5,136 matches
-
aducă un hoț cucernic/ de suflete venind din întuneric fără să se audă vreun zgomot". Poate că Marin Tarangul nu și-a găsit încă formula. Dan Laurențiu "Poziția aștrilor", E. P. L., 1967; "Călătoria de seară", E. P. L., 1968; "Imnuri către amurg", Editura Eminescu, 1970. Al. Piru îl consideră pe Dan Laurențiu un Bacovia în care intră "elemente noi de ultimă oră, de la beton și autobuz până la mizantropia existențialiștilor". 1 Motivul central al volumelor "Poziția aștrilor" (1967), "Călătoria de seară"(1968), "Imnuri
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Eminescu, 1970. Al. Piru îl consideră pe Dan Laurențiu un Bacovia în care intră "elemente noi de ultimă oră, de la beton și autobuz până la mizantropia existențialiștilor". 1 Motivul central al volumelor "Poziția aștrilor" (1967), "Călătoria de seară"(1968), "Imnuri către amurg" (1970), este condiția poetului, a precarității existenței lui în realitatea prozaică 2. Trimiteri se pot face și la M. Eminescu: "De plânge Demiurgos, doar el aude plânsu-și." Gheorghe Grigurcu îl consideră macedonskian. Se poate vorbi de o asimilare a poeților
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și face salturi mortale pe plaje celebre/ că nu e scăpare de-acum pentru nimeni." Sau iată-l reînviind și însingurările mari ale lui Bacovia: "... eu nu-mi aduc aminte de nimeni/ în seara aceasta de toamnă...". Cu "Imnurile pentru amurg", Dan Laurențiu se desprinde de modele. Poemele de dragoste, scrise fără punctuație, curg ca o muzică psalmică, rezultat al unei stări contemplative de aspect particular prin "descărcarea afectivă", cum ar spune Domaso Alonso: "va trebui să dorm tu citește-mi
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Poemele de dragoste, scrise fără punctuație, curg ca o muzică psalmică, rezultat al unei stări contemplative de aspect particular prin "descărcarea afectivă", cum ar spune Domaso Alonso: "va trebui să dorm tu citește-mi/ dintr-o carte sfântă/ în acest amurg eu trebuie să dorm/ un ochi se deschide în haos" (" Amurg"). Un univers neptunic, al vrăjii somnului, al revelațiilor nocturne desface peisaje învăluite în tăcere, în lumini de aur, lumină a morții și a somniei. Poezia este dominată de două
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
rezultat al unei stări contemplative de aspect particular prin "descărcarea afectivă", cum ar spune Domaso Alonso: "va trebui să dorm tu citește-mi/ dintr-o carte sfântă/ în acest amurg eu trebuie să dorm/ un ochi se deschide în haos" (" Amurg"). Un univers neptunic, al vrăjii somnului, al revelațiilor nocturne desface peisaje învăluite în tăcere, în lumini de aur, lumină a morții și a somniei. Poezia este dominată de două prezențe care apar obsesiv: femeia și îngerul, ce se interpătrund în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ale poetului sunt legate de o dragoste rămasă undeva în timp; evocarea ei ne amintește de Radu Stanca: "O șoaptă, o șoaptă cu buze de crin/ bună seara, bună seara/ prințul din stele se cutremură/ te iubesc Ofelia eu sunt amurgul!" Poetul solitar este născut de cer și însetat eminescian de repaus; el va opri timpul, pentru a trăi clipe ce au fost; este sfântul și egalul demiurgului, când ajunge dincolo de moarte: "Numai eu cel care am iubit/ știu că voi
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
aur, norii sunt de aur, îngerul este de aur. Exemplele se pot înmulți în acea lume de paradis, în care poetul rămâne melancolic și solitar: "Acum se face lumină/ în cerul pe care l-am părăsit, dar iată că vine amurgul și/ un trandafir înflorește pe inelarul tău." "Poemele de dragoste" (1975) reiau tema iubirii realizată eminescian în somn și în moarte: "tu să aștepți acolo/ să nu strigi ca o mască funerară". Eminesciană rămâne și "Floarea albastră": "și astăzi când
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ai lacrimii, suferință luminoasă, melancolia binecuvântată; până și moartea este o bucurie în contextul orașului sufocat de civilizație în care lucrurile devin organice și mor. Poetul rămâne în ipostaza copilului cu aripi roșii de mătase, sau copilul celui din urmă amurg, la care rănile fumegă lumină, "erou urlând în rana însorită". Universul bacovian pătrunde încet-încet în lumea lui Mircea Dinescu: "Grădini plutind, încerc melancolia/ acelei flori numită vag amurg/ din care-am risipit copilăria/ ca o zăpadă caldă pe un burg
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ipostaza copilului cu aripi roșii de mătase, sau copilul celui din urmă amurg, la care rănile fumegă lumină, "erou urlând în rana însorită". Universul bacovian pătrunde încet-încet în lumea lui Mircea Dinescu: "Grădini plutind, încerc melancolia/ acelei flori numită vag amurg/ din care-am risipit copilăria/ ca o zăpadă caldă pe un burg." După o lectură a volumului rămâi plăcut impresionat de imagistică, de muzică, dar nu te reține decât candoarea tinereții, care începe să fie hărțuită de timp, de gândul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
la origini sau peregrinează în orașe stranii, cu ziduri putrede, năpădite de iederă, în care trăiesc povești vechi. Colindul desfășoară un văzduh arhaic, unde zvâcnește rar taina. Universul poeziei vorbește de un alt timp și de un spațiu înflăcărat de amurg, cu fântâni neliniștitoare în care cina zeilor este anunțată de imensul clopot imperial. Fantezia lui M. Robescu crește printr-o aglomerare de elemente care dau sentimentul de sfârșit de lume, ca ploaia și ninsoarea, sau dintr-un sentiment enigmatic și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
posibilă radiografie a eșecului". "Adio, fără nici o urmare la povești,/ armele de tinichea, cu țepene încheieturi..." Un univers rece pătrunde timpul și spiritul. Marea Doamnă de frig și Marele Domn nu mai au ce să-și pună. Ruina este în amurg... Întâmplarea este legată de o "fantastică luptă nedreaptă" pentru că bărbatul n-o mai iubește. Plecarea și portretul iubitului sperjur se încheagă dintr-un univers interior, martor cândva, al marii iubiri: "Ochii tăi continuați în aer/ curentează lucrurile casei,/ se deschid
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
perfecțiune. Poetul este hărăzit căutărilor și frământărilor, ezitărilor și incertitudinilor. Totuși poetul spune-se ar fi împăcat/ Cu poteca asta îngustă ce șerpuie/ Pe gura vulcanului". Sau "Poetul capul nimănui/ Rostogolit din Zare-n zare/ Când pe pământ e marele amurg/ și când pe cer e ma rea-nmormântare". El, poetul, rămâne animatorul veacurilor, se identifică cu firea, cu începuturile ei, cu ideea de absolut: "Cât de pustie-i zarea fără EL/ Poetul început de Fire/ Pe marginea prăpastiei lăsat". ("Între
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
De alta șopotește un izvor." Satul este prezentat într-o suită de ritualuri străvechi: "Dealuri sărace, pământul transilvan/ Sfințit cu lacrimi și zvântat de soare/ Un clopot stins ne cheamă luminat/ în zorii blânzi de sărbătoare/... Același clopot într-un amurg târziu/ Strânge făptura stinsă într-o raclă/ Un pumn de oase mirosind a har/ Ioan de lemn groparul îl îngroapă!..." Apoi sunt nunțile: "din când în când/ Vin chemători frumoși cu clopote pe sate/ și cu năfrămi pe bote de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
chipul de stea, cu trupul de alge, cu părul despletit ca o "zburare de cocoare". Există în volum un peisaj ușor fantastic, trecut prin istorie, un peisaj folosit drept cadru pentru evocarea copilăriei cu o undă de părere de rău. "Amurg cu diavoli", Rara fericire de primăvară", "Izvorul" descoperă lumi cu peisaje halucinante. Dialogul cu divinitatea este dramatic, ierburile umflate au ucis aerul, apa arde ca un iad, vitele sunt de aur, taurul este o grămadă de pietre scumpe. Peisajul este
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
când pe holde nesfârșite macii / Îngenuncheați la umbra noastră sfântă, / vor asculta uimiți cum toți săracii/ Ca o pădure care crește cânta/ Celor căzuți pentru libertate". 2 "De mine se teme în taină tot burgul / Sunt prințul penumbrelor eu sunt amurgul". Cornel Regman vorbind despre Radu Stanca ("Radu Stanca și măștile'', Tomis, ian. 1967) arată că balada devine a decorului, și anume, în jurul sentimentelor și al ideilor creează un decor "baroc". Gesturile, întâmplările se închid într-un ritual cinic, pentru că ele
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
găsim o explicație parcurgând un drum simbolic al reconstituirii unor fragmente din viața de student a tinerilor care au pășit, mai mult sau mai putin emoționați, prin amfiteatrele Universității Libere sau pe străzile pitorești ale capitalei Belgiei în timpurile de amurg ale civilizației europene de la trecerea dintre secole și până puțin după Întâiul Război Mondial. Istoria stereotipului, ce a avut o oarecare circulație în spațiul cultural autohton, pornea probabil dintr-un fapt real interpretat abuziv: în conformitate cu legile relative la învățământul superior
Studenți români la Universitatea Liberă din Bruxelles (a doua jumătate a veacului al XIX-lea - prima parte a secolului al XX-lea) by Laurențiu Vlad () [Corola-publishinghouse/Science/84993_a_85778]
-
serbări școlare I-IV. Vaslui: Editura Media Sind. Golea, F. (2007). Teatru pentru copii: disciplină opțională: clasa a II-a clasa a IV-a. Tecuci: Grapho Press. Grama, D. M. (2010). Clopoțica și lumea ei. Teatru pentru copii. București: Editura Amurg sentimental. Héril, A., & Mégrier, D. (2009). Spectacole de teatru pentru grădiniță. Traducere de Mihaela Preda. București: CD Press. Ilisie, C., & Nedelcu, M. (2005). Teatrul copiilor. Oradea: Imprimeria de Vest. Munteanu, V. (1983). O zi, o lună, un an... alcătuire teatrală
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă () [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
tineri, prindeți clipa să nu zboare , Cât florile pe caldarâm nu cad. Am fost și eu ca voi, nutrind răsad Să pot rodi în vremea călătoare, Au înflorit salcâmii la Bârlad Orașul e-o legendă de ninsoare. Ci astăzi, în amurg, ce desfătare Să mă cufund, cum flăcările-mi scad, În amintiri, ca-ntr-un dulce vad, Suava ei tortură mă doboare... Au înflorit salcâmii la Bârlad...” Președintele comitetului municipal pentru cultură și educație socialistă, dr. Paul Sârbu, scria despre Festivalul
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
fi putut crede că omul acesta mai și iubește. Poezia lui, publicată în numărul 23-24 din noiembrie-decembrie 1932 se intitulează: VINO ,, Vin, să ne-alintăm în murmur de izvoare care curg/ Și să ascultăm cum toacă, în deal, talanga în amurg./ Vino, să privim deasupra, iar măiastra bolt 'albastră,/ Și cum lunaruncă raze, printre ramuri spre fereastră./ Vino, iar, de-mi spune taine, cum mi-ai spus de atâtea ori/ Când vrăjea tăcerea nopții, triluri de privighetori./ Și târziu, când înecându
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
nmlădie Ca zarea de lozii Când vântul o‐ mbie. 136 Seninul din șoaptă‐i Stă mintea să‐ ți fure Ca zvonul de șipot Sub bolți de pădure. Și‐n ochi i se‐ aprinde Noian de‐ nțelesuri Ca vraja ce‐așterne Amurgul pe șesuri. (Din „O vizită la Natalia Negru” de C.D. Zeletin: Bârladul odinioară și astăzi - 1984). Prin 1993 - 1994, când făceam ziaristică la Monitorul de Iași, maestrul Aurel Leon a scris un cursiv la „Cafeaua de dimineață” despre Natalia Negru
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
dintre vii: “La noi cireșele s au copt, floarea de iasomie s-a trecut, iar vinul roșu a început să prindă floare. În schimb, cel alb (vinul de cursă lungă), se învigorează pentru prieteni. Ce-ar fi ca, într-un amurg, o să veniți să vedeți cum stă?! În așteptarea unei revederi - întreaga dragoste a lui I. Al. A.” Și cum venirile la Huși a ieșenilor, dar și a celor din alte localități, nu se putea să nu se termine la Cenaclu
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
de tot felul, poezia conturează un univers al constantelor calme, în care neliniștile și temerile omului modern au dispărut cu desăvârșire: „Noi nu murim nicicând, nicicum./ Vorbim de moarte doar/ ca de un anotimp care ne-ntoarce/ cu fața spre amurgurile calme.” Partea cea mai însemnată a activității lui D. este însă aceea de traducător din literatura bulgară, iar osârdia lui pentru transpunerea literaturii bulgare în limba română a fost răsplătită de statul bulgar cu Ordinul „Kiril și Metodie” (1966). SCRIERI
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286738_a_288067]
-
Statele Unite ale Americii, unde își desfășoară activitatea didactică, în calitate de assistant professor la California State University, Fullerton. Redactor al revistei „Respiro”, face și oficiul de redactor corespondent al lunarului ieșean „Timpul”. În 1990 debutează cu volumul de proză scurtă Teama de amurg, urmat de romanul Sub semnul Orionului (1992), de cărțile de versuri Legende și eresuri (1995), Năluci și portrete (2001) și de proza din Imperiul generalilor târzii și alte istorii (2002), Bunicul s-a întors la franceză (2003). Colaborează la numeroase
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290003_a_291332]
-
densitate și tensiune. Lumea recompusă din flashuri intră în rezonanță cu spectacolul umbrelor și al memoriei. Comentariul, atunci când iese din subsidiar, funcționează ca un contrapunct al observației realiste și facilitează întoarcerea la evenimentele petrecute anterior timpului povestirii. SCRIERI: Teama de amurg, București, 1990; Sub semnul Orionului, București, 1992; Legende și eresuri, pref. Alex. Ștefănescu, București, 1995; Năluci și portrete, București, 2001; Imperiul generalilor târzii și alte istorii, Cluj-Napoca, 2002; Bunicul s-a întors la franceză, pref. Liviu Antonesei, Iași, 2003. Repere
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290003_a_291332]
-
semnătura I. Costin), Dimitrie Nanu. Altă categorie este aceea a începătorilor, pe care redacția i-a primit întotdeauna cu o deosebită înțelegere. Între ei se află Tudor Arghezi cu poemul în proză Senar și cu Versuri, Mihail Sadoveanu cu poezia Amurg, Ion Minulescu, autor al unui sonet, Gr. Pișculescu (Gala Galaction) cu Auroră mistică și Gabriel Donna, D. Karnabatt, Iuliu Dragomirescu. În 1903 li se alătură G. Bacovia cu trei poezii. Sadoveanu colaborează și cu povestiri (Dușman, Bine crescută, O frază
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290553_a_291882]