5,886 matches
-
fi existat. Și chiar dacă ar fi fost vreo posibilitate ca Gosseyn să-l remarce pe bărbatul cel mărunțel, acesta dispăru, pentru că tocmai când rostea primele cuvinte din ceea ce ar fi constituit o nouă afirmație, se auzi un bâzâit. - Oh, doamne! exclamă femeia. A venit Breemeg după tine! - Nu-ți face probleme, spuse el, nu-i nimic. Promit să mă întorc peste câteva minute; dar mai întâi ar trebui să știu - ar trebui să aflăm - ce s-a mai întâmplat în afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
să mai caut acolo. Am ieșit în curte. În aceeași clipă (nu mă întrebați de oră; de data asta, n-am verificat), s-a auzit un sunet slab, ca o văicăreală, și m-am trezit călcat pe picioare. „Brutus!“, am exclamat, de-a dreptul bucuros că nu sunt singur. Motanul s-a frecat omenește de pantalonii mei, apoi a început să toarcă, interesat, previzibil, ca orice semen de-al lui. N-avea rost să-l întreb dacă plătise chiria; fusese deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o găsești pe toate mărfurile.“ „Un code-bar!“, am zis, uluit. „Exact. Lipsesc doar cifrele de dedesubt, în rest totul e-acolo. Atâta doar că avem o mică problemă; încă o problemă, printre multe altele...“ „În 1943, nu existau code-bar-uri!“, am exclamat. „Categoric, nu. Și nici aparate cu care să le citești.“ O luam de la capăt, cu poze, inscripții, date, minuni. Încă un fir, încă o încurcătură, numai bune să-ți facă dezordine prin creier și-n viață. Era ultimul lucru de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
scaun în locul sacoșei. Apoi, cu un gest simplu, exact, a deschis și cutiuța, apăsând pe-o clapetă. Înăuntru, turnat în învelișul de lemn, un paralelipiped metalic, mic, rafinat, cu taste de lemn și geam verzui. „Nanocomputerul lui Camil Petrescu!“, am exclamat. „Nano...ce?“, s-a mirat Maria. Am privit-o cu surprindere. Mai auzise cuvântul, și nu reacționase; sau poate nu-mi aminteam eu bine? „Nanocomputerul este un computer miniatural, care funcționează la nivel atomic.“, a explicat Lupu. „1 nano ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
uite ce-a ieșit.“ Mihnea a deschis un fișier nou și ne-a pus arătătorul pe ecran. Bătea într-un singur loc, unde erau copiate două cuvinte lângă două numere: Neptun globalmind/15 11 „E-un loc de întâlnire!“, a exclamat Maria, înaintea mea. „Și-o dată...“, am întărit eu. „Absolut.“, a recunoscut Mihnea. „Atâta doar că nu știm cine se-ntâlnește cu cine, acolo.“ „Cred că vă pot fi eu de folos, în această privință.“, a ridicat vocea tânărul Lupu. Vorbise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
tăiat-o. „Cine-i individul?“ Încercam să mă liniștesc; zadarnic. „Ar trebui să-l știm. După unii, e-un simplu necunoscut. După alții, ar fi cel mai mare scriitor român în viață.“ „Cred că știu despre cine-i vorba...“, a exclamat Maria, „Are vânzări de zeci de mii de exemplare... Îl iubesc toate femeile!“ „Mă doare-n cot cine-i mai tare și cât vinde!“, m-am răstit la amândoi, „Nu sunt agent de PR! Își bate un străin joc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-l luăm la-ntrebări. Ne spune și ce nu știe, vă zic eu.“ „Partea cu «âi tragem una» îmi place cel mai mult.“, am constatat. „Parcă suntem într-un roman de acțiune.“ „Cu Uniunea și globalmind, nu știi niciodată.“, a exclamat Mihnea. „Ei, ce ziceți, ne ținem de planul Mariei?“ Ne-am privit toți patru. „OK.“, am spus. „De acord.“, a optat tânărul Lupu. „Ție nu ți-a cerut nimeni părerea!“, i-a retezat-o Mihnea. „Maria?“ „Normal. Doar eu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fusese o lovitură de maestru, ca-n vremurile noastre bune, când mușcam unii din alții și-eram fericiți. Și-a revenit însă repede și m-a felicitat: „Ăsta a scris opt scrisori?! Ca Eminescu?“ „Faci pe prostul cu mine?!“, am exclamat. „Ia mai gândește-te!“ Dacă ar fi să ne luăm după unii cercetători, Eminescu ar fi avut 7 scrisori, nu 6. Perpessicius pomenește ceva într-o notă, iar Murărașu, deși nu dă sursa, citează niște versuri care nu pot fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și mentală a Germaniei postbelice. Ajutat de Krupp, bineînțeles.“ „O Nouă Economie a Minții.“, am comentat. „Mereu una Nouă. Și Ceaușescu a vrut un Om Nou, pe care să-l învârtă după bunul lui plac.“ „Și a și reușit!“, a exclamat inginerul Grosescu. „Eu, dumneata, noi. Ce crezi că suntem?“ „Nu știu.“, am recunoscut. „Asta aș vrea să aflu și eu.“ „Din păcate, planul lui Kruger a eșuat.“, a ocolit Grosescu răspunsul. „Krupp a fost avertizat că urmează să fie arestat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Și să nu fie descoperit niciodată. Cine ar fi atât de inteligent?“ „Bună întrebare.“, a hotărât Mihnea, uitându-se când la mine, când la prizonier. „Eu m-am gândit la un scriitor. Unul cu minte de matematician.“ „Camil Petrescu!“, am exclamat. „Omul surprizelor!“, m-a felicitat Mihnea. „Camil a pozat într-un romancier modern, un pionier al romanului interbelic, cum ziceți voi la facultate. De fapt, el era un negustor: făcea afaceri neuronale cu nemții.“ „Știm asta. A recunoscut-o și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lor. Una dintre cele mai vechi "dovezi" în acest sens o întâlnim în textul platonic. Socrate, care se adresează, în căutare de înțelepciune, mai întâi politicienilor și mai apoi barzilor, descoperă cu uimire și recunoscută jenă ("mi-e rușine, atenieni!", exclama) că, ori de câte ori le cere acestora din urmă vreo analiză a scrierilor lor, asistenta răspunde cu mult mai multă siguranță și coerentă decât ei66. Seria mărturiilor din această categorie îl include și pe Goethe, care, într-un dialog din 1827 cu
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
maică-mea nici bani, nici înștiințare, nici nimic nu mi-au trimis! Ca unui câine! Căci am zăcut la Pskov toată luna, am avut febră!... Și-acuma veți căpăta deodată un milion și ceva, și asta pe puțin, o, Doamne! exclamă funcționarul, plesnind din palme. Ia spuneți, rogu-vă, ce folos are din asta! spuse iritat și răutăcios Rogojin, arătând iarăși cu capul spre funcționar. Păi nu ți-aș da nici o copeică, chiar dacă ai umbla cu picioarele-n sus în fața mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
funcționarul, vom avea încă înainte de asfințitul soarelui! — Dar în ce privește partea femeiască, prințe, sunteți mare amator? Spuneți-mi din timp! — Eu, n-n-nu! Doar... Poate că nu știți, dar din pricina bolii mele ereditare nici n-am cunoscut femeia. — Ei, dacă-i așa, exclamă Rogojin, înseamnă, prințe, că ești sărac cu duhul și Dumnezeu îi iubește pe oamenii ca tine! — Și Dumnezeu iubește asemenea oameni, reluă fraza funcționarul. — Iar tu, scârța-scârța, hai cu mine, îi spuse Rogojin lui Lebedev. Coborâră toți din vagon. Lebedev
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
întrebă generalul — Da. Nu-s în Rusia decât de-o zi și de-o noapte, dar o cunosc pe această făptură fermecătoare, răspunse prințul și le povesti pe loc întâlnirea cu Rogojin și tot ce aflase de la acesta. — Grozave noutăți! exclamă generalul, care se alarmase iarăși după ce-l ascultase foarte atent pe prinț. Îl fixă pe Ganea cu o privire iscoditoare. Cred că nu-i decât neobrăzare la mijloc, bâigui Ganea, puțin derutat și el. Feciorașul de negustor își face de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
prinț și parcă pe fața lui se putu citi gândul alarmant că prințul a fost aici și a auzit totul. Dar se calmă într-o clipă: fusese suficient să-i arunce prințului o privire ca să se liniștească pe deplin. — Oho! exclamă generalul privind proba de caligrafie pe care i-o prezentase prințul. Păi e-o adevărată artă! Și ce scriere rară! Ia te uită, Ganea, ce talent! Pe hârtia velin, groasă, cu litere rusești medievale, prințul scrisese propoziția: „Smeritul egumen Pafnutie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
măgarul e un om bun și folositor 16. — Dar dumneavoastră sunteți bun, prințe? întrebă generăleasa. Vă întreb din curiozitate. Toți izbucniră iarăși în râs. — Iar mi-a venit pe limbă blestematul de măgar; nici nu m-am gândit la el! exclamă generăleasa. Credeți-mă, prințe, vă rog, am făcut fără nici o... — Intenție? O, vă cred, negreșit! Și prințul râdea fără oprire. — E foarte bine că râdeți. Văd că sunteți un tânăr foarte bun, spuse generăleasa. — Uneori nu sunt bun, spuse prințul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
să-i placă datorită unui impuls venit din exterior. Întotdeauna mi-a plăcut să aflu cum își ies oamenii din minți și cum se însănătoșesc după aceea. Mai ales dacă vindecarea se produce brusc. — Nu-i așa? Nu-i așa? exclamă generăleasa, lăsându-se iarăși pe spate. Văd că uneori ești și deșteaptă; hai, gata cu râsul! V-ați oprit, mi se pare, la natura elvețiană, prințe, așa că dați-i drumul! — Am sosit la Lucerna și am fost plimbat pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
spuse generăleasa și, cu un gest trufaș, se descotorosi de portret, aruncându-l pe masă. Alexandra îl luă, Adelaida se apropie de ea și amândouă începură să-l examineze. În acest moment se întoarse și Aglaia în salon. — Ce forță! exclamă brusc Adelaida, privind cu aviditate portretul peste umărul soră-sii. — Unde? Care forță? întrebă tăios Lizaveta Prokofievna. — Asemenea frumusețe e o forță, spuse cu înflăcărare Adelaida. Având o asemenea frumusețe, poți răsturna lumea. Îngândurată, se retrase lângă șevaletul ei. Aglaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
doar în treacăt, își miji ochii, își împinse înainte buza de jos, se îndepărtă și se așeză deoparte, încrucișându-și mâinile pe piept. Generăleasa sună. — Cheamă-l aici pe Gavrila Ardalionovici, îi spuse ea servitorului apărut. E în birou. — Maman! exclamă cu subînțeles Alexandra. — Vreau să-i spun două cuvinte și gata! i-o reteză iute generăleasa, curmând obiecțiile. Se vedea că e iritată. Vedeți, prințe, acum la noi nu-s decât secrete. Numai secrete! Așa se cere, așa-i eticheta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
vorbărie. Să vă vedem pe amândouă (pe Aglaia n-o mai pun la socoteală) cum o să vă descurcați cu mintea și cu poliloghia voastră și o să vedem, mult stimată Alexandra Ivanovna, dacă o să fii fericită cu onorabilul dumitale domn... A! exclamă ea, văzându-l intrând pe Ganea. Uite că mai vine încă o alianță matrimonială. Bună ziua! răspunse ea, la plecăciunea lui Ganea, fără să-l invite să ia loc. Te căsătorești? Dacă mă căsătoresc?... Cum?... Care căsătorie?... bâigui, zguduit, Gavrila Ardalionovici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
singură, singură v-a dat să-l citiți? Singură? — Singură, și puteți fi sigur că n-aș fi citit dacă nu m-ar fi îndemnat. Cam vreun minut Ganea tăcu, frământând ceva în minte cu niște sforțări chinuitoare, însă, brusc, exclamă: — Imposibil! Nu se poate să vă fi îndemnat să-l citiți. Mințiți! L-ați citit din proprie inițiativă! — Spun adevărul, îi răspunse prințul cu același ton, absolut imperturbabil, și, credeți-mă: îmi pare foarte rău că incidentul vă impresionează atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
arătat bătrânei biletul? — Pot să vă garantez că nu i l-a arătat. Tot timpul am fost acolo; de fapt, nici nu a avut când s-o facă. — Da, poate că n-ați băgat ceva de seamă... O! Idiot blestemat! exclamă Ganea, ieșindu-și cu totul din fire. Nici să povestească ceva nu se pricepe! Începând o dată să vorbească urât și neîntâmpinând rezistență, Ganea își pierdea treptat toată stăpânirea de sine, cum se întâmplă adesea cu unii oameni. Încă puțin și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și chiar o conduse pe ea spre musafiră. Dar, de îndată ce Nina Alexandrovna reuși să înceapă despre „plăcerea deosebită“, Nastasia Filippovna, fără s-o asculte până la capăt, se așeză (și încă neinvitată) pe canapeaua cea mică din colțul cu fereastra și exclamă, adresându-i-se lui Ganea: — Dar unde-i cabinetul dumitale de lucru?... Și... unde-s chiriașii? Nu-i așa că aveți chiriași? Ganea roși teribil, dădu să-i răspundă ceva, însă Nastasia Filippovna adăugă imediat: — Unde să mai încapă și chiriașii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
poate să aibă? Nu-i la pensie? N-o să mă părăsiți, generale, nu-i așa? Vă dau cuvântul meu că va veni în vizită la dumneavoastră, dar acum are nevoie de odihnă. — Ardalion Alexandrovici, zice că aveți nevoie de odihnă! exclamă Nastasia Filippovna cu o grimasă nemulțumită și dezgustată, ca o prostuță flușturatică și capricioasă, căreia i se ia jucăria preferată. Generalul se strădui să facă tot posibilul pentru ca situația în care se afla să devină și mai prostească. — Draga mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
toți trei eram nedespărțiți, alcătuiam, ca să zic așa, o cavalcadă: Athos, Porthos și Aramis 23. Dar, vai, unul e în mormânt, doborât de calomnie și glonț, altul e în fața dumneavoastră și încă mai luptă cu calomniile și gloanțele... Cu gloanțele! exclamă Nastasia Filippovna. — Sunt aici, în pieptul meu, primite la asediul Karsului 24 și, pe vreme rea, le simt. În rest, trăiesc ca un filosof, merg, mă plimb, ca un burghez retras din afaceri, joc dame la cafeneaua mea și citesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]