5,499 matches
-
totul s-a sfârșit, te simți extraordinar de pur. Te simți ca un spirit eliberat de trup, imaterial; și ți se pare că ești în stare să atingi frumusețea de parcă ar fi un lucru palpabil; și simți, un fel de comuniune intimă cu adierea vântului, cu copacii care înfrunzesc, cu irizațiile apelor râului. Te simți ca un Dumnezeu. Îmi poți explica acest fenomen? Și-a ținut ochii ațintiți asupra mea până când am terminat de vorbit, apoi a întors capul. Pe fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
este superficială și-ți slujește doar pentru a intensifica bucuria momentului. Este ca tristețea pe care o poți vedea în ochii clovnului când un public vesel râde de giumbușlucurile lui. Buzele lui zâmbesc, iar glumele sunt mai vesele pentru că, în comuniunea râsului, el se descoperă și mai insuportabil de singur. Căci Tahiti e zâmbitoare și prietenoasă. E ca o femeie frumoasă care se dovedește destul de darnică în împărțirea farmecelor și frumuseții ei. Și nimic nu poate fi mai împăciuitor decât intrarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
duce la o experimentare imaginativă a propriei morți, pusă în scenă cu o macabră voluptate. În O moarte care nu dovedește nimic prima victimă a lucidității personajului (Sandu) este, bineînțeles, Irina. Judecățile asupra Irinei sunt necruțătoare în severitatea lor tranșantă; comuniunea pe plan intelectual pare imposibilă; Sandu refuză ideea căsătoriei, declară uneori că vrea să se debaraseze de partenera sa, dar o cheamă cu disperare ori de câte ori sunt temporar despărțiți. Relațiile dintre ei devin relații sado-masochiste, relații dintre călău și victimă. Romanul
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ședință, precum și aceleia de a participa în paralel la întrunirile Alcoolicilor Anonimi și la cele ale unui grup de sprijin pentru rudele alcoolicilor. Atmosfera de la întâlnirea Alcoolicilor Anonimi fusese o adevărată revelație pentru Carol. Era aceeași intimitate și senzație de comuniune din timpul ședințelor prin care Beverley încercase, pe vremea când erau încă la Llanstephan, să o emancipeze. Doar că acestea aveau un lustru modern, iar spiritul de organizare îi amintea mai degrabă de asociația de arendași din care făcea parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
descriu cum un armăsar din ăsta futăcios își vâră scula lui purpurie, mare cât toate zilele, în gaura căscată și sângerândă a curului unei biete fătuci albe, frumoasă și delicată ca o floare. O floricică abia trecută de vârsta primei comuniuni, cu jupoanele mirosind a levănțică. Doamne, cât mi-e de silă de așa ceva! Doamne! Îmi dădeam seama că greața cu care lupta era, de data aceasta, reală. — Așa că de ce nu rămâi să auzi și sfârșitul poveștii, dragule? Vrei, iubitule? Hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
mai află osemintele celor doi cuvioși ce au trăit în Mănăstirea Secu în veacul al XX-lea: Ieroschimonahul Vichentie Mălău și Ieroschimonahul Antim Găină. Așa au vrut sfinții să se întâlnească în rugăciune, în bucuria cea netrecătoare și veșnică a comuniunii, în mănăstirea lor de metanie. Unul dintre părinții care a deschis întâiul ușa paraclisului în dimineața în care sfintele moaște urmau să fie așezate în raclă, a simțit un miros deosebit de frumos, o mireasmă pe care nu a mai întâlnit
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
Cuvântul Lui Dumnezeu s-au făcut toate cele văzute. Apoi, cuvântul “stropit cu viață” a fost dăruit omului de Dumnezeu pentru ca să le umple pe toate de lumină. Ele sunt izvor nesecat de viață și bucurie; integrează în raporturile sociale, oferă comuniune și sunt răspunsuri permanente ale lui Dumnezeu Cuvântul de unde au și primit viață. Setea de cuvinte nu va fi adăpată poate niciodată în lumea aceasta contemporană construită numai din cuvinte. De aceea se cuvine să le instrumentăm la adevărata lor
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
a avangardei, „arghezianul”, „naturistul” Fundoianu din Herța, Priveliști sau Cîntece simple se află de fapt la antipodul „bucolicelor”, „jammesienelor” lui Ion Pillat din volumul „monografic” Pe Argeș în sus, unde dominantă este seninătatea nostalgică și melancolică, armonia abia tulburată a comuniunii cu familia, strămoșii, locurile natale. Poemele sale sînt poeme ale unei tradiții devastate, descompuse, „în mizerie”, o tradiție biblică și „patriarhală” ieșită din țîțîni, din care nu au mai rămas decît aromele crepusculare și imaginile agreste, tematica (întoarsă pe dos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
regăsirea diferenței specifice a teatrului în raport cu filmul: „Rafinarea și încercuirea tehnicei dramatice pure, nu cursa de întrecere cu mecanica filmului, cu care sufletul omenesc al teatrului n’are nici o relație. Abordarea subiectelor de introspecție sufletească, de lirism (...) de taină și comuniune (...) prin magia vieții prezente”. Opoziția teatru/cinematograf ar fi, prin urmare, una între „uman” și „mecanic”, între „tridimensional” și „bidimensional”; tehnicile scenodinamice futuriste sînt invocate în sprijinul acestei „tridimensionalități” necesare, specifice actului teatral pur: „Interpretarea măestrită multicolor și biomecanic pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
stăpânire pe sine, un a se spori pe sine și un a se bucura de sine, se întâmplă așadar și că, în auto-simțirea și auto-îndurarea sa, suferința subiectivității este în mod identic bucuria sa, cufundarea în propria ființă, uniunea și comuniunea cu ea în transparența afectivității sale. Viața în auto-afectarea sa în auto-simțire și auto-îndurare este în esență afectivitate, însă afectivitatea nu este nici o stare, nici o tonalitate definită și fixă. Ea este istorialul Absolutului, maniera infinit de diversă și variată în
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
cărare - o potecă pe care pășim în călătoria prin viață și care se conformează topografiei și ritmurilor proprii naturii. Orice cale în afară de tao este, prin definiție, un artificiu. Căile occidentale, care încearcă mai degrabă să cucerească decât să fie în comuniune cu forțele naturii, duc, în mod inevitabil, la o dezbinare schizofrenică între om și natură. Tao consideră că omul este o creatură minusculă și vulnerabilă în marea schemă a lucrurilor și sugerează că speranța cea mai mare de supraviețuire o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
poate fi decât un animal. Mai avem Încă de trecut pragul emancipării simplelor animale; să nu uităm Însă cine, sau ce, a Început emanciparea sclavilor din imperiul britanic și America. Nu știința sau raționamentul științific, ci conștiința religioasă și sentimentul comuniunii umane. Spre deosebire de rechinii albi, copacii nu au nici măcar putința de a se apăra atunci când sunt atacați; brațele lor - atâtea câte au uneori -, ca și spinii, sunt statice; iar mărimea și imobilismul lor arată că nu se pot ascunde. Sunt cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
Unora le e frică să nu se piardă . Mie-mi place plăcerea. Dar eu mi-am pierdut drumul, dacă pe mine nu m-am pierdut. Dar acest efort e prea mare ca să lupt cu legile firii, trebuie să fiu în comuniune cu natura. Eu măcar nu o voi deranja. Fac un efort imens să trec printre materie, fără s-o afectez; nu-mi iese. Apoi măcar să-i iau durerea, împărtășindu-i-o. Dar are ea nevoie, îi pasă ei? Și cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
par să se distingă printr-o considerabilă varietate de nume, conform diverselor locuri de unde provin: În Anglia, ei sunt În general denumiți Secta Salahorilor; sau, Într-o manieră destul de nefilosofică, Negrii Albi; și, mai ales din dispreț, cei din alte comuniuni o mai denumesc Secta Cerșetorilor Zdrențăroși. I-am găsit și În Scoția, sub numele de Hallanshakers 1 sau Secta Grămezii de Bulendre (adică Maldăr de Zdrențe), făcându-se, fără Îndoială, aluzie la Costumul profesiunii lor. În timp ce În Irlanda, care, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
ereditare și cu forța dată de unitatea ei; În timp ce Salahorii, dezbinați În numeroase categorii și partide, nu au Încă un punct comun; sau, cel mult, cooperează doar prin intermediul unor afilieri, parțial secrete. Dacă ar fi să se adune Într-o Comuniune a Salahorilor, așa cum există deja o Comuniune a Sfinților, ce stranii efecte ar decurge din acest fapt! Filfizonismul se face deocamdată că disprețuiește Salahorismul: dar poate că momentul crucial - când se va vedea concret care dintre ele se cuvine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
ei; În timp ce Salahorii, dezbinați În numeroase categorii și partide, nu au Încă un punct comun; sau, cel mult, cooperează doar prin intermediul unor afilieri, parțial secrete. Dacă ar fi să se adune Într-o Comuniune a Salahorilor, așa cum există deja o Comuniune a Sfinților, ce stranii efecte ar decurge din acest fapt! Filfizonismul se face deocamdată că disprețuiește Salahorismul: dar poate că momentul crucial - când se va vedea concret care dintre ele se cuvine să fie disprețuită și care admirată - nu este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
sale. Dar cum e vorba altminteri de o societate de aleși, de o asociație monahală, această natură de scriitor apare, de asemenea, ca exercițiul unui sacerdoțiu. Fiecare cuvânt pe care Flaubert Îl așterne pe hârtie este ca un moment din comuniunea Sfinților. Prin el Virgiliu, Rabelais, Cervantes Încep să retrăiască și continuă să scrie cu pana lui; astfel, prin posedarea acestei ciudate Însușiri, predispoziție și totodată sacerdoțiu, natură și funcție sacră, Flaubert este smuls clasei burgheze și zvârlit În mijlocul unei aristocrații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cei vii, deoarece În povestirile sale nu venea niciodată vorba de ființe omenești”. Ca și la Mihnea, ermetismul demoniac se exprimă prin conștiința separării iremediabile de semenii săi, a imposibilității de a se regăsi cu ei Într-un raport de comuniune morală. Singularizarea exterioară ar putea să fie semnul unei drame mai adânci și neștiute, al secretului ce nu poate fi mărturisit: „Ce stăpânire de sine avea ca să se poată ascunde astfel, la vârsta lui, fără a se trăda? Dacă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
teatrul fundamental, trăiască actorul unic și indivizibil, până la moarte, de mii de ori, încă și încă și încă, din toate puterile noastre, jurăm! TOȚI: Jurăm! (Efuziune; bătăi de tobe, sunete de trompetă, clinchet de pahare etc. etc. etc.; pe această comuniune de voci și gesturi, GRUBI se apropie de groapă, calculează distanța până la funia de care este legat ceasul și se aruncă de capătul ei; o vreme, prins de marginile ceasului pendulează deasupra gropii; această pendulare este însoțită de dure lovituri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
această formulare, și nu pe aceea de „teritorii cucerite”, pentru că ea definește mai exact politica lui Alexandru de colaborare cu locuitorii fostului imperiu al lui Darius, În principal. Diodor vorbește chiar despre preocuparea sa de a promova un spirit de comuniune cu perșii, precum și a unor relații de prietenie având la bază legăturile de familie. Poate să ne sune banal astăzi, dar gândiți-vă că, la momentul despre care vorbim, mai sunt 300 de ani până la Începutul erei creștine. Și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Întreaga armată”, Înțeleg atât trupele macedonene, cât și acelea provenind din rândul popoarelor cucerite. Învingătorii și Învinșii stau la aceeași masă. Acum, la banchetul de la Opis, Alexandru rostește, după cum consemnează istoricul Arrianus, un discurs și o rugă pentru Înțelegerea și comuniunea dintre macedoneni și perși. Acest text Îl determină pe reputatul alexandrolog englez W.W. Tarn să vadă În regele macedonean - citez din memorie, dar destul de exact - „pionierul uneia dintre cele mai profunde revoluții din istoria lumii”: afirmarea fraternității dintre oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
neînfricat, care întrerupe și protestează, amenință și proorocește. Citite în volum, discursurile lui par cu desăvârșire mediocre, lipsite de substanță, de originalitate. Pentru că, de fapt, textul nu reprezintă nimic; importantă era prezența tribunului, starea sufletească pe care o crea în comuniune cu masele, experiența colectivă ale cărei izvoare iraționale știa, ca nimeni altul, să le deschidă și să le prăvălească sub cerul transparent al Lisabonei. Vorbea despre suferințele poporului strivit de tirania monarhiei. Vorbea despre salvarea patriei prin revoluție, de purificarea
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
fel și fel de documente oficiale, relatări din presa internațională, reportaje etc. La o țigare ne întâlneam pe holul din fața W.C.-ului. Mirosea a urină, aveam senzația că fumăm, ca elevii de odinioară, în closet. Ne apropiam în virtutea acelei banale comuniuni pe care ți-o dă o preocupare comună. Răsfoiam și eu ziare, copiam și eu fel și fel de texte. Așa, treptat-treptat, am aflat că se documenta să-și scrie memoriile. Lua fiecare relatare oficială din presă și căuta să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fuseseră dintotdeauna piatra de temelie pe care se așezase lumea lui, și nimeni, de cînd avea el judecată, nu Îndrăznise să pună la Îndoială În prezența lui autoritatea unuia sau canalele stabilite pentru a-l adora ori a intra În comuniune cu celălalt. Pedeapsa cu moartea În ambele cazuri, prin spînzurătoare sau ardere pe rug, era sancțiunea finală - după un șir nesfîrșit de torturi - pentru cei care se ridicau, numai cu cuvîntul, Împotriva ordinii, iar În contextul unei existențe atît de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
a fiecăruia pentru fiecare. Libertatea este redusă astfel la independență, iar cuvîntul care comunică, legîndu-ne de aproapele nostru, devine o simplă cuvîntare care își strigă doar dreptul de a cuvînta. Am devenit astfel ființe îndepărtate în ciuda libertății noastre cîștigate de comuniune umană. Jargonul ultimilor ani a rezumat totul în amăgitor solitara strigătură de izbîndă : fac ce vrea mușchii mei ! Nimeni nu mai comunică, nimeni nu mai ascultă pe nimeni, vorbele sînt folosite doar ca arme de atac și/sau apărare, iar
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]