5,423 matches
-
persoane umane nu este cuprins numai între cele două alternative, egal posibile: sănătatea sau boala. Între ele există numeroase și variate nuanțe de care trebuie să ținem seama. Un factor important care poate determina sensul vieții, destinul unei persoane sunt frustrările, conflictele și stările complexuale. Acumularea de frustrări va duce la apariția unor stări complexuale, care vor marca sub diferite forme personalitatea individului. Boala psihică nu înseamnă, în spiritul antropologiei psihopatologice, numai o stare de alteralitate a persoanei, ci și un
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cele două alternative, egal posibile: sănătatea sau boala. Între ele există numeroase și variate nuanțe de care trebuie să ținem seama. Un factor important care poate determina sensul vieții, destinul unei persoane sunt frustrările, conflictele și stările complexuale. Acumularea de frustrări va duce la apariția unor stări complexuale, care vor marca sub diferite forme personalitatea individului. Boala psihică nu înseamnă, în spiritul antropologiei psihopatologice, numai o stare de alteralitate a persoanei, ci și un mod de viață, un tip de existență
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de „lezional”, în același mod în care „psihogeneza” se opune „organogenezei”. În cazul dezorganizării funcționale nu există nici un fel de modificare lezională decelabilă a creierului bolnavilor respectivi. Tulburările sunt numai pur funcționale. Dezorganizările funcționale se pot datora unor carențe emoțional-afective, frustrărilor sau psihotraumatismelor din copilărie. Dacă ele se instalează târziu se pot manifesta sub forma tulburărilor de comportament, a tulburărilor nevrotice sau psihotice, crize isterice etc. De regulă se consideră că în cazul acestui tip de dezorganizări se produce un proces
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
prin inducție sugestivă hipnotică așa cum a fost demonstrată de J.M. Charcot și Școala de la Galpetrière, în cazul isteriei (P. Janet, J. Babinski etc.). b) Teoria psihanalitică dezvoltată de S. Freud, care explică geneza bolilor psihice prin dinamica pulsiunilor inconștientului (conflicte, frustrări, stări complexuale) care se organizează (fiind împiedicate să se exteriorizeze) în focare de tensiune intrapsihică din care se constituie „simptomele clinice” organizate în tablouri nevrotice, psihotice etc. c) Teoria psihodinamică a lui J. Masserman, aduce în discuția explicarea etiologiei și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
trăite, reacții ale personalității) sau stări nevrotice, de un mare polimorfism. 3) Factori de alte tipuri sunt reprezentați prin: oboseala prelungită, stările conflictuale, schimbările de mediu sau profesionale, boli somatice grave sau cronice etc. 4) Factori asociați: psihogeni (traume emoțional-afective, frustrări, carențe emoționale), carențe educative, dificultăți de adaptare, integrare socială, familială, școlară, profesională, factori fizici (toxici, traumatici) etc. În cazul afecțiunilor psihice endogene, cauzele care produc starea de dezechilibru psihic se află în „interiorul” sistemului personalității reprezentat prin „dispozițiile” acesteia, de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
bolile copilăriei (prezente, absente, complicații, igienă, alimentație, receptivitatea la boli etc.); d) pubertate și adolescență (cu tulburări de comportament, de caracter, atitudini, interese, dificultăți de adaptare și comunicare, de asociere, situația oedipiană, formarea identității, stări de dependență afectivă, carențe emoționale, frustrări, sexualitate, ciclul menstrual la fete etc.); e) dezvoltarea psihică și evoluția școlară (normală, cu tulburări, dificultăți școlare, integrarea în grupul școlar, relațiile și modul de comunicare cu ceilalți, comportament și acțiuni, randament școlar etc.). 3) Antecedentele patologice ale bolnavului privesc
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
convulsii febrile, traumatisme cranio-cerebrale, meningite sau meningoencefalite etc.); b) alte afecțiuni (TBC, sifilis, alcoolism, toxicomanii, aberații sexuale, tulburări endocrine, boli psihice etc.); c) tipul de relații (comunicare, conduită și acțiuni, retras-necomunicativ, comunicativ-deschis, activ, cu inițiativă, inactiv, dependent, lent, dinamic, complexe, frustrări, acte de suicid etc.). 4) Istoria bolii actuale privește cunoașterea modalității de apariție a bolii actuale și ea urmărește următoarele aspecte: a) cauzele și condițiile care au determinat-o (situații conflictuale, psihotraume afective, boli ale sistemului nervos, cauze externe de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de tip dominat-demonstrativ-megalomaniac. f) Specialiștii marginalizați, sunt cei care nu au contacte directe cu bolnavi (medicii igieniști, anatomo-patologii, medicii de laborator etc). În raport cu confrații lor din clinici sau de la Facultate, acești specialiști trăiesc un „complex de inferioritate”, un „sentiment de frustrare” atât material, cât și moral în raport cu celelalte categorii de medici. Medicul psihiatru În cadrul specialităților medicale, psihiatria ocupă un loc aparte. Ea este o disciplină particulară care cere din partea medicului aptitudini speciale. Pregătirea viitorilor specialiști privește, în mod obligatoriu, cunoașterea anatomiei
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
proces anormal legat de principiul dezvoltării-maturizării emoțional-afective a persoanei. Ea se caracterizează printr-o stare de imaturitate emoțional-afectivă - nevoia de protecție, dependența de alte persoane, conduite afectiv-emoționale neconforme cu vârsta cronologică. Ea se datorează unor carențe afective, factorilor psihotraumatizanți sau frustrărilor infantile, absenței unor modele afective pozitive și, în final, unei nerezolvări a situației oedipiene a persoanei respective. Poate fi reversibilă sau mai exact compensată prin psihoterapie analitică, sau prin metode de psihopedagogie. 6) Defectul Defectul este consecința acțiunii unui proces
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de imagini, disparate sau succesive, care constituie, de obicei un scenariu dramatic, pentru individul respectiv. Din punct de vedere psihologic visul este o retrăire simbolică, sublimate, a experienței de viață anterioară a individului, în cursul căruia revin „problemele” sale psihologice (frustrări, conflicte, traume, complexe, dorințe refulate, aspirații etc.) într-o manieră alegorică, simbolică. Psihanaliza a adus o importantă contribuție în explicarea viselor, la care distinge două aspecte: a) conținutul manifest reprezentat prin imaginile și scenele onirice, b) conținutul latent, reprezentat prin
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
înlocuiască; - stilizarea, constă în păstrarea caracterelor esențiale, definitorii ale imaginilor în ceea ce au acestea esențial. În psihopatologie, dar mai ales în psihanaliză, visele au o valoare excepțională, constituind un „material psihologic” din care, prin interpretare, se pot extrage situațiile conflictuale, frustrările, complexele, psihotraumatismele refulate ale persoanei respective. Adesea visele au semnificația unor veritabile „simptome” clinice, mai ales în cazul nevrozelor. În mod egal însă, visele, dincolo de conținutul lor „psihotraumatizant” pot avea și o „funcție compensatorie”, visul sau scenele onirice contribuind la
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
respective. Adesea visele au semnificația unor veritabile „simptome” clinice, mai ales în cazul nevrozelor. În mod egal însă, visele, dincolo de conținutul lor „psihotraumatizant” pot avea și o „funcție compensatorie”, visul sau scenele onirice contribuind la „compensarea” stărilor conflictuale anterioare, a frustrărilor și tulburărilor nevrotice ale bolnavilor respectivi. 14. PSIHOPATOLOGIA PROCESELOR PSIHICE II Tulburările vieții instinctuale Aspecte psihologice generale Se consideră instinctele ca fiind factorii ce determină apariția și orientarea (vectorizarea) comportamentului, aceasta având un rol hotărâtor în procesul de supraviețuire al
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
anorexiei mintale și care constă în ingestia exagerată a unor cantități crescute de alimente având drept urmare o creștere rapidă a greutății corporale. Ca și în cazul anorexiei mintale apar turburări legate de imaginea de sine. Tabloul psihopatologic este consecința unor frustrări, carențe emoționale, situații conflictuale interiorizate care se „descarcă” prin aportul alimentar exagerat. Tulburările psihosexuale Această categorie ocupă un loc aparte în sfera psihopatologiei, motiv pentru care le tratăm separat de tulburările vieții instinctuale. Tulburările psihosexuale sunt date, dincolo de devianțele și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
aspectele psihopatologice ale personalității, clasifică tulburările acesteia în următoarele categorii: 1) Tulburări de dezvoltare și continuitate: a) oligofreniile: nedezvoltarea sistemului personalității, b) stările de dezechilibru caracterial de tipul constituțiilor psihopatice, c) stările de arierație afectivă a personalităților nevrotice datorate unor frustrări, complexe, carențe emoționale, traume psihice. 2) Tulburările de unitate ale personalității de tipul: dedublarea personalității, depersonalizare, disociere fragmentară ca în cazul automatismului mintal etc. 3) Tulburări de identitate reprezentate prin următoarele: a) idei delirante de negație a personalității proprii, b
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
liniștiți”, educabili și adaptabili, firește, în limita gradului oferit de oligofrenie. Din punct de vedere psihogenetic, factorii psihopatologici incriminați în geneza acestor tipuri de sindroame psihopatologice sunt următorii: - constituția heredo-psihică de tip dezechilibrat, - inducția modelului parental (familie dezorganizată, răul model, frustrări, carențe educaționale), - rezonanța psihogenă (respingere, ostilitate, excludere, agresivitate în familie), - carența de autoritate (absența modelului, incapacitatea de a putea dobândi un rol), - mediul social de supraviețuire, - episoadele spectaculare și accidentale ale vieții, cu valoare reactivă, care vor conduce la anumite
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
suferință morală și trebuie studiate și cunoscute. În această categorie intră următoarele: dificultăți de adaptare (izolarea, situațiile critice sau de impas ale vieții), dificultăți de comunicare, consecințele unor evenimente sau situații negative de eșec cu care s-a confruntat individul (frustrări, complexe, situații castratoare, carențe afective etc.), dificultăți de dezvoltare și maturizare afectivă și morală primare sau legate de mediul de viață (dependență, imaturitate, situație oedipiană nerezolvată, devianțe de comportament). Toate aspectele mai sus menționate, vor fi analizate pe larg în
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
le sunt specifice din punct de vedere psihopatologic. Acestea sunt următoarele; 1) un stil de existență specific, caracterizat prin următoarele: instabilitate, impulsivitate, inadaptabilitate, tendință de mitomanie, disimulare, conduită labilă și imprevizibilă; 2) o anumită evoluție psihobiografică, caracterizată prin existența unor frustrări, psihotraumatisme, devianțe etc., așa cum se poate vedea în continuare: a) copilărie tulburată în cere semnalăm: alternanță de apatie și surexcitare, activitate școlară neregulată și indisciplinată, crize de manie, fugi. b) accentuarea tulburărilor în adolescență manifestate prin următoarele conflicte repetate cu
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
educație” și „personalitățile psihopatice”. Este subliniat ca un important factor de risc, prezența și apartenența la „grupele de instabili” caracterizate prin următoarele: - absența unor interese superioare, - atașamentul afectiv al membrilor săi, - sugestibilitatea crescută, - marea receptivitate la influențele negative, - carențele emoțional-afective, - frustrările, - carențele educaționale, - absența unui model sau a unor modele negative, - abandonul familial, - fugile și vagabondajul, - asocierea la grupele delictuale de adolescenți. Din cele de mai sus se poate desprinde faptul că o clasificare unică și unitară a personalităților psihopatice este
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Definiție și cadru psihopatologic J. Piaget consideră că orice conduită reprezintă un schimb dintre organism și mediu. Blocajul acestui „schimb” trebuie privit ca pe o situație de criză. Soluția crizei este reechilibrarea sau refacerea schimbului blocat. Criza nerezolvată duce la frustrarea personalității și apariția unor tulburări specifice la nivelul acesteia, a Eului personal. K. Jaspers afirmă că istoria individuală a unei persoane se face în afara ei. În sensul acesta viața trebuie înțeleasă ca fiind o construcție atât autonomă și egocentrică în
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
c) Reacții hipobulice și hiponoice, reprezentate prin următoarele: - reacții hiponoice asemănătoare visului, - reacții hipobulice din cursul isteriei. d) Simularea și refularea sunt forme de manifestare de tip reactiv înrudite între ele. Ele sunt reacții de refugiu, legate de situațiile de frustrare ale individului. Reacțiile personalității sunt cele în producerea cărora este antrenată personalitatea în totalitatea sa, într-o formă activă și conștientă. În această grupă se situează următoarele forme de manifestări psihopatologice; a) Manifestările expansive de tip hiperstenic, expansiv-pasionale, așa cum sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ea este în relație directă și inteligibilă cu semnificația reacției căreia i se opune. Dacă vom considera reacția ca pe un tip particular de răspuns al persoanei la o situație frustrantă, contra-reacția reprezintă, atitudinea, cât și acțiunea care se opune frustrării și încearcă să o anuleze printr-o altă frustrare. Vom explica aceasta în continuare. O persoană este frustrată de o altă persoană dominantă care exercită asupra acesteia o presiune și-i impune interdicții. Persoana dominantă și frustrantă are rol de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
reacției căreia i se opune. Dacă vom considera reacția ca pe un tip particular de răspuns al persoanei la o situație frustrantă, contra-reacția reprezintă, atitudinea, cât și acțiunea care se opune frustrării și încearcă să o anuleze printr-o altă frustrare. Vom explica aceasta în continuare. O persoană este frustrată de o altă persoană dominantă care exercită asupra acesteia o presiune și-i impune interdicții. Persoana dominantă și frustrantă are rol de persoană inductoare. Aceasta persoană are semnificația simbolică de „autoritate
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
prezentate, sunt net inteligibile în raport cu cauza care le-a produs sau declanșat. În cazul contra-reacției mecanismele sunt explicabile mai mult din punct de vedere moral decât psihologic, ele apărând ca o „atitudine morala internă” a persoanei frustrate față de consecințele acestor frustrări; o problemă de conștiință. Din acest motiv, explicarea mecanismelor contra-reacțiilor are în primul rând un caracter psihanalitic, legat de înțelegerea simbolică a unei „situații conflictuale”. Din punct de vedere psihanalitic, contra-reacția este o atitudine sau mai exact o acțiune de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Din acest motiv, explicarea mecanismelor contra-reacțiilor are în primul rând un caracter psihanalitic, legat de înțelegerea simbolică a unei „situații conflictuale”. Din punct de vedere psihanalitic, contra-reacția este o atitudine sau mai exact o acțiune de „transfer proiectiv” a propriilor frustrări asupra altei persoane, de regulă din anturajul imediat al bolnavului, sau cu care acesta identifică, din punct de vedere simbolic, persoana sau persoanele care l-au frustrat. În sensul acesta, persoana bolnavului se va situa într-o stare de „echilibru
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
bolnavului Contre-reacție Persoana secundară Identificare Acest fapt este posibil întrucât bolnavul va identifica simbolic, în persoana secundară, imaginea persoanei primare, atribuindu-i în mod inconștient acesteia atributele primei. Frustrând persoana secundară, bolnavul va face un act de „anulare simbolică” a frustrărilor sale anterioare pe care i le-a produs persoana primară, întrucât el „vede” în persoana secundară „imaginea și atributele simbolice” ale persoanei primare, cu care o identifică pe aceasta. De regulă, persoana secundară, trebuie să încarneze „atributele” simbolice ale persoanei
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]