6,098 matches
-
armatei terestre și flotei egiptene a lui Muhammad Ali. Atrocitățile comise în timpul expediției egiptene și moartea în lupta împotriva otomanilor a poetului britanic Byron la Messolongi (1824) au dus în cele din urmă la schimbarea poziției guvernelor Marilor Puteri. O flotă reunită britanico-franco-rusă deplasată în Golful Navarino la inițiativa guvernelor de la Londra, Paris și Sankt Petersburg a distrus în octombrie 1827 flota otomană în Bătălia de la Navarino. Acesta a fost un moment decisiv al Războiului de Independență. Un an mai târziu
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
poetului britanic Byron la Messolongi (1824) au dus în cele din urmă la schimbarea poziției guvernelor Marilor Puteri. O flotă reunită britanico-franco-rusă deplasată în Golful Navarino la inițiativa guvernelor de la Londra, Paris și Sankt Petersburg a distrus în octombrie 1827 flota otomană în Bătălia de la Navarino. Acesta a fost un moment decisiv al Războiului de Independență. Un an mai târziu, trupele franceze au debarcat în Peloponez cu intenția declarată de oprire a atrocităților trupelor terestre otomane. Grecii, profitând de protecția forțelor
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
orașelor Giurgiu, Brăila și Turnu și autonomia Serbiei). În anul 1821 a izbucnit Războiul de Independență al Greciei. După ce taberele implicate în conflict au înregistrat o serie de victorii și înfrângeri, războiul a consemnat un punct de cotitură odată cu distrugerea flotei turco-egiptene în Bătălia de la Navarino de pe 20 octombrie 1827. A urmat intervenția terestră a trupelor franceze din Moreea în 1828, care a obligat forța expediționară egipteană condusă de Ibrahim Pașa, vasalul și aliatul sultanului, să se retragă din Grecia. În timpul
Conferința de la Londra (1832) () [Corola-website/Science/325877_a_327206]
-
1827. A urmat intervenția terestră a trupelor franceze din Moreea în 1828, care a obligat forța expediționară egipteană condusă de Ibrahim Pașa, vasalul și aliatul sultanului, să se retragă din Grecia. În timpul intervenției forței expediționare, trupele terestre franceze, sprijinite de flota anglo-franceză, au cucerit fortărețele care mai erau încă sub controlul garnizoanelor otomane. Insurgenții eleni au reușit în acest condiții să elibereze Grecia centrală și Atena. Aceste succese au fost posibile și datorită faptului că efortul militar otoman era concentrat aproape exclusiv
Conferința de la Londra (1832) () [Corola-website/Science/325877_a_327206]
-
a devenit cunoscută sub numele de "Insula lui O'Sullivan" (în ) datorită căpitanului "Florence O'Sullivan", care a fost numit la sfârșitul secolului al 17-lea responsabil al menținerii farului situat pe insulă. O'Sullivan fusese unul dintre căpitanii primei flote care au creat bazele colonizării englezilor și irlandezilor în Charleston. În 1671, același Florence O'Sullivan a devenit "Topograf general al coloniei" (în ). O'Sullivan apare într-una din cele mai vechi înregistrări de imigrări ale irlandezilor în cele două
Sullivan's Island, Carolina de Sud () [Corola-website/Science/325930_a_327259]
-
pentru efectuarea cercetărilor marine, România a improvizat mijloacele necesare, prin amenajarea sumară a unor remorchere maritime, nave militare ușoare de tip canoniere sau vedete. Cea mai dintâi navă de cercetări științifice din România a fost crucișătorul Elisabeta, nava amiral a flotei militare române între anii 1888-1918 pe care regele Carol I a pus-o la dispoziție naturalistului Grigore Antipa timp de nouă luni în anul 1893 pentru o campanie oceanografică. De asemenea, după cel de-al doilea război mondial, s-au
Navă de cercetări marine () [Corola-website/Science/324941_a_326270]
-
niciodată în luptă, cu toate că 17 VCTP (Vehiculele de Luptă ale Infanteriei bazate pe șasiu TAM) au fost dislocate în Croația într-o misiune de menținere a păcii sub egida ONU (UNPROFOR). În timpul anilor 1960, Argentina a încercat să-și înlocuiască flota de tancuri uzate, care includea tancuri britanice Sherman Firefly V și M3A1 americane, datând din primii ani după cel de-al Doilea Război Mondial. În încercările lor de a procura echipamente din Statele Unite ale Americii, Argentina ar fi putut importa
TAM (tanc) () [Corola-website/Science/324983_a_326312]
-
ușoare AMX-13, precum și 180 AMX-VCI și 24 AMX-155 F3, de la guvernul francez, fabricând în țară aproape de 40 AMX-13S și 60 AMX-VCI. Tancurile AMX-30 (din Franța) și Leopard 1 (din Germania)au fost luate în calcul, deasemenea, ca posibili înlocuitori pentru flota de tancuri Sherman argentiniană. În 1973 Ministerul Apărării Argentinei a emis o serie de cerințe pentru un tanc ce va intra în serviciu în anii 1980. Vehiculul blindat nu va cântări mai mult de 30 de tone, se va deplasa
TAM (tanc) () [Corola-website/Science/324983_a_326312]
-
privată", și oricare dintre comandanții militari identificați cu acesta, însă consideră pe generalul Michael Maurex și pe comandantul naval ca fiind una și aceeași persoană. În anul 1066, în concordanță cu "Breve chronicon Northmannicum", Maurex (Mambrica/Mambrita) a comandat o flotă care a reușit să dejoace tentativa contelui Geoffroi de Taranto de a invada Balcanii. În anul următor, el a condus o armată bizantină cu care a debarcat în Apulia și a recucerit Bari, Taranto și Castellaneta de la normanzi. El însă
Mihail Maurex () [Corola-website/Science/324483_a_325812]
-
era încă general participant la campaniile împotriva turcilor selgiucizi, iar Maurex l-ar fi sprijinit cu trupe recrutate din rândul numerosului său personal armat. Maurex este în continuare amintit de cronica redactată de Ana Comnena, ca fiind la comanda unei flote comune bizantino-venețiană, cu care normanzii au fost siliți să bată în retragere din Balcani în primăvara lui 1082. El apare menționat pentru ultima dată cu referire la anul 1084, când este pomenit pe scurt (ca "dux Mabrica") de către Guglielmo de
Mihail Maurex () [Corola-website/Science/324483_a_325812]
-
normanzii au fost siliți să bată în retragere din Balcani în primăvara lui 1082. El apare menționat pentru ultima dată cu referire la anul 1084, când este pomenit pe scurt (ca "dux Mabrica") de către Guglielmo de Apulia ca fiind comandantul flotei bizantine staționate la Corfu.
Mihail Maurex () [Corola-website/Science/324483_a_325812]
-
furtună i-a despărțit pe adversari, iar vasele creștine au reușit să revină în port. Cu toate acestea, musulmanii au fost împrăștiați pe o largă distanță, cu multe vase pierdute și altele eșuând pe uscat. Când furtuna a încetat, resturile flotei arabe au fost capturate cu ușurință, iar mulți sarazini au fost capturați. Imediat după bătălie, cea mai mare parte din prada cu care vasele sarazine erau încărcate a ajuns pe țărm și a fost jefuită de către localnici, în virtutea "ius naufragii
Bătălia de la Ostia () [Corola-website/Science/324515_a_325844]
-
Sfântului Januarius. Actele încă erau datate în funcție de domnia împăratului din răsărit, însă acesta din urmă nu avea nicio influență asupra chestiunilor legate de ducatul de Neapole. În 812, atunci când împăratul Leon al III-lea Isaurianul a lansat un apel al flotei întregului "ducatus" pentru a-l sprijini pe amiralul în lupta împotriva piraților sarazini care prădau Sicilia, ducele Anthimus își permitea să ignore acest ordin; doar Amalfi și Gaeta au dat curs solicitării imperiale, trimițând contingente. Astfel, napolitanii se considerau practic
Ducatul de Neapole () [Corola-website/Science/324514_a_325843]
-
aristocrație de războinici și proprietari de pământuri, cu toate că era constrânsă să predea vecinilor longobarzi o bună parte din teritoriile sale continentale. Napoli nu era un oraș comercial ca alte orațe maritime din Campania precum Amalfi și Gaeta, însă avea o flotă respectabilă care a participat la Bătălia de la Ostia din 849 împotriva sarazinilor. Cu toate acestea, Neapole nu a ezitat să se alieze cu "infidelii" dacă acest lucru însemna obținerea unuiu avantaj imediat: spre exemplu, în 836, ducatul a cerut sprijinul
Ducatul de Neapole () [Corola-website/Science/324514_a_325843]
-
în puncte diferite ale Imperiului se face, deci, folosindu-se intermediari. Armele folosite constau în marea lor majoritate din lasere de diferite dimensiuni și calibre, de la cele personale la cele folosite pe nave. Atacul asupra planetelor se face prin apariția flotei în punctele Lagrange. Se folosesc de asemenea diferite tipuri de bombe și scuturi personale, pentru lupta corp la corp apelându- se la arme tradiționale sau la speciale, de tipul lamei de accun folosite de Rim. Aceasta din urmă este o
Trilogia Abația () [Corola-website/Science/327419_a_328748]
-
Policrate este primul conducător de la Minos (legendarul rege al Cretei care a încercat „talasocrația” (dominația navală). Insula Samos a atins în timpul lui Policrate un moment de importanță în lumea greacă, atât militară cât și civilă. Policrate a devenit posesorul unei flote care-i asigura supremația navală regională și a transformat temporar insula Samos într-un centru de putere navală al Ioniei. Herodot menționează alianța sa cu Amasis II, faraon al Egiptului. Isprăvile piraților samieni erau notorii la jumătatea secolului al VI
Policrate () [Corola-website/Science/327434_a_328763]
-
această perioadă apar primele "trireme", vase mai rapide cu trei rânduri de vâslași, care înlocuiesc treptat mai vechile "pentecontere", vase cu 50 de vâslași dispuși pe un singur nivel. Policrate moștenește 100 de pentecontere de la tatăl său și își sporește flota și cu 30 de trireme și o forță de 1000 de arcași. Printre primele gesturi diplomatice, Policrate a afișat, de formă, o tentativă de alianță cu Miletul -- în ideea că eșecul ei îi va da libertate să formeze un nod
Policrate () [Corola-website/Science/327434_a_328763]
-
de alianță cu Miletul -- în ideea că eșecul ei îi va da libertate să formeze un nod de putere ionic. Acesta se găsea într-o nouă ordine politică generată de puterea persană născândă. Eșecul, probabil prevăzut, al apropierii face ca flota mileziană, împreună cu cea lesbiană aliată, să devină flote persane. Policrate învinge aceste două flote, poate înainte de 530 î.Hr. Exact care insule au făcut parte din dominația samiană temporară nu este clar. Un anume Policrate din Rodos, fiul lui Policrate de
Policrate () [Corola-website/Science/327434_a_328763]
-
ei îi va da libertate să formeze un nod de putere ionic. Acesta se găsea într-o nouă ordine politică generată de puterea persană născândă. Eșecul, probabil prevăzut, al apropierii face ca flota mileziană, împreună cu cea lesbiană aliată, să devină flote persane. Policrate învinge aceste două flote, poate înainte de 530 î.Hr. Exact care insule au făcut parte din dominația samiană temporară nu este clar. Un anume Policrate din Rodos, fiul lui Policrate de Samos, indică Rodos ca fiind una din insulele
Policrate () [Corola-website/Science/327434_a_328763]
-
formeze un nod de putere ionic. Acesta se găsea într-o nouă ordine politică generată de puterea persană născândă. Eșecul, probabil prevăzut, al apropierii face ca flota mileziană, împreună cu cea lesbiană aliată, să devină flote persane. Policrate învinge aceste două flote, poate înainte de 530 î.Hr. Exact care insule au făcut parte din dominația samiană temporară nu este clar. Un anume Policrate din Rodos, fiul lui Policrate de Samos, indică Rodos ca fiind una din insulele vasale cele mai importante. Delos și
Policrate () [Corola-website/Science/327434_a_328763]
-
atâta noroc trebuie să fie urmat de ghinion. Deși inițial aliat cu faraonul Amasis II, în momentul în care Cambyses, regele persan, hotărăște invazia Egiptului, în 526-525 î.Hr., Policrate trece de partea acestuia din urmă, contribuind la invazie cu o flotă de trireme. Flota se răscoală însă împotriva lui Policrate. Revolta e urmată de o invazie spartană a Samosului care eșuează însă. Oricum, Policrate se regăsește într-o situație limită, cu flota pierdută. Ceea ce explică poate și graba de a se
Policrate () [Corola-website/Science/327434_a_328763]
-
să fie urmat de ghinion. Deși inițial aliat cu faraonul Amasis II, în momentul în care Cambyses, regele persan, hotărăște invazia Egiptului, în 526-525 î.Hr., Policrate trece de partea acestuia din urmă, contribuind la invazie cu o flotă de trireme. Flota se răscoală însă împotriva lui Policrate. Revolta e urmată de o invazie spartană a Samosului care eșuează însă. Oricum, Policrate se regăsește într-o situație limită, cu flota pierdută. Ceea ce explică poate și graba de a se apropia de satrapul
Policrate () [Corola-website/Science/327434_a_328763]
-
partea acestuia din urmă, contribuind la invazie cu o flotă de trireme. Flota se răscoală însă împotriva lui Policrate. Revolta e urmată de o invazie spartană a Samosului care eșuează însă. Oricum, Policrate se regăsește într-o situație limită, cu flota pierdută. Ceea ce explică poate și graba de a se apropia de satrapul Ioniei, Oroites. Herodot indică moartea lui Policrat ca o fiind o cursă întinsă de satrapul persan care îl invită la Sardis dar îl capturează și-l execută în
Policrate () [Corola-website/Science/327434_a_328763]
-
operațiune ofensivă ar fi „un hazard", planul fiind considerat nefezabil. În ipoteza unui conflict era foarte probabil, că sovieticii vor ocupa rapid Norvegia, Grecia și strâmtorile Bosfor și Dardanele pentru a controla accesul la Marea Neagră, pentru a face posibilă ieșirea flotei sovietice din Marea Neagră, dar pe de altă parte făcea imposibilă un atac naval direct împotriva URSS-ului. În plus, Irak și Iran era un pas logic ca URSS să profite de situație să ocupe aceste țări, punând în pericol și
Operațiunea Inimaginabil () [Corola-website/Science/327479_a_328808]
-
tron după moartea tatălui său, regele Goguk-yang, din 391. Imediat ce a fost încoronat s-a autointitulat cu titlul suprem de regele Yeongnak, și s-a declarat egal cu conducătorul Chinei și regii Baekje. Apoi a început reconstrucția cavaleriei și a flotei navale, punându-le în acțiune anul următor împotriva Baekje. Cu regele la comanda armatei, Goguryeo a pornit războiul cu 50,000 de oameni cucerind 10 orașe-cetăți de-a lungul graniței dintre cele două regate. Această ofensivă l-a înfuriat pe
Gwanggaeto cel Mare de Goguryeo () [Corola-website/Science/327492_a_328821]