7,862 matches
-
manuale îndoite, penarul i se deschide și se rostogolește pe scări, totul se împrăștie, creioane colorate și stilouri, și gume de șters roase, unde este cheia, deja izbucnește în plâns, mai bate o dată la ușă, mami, tati, unde sunteți. Scotocește adâncurile ghiozdanului asemenea unui vânător în căutarea prăzii, iat-o, o scoate ușurată, intră în casa goală, nici un bilețel nu o așteaptă pe masă, nici o farfurie de mâncare în frigider, iar eu o urmăresc calmă, să vedem ce faci acum, copila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
încercuindu-mi sfârcurile amețitor, colorându-mi goliciunea în vârtejuri transparente, din ce în ce mai repede, întreg corpul meu nu este decât un cerc imens, ca atunci când arunci o piatră în apă, o piatră valoroasă, și n-o voi mai putea scoate niciodată din adâncuri, părul moale al pensulei îmi mângâie părul pubian, lăsându-se pradă aceleiași flăcări îndrăznețe și dulci, inspir și expir cu dificultate, iar în tot acest timp chipul său poartă expresia unei profunde concentrări, căutând o nuanță rară pentru carnea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
aici, trebuie să îl salvez, deja îmi imaginez cum îl voi fura, cum voi împinge în secret scaunul cu rotile până la mașină, desprinzându-l din ghearele bolii care ni-l răpise, dar exact în clipa aceea sună telefonul undeva în adâncurile genții mele, aud vocea lui Anat, unde ești, se plânge ea, avem nevoie de tine, Galia a născut alaltăieri și plânge încontinuu, trebuie să vii să vorbești cu ea, însă eu zic, nu pot veni, Udi este la spital, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
important este că eu am încredere în tine, dar îndoiala se cuibărește și în sufletul meu, privesc iscoditor cadrul acela, apoi scaunul cu rotile, o îndoială micuță, pe care de multă vreme o ascunsesem, așa cum se ascunde un șoricel în adâncurile unui dulap de bucătărie, un șoricel pe care nu îl poți vedea niciodată, dar ale cărui urme sunt evidente peste tot în casă și până la urmă se face atât de mare și puternic încât ai impresia că acea casă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
simt eu bine în vreme ce el este atât de nefericit, dar Udi nu renunță, membrele lui mă presează, dorința lui puternică încearcă să îmi înăbușe ezitarea, iar pentru o clipă se pare că și reușește, iat-o cum se ascunde în adâncurile gâtlejului meu, nici chiar limba lui lungă nu o poate găsi acolo, mă predau, deschid dinaintea lui poartă după poartă, sub palmele lui au loc explozii dulci, dar dimineața mă trezesc cu gâtul arzând, nu reușesc să înghit nimic din pricina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
lui, trupul meu obosit, epuizat, se coace din nou în cuptorul gurii sale fierbinți, din care va ieși din nou proaspăt și aromat ca pâinea, și asta fără nici un efort, fără nici o intenție, găleata care tocmai s-a ridicat din adâncurile fântânii mă stropește apoi cu apă proaspătă, mă învelește în licori călduțe și parfumate. Și iat-o coborând iar în adâncurile fântânii, gemând în timp ce-și croiește drum orbește în străfunduri, tremurul ei este și al meu, suferință, hazard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
și aromat ca pâinea, și asta fără nici un efort, fără nici o intenție, găleata care tocmai s-a ridicat din adâncurile fântânii mă stropește apoi cu apă proaspătă, mă învelește în licori călduțe și parfumate. Și iat-o coborând iar în adâncurile fântânii, gemând în timp ce-și croiește drum orbește în străfunduri, tremurul ei este și al meu, suferință, hazard, încă un nor este alungat, un altul se sparge deasupra capului meu, îmi amintesc de fântâna aceea veche de la marginea satului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
vie, fără salvare, implorându-ne ajutorul. Capitolul șaptetc "Capitolul șapte" Dincolo de coasta atotputernică de asfalt, ne întâmpină brațele uscate ale deșertului, Udi conduce repede, eu îmi țin genunchii lipiți unul de celălalt, degetele atât de familiare ale fricii îmi pișcă adâncurile ființei, înțepându-mi obrajii spongioși, îmi odihnesc o mână pe coapsa lui, nu mai conduce atât de repede, exagerezi, dar el se plânge, de câte ori mă distrez și eu, ți se pare că exagerez, totuși încetinește puțin, ca să pot vedea deșertul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
cu gura uscată, spun exagerând, asta mi-ar putea lua și un an, el nu spune nimic, dar degetele lui lungi devin din ce în ce mai încăpățânate, adunându-mi întreg trupul în jurul lor, în mijlocul strălucirii violente a câmpiei, împrăștiind mulțimi de fluturi în adâncurile mele, aripioare minuscule fâlfâie înăuntrul meu, atingându-se una pe cealaltă, mângâindu-se, lingându-se, gâtul îmi este uscat, încerc să șoptesc, poate vrei să tragi pe dreapta, dar el mă ignoră și deja eu însămi încep să mă ignor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
șoptesc, poate vrei să tragi pe dreapta, dar el mă ignoră și deja eu însămi încep să mă ignor, mii de aripioare îmi scutură trupul pe dinăuntru și chicotesc timid, lăsând în urma lor rămășițe de sărutări dulci ca nectarul în adâncurile pântecelui meu, iar în clipa în care deschid ochii, văd înspăimântată nori negri de fluturi lovind parbrizul mașinii, strig, ce se întâmplă, iar el spune, stai liniștită, asemenea lucruri se mai întâmplă pe aici din când în când, nu ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
din când în când prin gropile de pe cărare, făcând să pară că în nările ei ar mai respira o gură de viață, o fetiță antică, chiar și dacă ar fi avut o viață lungă, tot aici ar fi sfârșit, în adâncurile reci de piatră, poți să mori din orice, îmi spusese el, sunt atâtea lucruri pentru care să îți faci griji, iar eu încerc să îmi dau singură curaj, repetând cuvintele pe care le citisem pe una dintre pietre, fiți puternici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mare ușurare, de conștiința mea întortocheată, neliniștită, inspectez membrele lui încordate, voința sa îndrăzneață, pe mine mă vrea și eu sunt tot ce-ar fi putut avea mai bun, perfecțiunea și-o dorește și îi e atât de simplu, din adâncurile trupului meu îmi zâmbește, iar zâmbetul lui are în el ceva matern și cald, dragostea mea, îmi spune, iar eu îl înconjor cu brațul pe după gât, inertă aproape din pricina oboselii, de prea mult vin, de prea multă dragoste, am impresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ca și când ar împlini un ritual antic, ce îmi trezește frica, imediat cobor grăbită, ies din hotel, merg spre pădure, iar acolo stă el culcat printre copaci înalți și floricele strălucitoare, cu umerii tremurând, urlete provocatoare pornesc dinăuntrul său ca din adâncurile pământului. Udi, ce se întâmplă, mă reped spre el, îngenunchez lângă el, ce îți mai fac ochii, vezi ceva? El suspină, ochii sunt bine, dar nu pot respira, îmi este greață, iar eu întreb, de ce ai ieșit, de ce nu m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
șoferului, abia atunci îmi dau seama că aici nu mai este nici un alt șofer în afară de mine, și tot drumul acela amețitor, atârnând pe marginea prăpastiei, iar mie mi se cere să conduc, mie cu frica mea de înălțimi și de adâncuri. Îl implor din priviri să se însănătoșească și să mă salveze, dar el zace inconștient pe bancheta din spate, iar scaunul șoferului nu mă așteaptă decât pe mine, ca un coșmar care mă însoțește și dincolo de somn, conduc o mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ale conștiinței, conștiința noastră obișnuită este asemenea flăcării unei lumânări așezate în cadrul unei uși deschise, expuse oricărei pale de vânt, căzând victimă sentimentelor și dorințelor, dând naștere unui val de sentimente contradictorii în care se împiedică, dar pe lângă ea, în adâncul nostru, se află adevărata natură a conștiinței, gândește-te din nou la cer și la nori, cerul este adevărata noastră natură, iar norii reprezintă labirintul conștiinței noastre obișnuite, ei nu aparțin cerului, nu vor lăsa niciodată urme pe chipul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mă întorc acasă, printre livezi, un drum prăfuit, de țară, dezgolit de mașini, adesea pășesc pe el desculță seara și în ciuda faptului că este uscat și solid simt izvoare înguste curgând pe sub asfalt, rămășițele căldurii sunt trimise către mine din adâncurile pământului, când urc pe bulevardul îngust mărginit de stejari, întotdeauna umbrit, aici mă opream pe trotuar și culegeam ghinde, pe care le îndesam mai apoi în căpăcelele lor dezlipite. Opresc mașina lângă livadă, încerc să găsesc locul în care era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ridic greu și îi întind o mână, îl trag după mine ca pe un copil neascultător care nu vrea la grădiniță, resturile de omletă pe care le furasem îmi fierb în burtă, ca și când soarele ar continua să le prăjească în adâncurile trupului meu, iar greața îmi urcă deja în gât, de data aceasta este cu adevărat distrus, mâna lui moale atârnă în mâna mea, ce se va întâmpla cu el, se mândrise întotdeauna atât de mult cu memoria sa, ținea minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
învârt cheia de trei ori, numai să nu se răzgândească, să își continue drumul, să mă lase singură. Trag repede obloanele, astup fisurile luminoase, încăpățânate și mă prăbușesc pe pat, un culcuș umed și întunecat mă așteaptă acolo, numai în adâncurile lui mă pot culca, îmi pot odihni oasele obosite, vreau doar să rămân aici toată ziua, fără să duc grija nimănui, asta este tot ceea ce îmi doresc, acesta este parcul meu de distracții, doar aici mă simt în siguranță, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mi-ar spune un dulce secret, Noga este un copil deosebit, iar eu spun obosită, mulțumesc, ca și când aș fi primit un compliment, dar în clipa aceea îmi revin și întreb, de ce, iar el zice, are o mulțime de comori în adâncurile sufletului ei, plutind asemenea unor vapoare pline de bogății, trebuie ajutată să le scoată la lumină, iar eu întreb, dar dacă nu are cine să o ajute, și el spune, totul va rămâne acolo, îngropat. Deci asta încerci să faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
antice din cartea rămasă în urma lui, același destin ne unește pe toate trei în noaptea aceasta, nici una dintre noi nu mai are nici un folos, nici cartea aceea înfuriată, scuturată de valuri de tristețe și liniște, nici copila aceasta bolnavă, în adâncurile căreia plutesc vapoare cu comori scufundate, nici eu, o femeie a tinereții sale, părăsită. În jurul meu sunt doar înșelăciune și amărăciunea lui Israel, cine ar fi crezut că acesta va fi sfârșitul dragostei noastre, sfârșitul care o însoțise încă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
îmi mângâiase fața cu atâta seriozitate niciodată, cu toată atenția, și poate că nici la acest lucru nu ar fi trebuit să renunț. Iar acesta nu este decât începutul unui val fierbinte și întunecat de resentimente, care se ridică din adâncuri, inundându-mi întreaga existență, îngreunată de dezgust, mă plimb prin casă, îl simt clocotind înăuntrul meu, ca un fetus evoluat, cum de îi permisesem să îmi cucerească viața bucată cu bucată, cum de abandonasem studiile din pricina geloziei lui sufocante, ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
jelanie și ieșim într-o lume cuprinsă de convulsii, asfaltul se deschide sub picioarele noastre, un crater uriaș înghețat într-un căscat amenințător, însoțindu-ne înaintarea, numai un pas mărunțel de-am fi făcut și ne înghițea cu totul în adâncurile sale. Coborâm scările ținându-ne de mâini, sub privirile provocatoare ale soarelui de dimineață, mama ne face cu mâna emoționată, cu mișcări exagerate, ca și când vor trece mulți ani de acum înainte până ce ne vom revedea, Noga se sprijină de mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
a zăcut timp de un an întreg fără să se miște, cu gâtul înțepenit, și toți spuneau că numai o minune îl va repune pe picioare. În nopțile cu lună plină mă strecuram acolo, săream poarta și mă uitam în adâncurile piscinei transfigurate de lumină, ca ruinele unui oraș canaanit mă privea înapoi de acolo din pământ, înconjurată de chiparoși întunecați, sobri și maiestuoși, de parcă uitase cu totul strigătele vesele ale copiilor în apa rece, cu firișoare de nisip auriu printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mea se împletise cu durerea lui, la jumătatea drumului, între ușă și birou, amândoi observaserăm. Amândoi purtam semnul acestei întâlniri pe frunte, semnul durerii care ne năpădise deodată, surprinzându-ne, în ciuda faptului că toată viața o așteptaserăm, dar care, în adâncul sufletelor noastre, credeam că nu va mai veni, crezuserăm că vom reuși să o transformăm în mii de poveri micuțe, iar uimirea aceasta ne legase atât de puternic, încât încă mai simțeam în birou răsuflarea lui stânjenită, mă apropii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
barcă, cu siguranța celui care nu mai are nimic, urmăresc doar mișcarea degetului său, iată-l intrând pentru o secundă înăuntrul gurii mele, îl ling ca un pisoi care a primit un os suculent, apoi iată-l ascunzându-se în adâncurile ființei mele, limba lui grunjoasă coboară pe gâtul meu, deja este complet dezbrăcat, stă în genunchi în fața mea, cu picioarele scurte ca de pitic, și mă trage lângă el, eu sunt scuturată de valuri puternice dinaintea mădularului său cald, imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]