7,946 matches
-
că faci? Nu se poate branșa. Simte fiecare kilometru dintre locul ăsta și coastă. — Nu știu, spune el, poate de mai multe ori. Asta nu face decât s-o scoată și mai tare din sărite pe fiica lui. —Maturizează-te! țipă ea. Poate că are un șoc insulinic. Semnalul începe să se piardă. —Jess? Jess. Nu te aud. Ascultă-mă. Te sun eu înapoi. Te sun eu... Când închide telefonul, Barbara e tot acolo. Îi cuprinde obrazul, șovăitor, iar el o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
că am reușit și transmiterea prețiosului colostru, stai liniștit, Herr Doktor. Aștept să ne cunoaștem mai bine, eu și ea. Sunt fericită că nicio durere n-a însoțit prima noastră întâlnire, că nu mi-a sfâșiat corpul, că nu am țipat, că am fost tăcute amândouă, iar eu am zâmbit mereu. Vechea și nevindecata mea angoasă pare să fi luat o pauză. Frica de moarte e cam rușinată și retrasă în bârlog, nu doar că n-am decedat, dar am adus
Fructul. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Luminița Marcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1772]
-
mai pune nicio clipă problema că nu mă pot concentra, că n-aș putea lucra în zgomot sau cu întreruperi. Lucrez oricum, câteodată și cu ambii copii în brațe. Dar se poate și mai rău. Toto are niște colici îngrozitoare. Țipă strident, se zvârcolește, își strânge piciorușele și nu vrea decât la mine. În plus, începe să regurgiteze laptele. În cantități îngrijorătoare. În perioada asta, oboseala începe să doară. Am impresia că sufăr de o boală cruntă. Mă dor ochii și
Pachețelul auriu. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ștefania Mihalache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1774]
-
se transmită impulsul din terminațiile nervoase din sfârc în glanda pituitară și din glanda pituitară în canalele transportatoare de lapte ca să mi se declanșeze lactația. Uneori ne ia mai bine de-un sfert de oră doar să ne pornim. El țipă, eu mă chinui să-mi păstrez calmul fiindcă adrenalina anulează tot procesul. Ca să te calmezi, zice cartea mea de crescut bebeluși, tre’ să numeri rar până la douăzeci și să respiri adânc cu ochii închiși. La mine nu merge cu număratul
100 de zile. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]
-
Se trage cortina în jur de cinci. Mucul țigării i se înfige în noapte ca pipăitul unui deget pe sub fusta unei văduve în doliu. — Ioana. Din octombrie așteaptă și-o să mai aștepte încă mult și bine. Ioanaaaaa ! — Ce-i ? Ce țipi așa ? — Nu știu unde-i cheia de la mașină. Ai văzut-o pe undeva ? — Unde te duci ? H. nu-mi răspunde. Nu știu. Vezi prin vraiștea aia de pe masa din bucătărie ! strig. O vreme totul se face albastru - iarăși - ca în Blue al
100 de zile. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]
-
respect Înduioșător față de normele de politețe. Și scena s-a prelungit pînă ce bărbatul a pornit motorul mașinii și a plecat furios, În mare viteză, iar ea a rămas mai multe ceasuri umblînd de la un capăt la altul al străduței, țipînd și suspinînd, Înjurînd murdar și chemînd În ajutor răzbunarea soțului ei Împotriva curtezanului care o tratase astfel - invectivele au continuat netulburat pînă ce trei derbedei tineri și ambițioși au profitat de ocazie ca s-o jefuiască, au trecut În fugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
că un om așa de mic poate ascunde În el asemenea fîntîni de sînge aprins, și a murit acolo, pe trotuar, În cîteva minute, Înainte să vină ambulanța. Într-o clipă, o mare de oameni cu fețe negre se adunase țipînd În jurul muribundului, polițiștii apărură și ei imediat, În număr impresionant - și Începură să Îmbrîncească și să Împingă cu brutalitate mulțimea agitată, Înjurînd și lovind, amenințînd cu bastoanele și urlînd sălbatic: — Circulați, circulați! Dați-i drumul! Unde-ai pornit-o? mîrÎi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
acțiune era cunoscută ca decisivă și indiscutabilă de către toți slujitorii săi - doctori, brancardieri, polițiști și chiar slujitori ai bisericii. După ce-și notară și-și puseră carnețelele În buzunare, polițiștii se Întoarseră și se apropiară de mulțime Împingînd și Îmbrîncind, țipînd la oameni, așa cum făcuseră mai devreme. — Haide, haide! Circulați! Circulați! Dar În Însuși felul cum o făceau se simțea nuanța de rutină și obișnuință, un sentiment de oboseală și indiferență, și atunci cînd oamenii și-au reluat locurile de dinainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
șleahtă Împuțită de bestii cu chip de maimuță! Dacă-ați avea dinamită-n loc de creier, nu v-ar ajunge nici să vă suflați nasul! Mă, cretinilor, parc-ați avea sînge de cucuvaie! Las-că v-aranjez eu, mă, corcituri smolite! țipă acum Îmbunat la perspectiva unei bucurii viitoare. Las-că v-arăt eu vouă cînd v-oi băga-n linia-ntîi și v-oi Înșira În fața nemților să se-aleagă praful de voi, măcar că nu mai apuc să trăiesc o zi după asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
să mergem În Franța cu matale! Nu ne lăsa, șefule! Facem orice dacă ne iei cu matale! Cum mă, cretinilor, palavragiilor?! Vedea-v-aș pe toți În iad! Cum dracu’ credeți că mai pot să fac ceva În ultima clipă! țipă el, cuprins de furia celui care nu-și găsește astîmpăr și nici scăpare, pășind de colo-colo ca o ființă Înnebunită de spaima exasperării și disperării. Se repede În mijlocul grupului de negri bolnavi și amărîți ca un tăuraș furios. Răcnește la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
să se repeadă asupra lor. Iar ei se strîng În jurul lui plîngînd, jelind, implorîndu-l să-i ajute și să-i scape pînă cînd, În cele din urmă, Înnebunit parcă de glasurile lor, locotenentul Își astupă urechile cu amîndouă mîinile și țipă: Bine, bine, bine! O să-ncerc... și, dacă vă dau drumul, sper să crăpați cu toții la primul atac, și se repede la masa unde ofițerii supraveghetori Își văd de treabă, se lansează Într-o lungă și sinceră dispută cu atîta pasiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Înăbușă de rîs și-l trage de mînecă. —... Spune-i... unchiului... Walter... să-și pună... pe dedesubt... Nu! Nu! Nu! Heinrich! Taci! strigă femeia. — Alea... groase... cu inițialele... brodate... de mătușa Bertha. Aici toată mulțimea vuiește, femeile hohotesc de rîs, țipă În semn de protest și strigă: — Taci! Șst! — Ja... o să-i spun! strigă călătorul zîmbitor, după ce ceilalți s-au mai liniștit puțin. Poate că... nu... le... mai... are - și se sufocă și se Îneacă de rîs. — Otto! Taci! țipă femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
rîs, țipă În semn de protest și strigă: — Taci! Șst! — Ja... o să-i spun! strigă călătorul zîmbitor, după ce ceilalți s-au mai liniștit puțin. Poate că... nu... le... mai... are - și se sufocă și se Îneacă de rîs. — Otto! Taci! țipă femeia. Poate că... vreo Fräulein... le-o fi... luat... de la... și se Înăbușă de rîs. — Otto! Nu ți-e jenă! Taci odată! țipă femeile. — Amintire... din... bătrînul... München! Îi replică prietenul său și tot grupul se cutremură de rîs din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
puțin. Poate că... nu... le... mai... are - și se sufocă și se Îneacă de rîs. — Otto! Taci! țipă femeia. Poate că... vreo Fräulein... le-o fi... luat... de la... și se Înăbușă de rîs. — Otto! Nu ți-e jenă! Taci odată! țipă femeile. — Amintire... din... bătrînul... München! Îi replică prietenul său și tot grupul se cutremură de rîs din nou. CÎnd se mai potolesc puțin, un bărbat din grup Începe să spună cu glas strident și șovăielnic, În timp ce-și șterge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și șovăielnic, În timp ce-și șterge ochii din care-i șiroiesc lacrimile: Spune-i... Elsei... și glasul i se frînge Într-un chicotit subțire, e nevoit să se oprească să-și șteargă iarăși ochii. — Ce zici? Întreabă călătorul zîmbitor țipînd. — Spune-i Elsei, Începe din nou cu mai multă forță, că mătușa... Bertha... ah, Doamne! geme din nou istovit, se oprește, Își șterge ochii din care-i șiroiesc lacrimile și cade Într-o tăcere paralizantă. — Cum?... Ce-ai zis? strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Între timp Îndrăzniseră să se apropie de această falsă tiradă, și-și descărcară muschetele asupra lor („ca să nu devină prea Îndrăzneți și amenințători“). Vreo doi-trei au căzut cu fața În țărînă, iar ceilalți au rupt-o la fugă spre pădure țipînd. Astfel, dintr-o singură lovitură, s-a instaurat și creștinismul și guvernul. Acum spaniolii și-au Întors privirile spre satul indian - Începură să jefuiască și să prade cu priceperea ce ți-o dă experiența Îndelungată, dar, pe măsură ce treceau din colibă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
au dus jos, În vale - Bob Patton și unchiu-tu George - și aici făcuseră, din joacă, chipurile lui Willy și Lucindy Patton din clisa neagră de acolo, pe care-o puteai frămînta În mîini ca pe-o cocă... și cum am țipat... căci eu știam, știam, Îi văzusem pe amîndoi și-i țineam minte... vezi tu, Willy și Lucindy erau doi sclavi ai căpitanului Patton... Doamne! cei mai negri negri pe care i-am văzut În viața mea. Tata zicea că o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
din rîu drept dinți și, Închipuie-ți... să-i spui așa ceva unui copil de doi ani... mi-am zis că-s chiar Willy și Lucindy Patton... „Uite!“ - mi-a zis Bob - „or să te mănînce!“ - zice, și ce-am mai țipat... vezi bine, țin minte de parc-ar fi fost ieri! Și cum să nu-mi amintesc cînd l-au dus pe fratele meu George la Movila Indienilor... firește, se zicea că acolo erau Îngropați indieni, așa se zicea... iar aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
așa spunea, și că cel care-o să sape aici un puț o să ajungă bogat... și Will n-avea decît doi ani jumate și George i-a spus că apa neagră se scurge din trupurile indienilor și ce-a mai țipat și-a urlat Will cînd a auzit asta. Iar mama a zis: „Îmi vine să vă sucesc gîtul! Ce minte aveți să speriați un biet copil cu povestea asta!“. Ei, și uite-așa! Ce mai zici de asta?! Cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
uite-așa! Ce mai zici de asta?! Cum să nu-mi amintesc de iarna cînd a coborît din deal un cerb și s-a oprit În cărare și s-a uitat la mine de la cîțiva pași și-am Început să țip cînd i-am văzut coarnele? Doamne! Nu știam ce să mai cred, nu auzisem În viața mea de-așa un animal, și s-a-ntors iarăși În pădure și, cînd m-am dus să-i spun mamei, ea mi-a zis: „Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
plecați peste grumazul cailor, pe care-i biciuiau din răsputeri, cu cravate la gît, iar capetele cravatelor fluturau spre spate Întinse și țepene de parcă fuseseră scrobite și călcate - asta ca să-ți dai seama cît fugeau de tare - și ce mai țipau și zbierau oamenii că vin yankeii, iar femeile și-au luat inima-n dinți și i-au Îndemnat pe bărbați să se-ascundă. „Doamne, apără-ne, au venit!“ - a strigat mama frîngîndu-și mîinile, iar Addie Patton a urcat dealul În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
la șapte luni după ce s-a măritat. Toate bune și frumoase, nimeni n-a avut nimic de zis pe seama fetei, nu i-a trecut nimănui prin minte c-ar fi făcut ce nu se cuvine, dar ea a-nceput sa țipe și să urle ca o nebună. „Bun, copilul e zdravăn și sănătos“ - a zis doctorul - „dar dacă nu faceți ceva ca s-o potoliți pe fata asta, foarte curînd o să rămînă copilul fără mamă.“ „Ei, las’ c-o potolesc eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
nu le-a făcut Încă, dar, nu, nu se poate, a trecut deja o săptămînă. Nu se poate, a avut destul timp. „Nu“ - zice - „’tanța, ’tanța“ și-apoi a Început să bombăne către celălalt individ și-au Început amîndoi să țipe și să urle În limba lor ciudată și Îngrozitoare. „Ei, lasă că lămuresc eu lucrurile, pe cinstea mea“ - zice taică-tu. „Nici nu-mi trecea prin minte c-o să pățesc așa ceva“ - zice. „Stai liniștit, domnule Grant“ - am zis - „lasă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
nu mi-a trecut prin cap mai demult! „Sigur că da“ - am zis - „e vorba de chitanță, asta tot vrea să ne spună!“ „Da“- zice chinezul și-ncepe să zîmbească, atîta lucru pricepea și el - „’tanța, ’tanța.“ Cum tatăl tău țipa și urla Întruna, probabil că m-am zăpăcit și eu, și de-aia n-am Înțeles mai degrabă. „Ascultă, domnule Grant“ - am zis - „spune că ți-a dat o chitanță și vrea să i-o arăți.“ „N-am nici o chitanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
la noi cu ochii plini de dușmănie. Dacă nu era acolo polițistul să ne apere, mi-ar fi fost tare frică, zău așa, că nu știi de ce sînt În stare oamenii ăștia, mai ales cu taică-tu, care urla și țipa la ei așa. Țin minte că i-am spus lui Luke mai tîrziu, după ce l-am dus și l-am băgat În spital: „Drept să-ți spun“ - i-am zis - „tare m-am bucurat cînd am ieșit de-acolo. Aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]