6,798 matches
-
rafale și cu gândul la ceva frumos va dormi ca un prunc. Într-adevăr, la o jumătate de oră după cele întâmplate mai sus, pe canapeaua moale, după modelul american, cu picioarele întinse pe un scaun din apropiere, cu ochelarii agățați de nas gata-gata să-i cadă peste romanul deschis la întâmplare, începu să citească în gând, aproape silabisind: "Locotenentul Ghenea trânti cărțile... Turnă altă țuică și fredonă interminabilul cântec, monoton și idiot, care făcea ravagii în toată divizia... A fost
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
pe furiș, din când în când, cu jertfe chiar la ea acasă, adică pe fundul oceanului și o roagă să nu-i uite pe vânători, să nu-i lase fără hrană sau fără adăpost. În timp ce aluneca pe zăpadă cu schiurile agățate de sania trasă de câini, și-a dat seama că, dacă ar încerca să povestească cuiva despre toate splendorile, miracolele, legendele și impresiile răspândite, printre eschimoși, despre acest munte, nu i-ar fi suficientă o întreagă noapte polară. Acum însă
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
de octombrie. Trecuse de Piața Universității; se afla în apropierea frumoasei clădiri a Cercului Militar. Răcoare ca într-o dimineață de iunie, vânt ioc, cerul senin pe care apăruse conturul primelor stele. Frunzele puținilor copaci de pe bulevard încă se țineau agățate cu disperare de crengi, din care motiv, trotuarul era perfect curat. Luminile orașului se aprinse ca la un semnal, aproape toate în același timp. Cu gândul la trecut și la cei șaptezeci de ani ai săi, pășea calm, admirând reclamele
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
ajungea la genunchi. Ninsese toată noaptea. Le-am mulțumit gazdelor pentru ospitalitate și am vrut să plec. Eram îngrijorată de reacția tatei pentru că nu am ajuns la timp acasă. Gazdele m-au rugat să am puțină răbdare. Atunci am văzut agățate de ușă trei perechi de opincuțe noi-nouțe. Apoi tatăl și-a strigat copiii în casă. încotoșmați cu cojocele și cușme mari pe cap, cei trei copii roșii ca racii, au năvălit pe ușa casei ca un uragan... Deodată s-au
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
strădanie!" afirmă Eliot, amplificând oarecum surprinderea cititorului prin stabilirea unor premise care nu vizează maniera obișnuită de a percepe acest concept. Pentru o clarificare putem apela la o altă afirmație a lui Eliot "Suntem mereu în pericolul de a ne agăța de o tradiție învechită sau de a încerca să reinstaurăm noi una, de a confunda ceea ce este vital cu lucruri inutile [...] Cel de-al doilea pericol este să asociem tradiția cu imuabilul, să o percepem drept ceva ostil schimbării, să
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
pontifical a arhiepiscopului de Cracovia, Monseniorul Karol Wojtyla, și de prima călătorie a lui Ioan-Paul al II-lea în Polonia, în iunie 1979, care a dus la dărîmarea zidului ridicat în jurul Bisericilor. Chiar din anul următor, portretul său a fost agățat de grila șantierului naval Lenin din Gdansk. În timpul dictaturii, Bisericile, chiar dacă au trebuit să găsească cu puterile de atunci un modus vivendi, au fost un obstacol în uniformizarea societății. Se aștepta ca după prăbușirea comunismului să aibă loc un triumf
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
În inimile tuturor se reprofila, pentru o clipă, spectrul destinului Basarabiei, care nu putea să se deosebească de al României. S-a spus că momentul a fost imbold pentru grăbirea lichidării lui Ceaușescu. Cel care se îneacă încearcă să se agațe de o ultimă creangă, iar aceasta era Basarabia care renăștea din apele tulburi ale Prutului. Numai că "stăpânii", de oriunde erau ei, nu doreau ca Basarabia să aparțină României și nici România României! Orbeția politicienilor români și a intelighenției victorioase
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
și împrăștie în jur, într-o armonie perfectă și spre Republica Vandana de Nord, și spre Republica Vandana de Sud -, un miros încântător. Așa că nu e de mirare că, neputând rezista ispitei, domnișoara Ramona Maria Julieta Ines Gonzaga s-a agățat de îmbătătorii trandafiri și, electrocutată, a rămas pe veci suspendată printre flori. Unde lumea îi admiră cadavrul rămas parcă viu. (Dar, ca să fim pe de-a-ntregul sinceri, din păcate îmbătrânește și el. Nu peste mulți ani, ne va privi o
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
profund atașat de Dumnezeu știe că trebuie să profețească. Este persecutat pentru mesajul pe care-l transmite, iar acest mesaj este disprețuit fără ca Dumnezeu să-i vină în ajutorn. Ridică el însuși, la rândul său, problema repartizării suferinței, dar se agață strâns de convingerea sa că totul este sub controlul lui Dumnezeuo, în ciuda nebuniei și răutății oamenilor din jur5. Și exclamă: "De voi intra la judecată cu Tine, Doamne, dreptatea va fi de partea Ta, și totuși, despre dreptate vreau să
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
făcut să curgă multă cerneală. El susține acolo că nu există sarcină pedagogică mai importantă pentru liderii israelieni decât aceea de a uita și a trece de partea vieții, de a se dedica viitorului și de a nu se mai agăța mereu de simbolurile, ceremoniile și lecțiile Holocaustului. După el, raportul societății israeliene cu palestinienii trece printr-o teamă existențială profundă care se hrănește dintr-o interpretare particulară a genocidului, potrivit căreia lumea întreagă este împotriva evreilor, iar evreii sunt victime
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
Alain Finkielkraut anunța deja acest lucru: " Credeam că sunt fidel vocației Israelului jucând nu numai rolul evreului, ci și pe cel al negrului, al colonizatului, al indianului sau al săracului din lumea a treia: ani fericiți și volubili, când mă agățam cu toată inocența de originile mele. Acum nu se mai poate. Resortul dramaturgic s-a stricat. [...] Nici măcar nu mai pot afirma: "sunt evreu" fără să am imediat impresia penibilă că trag genocidul spre mine și că-mi însușesc supliciul altora
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
și împrăștie în jur, într-o armonie perfectă și spre Republica Vandana de Nord, și spre Republica Vandana de Sud -, un miros încântător. Așa că nu e de mirare că, neputând rezista ispitei, domnișoara Ramona Maria Julieta Ines Gonzaga s-a agățat de îmbătătorii trandafiri și, electrocutată, a rămas pe veci suspendată printre flori. Unde lumea îi admiră cadavrul rămas parcă viu. (Dar, ca să fim pe de-a-ntregul sinceri, din păcate îmbătrânește și el. Nu peste mulți ani, ne va privi o
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
am văzut dragoste în politică, doar o sfîșiere de hiene, o continuă luptă și ranchiună. Dar Cerul se cucerește fără luptă și ăsta e țelul ce ne trebuie. El nu cere nimic, dar oferă totul. Și-atunci de ce să te agăți de lucruri mereu schimbătoare și nu de "Schimbătorul Neschimbat", cum îi spunea Aristotel inspirîndu-se de la orientali? Sau poate o fi vorba despre o nouă și frumoasă sincronicitate a ideilor. Tot ce pare tare se va rupe, tot ce este flexibil
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
încep a ne topi prin interior, transformându-ne într-un material vâscos. Ne scurgem spre genune, prelingându-ne spre povârnișuri. Cu o ultimă sforțare, reușim totuși să ne salvăm. Ne răsfirăm mâinile pe pereții muntelui de care căutăm să ne agățăm cu palmele. Cu degetele, înșfăcăm niște colțuri tăioase pe care le strângem cu putere. Într-unul dintre pumnii însângerați, găsim strivită o floare măruntă și gingașă. Suntem speriați și întristați, dar nu putem rezista chemării destinului. Ne continuăm suișul, întorcându
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
rămășițele pământești ale lui Oreste, că în locul fratelui iubit și așteptat i-a fost adusă doar amintirea lui, doar o umbră imaterială, Electra nu mai are decât o singură dorință: aceea de a-i împărtăși soarta și mormântul. Ea se agață cu disperare de această urnă pe care refuză să o cedeze - „Îndură-te, nu-mi lua ce mi-e mai drag pe lume” - și în care se află tot ce a mai rămas din trupul lui Oreste, pe care nu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ca acela în care, îmbrăcându-se cu hainele lui, Matsukaze își dăruiește propriul corp iubitului, pentru ca acesta să se reincarneze. Pe această forță magică a costumului este construit în întregime un no precum Hagoromo (Celestul veșmânt cu pene). Superbul veșmânt, agățat într-un pin, are ceva supranatural. Shite îl va cere și va accepta, în schimb, să danseze dansul fiicelor cerului. În momentul dansului, scena va deveni răspântie unde cerul se întâlnește cu pământul, unde nimic nu le mai desparte, spațiu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
clipa în care propria-i fantomă pândise fiecare mișcare a acestui autor așteptând ca el să o însuflețească, să o transforme dintr-o închipuire într-o realitate, are deodată dinaintea ochilor „imaginea vie și luminoasă de care pare a se agăța cu disperare” a ceea ce ar fi putut să devină: un personaj cu o identitate clară. Un personaj adevărat, și nu o umbră veșnic rătăcitoare. Prin intermediul acestor ficțiuni ce-și caută neobosite întruparea și pe cel ce le-ar putea da
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Clasa moartă, regizorul (dirijor în persoană al intrărilor și ieșirilor din scenă) a creat formidabila imagine a simbiozei tinerețe-bătrânețe, „altoind”, ca să zicem așa, pe trupul actorilor reali - bătrânii -, dublurile lor tinere, manechinele-școlari, „copilași semănând cu niște micuțe cadavre” ce se agață cu disperare de cei dintâi, se cațără pe ei, se ghemuiesc ori se târăsc la picioarele lor, „excrescențe” simbolice, figurări ale unei copilării și ale unei adolescențe rămase de mult în urmă, dar cu neputință de uitat. Corpuri-obiecte, fantome devenite
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
apoi în modul cel mai necruțător și totodată cel mai ceremonios cu putință, să dezvălui pretextul care a stat la baza construcției: un cadavru”. În acest punct al textului, Genet simte nevoia să adauge o notă esențială, pe care o „agață” realmente de un cuvânt-cheie pentru teatrul lui: ceremonial. Făcând o paralelă între scris și sculptură și subliniind strânsa lor legătură, dramaturgul constată: Desprinse din limbaj cu dalta mea cea rece, cuvintele, blocuri netede, sunt și ele niște morminte. În cuvinte
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
mult cu refuzul unei realități dezamăgitoare și o repliere pe pozițiile fantasmatice infantile legate tocmai de menținerea investiției relațiilor cu aceste imagini arhaice decât cu o renunțare și un abandon al acestor relații” ne spune Jeammet (1985). Adolescentul deprimat se agață de obiectul precoce încorporat, garant al continuității narcisiaco-obiectuale și al sentimentului omnipotenței infantile. Ancorarea este cu atât mai necesară cu cât referirea la această continuitate îi scoate în evidență punctele slabe: fie fragilitate a construcției narcisiace precoce ce amenință adolescentul
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
suicidară (Marcelli și Mésange, 1999). În sfârșit, în unele medii culturale ale adolescenților, jocul în jurul morții este foarte frecvent (grupurile darks, puncks) și ritualurile satanice atrag mulți tineri. Moartea capătă adesea pentru adolescent un chip emblematic de care acesta se agață uneori, ca și cum ar putea s-o îndepărteze mai bine. Fața intangibilă și împietrită a morții se transformă în singurul reprezentant posibil al unei vieți în care orice schimbare este sursă de amenințare: moartea este transformată în ideal încremenit și atemporal
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
urmă cu un an, doi sau trei... Radiografiem achizițiile prezente, și nu pe cele etalate cândva. Suntem siguri că acestea din urmă mai sunt prezente, că au dat roade? Nu este corect să ocultăm starea de cunoaștere actuală a elevului „agățându-ne” de preachiziții indeterminate în timp. De ce să condamnăm pe cineva pentru notele luate cândva? Poate între timp s-a reorientat, a evoluat, a ajuns la o nouă altitudine valorică, la alte competențe. E ca și în creștinism: omul se
Teoria și metodologia evaluării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2256_a_3581]
-
jos spre el; și cum se uita în jos, a văzut un alt tigru care îl privea, cu fălcile larg deschise, așteptând ca omul să cadă. Dar asta nu era tot. Doi șoareci micuți rodeau tulpina tufișului de care era agățat și care îl salva. Atunci omul a observat o tulpină de fragi lângă el. S-a întins și a cules câteva fructe roșii, le-a băgat în gură și a savurat gustul dulceapoi a excalamat: „Ah, ce gust delicios au
Hipnoza și stresul. Ghid pentru clinicieni by Peter J. Hawkins () [Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
-
radioase poate suscita dorința de a-i mai adăuga ceva și a beneficia de o prelungire, Lucrețiu le răspunde dinainte afirmând că moartea este o necesitate, o evidență căreia nu i te poți sustrage. Este ridicol să vrei să te agăți de vreme ce toți trebuie să murim... Înțelepciunea constă în a face din necesitate o virtute, în a te integra în mersul natural al lucrurilor și a nu te răzvrăti împotriva unui fenomen asupra căruia nu ai nicio putere - stoicismul imperial va
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
chipurile de femei și copii, spânzurații care atârnau din copaci ca ciorchinii, navele ce se Îndepărtau În zarea cenușie. - Astea-s amintirile mele. - Vorbeam de poze. Dumneata ești fotograf. - Am fost. - Ai fost, așa-i. Și fotografii au obiceiul să agațe poze pe pereți. Poze făcute de ei. Mai ales când au luat premii Însemnate. Doar nu ți-o fi rușine cu pozele dumitale, așa-i? - Nu mă mai interesează. Asta-i tot. - Firește - vizitatorul a zâmbit ciudat. Asta-i tot
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]