de dimineață, se postase în fața blocului ei, dar nu o zărise ieșind, nici nu văzuse vreun camion oprit acolo pentru a încărca mobilă. Se întorsese acasă și sunase la telefon, în delung, dar nimeni nu-i răspunsese, nici măcar târziu în noapte. în ziua următoare se dusese decis în fața ușii ei și sunase la sonerie. Nici o mișcare. Nici un pas. Nici un zgomot de cealaltă parte a ușii. Sunase
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Nici un pas. Nici un zgomot de cealaltă parte a ușii. Sunase la vecini, să întrebe de familia Martin, dar, pe lângă faptul că se uitau cu toții chiorâș la el, ni meni nu părea să știe nimic despre eventuala lor plecare. Odată întors acasă, Bobo mai sunase la telefon, dar în zadar. Abia atunci realizase că nu mai avea de unde s-o ia pe Clara. — Asta-i tot? se întrebase el, trăgând un șut în ușa de la ca mera lui Eduard. Un șut năprasnic
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
câteva boabe de rouă, ca niște urme de transpirație incitată, și aruncând țigările un minut mai târziu în poala unei cerșetoare negri cioase așezată pe treptele de la intrarea unui bloc anost. Plecă fluierând, cu mâinile în buzunar, și se întoarse acasă con tinuând să fluiere. Știa ce are de făcut ca să scape de amintirea chipurilor ironice care îl urmăreau nevăzute de pe pereții jupuiți. Acum știa. Seara târziu, spre mirarea lui, în cameră intră domnul Scarlat. Intră și se opri în prag
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Se ridică și o privi mult timp, cu ochii lui cenușii încordați, dar lipsiți de ură. Marea îi răspunse privindu-l și ea drept în ochi. Privirea ei avea aceleași reflexe cenușii și aceeași încordare lipsită de ură. Se întoarse acasă înainte să se fi luminat de ziuă și se trânti în pat, ostenit, adormind instantaneu. 6. — Cum a fost? îl întrebă Anda, imediat ce rămaseră singuri, în aceeași noapte. Toată ziua se purtase indiferent și aproape rece cu el, ca și cum ar
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
ce-i spune. Dar, la un moment dat, deveni atent la chipul ei îmbujorat, pe care pistruii păreau să prindă o culoare din ce în ce mai pronunțată. Georgiana îi declara că își dorea mult să petreacă o noapte albă cu el, la el acasă. Se înroșise toată, iar pistruii îi deveniseră imenși și sângerii. Eduard o măsură mirat. — Te-a pus Anda, nu-i așa? o întrebă el, zâmbind. S-a plictisit în două zile de amorul cu mine și te-a pus pe
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
aproape nici o legătură cu ei. Se purtau anapoda, alergau în neștire, fără să știe ce vor. Zăcuseră cu toții pe pături, adormiți după petrecerea din noaptea trecută. Apoi își luaseră rămas-bun, zgomotoși, și se suiseră în mașinile cu care se întorceau acasă. Eduard își duse mâna la cap, care îi zvâcnea teribil. Era obo sit. L-a obosit peste măsură acest prea lung sfârșit de săptămână. Nu se putuse întoarce la cel care fusese. Privea totul și pe toți din toate unghiurile
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
cu o furie insațiabilă, din el. Numai Bobo nu plecase. Eduard îl convinsese să ia un tren de noapte. Sperase, într-ascuns, să îl convingă să vină la casa bunicilor și poate, dacă se brodea ca mama lor să fie acasă, să se restabilească legătura dintre ei. Dar Bobo refuzase neclintit, așa că rămăseseră amândoi pe plajă toată ziua, asistând la golirea ei treptată. Marea răsufla din ce în ce mai ușor, eliberată. Eduard își mișcă picioarele amorțite pe pătura groasă și se întoarse spre Bobo
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
ți-a căzut cu tronc, eh? continuă Eduard, mijindu-și ochii cu un surâs complice. N-am vorbit de fete între noi pân acum și rău am făcut! Hai, zi-mi și se rezolvă! Dau un telefon și te-așteaptă acasă când te întorci, te caută ea, îți promit! Te pomenești că ți-a căzut cu tronc Georgiana? E mișto, are forme, e zglobie... Licărul de pândă alarmată din ochii lui Bobo dispăru. Se uită din nou apatic la Eduard, care
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
culmea, tocmai acum, la finalul șederii lui la mare! Până acum scăpase de orice aluzie la Clara, de orice întrebare despre ea. Mai știi... Poate că, până la urmă, lui Edi îi trecuse fixația cu Clara și Bobo se putea întoarce acasă s-o caute fără grabă și fără a mai fi nevoit să toarne gogoși la urechea lui Edi. Ce bine că a uitat Edi de Clara! De fapt, Bobo nu pricepea de ce se mira atâta. în definitiv, atâta pot oamenii
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
întotdeauna plăcut. Dar un mod tulburător. De fapt, tot ce scri sese Clara acolo ieșea pur și simplu din pagină și se proțăpea în mintea lui cu obstinație, de parcă își aroga dreptul la existență. Abia acum o înțelegea. Când ajunse acasă și deschise ușa, dădu nas în nas cu tâ nărul boxer, în același trening foșnitor, care-l salută cama raderește. Eduard intră în cameră, lăsând jurnalul Clarei pe noptieră, dar nu se simțea în apele lui. Era prea agitat ca să
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
să râdă, cu glasul ei sonor și plin, care păru pentru o clipă să acopere vaietul mării. — Ca să-ți răspund în ordine inversă, pentru că știi că mie nu-mi place să fac lucrurile „cum se cuvine“, am fost la tine acasă, am avut o scurtă întrevedere cu mama ta și cu un tip mus culos... De fapt, el vorbea mai puțin, pentru că mă sorbea din ochi cu o privire bovină... Păcat de mușchii lui!... Mi-au spus că te găsesc cu
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
inutil traiul! Un chix! Mă bucur că gândim la fel! Apoi se pornise să peroreze despre preocupările lui. Domnul Ionescu era inginer și avea multiple preocupări profesionale. O copleșise cu multilateralitatea lui. Cu energia lui. Cu pozitivismul lui. De câte ori venea acasă, îi povestea pe larg, cu mult aplomb, despre câte făcuse în ziua aceea, și doamna Ionescu îl asculta cu un oarecare interes, punându-i când și când întrebări suplimentare. Apoi îi povestea și ea, pe scurt, cum își pe trecuse
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Apoi îi povestea și ea, pe scurt, cum își pe trecuse ziua. Nu vorbea prea mult. în general era o persoană tăcută. îi era profund recunoscătoare lui Ion pentru că o susținuse să se retragă din învățământ și să stea liniștită acasă. Să aibă grijă de gospodărie, de propria ei persoană și de el. Se descurcau cu banii câștigați de el. Propunerea lui o făcuse fericită. Nu-și suporta colegii profesori de la școală, iar pe copii pur și simplu nu-i înțelegea
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
va trece negreșit în zilele următoare pe la ea, și îi ceru numărul de telefon al Georgianei. Apoi își luă rămas-bun de la Leni și se îndreptă hotărâtă spre raionul de porțe lanuri, să caute un set frumos de cafea. Imediat ce ajunse acasă, controlă bucătăria și răsuflă ușurată: totul revenise la normal în lipsa ei, nu mai vedea nici un ciob și nici o urmă de cafea pe jos. Puse mâna pe telefon să o sune pe Georgiana, dar o opri o strângere de inimă. Oare
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
ca niște trupuri fără capete. Nu, mai bine pe jos! își aminti atunci de hotelul cel nou din apropiere de supermarket. Hotelul cu piscină. Cum de uitase tocmai de el? Ar fi putut să-și ia costumul de baie de acasă și să meargă la piscină, să se rotească în cercul cu apă de una singură, pentru că pe așa o vreme sigur nu mai era nimeni dornic să înoate. Dar fusese mult prea tulburată de dezastrul din bucătărie, de sosirea înnegurată
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
recunoscătoare fetei care îi aduse cafeaua și îi luă jacheta roz de lână, ducându-i-o la garderobă. Sorbi cu nesaț din cafeaua fierbinte care îi liniștea agitația și mai ales înfrigurarea de care se simțise năpădită când ieșise de acasă. Nu mai știa cât e ceasul. Merele rotunde și roșii ale orelor ei veșnic ordonate se amestecaseră dintr-odată în panerul acelei zile, zdrelindu-se între ele și încălecându-se fără noimă. Nu avea ceasul la mână, îl uitase acasă
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
acasă. Nu mai știa cât e ceasul. Merele rotunde și roșii ale orelor ei veșnic ordonate se amestecaseră dintr-odată în panerul acelei zile, zdrelindu-se între ele și încălecându-se fără noimă. Nu avea ceasul la mână, îl uitase acasă în graba cu care se îmbrăcase. își roti privirile pe pereți, căutând un ceas. Nu zări nici unul. Se uită spre recepție, dându-și seama că acolo trebuia să fie un ceas - sau măcar cineva care să știe cât e ceasul
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
că ai dreptate, rosti Clara, cu glas răgușit, după o scurtă tăcere, privind tot înainte. în noapte aceea, Clara nu reuși să adoarmă deloc. Stătea în tinsă în pat, nemișcată. Domnul Ionescu dormea dus, cu spatele la ea, încovrigat sub plapumă. Veniseră acasă pe la mie zul nopții, pentru că a doua zi era vineri și Ion trebuia să mear gă la serviciu. De cum intrase în casă, Clara se dusese sub duș și acolo rămăsese nemișcată, lăsând să curgă stropi de apă fierbinți peste ea
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]