8,411 matches
-
greu, în cinstea despărțirii pe care o tot amâna, înțepenise pe pajiștea umedă a parcului și nu mai putea fi mișcat. Coborâse rușinat capul. Demnitatea nu-i permitea să reintre în oraș însoțit de oricine ! Strămoșii aduceau mântuitori, regi sau apostoli. — Interogația este creatoare, n-aș găsi martor mai convingător ca placida perplexitate a Eminenței Tale ! Îl părăsi departe în urmă, să-și pască locul de rugă și har. În scuarul din fața hotelului frunzele se trezeau, umede, în jurul lujerilor delicați, în
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Lui." $10 1. Apoi, Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi și le-a dat putere să scoată afară duhurile necurate, și să tămăduiască orice fel de boală și orice fel de neputință. 2. Iată numele celor doisprezece apostoli: cel dintîi, Simon, zis Petru, și Andrei, fratele lui; Iacov, fiul lui Zebedei, și Ioan, fratele lui; 3. Filip și Bartolomeu; Toma și Matei, vameșul; Iacov, fiul lui Alfeu, și Levi, zis și Tadeu; 4. Simon Cananitul, și Iuda Iscarioteanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
atârna deasupra capului, parcă ar fi vrut s-o încerce dacă-i destul de solidă. Întâlnind însă privirea speriată a căpitanului, dădu drumul ștreangului, rușinat și umilit. Mai stătu acolo câteva clipe, nehotărât, apoi deodată merse drept în fața străinului, prezentîndu-se: ― Locotenent Apostol Bologa... ― Klapka, îl întrerupse căpitanul, cu mâna întinsă. Otto Klapka... Adineaori am sosit, și tocmai de pe frontul italian... În gară am aflat că aveți o execuție și, nici nu-mi dau bine seama cum, iată că am nimerit aici... În
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
țintă de viață. Sufletul ei plin de credință în Dumnezeu a avut chiar momente de îndoială: oare nu-și iubește odrasla mai mult decât pe Atotputernicul? Ca să-și împace conștiința, și-a dat mare osteneală să sădească în inima micului Apostol adorarea Domnului. Astfel întîile amintiri ale copilului au fost stăpânite de un Dumnezeu bun, blând și iertător care, în schimbul rugăciunilor de toate zilele, dăruiește oamenilor bucurii pe pământ și veșnică fericire în cer. În închipuirea lui săltăreață, înfățișarea acestui Dumnezeu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
încerca să-l ostoiască și-l legăna ușor. În cele din urmă Bologa, fiindcă micuțul răcnea din ce în ce mai speriat, acoperind cuvântarea de binevenire, îl trecu enervat în seama doamnei Bologa, care se împurpurase de rușine și de emoție. În brațele ei Apostol se mulcomi, privind însă mereu înfricoșat spre domnul cu barba castanie. De altfel, în aceeași seară Bologa avu o convorbire solemnă cu nevastă-sa în privința educației copilului. Îi dezvoltă în fraze pompoase niște principii, pomeni numele câtorva educatori celebri, sfătuind
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de ochii lui Bologa. În schimb, își înteți îngrijirile religioase, întreținînd mereu vie credința în sufletul lui Apostol. În privința aceasta avea toată libertatea din partea soțului care, deși nu era credincios, îngăduia religia în educație ca un mijloc pentru dezvoltarea fanteziei. Apostol, potolit și timid, fără tovarăși de jocuri, simți adânc atmosfera gravă pe care o impuse tatăl său în casă. Ii rămase întipărită în inimă spaima primei întîlniri cu el și-l privea mereu ca pe un străin venit anume să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
straniu îi zgudui sufletul... Doamna Bologa, gîndindu-se că copilul trebuie să înceapă școala, se sfătui îndelung cu protopopul Groza cum să-i înlesnească sarcina și căzură de acord că e nevoie de implorarea Atotputernicului. Prin urmare, hotărâră să pună pe Apostol să zică "Tatăl nostru", într-o duminică, în cadrul sfintei liturghii. Făcură pregătirile în mare taină, ca să nu prindă Bologa de veste și să le zădărnicească planul... În sfârșit, în ziua stabilită soții Bologa luară loc în strana dreaptă, ca de obicei
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se dărâme ceva, undeva, și nu-și dădea seama ce și unde... Doamna Bologa, îngrijorată de jalea lui, îi zise, a treia zi, foarte blând și duios: ― Lasă, dragul mamei... Ce să facem? Așa a vrut Dumnezeu... ― De ce? întrebă deodată Apostol, privind-o cu niște ochi goi. Mama îi răspunse ceva, dar el nu mai înțelese vorbele ei, căci în clipa când a rostit întrebarea, a simțit cum i se dărâmă în suflet, cu zgomot îngrozitor, o clădire veche, cu temelii
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de-a cunoaște, de-a găsi răspunsuri precise la toate întrebările tulburătoare... Ca "abiturient" a petrecut vacanța în consfătuiri cu mamă-sa și cu protopopul Groza care, amintindu-și arătarea cerească de odinioară, doreau să-l îndrepte spre cariera preoțească. Apostol însă nici nu voia să audă de teologie. Acuma era aproape de douăzeci de ani, înăltuț, foarte zvelt, cu o frunte albă foarte frământată, cu părul castaniu lung și dat pe spate, având ceva din înfățișarea tinerilor de la începutul secolului trecut
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
zidurile începutului și sfârșitului între care e mărginită cunoștința omenească. Se făcuse gânditor, chiar visător, cu apucături romantice, cu hotărâri încăpățînate. Doamna Bologa spunea, cu o ușoară umbră de părere de rău, că seamănă la caracter cu răposatul, ceea ce pe Apostol îl măgulea, căci, cu cât creștea, cu atât admira mai mult înțelepciunea tatălui său, silindu-se din răsputeri barem să-l egaleze... Când își dădu seama că rezistența fără argumente nu va convinge pe maică-sa și mai ales pe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Adică, mai pe românește, să facem ceea ce facem cu toții, zise notarul. Să ne facem datoria către stat, nu-i așa?... Apoi asta spun și legile noastre... ― Nu, nu legile... Conștiința să-ți dicteze datoria, nu legile... Mare deosebire! se înflăcără Apostol, reîncepînd furtunos explicațiile. Doi ani de zile, în Budapesta, și-a pus la încercare "concepția de viață" în toate împrejurările, și după fiece încercare i se părea mai bună, mai mulțumitoare. Viața în capitală însă îi era nesuferită. Zgomotul străzilor
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
era privit ca un vrăjmaș... Tocmai în vacanța a treia a găsit argumentul mulțumitor, într-o discuție cu avocatul Domșa, care, după moartea bătrânului Bologa, a făcut avere în Parva. ― Eu nu afirm că statul nostru e bun! a strigat Apostol cu o inspirație subită. Nu afirm deloc... Dar câtă vreme există, trebuie să ne facem datoria... Dați-mi un stat mai bun, și mă închin. Altfel însă vom cădea în anarhie, domnule Domșa! în viață trebuie să contăm pe realități
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
că am să mă logodesc cu fata lui Domșa? Doamna Bologa încremeni. Marta i se părea prea cochetă și ușuratică. O fată crescută în voia soartei ― doamna Domșa murise de vreo patru ani ― nu poate fi o soție potrivită pentru Apostol. Încercă să se împotrivească. Chemă iarăși într-ajutor pe protopopul Groza. Toate în zadar. Logodna se făcu, fără ceremonie, în familie, stabilindu-se însă că nunta vor serba-o când va termina Apostol studiile, peste un an sau doi. Curând
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nu poate fi o soție potrivită pentru Apostol. Încercă să se împotrivească. Chemă iarăși într-ajutor pe protopopul Groza. Toate în zadar. Logodna se făcu, fără ceremonie, în familie, stabilindu-se însă că nunta vor serba-o când va termina Apostol studiile, peste un an sau doi. Curând, după logodnă, sosi în Parva un locotenent de vânători imperiali, foarte țanțoș și încrezut, feciorul judecătorului ungur. Apostol îl privi cu dispreț, zicând că e gol și sec, pe când Marta îl găsi interesant
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o patrie ca a noastră nu ești deloc obligat să te îmbulzești la datorie, ba chiar dimpotrivă! ― Și totuși ideea? zise Apostol fără convingere. ― Ce idee?... Când e viața omului în joc, dai dracului toate ideile... Noi trebuie să așteptăm, Apostole! Lozinca noastră să fie: rezerva... ― Rezerva înseamnă pasivitate și pasivitatea e mai rea ca moartea... ― Pasivitatea păstrează intacte speranțele, pe când activitatea acum e egală cu nimicirea. Apostol tăcu. În sufletul lui se închegase convingerea că nu trebuie să plece. Dar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu hotărîre: ― Poimâine voi pleca la război! Marta avu un zâmbet de necredință, dar numai o clipă. În clipa următoare obrajii ei se îmbujorară, privirea i se înflăcără, plină de mândrie, și apoi, cu o mișcare pătimașă, se repezi la Apostol și-l sărută pe buze... Și Apostol, în sărutarea aceasta, își sorbi izbânda. A teia zi a plecat la Cluj și s-a prezentat la cercul de recrutare, unde un colonel deșirat l-a felicitat călduros. Când s-a îmbrăcat
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
niște remușcări neiertătoare. Grăbit să plece, nu-și găsi casca și mormăi: ― Fă lampa mai mare, că parcă suntem într-o criptă... De lângă lampă, ordonanța ridică o scrisoare și i-o întinse: ― A venit de la amiază, dar cu vălmășagurile astea... Apostol luă scrisoarea, se uită la adresă și rămase câteva clipe cu ochii la Petre, ca și cum n-ar fi îndrăznit s-o citească. " Iată, mi-e frică și de slova mamei, se gândi cu amărăciune. Atâta m-a făcut de laș
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și le aștept și tremur când nu sosesc. Că tu ești mângâierea și nădejdea mea pe lume, și credința în Dumnezeu. Rămâi cu bine și scrie-mi degrabă. Dumnezeu să te aibă în paza lui cea bună. A ta Mamă". Apostol îndoi iar scrisoarea, o vîrî încetișor în buzunar și oftă, zâmbind amar și zicîndu-și: "Biata mamă! Se vede că-i strănepoata subprefectului lui Avram Iancu..." Cuprinsul scrisorii îl simțea foarte lămurit în creieri, ca o apăsare. Numai vorbele despre Marta
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
tresări, ca și cum i-ar fi fost frică să nu-i fi citit gândurile. ― Oare ce-o mai fi pe la noi pe-acasă, don' locotenent? întrebă deodată soldatul cu glas încărcat de respect. ― Ce să fie, Petre? Necazuri și amar, răspunse Apostol blând. Își potrivi casca în cap, își ridică gulerul ulancei și ieși în ogradă, urmat de ordonanță. În poartă se întoarse și-i zise cu același glas moale: ― Ia seama, Petre, că mâine în zori plecăm înapoi, pe front! Să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
numai despre execuția lui Svoboda vorbim și, ce crezi, dumnealor găsesc vinovați, știi pe cine, pe cei ce 1-au condamnat! Varga sfârși surâzând batjocoritor spre Gross, risipind astfel cu totul urmele protestării. ― Nimeni nu osândește cu inima ușoară, zise Apostol gânditor. Dar când vina e evidentă, ești silit. Căci mai presus de om, de interesele lui particulare, e statul! ― Nimic nu e mai presus de om! se ridică atunci Gross, grăbit, ca nu cumva să-i ia cineva vorba. Dimpotrivă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
repede Varga, râzând mulțumit. Urmă o tăcere și apoi deodată glasul lui Cervenko, tânguitor ca o mustrare tîrzie: ― Suferință ne trebuie, multă, imensă... Numai în suferință crește și rodește iubirea cea mare, cea adevărată și biruitoare. Iubirea, oameni dragi, iubirea! Apostol Bologa se uită în ochii ruteanului, lăcrimați și totuși strălucitori într-o lumină ademenitoare. Privindu-i însă mai adânc, Bologa se spăimântă și tresări, ca și când și-ar fi aruncat căutătura în adâncimea prăpastiei de care se ferise toată seara. Vru
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
isprăvească cu omul acesta care, urmărindu-i cu încredere, îl făcea părtașul unor gânduri primejdioase. Simțea însă cu groază că, în adâncul inimii, gândurile acestea îi erau dragi și le tăinuia acolo ca pe niște odoare prețioase. ― Domnule căpitan..., murmură Apostol, uitîndu-se în ochii lui, rugător. Din privirea și glasul lui, Klapka sorbi un îndemn care îi lumină fața frământată. Ca și când ar fi pornit să-și golească dintr-o dată tot sufletul, oftă greu și zise: ― Mă înăbușe lașitatea, Bologa! Nu mai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să se scuture de o apăsare. Și observația cu reflectorul?... Vezi cum se leagă?... Observația e amenințătoare pentru mine: ori reflectorul, ori... Iar se cutremură și apoi continuă mai gîtuit: ― Trebuie să nimicim reflectorul, Bologa, frate de suferință! Altfel... ― ... murmură Apostol cu ochii scânteietori de o ură nouă, plămădită în sufletul lui pe nesimțite. Klapka, parcă povestind și-ar fi ușurat inima, vorbi pe urmă numai de reflectorul rușilor, prinse să arate pe hartă, să măsoare, să combine cifre și formule
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și s-a împotrivit prostește, înăbușindu-și cu îndîrjire avânturile. Chiar zvârcolirile lui de acuma, cu năzuințele disperate de a-și înfrînge pornirea inimii... ― Don' locotenent, am adus prânzul, zise ordonanța, care se oprise la spatele lui Bologa cu sufertașul. Apostol, auzind vorba românească, sări drept în picioare, ca și când l-ar fi lovit cu un ciomag în moalele capului. ― Da... bine... bine, Petre, bâigui buimăcit, clătinîndu-se pe călcâie și apoi trîntindu-se pe pat, ca să nu-i observe soldatul tulburarea. Ordonanța așeză
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mergi, să faci ce vor face toți și să-ți închizi ermetic toate portițele sufletului până ce va sosi pacea sau se va prăbuși lumea, sau până ce-ți va veni rândul și ție să mori și să scapi de toate chinurile! Apostol tresări și răspunse cu protestare în glas: ― Dar dacă eu nu vreau să mor!... Nu vreau, nu mai vreau!... Acuma trebuie să trăiesc! Acuma nu mai vreau să mor! Klapka tăcu o clipă și apoi zise cu un zâmbet care
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]