5,057 matches
-
maliția bonomă a lui I. L. Caragiale. „Cânticul” reprezintă mai mult decât o specie literară: anume, modalitatea artistă de a te copilări în instinctual. Totul este aici ingenuu și elementar, pur și abject, banal și fantastic. „Personajele”, îndeosebi cele din ciclul Balade, sunt ipoteze lirice, așa cum și în dramaturgia firavă a autorului ele sunt dezvoltări, halucinatorii uneori, ale aceluiași eros pasional. Extraordinară rămâne imaginea halucinant-lunară a Vianei, al cărei dans nocturn pare a simboliza o senzualitate cosmică. Stilul voit naiv, stângaci, dar
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
din București și a activat ca redactor, mai întâi la „Gazeta literară”, apoi la Editura pentru Literatură, în cele din urmă la Editura Eminescu, până la pensionare. A debutat cu versuri în revista liceului, „Flori albastre” (1950), iar prima ei carte, Balade pentru orele de seară, apare în 1969. În volumele de versuri, B. versifică egal, cu ușoare căderi în discursivitate, fără să provoace nici elogii critice, nici repudieri tranșante. În această întindere de lirism reținut, care atinge în cele din urmă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285671_a_287000]
-
umbra poeziei lui Dimitrie Stelaru, Marin Sorescu sau Emil Botta, căruia, de altfel, i-a îngrijit ediția Poezii (I-II, 1979), însoțită de un impresionant aparat critic. În ultimii ani, B. s-a dedicat exclusiv traducerilor din literatura contemporană. SCRIERI: Balade pentru orele de seară, București, 1969; Dimineți, București, 1972; Cu un ochi înecat în noapte, un ochi înecat în amiază, București, 1976; Versuri, București, 1981; Ploaia din memorie, București, 1984; Fereastra de brume, București, 1986. Ediții: Emil Botta, Poezii, pref.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285671_a_287000]
-
Roblès, Iarba ruinelor, București, 1994; Norman Mailer, Strigoiul lui Harlot, București, 1995; Libby Purves, Cum să nu fii o mamă perfectă, București, 1996; Cele mai frumoase 22 de povestiri. Literatură americană clasică, Pitești, 2003. Repere bibliografice: Dumitru Micu, Aurelia Batali, „Balade pentru orele de seară”, RL, 1969, 11; Const. Ciopraga, Poezie feminină, CRC, 1969, 20; Florența Albu, Aurelia Batali, „Balade pentru orele de seară”, VR, 1969, 5; Haralambie Țugui, „Balade pentru orele de seară”, IL, 1969, 10; Mihai Minculescu, Aurelia Batali
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285671_a_287000]
-
mamă perfectă, București, 1996; Cele mai frumoase 22 de povestiri. Literatură americană clasică, Pitești, 2003. Repere bibliografice: Dumitru Micu, Aurelia Batali, „Balade pentru orele de seară”, RL, 1969, 11; Const. Ciopraga, Poezie feminină, CRC, 1969, 20; Florența Albu, Aurelia Batali, „Balade pentru orele de seară”, VR, 1969, 5; Haralambie Țugui, „Balade pentru orele de seară”, IL, 1969, 10; Mihai Minculescu, Aurelia Batali, „Dimineți”, RL, 1972, 30; Caraion, Duelul, 13-17; Aureliu Goci, „Dimineți”, CRC, 1973, 3; Barbu, O ist., 384-386; Corneliu Popel
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285671_a_287000]
-
Literatură americană clasică, Pitești, 2003. Repere bibliografice: Dumitru Micu, Aurelia Batali, „Balade pentru orele de seară”, RL, 1969, 11; Const. Ciopraga, Poezie feminină, CRC, 1969, 20; Florența Albu, Aurelia Batali, „Balade pentru orele de seară”, VR, 1969, 5; Haralambie Țugui, „Balade pentru orele de seară”, IL, 1969, 10; Mihai Minculescu, Aurelia Batali, „Dimineți”, RL, 1972, 30; Caraion, Duelul, 13-17; Aureliu Goci, „Dimineți”, CRC, 1973, 3; Barbu, O ist., 384-386; Corneliu Popel, Mențiuni critice, CRC, 1977, 1; Lit. rom. cont., I, 660-661
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285671_a_287000]
-
ritual nu definește o clasă de forme culturale, ci o categorie largă, În care intră numeroase alte clase, uneori distincte, alteori Întrepătrunse. Formele și tipurile de mit sunt diferite, poate eterogene. Dar În clasa miturilor nu pot intra poveștile, legendele, baladele, romanul - chiar dacă acestea implică elemente de conținut (teme ori personaje) sau de formă (tehnici narative) considerate identice sau foarte asemănătoare cu cele din mituri. În cazul ritualului, nici granițele globale și nici granițele fiecărei clase nu sunt clar delimitate. Terminologia
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
și pe contextele sociale specifice. Prima perspectivă este exprimată elocvent În studiul consacrat de Ion Taloș (1978) sacrificiilor de Întemeiere: În descendența interpretărilor lui Mircea Eliade (care, pe baza unor atestări arheologice și istorice, dar și a sugestiilor oferite de baladele și legendele Meșterului Manole, precum și de alte producții folclorice și texte mitologice, asocia sacrificiile prilejuite de construcțiile cu o semnificație aparte În plan religios sau politic cu concepțiile arhaice despre transferul de viață de la om la natură sau creații culturale
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ambele sisteme metaforice, actul mirelui este unul de posedare prin forță (capturare sau dezrădăcinare), În timp ce mireasa este definită prin pasivitate și acceptare. Așa cum am arătat În altă parte (M. Coman, 1980, pp. 176-182), dialogul modelelor normative se regăsește și În baladele care se cântau cu această ocazie: dacă unele glorifică dragostea și fidelitatea soției („Milea”), altele oferă imagini ale infidelității și nepăsării, aspru sancționate („Ghiță Cătănuță”). Riturile de trecere variază În funcție de civilizație și moment istoric. În diferitele lucrări de specialitate sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
M. Pop (1976, p. 139), ele sunt compuse din trei unități ceremoniale: logodna, nunta și obiceiurile de după nuntă. Aceste rituri implicau, În grade diferite de participare, Întreaga colectivitate rurală. Ele activau forme culturale complexe: rituri, dansuri, creații literare folclorice (orații, balade, doine, strigături etc.), obiecte cu semnificații simbolice (colacul, plosca, inelul, bățul starostelui, bradul Împodobit etc.), manifestări de teatru popular sau de dramatizare a comunicării normelor tradiționale de viață. Ceremonia nunții era gestionată de specialiști rituali (preotul, starostele, colăcerul, brădarul) și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
tânărului Caloian atrage după sine un doliu generalizat, cosmic, sinonim cu instaurarea unei perioade de sterilitate a Întregii naturi. Eroul este căutat de mama sa, care parcurge un spațiu fabulos și interoghează stihiile prin aceleași formule prin care colindele și baladele prezintă căutarea Maicii Domnului sau a mamei ciobanului mioritic (M. Coman, 1980, pp. 221-226). Trimiterea Caloianului pe apă, Împreună cu cojile roșii ale ouălor de Paște ne duce cu gândul la legendele despre tărâmurile Blajinilor, deținători ai secretelor lumii chtoniene (A
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
o operație simplă, În primul rând din cauza marii varietăți de teme abordate de mituri și În al doilea rând din cauza instabilității granițelor dintre mit și alte constructe textuale - aceleași teme pot apărea și În texte clasificate drept legende, basme, epopei, balade, romane populare etc. Din această cauză, numeroase lucrări de specialitate ocolesc acest subiect, deși folosesc o terminologie care implică anumite clasificări tematice. Cu toate acestea, chiar dacă, dintr-o perspectivă postmodernă, poate fi acuzată că este un simplu exercițiu de reificare
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
dăruiește victoriile. El se măsoară numai cu cei „Înarmați”, cei asemenea lui, apăra femeile și pe cei slabi (epica arturiană exprimă cel mai elocvent aceste teme mitice). Totodată, el trebuie să se ferească de ispitele femeii, să fie, așa cum spun baladele folclorice românești „un voinic curat”, care „de muieri nu e stricat”; d) eroul este condamnat la ceea ce G. Dumézil (1971) numește „cele trei greșeli funcționale” ale războinicului; În studiul său referitor la Sisupala (India), Heracle (spațiul greco-roman) și Starktar (mitologia
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
cetate În chip laș; În absența adversarului său, Starktar fuge rușinos de pe câmpul de luptă; iar Heracle ucide un adversar prin viclenie și, atins de o boală, trebuie să devină sclavul reginei Omphala pentru a se vindeca. La fel, În baladele românești, Copilul de Turc Îl omoară prin vicleșug pe Gruia, iar Manea se preface că vrea să Închine cu vin și Îl lovește pe Toma atunci când acesta se pregătea să bea. În sfârșit, eroii Încalcă normele maritale, seduc sau răpesc
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sau trimit la structuri cu atribute mitice. Așa cum observă C. Eretescu, ...informația mitologică este distribuită inegal În diferite clase de texte. Lirica În ansamblu, snoavele, teatrul popular, așa-zisa literatură gnomică, folclorul copiilor, unele subclase ale cântecului epic (jurnalele orale, baladele familiare) sunt neesențiale sub raportul conținutului mitologic, alte clase de texte (legendele, povestirile și cântecele epice fantastice, descântecele, colindele sau cântecele ceremoniale de moarte) sunt saturate de mit și, deci, relevante pentru o cercetare din această perspectivă (C. Eretescu, 1976
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
practicat În vechime pe aceste meleaguri În jocurile de priveghi și va vedea În „omu’ mare” din descântece omul sălbatic, strămoș al pelasgilor, În Făt-Frumos un „musaget” ca Orfeu (pentru că are un fluier vrăjit) și În ciobanul Dobrișan, erou de baladă, „o figură carismatică a ciobanului os de domn”, urmă a unor căpetenii mitice predacice. Toate aceste analogii facile și chiar fantasmagorice sunt susținute prin argumente cu iz de sofism și prin răstălmăcirea surselor antice și folclorice. Ele țin de gândirea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Mircea Cărtărescu și mulți alții), care se plasau cu deferență "la ușa" sa. Un veritabil "labirint de lentile" dezvăluie textul unuia dintre cei mai apreciați poeți ai nouăzecismului literar, Cristian Popescu. Între sedimentele parodiei din Trebuiau să poarte un nume balada Miorița, poemul lui Marin Sorescu, piesele lui Caragiale -, hipotextul caragialian este liantul care susține atât lumea de hârtie cât și realitatea extralingvistică: " Și pentru că toate astea trebuiau să poarte un nume, un singur nume și pentru că oamenii aceia să poată
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
o fizionomie proprie. Apar primele ziare și reviste(Sydney Gazette and New South Wales Advertiser -1803), se publică primele nuvele și romane (Quintus Savery de Henry Savery,1831). În paginile revistei „The Bulletin” se afirmă o pleiadă de scriitori de balade și nuvele, precum Adam Lindsay Gordon, E.J.Brady și Shaw Neilson. La sfârșitul secolului al XIX-lea și Începutul secolului al XX-le, pe fundalul afirmării naționalismul australian, apar nume prestigioase: Henry Lawson, cel mai bun poet și scriitor de
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
în curtea gospodarului se trosnea cu biciul o dată sau de două ori, apoi întrebau dacă se primește cu uratul. După primirea acordului băieții se așezau în fața unei ferestrea casei sau la ușa de la intrarea principală unde începeau să cânte vreo baladă sau vreo poezie învățată din cărțile de la școală. (Fig. 13) Dacă nu exista un anume text, în schimb melodia pe care o cânta poezia era consacrată. Ea se prezenta în trei variante, fiecare având un „refren” aparte. După fiecare vers
MONOGRAFIA COMUNEI PROVIȚA DE JOS by BADEA CRISTINA () [Corola-publishinghouse/Science/91872_a_92396]
-
Poeziile de după 1860 apar în culegerea Cântece și plângeri (1874). Au rămas neterminate - după unele mărturii - o poemă satirică (Nebuniada) și alta epică (Bătălia de la Teișani), precum și un dicționar de rime. Volumul Cântece și plângeri reunește încercări de factură diferită: balade, legende, meditații, cântece, sonete. Numeroase sunt stihurile de iubire care, în tonul elegiac și sentimental al timpului, au avut o muzicalitate capabilă să le asigure o receptare imediată. Motive romantice - veghea, toamna, luna, noaptea - sunt frazate obsesiv. Z. și-a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290701_a_292030]
-
timpului, au avut o muzicalitate capabilă să le asigure o receptare imediată. Motive romantice - veghea, toamna, luna, noaptea - sunt frazate obsesiv. Z. și-a însușit de la romanticii apuseni tonalitatea pesimistă a mărturisirii, învăluită uneori în melodia romanței sau în țesătura baladei. Confesiunea Mariei (Sora Maria), un „suflet blestemat”, o amintește îndeaproape pe cea a lui Rolla din poemul lui Alfred de Musset. Cântecul zvânturatului reia monologul byronian, Poetul și muza dezvoltă tema pierderii credinței, cu ecouri din L’Espoir en Dieu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290701_a_292030]
-
va obseda și pe Mihai Eminescu) în fața spectacolului neschimbat al lumii. Autorul arată o preferință marcată pentru macabru și sepulcral - castele ale morții, strigoi, femei cu mințile rătăcite cântând noaptea în cimitir -, fără a fi original. Mireasa strigoiului preia trama baladei Oscar of Alva de Byron, cu unele ecouri din Ludwig Uhland și din Zburătorul lui Heliade-Rădulescu. Fantasticul este diluat de lamentația după tinerețea și fericirea pierdută. Totuși, în Bardul (poem influențat vădit de Blestemul bardului al lui Uhland) se conturează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290701_a_292030]
-
ancestrale, de sorginte dacică (deși sunt evocate și „săbiile izvoarelor latine”), apoi filonul glorificării măreției voievodale, celebrarea marilor momente ale istoriei naționale, mitologizate prin recursul la o retorică solemnă și totodată ardentă (câteva titluri de poeme: Mihai Voievod, Motiv de baladă, Dacica, Voievozii, Țara mea de inimă și grai...). Poezia patriotică neotradiționalistă a lui I., de certă vibrație lirică, exaltă valori perene, istoria retrăită afectiv, țara și neamul, ascendența, eroii iluștri sau anonimi. Tonul, nu o dată declamator și grandilocvent, e totuși
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287641_a_288970]
-
Rabelais, Ronsard, Molière, Vigny, Baudelaire și atâția alții?"139. E adevărat că, din punct de vedere cantitativ, puțini poeți și scriitori au cântat vița de vie, vinul sau podgorenii. Totuși, în secolul al XV-lea, François Villon a compus celebra Baladă a franc-băutorilor140 ca și cea dedicată Memoriei unui anumit Jehan Cotard ("Tătuța Noe, săditor de vie...") unde îl asimilează pe patriarhul biblic cu podgoreanul originar și consideră că acesta era promotorul viilor Domnului. François Rabelais, în Aventurile lui Pantagruel (Cartea
Civilizatia vinului by Jean-François Gautier [Corola-publishinghouse/Science/915_a_2423]
-
fără replică, și împotriva lui Camil Petrescu. Colaborările din 1943 la „Tribuna tineretului” și „Vestul” încheie o etapă, urmată, după război, de ani lungi de penitență. Acum tălmăcește din Shakespeare (Regele Ioan), Ferreira de Castro (romanul Oile Domnului), François Villon (Balade și alte poeme), Sofocle (Oedip Rege) și poemele lui E. A. Poe. În tăcere și izolare, poetul compune sonetele din Cununa Ariadnei, ciclurile Epigrame, Poeme, Poeme în curs, dramele Deliana și Soarele și Luna, toate apărute postum. Versuri inedite, originale și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]