12,418 matches
-
medievală. își construi în spatele casei o încăpere semisferică din cărămidă, fără uși, fără ferestre, cu intrarea printr-un tunel subteran, ce începea cu o trapă în curte și se termina cu un chepeng în podeaua atelierului. Un sistem complicat de galerii și ecluze înăbușea orice curent de aer și crea, în mod natural, un mediu vidat, astfel ca aerul să nu opună rezistență mișcărilor perpetue ale materiei. Tot restul vieții a stat închis acolo, ticluind și meșterind cu ajutorul diavolului tot felul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
poza războinică, strângea între genunchi un cal, ridicat în două picioare, a cărui armură se termina în dreptul frunții într-un corn metalic. Era Albertus Augenstein, Dux Saxoniae, Sac. Caes. Matis Consiliari, Bellic, Camerari Suprem Colonell, Pragensis et Eiusdem Militiae Generalis. Galeria de portrete se încheia, firește, cu cel al lui Jordan von Saxa. Tabloul îl reprezenta în postura Sfântului Eustacius, în costum de vânătoare, alături de calul și buldogul său, îngenuncheat și cu mâinile împreunate în dreptul ochilor, în fața unui cerb falnic, ca
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
însoțiți de chemările lugubre ale sălbăticiunilor. Pimen îl purta pe scurtături abrupte și pe cărările secrete ale jivinelor. Deodată, călugărul dădu la o parte niște tufișuri și se făcu nevăzut în piatra muntelui. Bătrânul îl urmă într-un soi de galerie naturală, strâmtă și joasă, prin care te puteai strecura cu greu, de-a bușilea. Câteodată locul se înălța, cât să stai încovoiat în picioare, dar fiind întuneric beznă Bătrânul continua să înainteze târâș. Din loc în loc galeria se bifurca și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
un soi de galerie naturală, strâmtă și joasă, prin care te puteai strecura cu greu, de-a bușilea. Câteodată locul se înălța, cât să stai încovoiat în picioare, dar fiind întuneric beznă Bătrânul continua să înainteze târâș. Din loc în loc galeria se bifurca și, pentru a-l putea urma pe călugăr, Bătrânul trebuia să-și ascută auzul. Îl încercă un sentiment nou. Nu era panică sau spaimă, căci nu avusese prilejul să le cunoască iar teama se dobândește prin educație mai
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
sau poate mai mult de când se lăsaseră înghițiți de pântecul umed, tăcut și întunecos al muntelui, când Bătrânul zări lumină la capătul tunelului. Era ciudat să dai de lumină în măruntaiele pământului. Când ajunse la luminiș, își dădu seama că galeria străpungea întreg muntele, ajungând pe versantul opus, unde era o altă intrare în peșteră, mare și însorită, dar care era inaccesibilă, fiind suspendată deasupra unei prăpăstii abrupte. Aici își avea Pimen sălașul. O bisericuță mică și albă, strălucind plină de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
cu toată suprafața corpului și nimic nu mai era în jur, fără doar această vibrație de bronz, ca și cum te-ai fi aflat în străfundurile spiralate ale unui ghioc. Pimen trăgea cu meșteșug sforile clopotelor aninate de bolta înaltă a unei galerii învecinate. Înconjură apoi bisericuța de trei ori, cu toaca de paltin pe umărul stâng, lovind-o ritmic cu ciocănelul. Călugărul intră în schit și Bătrânul îl urmă. Bisericuța, cât o încăpere mică, era clădită după datină și toți pereții erau
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
luase o astfel de amploare încât puține erau gospodăriile care să nu aibă sub grindă o punguță cu "praf din călcâiul de aur al lui Zlota". Degeaba cutreiera potera munții și mlaștinile, degeaba defrișa pădurile, incendia stuful bălților și inunda galeriile peșterilor; frecventele răufăcătorii ale tâlharului erau singurele dovezi ale existenței sale. Până la urmă se apelă la serviciile și la dibăcia babei Sempronia, care-i făcu farmece de dragoste. Meșteri o păpușă de ceară amestecată cu pământ de la rădăcina bradului unde
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
nici nu știai ce să-ți cumperi. Mașa Își umpluse ghizdanul cu tot felul de biscuiți, napolitane și bomboane. Le ronțăia seara, Înainte de culcare, cu plapuma trasă peste cap, ca să n-o vadă nici bunica, nici șoriceii ce săpaseră adevărate galerii sub patul ei. Își cumpărase din oraș și un stilou. Un astfel de instrument de scris, la Brodina, nu avea decât domnul Serapion, directorul școlii, căruia copiii, nu se știe de ce, Îi spuneau și Mecadosta. Stiloul era negru, lucios, gros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
care bodogăni din nou: „Parcă văd că, mâine-poimâine, omul o să arunce pe lună tot felul de hoituri și alte murdării. Că nu degeaba se străduiesc să ajungă toți acolo. Mai Întâi vor scoate tot aurul din ea, apoi vor umple galeriile cu hoituri...“. Satul abia se deștepta din somn, Învăluit În liniște ca-n ceață. Ici-colo se auzea lătrând câte un câine, dincolo, pe cealaltă uliță, mugea o vițică, iar undeva, pe-aproape, intona, parcă În dorul lelii, cucurigu, un cocoș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
se apropie de gaura unde dispăruse „vedenia“ pe care o avusese cu o noapte mai Înainte. Făcu de-abia un pas, când auzi hodorogind ceva pe sub podeaua de ciment, pe unde, presupunea el, trebuia să fi fost un șir de galerii. Nu se scurseră nici două clipe și din colțul cu pricina al Încăperii apăru arătarea cunoscută. Ippolit nu avea nici un chef acum să mai piardă timpul prin depozit, astfel că, după ce puse lacăt pe fișet, se Îndreptă spre ușă. „Gheișa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Încercând să le numere. „Nu chiar toate, zâmbi Directoarea Tatiana. Însfârșit, mai puteți Întârzia puțin...?” „Desigur...” „În cazul acesta v’ar face plăcere să asistați la o mică demonstrație...??” Directoarea Tatiana Îi conduse pe cei doi parteneri Într’o altă galerie unde de fapt erau așteptați. Privind În ansamblu locul producției, Întrebă lucrătorii. „Ați pregătit totul...?” „Absolut...” Contrariat, Tony Pavone privi butoaiele, vorbind singur. „Ce capacitate poate avea acest monstru...??! „Doisprezece mii de litri....” - răspunse un lucrător. Directoarea Tatiana oferi un
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
creatura umană unică cerea mai mult când suma faptelor umane nu putea să dea mai mult. Lui Sammler nu-i plăceau asemenea momente, dar ele soseau oricum. Femeia dădu la o parte pielița. Nu putea fi ispitită să iasă din galeriile ei subterane. Intimitatea era refuzată. — Unchiule Artur, poți să-mi spui ceva despre fratele bunicii din țară? — Cine? — Hessid Îi era numele. — Hessid? Hessid? Da, era un Hessid În familie. Avea o moară de mălai și o prăvălie lângă Castel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
se făcuseră aranjamente În ceea ce-l privea; dar mai erau și considerente de ordin practic de luat În seamă. Dacă el și Shula trebuiau să depindă de Angela? Angela era Întotdeauna generoasă - cheltuia cu larghețe. Când se duceau la vreo galerie de artă sau ieșeau să ia prânzul, ea, firește, plătea taxiul, nota, lăsa bacșișul, totul. Dar nu se făcea să intre prea mult În detalii cu Angela despre viața asta a ei. Faptele erau mult prea rele, prea crunte, abominabile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
a schimbat pentru ea ? Pentru că-și imaginase de suficient de multe ori propriul succes, Jina avea o idee destul de precisă în acest sens. În cazul ei, visul era ca un client bogat și cu relații s-a lanseze prin toate galeriile de artă, astfel încât cei unsprezece ani petrecuți ca artist grafic plătit cu bani puțini să ajungă să merite. În fanteziile ei, succesul o făcea pe Jina să devină mai înaltă, lungindu-i proporțiile minione, de copilaș, spre înălțimea unui supermodel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
mi-a fost rușine să întreb. Ciubuc nu i-am dat, că n-aveam bani, mulțumesc Domnului. Era proprietarul hotelului. Zile în șir m-am ferit de cutia cu butoane. Mi-a fost frică să apăs ca să nu cadă ceva: galeria perdelei, geamul, dulapul. Partea proastă era că seara târziu mă plictiseam de moarte. Televizorul meu din perete nu putea fi deschis. N-aveam pe ce apăsa. Iar cu franco-swițerienii nu făceam „ieșiri” fiindcă nu aveam bani. Mâncarea era inclusă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
au dat pe mâna stafului care vorbea persană, ne-au povestit despre dotările lor tehnice și iar ne-au întrebat despre Afganistan. Toți ne scormonesc. Noi voiam să vedem viața adevărată din Londra, să mergem pe străzi, să intrăm în galerii de artă și în magazine, cine știe, să stăm la o cofetărie, să mâncăm o înghețată și să ne uităm la lume. Nici aici nu suntem libere. Voi faceți ce vă taie capul, mergeți unde vreți, vă stabiliți singure programul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
într-un joc al seducției, se diluează în zeflemea și autoironie. Cioran pare că a absorbit câte ceva din grația mondenă a memorialiștilor secolului al XVIII-lea, pe care îi admiră atât de mult... Exercițiile de admirație sunt un fel de galerie de tablouri ale scriitorilor pe care Cioran i-a iubit și cunoscut bine, așa cum au fost Eliade, Michaux, Beckett,Ceronetti..." Din răspunsurile lui Emil Cioran la întrebările scriitoarei italiene, am selectat unele paragrafe care emit idei fundamental opuse formației mele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
fiecare dată când era lună nouă și că ea îi făcuse vrăji unui emir care o amenința, lăsându-l orb. În ciuda renumelui, locuia într-o casă la fel de modestă ca a noastră, situată în suk-ul negustorilor de parfumuri, în fundul unei înguste galerii cu arcade. Era de ajuns să dai la o parte o draperie ca să intri în bârlogul ei. O slujnică negresă ne-a poftit să luăm loc într-o încăpere micuță, după care ne-a condus, la capătul unui culoar întunecos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
o stivă înaltă de pături, un felinar, un burduf cu lapte de cămilă și un șirag lung de curmale, îmi simțeam respectabilitatea cam pusă la încercare. Adăpostul nostru se dovedi strâmt, mai curând o cavitate în stâncă decât o adevărată galerie, ceea ce mă liniști, deoarece puteam atinge cu ușurință fundul grotei, asigurându-mă astfel că nici o sălbăticiune nu se aciuase acolo. În afară de neîmblânzita mea Hiba, care se comporta tot mai ciudat, îngrămădind pietre pentru a îngusta intrarea, curățind cu grijă locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
al secutor-ilor. Se aplecă și trasă pe pământ un cerc. Ăsta e punctul de plecare al exercițiului. Între punctul ăsta și țintele agățate pe par e un mic culoar, pe care trebuie să-l parcurgi... vezi? E un soi de galerie... Proculus arătă spre structura de lemn înaltă de vreo patru picioare și destul de lată ca să poată trece prin ea un om înarmat cu scut. De la cercul trasat pe pământ, culoarul se prelungea până aproape de par, trecând pe sub o furcă. — Ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
împinsă în față, spre adversarul imaginar. — Romanii preferă scutul concav din mai multe motive, explică Proculus. Unul dintre ele este că forma lui curbată îți îngăduie să-l înclini cu ușurință spre interior. Valerius luă scutul și începu să străbată galeria. Furca atârnată deasupra lui îl obliga să țină genunchii îndoiți și să stea aproape ghemuit. Umărul stâng, care sprijinea scutul, cedă după scurt timp din cauza efortului, brațul deveni rigid, iar Valerius nu mai reuși să încline scutul așa cum îi arătase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
era suspendat în așa fel încât, atunci când maestrul îl înălța, capătul în formă de T se îndrepta în jos, iar când îl cobora, capătul se îndrepta în sus. — Ridică-te și ia-ți scutul. După o clipă, Valerius intra în galerie și trecea pe sub furcă, aplecându-se. Proculus ridică bățul, și capătul în formă de T lovi partea inferioară a scutului, pe care Valerius nu apucase să-l încline pentru a evita lovitura. Capătul în formă de T i se strecură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în umăr. Acum, imediat ce vedea bățul îndreptându-se în jos, înclina scutul, iar marginea de jos a acestuia lovea T-ul. Capătul bățului aluneca pe scut și Valerius reușea să-l împingă la pământ și să-și continue fuga prin galerie, ajungând să lovescă cu sabia ținta de paie. De fiecare dată când atingea ținta se simțea cuprins de o furie asemănătoare cu cea care îl determinase să dea buzna în pulvinar ca să-l ucidă pe Vitellius. Da, zise Proculus. Cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
urcat în vârful ei, știi? De sus se vede dincolo de zidurile amfiteatrului, se vede Roma cu toate casele, se văd colinele... Se vede până la Albalonga, unde locuiesc familiile patricienilor. Apoi am văzut că înăuntrul piramidei au construit un soi de galerie verticală și au legat-o cu scripeți de o platformă aflată la bază. I-am văzut pe arhitecți cum dădeau ordine... Am auzit că tu vei sta acolo mâine, la începutul spectacolului. Valerius se încruntă. Aflase doar că a doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
scuturile sunt îndreptate, oblic, doar în direcția dușmanului aflat în față. Ordinea de luptă în formă de semicerc îi ajută pe geniști să se apropie de ziduri și să scoată bolovani din pământ, să verifice starea porților și să sape galerii. Ordinea de luptă în câmp deschis are drept unic scop să protejeze legiunea în timp ce se apropie de frontul dușman. Thraex (trac): forma substantivului se datorează asemănării dintre armamentul acestei categorii de gladiatori și cel al soldatului din falanga macedoneană, înarmat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]