9,274 matches
-
de aur. Când a venit, la noi stătea deja (convenabil) domnișoara Tuza, dar Încă nu mă chema la arătat. Nici nu aveam ce arăta. Nu știam ce și câtă am. Dimineața, În bucătărie (ciudat: și Basarabeanca Mătușa Domnica, și Ardeleanca Domnișoara Tuza Îi zic bucătăriei: cuhnie). Nu prea am chef să mănânc (așa-s copiii!). Mama i-a spus Teclei să insiste, la nevoie, să mă silească (c-așa se face binele: cu de-a sila) dar mă las eu? ; să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
nu ies la cale, tot mereu mă-ncurc și o iau de la-nceput - și ea râde. Așa-i programul de dimineață: așteptăm să nu se mai audă gălăgie dinspre școală, semn că au Început clasele, cu mama; mă asigur că domnișoara nu s-a trezit; mănânc bine-bine, de puteri, ea Încuie ușa bucătăriei și urcăm pe cuptor, unde Tecla are tot felul de guri și eu nu apuc să le număr - dacă n-am decât zece degete... Dar Într-o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
chiar surâdă. Îi spun: - Dacă șezi și cu mine ți le dau și eu. Ea se zbate Între plâns și nepricepere: cum să i le dau, eu ei, când sunt ale ei; pe picioarele ei - uite-le! Faine, cum zice domnișoara Tuza. Știam eu de ce. Stă pe scaun, le Întinde spre mine. Picioarele ei cu cizmele ei roșii. Le iau pe sub călcâie, mă uit la ele, clatin din cap, dau să le despart - Bălana și le ia Înapoi, se ridică de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
când m-am dus la ei În sat a fost Într-o vacanță, la un bal - eram elevă la Normală la Chișinău... Și uite că vine un... Nu era chiar copil, dar cam băiet, un mucea față de mine, care eram domnișoară... - Cine era: vărul? - El, greculică de Ion. Care, nici una, nici două, mă poftește la ei, la curte... Când aud eu de curte... Îi zic... I-am zis... Nu mai țin minte ce am pretextat, ca să nu mă duc și-atuncea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
cu un snopușor de pur - ceapă sălbatică. Coacem cartofii, porumbul, ciupercile. Mâncăm cum se Întâmplă să se coacă ceva - păp’șoi cu pâne din straistă, pur cu ciperci coapte În spuză... Eu beau apă din ploscă (mi-a adus-o domnișoara Tuza de la ei, din Alba Iulia), bătrânul dă o mân’ di-agiutori cu jinișoru din șâp... După ce ne ospătăm, trecem la muncă: alegem tulpinile cele mai drepte și mai lungi - mai alungi, de alung...; le tăiem frumos de „pe picioare”, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
În vulvoană. După Încă o săptămână, mi-am zis că ea nu-mi zisese: Varvarule, așa și pe dincolo, fiindcă nu șezusem bine-bine cu ea, cum șezusem cu Tecla și cu Bălana și, cu Duda și cu, Într-un fel, domnișoara Tuza. Și de-aceea. Bine, nu șezusem cu ea, dar o făcusem eu pe-pe-peste tot și mai vârtos pe la trup? Se pare că da. Sigur, da. Cu cât trece timpul, cu atât mi se Întărește credința că da: noi doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
dimpotrivă; sau, după un timp, se Întorc pe altă parte - mai bine: pe cealaltă. Din calidor, văd o faptă de-a mea: parc-ar fi bună, dar parc-ar fi ne-bună. Ba de-a dreptul rea. Uite, asta cu domnișoara mea, Tuza. Eu i-am arătat calea-vieții, cum se mai spune. Sigur, ar fi aflat-o ea, În curând, de la alții, dar s-a Întâmplat ca primul care să i-o arate, sub plapomă, după aceea pe cuptor, după arătarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
care a dus-o mai Întâi la Severin, după aceea la mai tot satul - și-atunci n-am eu o vină mare de tot? Că, dacă nu eram eu - bine: Îi arăta, primul, altcineva, dar nu eu! S-ajungă ea, domnișoara mea cea dragă - fiindcă-mi era dragă, pe-ntuneric și la căldurică, dimineața - să șadă cu mai toți purtătorii de pantaloni de la noi și din Împrejurimi? Știu că ei Îi plăcea - dar la mine nu se gândea? De ce nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
de lecția cu trenurile (nici unul dintre elevi nu văzuse tren), cu podurile de fier - eu Îl știam pe cel de la Orhei, de peste Răut - cu tunelele - mulți dintre noi nici nu auzisem de tunel. Din calidor, din curte, o văd pe domnișoara Tuza, la clasă; la tablă. Nu mai stă la noi de aproape un an, nici la Severin, și-a găsit altă, alte gazde convenabile, unde șăde-ghine cu flăcăul ori cu omul, până când dă peste ea fumeia și-o poftește să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
peste ea fumeia și-o poftește să-și caute altă convenabilă - s-o-ngrășat pi la șăli ș’ pi la chept, da chicioarele tot subțiri, tot subțiri, ca să fie sprinteioară, când bate cu ele văzduhul - așa zic gurile rele. O văd pe domnișoara Tuza arătând, la clasă, cum e cu trenul-și-tunelul - cum să fie, uite-așa! Și arăta, repetat, cum trenul vine de-aici și intră-n tunel dincoace, uite-așa! o mână de-a ei, cu degetele strânse-pumn, ea era trenul, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
repetat, cum trenul vine de-aici și intră-n tunel dincoace, uite-așa! o mână de-a ei, cu degetele strânse-pumn, ea era trenul, iar cealaltă mână, cu degetele-covrig, ea era tunelul. Trenul pătrundea cam greu, dar răzbătea În tunel. Domnișoara Tuza - o văd: de-aici; din calidor; din curte; din bancă - ne arată și iar ne-arată, pe fondul tăblii negre, cum o mână, Înainte de a o spăla pe cealaltă, intră-n ea (dânsa-ntr-Însa, ar zice Mătușa Domnica, dac-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
de-aici; din calidor; din curte; din bancă - ne arată și iar ne-arată, pe fondul tăblii negre, cum o mână, Înainte de a o spăla pe cealaltă, intră-n ea (dânsa-ntr-Însa, ar zice Mătușa Domnica, dac-ar fi elevă a domnișoarei), cam greu, dar pân-la urmă-i bine de tot. Văd cu ochiul minții, dincolo de ce ne arată la clasă, pe fondul negru al tablei și ce-mi arăta, fără să știe: atunci când m-am dus la Severin, să-i arăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
dus la Severin, să-i arăt ce-mi arătase mie Tecla și-am văzut (ea n-a avut cum să se vadă: cum intră În tunel trenul cel gâfâicios - atât, că nu iese prin partea cealaltă, cum ne tot explică domnișoara, cu cuvinte, dar cu practica nu-i iese pe partea cealaltă, ci tot pe unde-a intrat, pumnul-locomotivă, În tunel la domnișoara - ca să intre iar și iar și iar. M-am cam speriat atunci, oricâte știam la viața mea, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
cum intră În tunel trenul cel gâfâicios - atât, că nu iese prin partea cealaltă, cum ne tot explică domnișoara, cu cuvinte, dar cu practica nu-i iese pe partea cealaltă, ci tot pe unde-a intrat, pumnul-locomotivă, În tunel la domnișoara - ca să intre iar și iar și iar. M-am cam speriat atunci, oricâte știam la viața mea, pe asta Încă n-o, deși cam așa ceva zărisem și la stricatul Dudei - acolo Însă era mai mititel, la el, mai mititea, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
garofiță de pădure) - ori mi s-a părut așa, acolo, În poiană, fiindcă pe-a Dudei n-o știam cu ochii? Stau În calidor și mă văd jos, În curte cu, În ochi și În măruntaie, trenul intrând În tunelul domnișoarei; taman așa cum ni-l arăta, la tablă (cu mâinile, nu cu gura): trenul, negru și dând strașnic din roate, tunelul și el, afumat primprejur, de la fumul lulelei lui Moș Severin. Nu lipsește nici puf! puf! puf!-uitul locomotivului, nici chiuitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
genunchi și lucrez cu mâinile. Scobesc, intru, pătrund, eu sunt dânsu, ea-i Întrânsa, eu nu dau din roate, ca Severin, dau din vâsle, ca mine, eu nu-s locomotivă care bea titiun, eu Îs Submarinul-Delfinul, cel de pe Marea Neagră a domnișoarei, o tot pătrund și mă scufund În ea. Când nu mai pot și nu mai pot răsufla din pricina omătului prăbușit Înapoia mea - mă Înalț; de tot, de tot, sparg coaja cu capul; și stau drept și mă uit drept În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
spun cum văd), am văzut primul meu tramvai; cu troleu, tramvaiul. Și, de cealaltă parte a clădirii Gării, primul meu tren. A, trenul! Cum l-am văzut, cum am știut că nu-i chiar acela intrând de zor În tunela domnișoarei Tuza. Că-i ceva mai mărișor; și că-l vede toată lumea, nu ca pe celălalt, doar eu. E-he, trenul... El este, cum să spun, ceva cu totul altceva decât totul și În primul rând! În al doilea, trenul, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
sfoară cu însuși tiranul de la cinema. Rezemați spate în spate, ca maimuțele, așteptau vizitatorii în starea aceea de splendoare împărtășită, căci grupul nu-și mai petrecea timpul făcând prăpăd prin piață, furând de pe la vânzătorii din dughene, terorizându-le pe semenele domnișoarei Jyotsna sau ale lui Pinky. De ce să facă așa ceva, când puteau foarte bine să capete de mâncare mult mai ușor, stând pur și simplu lângă Sampath și primindu-i pe oamenii binevoitori care veneau sus tocmai în scopul, după câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
îngrijirea șuvițelor sale celor alunecoase și lucioase, care, grație lor, deveneau pe zi ce trece mai alunecoase și mai lucioase. Sampath se bucura din ce în ce mai mult de atenția primită, pe măsură ce se obișnuia cu trasul sau zgârieturile ocazionale. — Ia te uită, spuse domnișoara Jyotsna, care, ca și Pinky, scosese un țipăt când o identificase prima dată pe maimuța care o umilise la cinema. E clar că a fermecat maimuțele. Acestea se grupaseră în jurul lui Sampath ca o gardă de corp grațioasă, cu păr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
își aruncase vraja asupra animalelor sălbatice din piață. — Hmmm, pufni spionul, care era, dacă e să spunem adevărul, puțin neliniștit de această nouă întâmplare. Fără-ndoială că e doar o interacțiune om-maimuță extrem de bine dezvoltată, spuse el. — Interacțiune om-maimuță, zise domnișoara Jyotsna, extrem de jignită de lipsa de respect în ceea ce-l privea pe fostul ei coleg. Dă-i drumul, frate, încercă și tu interacțiunea om-maimuță și o să ajungi la spital cu mușcături de maimuță. Numai că, deși unii dintre vizitatori se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
Shahkot, a cărui simplitate rară și înțelepciune adâncă aduc consolare și speranță multora dintre cei ce sunt îndurerați în aceste vremuri dificile și corupte. „Există aici o atmosferă spirituală cum n-am mai întâlnit nicăieri în India“, i-a spus domnișoara Jyotsna, o funcționară de la oficiul poștal, reporterului. Ea însăși a devenit o vizitatoare regulată a acestui ermit, pe care discipolii îl numesc cu afecțiune „Baba al maimuțelor“ sau „Baba din copac“, datorită afecțiunii sale pentru animale și simplității locuinței sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
Sampath stând în copacul său lipită cu încredere pe plic. Înăuntru se găseau rugăminți de ajutor și întrebări de la mulțimea de căutători înfocați ai înțelepciunii. Încântată de scuza găsită pentru a-l vizita pe Sampath chiar în timpul orelor de program, domnișoara Jyotsna de la oficiul poștal se apucă să facă drumuri regulate într-un scuter-ricșă pentru a livra cantitățile uriașe de scrisori, în timp ce domnul Gupta suferea în oraș, căci ajunsese la concluzia că nu-i plăcea să nu fie centrul atenției. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
neagresați, dar, evident, problema maimuțelor își schimbase doar locația. Grija tulbură fericirea devotaților. Se părea că, aproape peste noapte, se confruntau cu o nouă problemă. Dacă și înainte erau o pacoste, erau mai mult cum sunt copiii obraznici, le spuse domnișoara Jyotsna cu tristețe celor care piveau raidul maimuțelor prin geanta ei de poștă, împrăștiind într-o frenezie a dezamăgirii scrisorile, când nu descoperiră nici o sticlă în posesia ei. — Da, fu de acord un domn. De fapt, chiar năzbâtiile lor te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
putând să-și stăpânească mânia, indignarea și panica, se luptau din clipa în care li se permitea accesul sub copacul lui Sampath până în clipa în care se încheiau orele de vizitare. — Cum să le ceri maimuțelor să plece? le spunea domnișoara Jyotsna tuturor celor pe care îi întâlnea, sprijinind cu loialitate punctul de vedere al lui Sampath. Nimeni n-o să le ceară asta, doamnă. O să le scoatem afară-n șuturi, fără să le-ntrebăm nimic, răspunse un bărbat vulgar. Dar numeroși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
care îi întâlnea, sprijinind cu loialitate punctul de vedere al lui Sampath. Nimeni n-o să le ceară asta, doamnă. O să le scoatem afară-n șuturi, fără să le-ntrebăm nimic, răspunse un bărbat vulgar. Dar numeroși oameni săriră în apărarea domnișoarei Jyotsna. — Cum poți să spui așa ceva? N-ai pic de rușine. — Oh, prostii, zise spionul, care era într-o dispoziție execrabilă în ultimele zile. Normal că trebuie să terminăm cu maimuțele. Fac dezordine peste tot. Oamenii nu-și credeau urechilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]